ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5817/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10

decembrie 2004, reclamanta SC U.T.B. SA Brașov a chemat în judecată pe pârâta

C.N.A.S. București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se

admită acțiunea și să se constate inexistența creanței pârâtei, în sumă de

5.464.487.702 lei, reprezentând dobânzi penalități, majorări și penalități de

întârziere, calculate la creanțele bugetare, datorate pârâtei la data de 31

decembrie 2001.

Cererea a fost adresată inițial

Tribunalului Brașov, care și-a declinat competența de soluționare în favoarea

Curții de Apel Brașov.

Soluția Tribunalului Brașov a fost

atacată cu recurs, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 461/R din

26 octombrie 2004, a Curții de Apel Brașov.

Precizându-și acțiunea, reclamanta a

arătat că solicită ca instanța să constate inexistența unei creanțe cuprinse în

ordinul comun emis în baza Legii nr. 137/2002, creanță ce constă în dobânzi și

penalități de orice fel și care s-a stins prin efectul legii.

Reclamanta a arătat că a făcut obiectul

procedurilor de privatizare prevăzute de Legea nr. 137/2002 și, potrivit art.

18 din legea menționată, societățile comerciale supuse procedurii de

privatizare beneficiază de înlesniri la plata creanțelor bugetare. Societățile

comerciale care beneficiază de scutire parțială a obligațiilor bugetare,

restante la 31 decembrie 2001, urma să se stabilească un grafic de plată

eșalonată a datoriilor, sens în care trebuiau să se emită ordine.

C.A.S. Brașov a emis certificatul de

obligații către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate

nr. 3383 din 21 martie 2002, din care rezultă că dobânzile, majorările și

penalitățile calculate la obligațiile bugetare restante la data de 31 decembrie

2001, erau în sumă de 5.464.487.702 lei.

Prin sentința nr. 46/F din 12

aprilie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC U.T.B. SA

Brașov, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S.

Pentru a pronunța o asemenea

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta SC U.T.B. SA s-a

privatizat în condițiile Legii nr. 137/2002.

La data de 10 iulie 2002, reclamanta

a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. CBV/17 din 18

septembrie 2002, iar transferul dreptului de proprietate s-a făcut la 7

octombrie 2002.

Prin Ordinul comun nr. 32 din 23

aprilie 2003, semnat de A.P.A.P.S. și C.N.A.S. i s-au acordat reclamantei SC

U.T.B. SA Brașov, înlesniri la plata obligațiilor la bugetul Fondului național

unic de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit acestui ordin comun s-a

eșalonat la plată pe perioada de 5 ani, cu perioada de grație de 6 luni,

cuprinsă în graficul de eșalonare, o sumă de 12.240.042.839 lei, sumă compusă

din contribuții angajator, contribuții asigurat, dobânzi aferente, penalități

de întârziere și penalități stopaj la sursă.

La art. 1 pct. 2 din ordinul comun

se prevede că „se amână la plată până la ultimul termen de plată din

eșalonările acordate conform cu alin. (1.1), în vederea scutirii, suma de 5.401.790.297

lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente contribuției

datorate de angajatori aferente obligațiilor la bugetul Fondului unic național

de asigurări sociale de sănătate, datorate la 31 decembrie 2001, actualizate și

rămase neachitate la data transferului de proprietate - 7 octombrie 2002”.

Tot în acest ordin comun se arată că

fac obiectul înlesnirilor la plată, sumele cuprinse în certificatul de

obligații către bugetul Fondului național nr. 3383 din 21 martie 2003, eliberat

de C.A.S. Brașov.

Conform clauzelor exprese cuprinse

în acest ordin, rezultă că înlesnirile la plată acordate în beneficiul

reclamantei sunt anulate, în cazul în care aceasta nu-și îndeplinește

obligațiile și că, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni se desființează

din vina cumpărătorului, pentru acest motiv.

