ÎCCJ, Decizia nr. 226/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 18 din 16 ianuarie 2006, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul M.F. împotriva rezoluției nr. 187/P/2005 din 3 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică.

S-a reținut că în cauză a intervenit

cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut în art. 10

lit. g) C. proc. pen.

Ca atare, în mod întemeiat,

procurorul a dispus în sensul neînceperii urmării penale.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

petentul M.F. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris la data

exercitării.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

La data de 2 februarie 2005,

petentul M.F. a formulat plângere penală împotriva magistratului L.L.,

judecător la Tribunalul București, solicitând efectuarea de cercetări împotriva

acestuia, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 289 C. pen., constând în aceea că a menționat în fals prezența lui în ședința de judecată, în dosarul

nr. 34/1998, în încheierea din 11 ianuarie 1999, deși inculpatul nu se afla în

țară la acea dată.

La dosarul cauzei a fost depusă o

fotocopie a adresei nr. 45371/AD din 24 iunie 2004, emisă de Ministerul Administrației

și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române - Biroul Național

Interpol, din care rezultă că M.F. a fost arestat la 8 ianuarie 1999, de către

Poliția din Montreal - Canada, pentru furt.

Din același act rezultă că M.F. a

fost deportat din Canada, la data de 17 iulie 2001 și că, în data de 11

ianuarie 1999, acesta se afla în Canada.

Prin urmare, între adresa menționată

și încheierea Tribunalului București, se constată existența unor mențiuni ce se

contrazic în mod evident, cu referire la locul în care se afla petentul M.F.,

la data de 11 ianuarie 1999.

Așadar, faptul reclamat de petent

rezultă fără echivoc din compararea celor două înscrisuri.

Însă, în raport cu încadrarea

juridică a faptelor, cu referire la data efectuării consemnărilor în încheierea

de ședință, se constată că a intervenit prescripția răspunderii penale, acesta

împlinindu-se la data de 11 ianuarie 2004.

Drept urmare, în temeiul art. 228 alin.

(6), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., procurorul a dispus în sensul

neînceperii urmăririi penale față de magistratul L.L., respectiv grefierul L.Z.,

sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 289 C. pen.

Rezoluția primară de neîncepere a

urmăririi penale a fost confirmată prin respingerea, ca tardivă, a plângerii

formulate de petent.

Soluția primei instanțe, de

respingere a plângerii întemeiată pe art. 278

1

C. proc. pen., apare ca fiind legală și temeinică.

Rezultă cu evidență în cauză, atât

existența faptei reclamate, cât și înlăturarea răspunderii penale, conform art.

121 C. pen., cu referire la art. 122 din același cod.

Cum trecerea intervalului de timp

prevăzut de lege pentru angajarea răspunderii penale este fără dubiu în cauză,

în mod întemeiat organul de urmărire penală, respectiv prima instanță, au

reținut că punerea în mișcare a acțiunii penale este paralizată definitiv, ca

urmare a incidenței cazului de împiedicare prevăzut în art. 10 lit. g) C. proc.

pen.

Nici în această etapă procesuală nu

se constată altă situație de fapt, așa încât hotărârea atacată nu este supusă

nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

din același

cod.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul

M.F. împotriva sentinței nr. 18 din

16 ianuarie 2006, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 18070/2005.

Obligă recurentul menționat, să

plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare

în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de

avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 iunie 2006.