Din analiza art. 18 din Legea nr.

137/2002, instanța de fond a reținut că se scutesc la plata majorărilor și

penalitățile de întârziere aferente obligațiilor bugetare, dar în acest sens

trebuie observat că scutirea la plată a acestor majorări și penalități operează

efectiv doar după ce societatea comercială datornică a respectat acele grafice

de eșalonare, achitând la scadență sumele stabilite prin graficul la ordinul

comun.

Faptul că în art. 18 se arată că se

scutesc la plată penalitățile, dobânzile și majorările aferente creanței

bugetare calculate și restante la 31 decembrie 2001, nu înseamnă că această

scutire operează independent de vreo obligație ce trebuie executată de partea

în favoarea căreia s-a făcut eșalonarea la plată a obligațiilor bugetare,

deoarece eșalonarea la plată pe perioadă de 5 ani, cu o perioadă de grație de 6

luni, s-a făcut tocmai prin încheierea ordinului comun, iar potrivit art. 18

alin. (6) rezultă că înlesnirile la plată prevăzute în alin. (1), (2) și (3)

din acest articol își pierd valabilitatea, în cazul în care societatea

comercială nu își execută obligațiile bugetare curente ale fiecărui an fiscal,

cu termene scadente începând cu întâi a lunii următoare a intrării în vigoare a

Legii nr. 137/2002.

Instanța a constatat că reclamanta

nu a făcut dovada că a achitat la termene scadente sau la sfârșitul anului

fiscal, aceste obligații, conform graficului de eșalonare, ba mai mult, nici nu

a pomenit de vreo plată efectuată către bugetul de asigurări sociale, deși

contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în 18 septembrie 2002, transferul

dreptului de proprietate s-a făcut în 7 octombrie 2002, iar ordinul comun a

fost semnat în 23 aprilie 2003.

Câtă vreme nu s-a făcut nici o

dovadă a respectării întocmai a termenelor de achitare a datoriei sale, nu se

pune problema existenței unei scutiri efective la plata dobânzilor, majorărilor

și penalităților cuprinse în certificatul de obligații către bugetul de

asigurări sociale de sănătate nr. 3383 din 21 martie 2003, în sumă de

5.464.487.702 lei și cu atât mai mult, că această scutire ar opera efectiv conform

clauzei cuprinse la art. 1 pct. 1.2.

Faptul prevăzut expres la art. 2 din

Legea nr. 191/2004, în sensul că sumele ce reprezintă dobânzi și penalități

aferente obligațiilor bugetare, cuprinse în ordinele comune de acordare a

înlesnirilor la plată, „sunt scutite de plată”, nu contravine dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 137/2002 și nici art. 249 și 252 din H.G. nr. 577/2002,

deoarece toate aceste texte de lege trebuie interpretate în strânsă legătură și

în sensul că art. 2 din Legea nr. 191/2004, de scutire la plata acestor

datorii, își produce efectele juridice, în condițiile prevăzute de ordinul comun,

de acordare a înlesnirilor la plată.

Instanța de fond a apreciat că în

cauză, Ordinul comun nr. 32 din 23 aprilie 2003, de înlesnire la plată în

favoarea reclamantei, și-a pierdut valabilitatea, întrucât reclamanta se află

în una din situațiile prevăzute de art. 2 pct. 2.1 - 2.4 din ordinul menționat,

aceasta neîndeplinindu-și obligațiile cuprinse în grafic și nerespectând

clauzele din ordinul comun, ceea ce atrage anularea înlesnirilor acordate de

A.P.A.P.S. și C.N.A.S. București.

S-a concluzionat că atâta timp, cât

reclamanta nu a făcut nici o dovadă că a respectat clauzele cuprinse la art. 2

și 3, că a achitat ratele din debitul restant, înlesnirea la plată nu este

valabilă.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel Brașov a declarat recurs, reclamanta SC U.T.B. SA Brașov.

Motivele recursului declarat sunt

următoarele:

- se ridică excepția necompetenței

materiale a instanței de fond, considerându-se că instanța competentă ar fi

tribunalul, și nu curtea de apel;

- acțiunea formulată nu este una în

contencios administrativ, ci una prin care se pretinde constatarea stingerii

unei datorii prin efectul legii;

- aprecierea instanței de fond,

potrivit căreia reclamanta este îndreptățită la scutirea de plata sumelor de

bani reprezentând dobânzi și penalități de orice fel, dar condiționat de plata

eșalonată a debitelor bugetare, este greșită, neregăsindu-se în lege;

- recurenta a achitat debitele

bugetare, potrivit ordinului comun, până la momentul sesizării instanței de

judecată.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 18 alin.

(2) din Legea nr. 137/2002, societățile comerciale cu capital majoritar de stat

aflate în proces de privatizare beneficiază de înlesniri de plată cu privire la

obligațiile bugetare restante datorate Fondului de asigurări sociale de

sănătate, după cum urmează:

a) eșalonarea la plată a

obligațiilor bugetare restante reprezentând contribuția la Fondul de asigurări sociale de sănătate, pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de grație de 6

luni, cuprinsă în perioada de eșalonare;

b) scutirea la plată a majorărilor

de întârziere și a penalităților aferente obligațiilor prevăzute la lit. a).

Potrivit alin. (3) al aceluiași

articol de lege, stabilirea graficului de eșalonare la plată și precizarea

sumelor reprezentând majorări de întârziere și penalități pentru obligațiile

prevăzute la alin. (2), se face prin ordin al președintelui C.N.A.S.

Înlesnirile menționate își pierd

valabilitatea, în situația în care s-a realizat transferul dreptului de

proprietate asupra acțiunilor, precum și în situația în care societatea comercială

nu își achită obligațiile bugetare curente ale fiecărui an fiscal, cu termene

scadente începând cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a

legii menționate.

Legea nr. 137/2002 mai prevede că în

cazul în care societatea comercială nu achită la scadență obligațiile bugetare,

poate efectua plata acestora în cel mult 90 de zile, împreună cu majorările de

întârziere și penalitățile de întârziere aferente, dar nu mai târziu de data de

20 decembrie a fiecărui an fiscal.

În cauză, se observă că, deși

recurenta susține în motivele de recurs că face dovada plății debitelor

bugetare „întocmai și la timp, potrivit ordinului comun, până la momentul

sesizării instanței de judecată”, aceste aspecte nu au fost clarificate de

instanța de fond.

Ordinul comun nr. 32/200/2003 al

A.P.A.P.S. și al C.N.A.S., prevede la art. 2 pct. 2.3, că înlesnirile la plată

își pierd valabilitatea, dacă societatea comercială nu respectă condițiile și

termenele în care s-au aprobat înlesnirile, precum și graficele întocmite.

Totodată, se prevede că această situație atrage anularea înlesnirilor,

începerea sau continuarea după caza a executării silite pentru întreaga sumă

neplătită și obligația de plată a dobânzilor și penalităților de întârziere, calculate

de la data la care termenele și/sau condițiile nu au fost respectate.

Pentru a putea analiza în ce măsură

reclamanta îndeplinea condițiile legale, spre a beneficia de înlesnirile și

scutirile de plată prevăzute de lege, era necesar să fie analizate în concret,

atât efectuarea plăților către bugetul asigurărilor sociale, cât și respectarea

graficului de eșalonare stabilit prin Ordinul comun nr. 32/2003.

Clasificarea acestor aspecte ar fi

permis analizarea susținerilor părților referitoare la acțiunea dedusă

judecății.

Urmează a se dispune casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei,spre rejudecare, aceleiași instanțe

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC

U.T.B. Brașov împotriva sentinței nr. 46/F din 12 aprilie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 decembrie 2005.