ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 569/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 453 din 30

octombrie 2003, Tribunalul Botoșani a admis acțiunea formulată de reclamantul

S.N.C.A., prin procurator S.A.S., în contradictoriu cu Primăria comunei

Drăgușeni, județul Botoșani, Prefectura județului Botoșani, Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor și SC A. SA Săveni, județul Botoșani. A fost obligat

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, să emită pe numele reclamantului

titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în

valoare de 863.182.084 lei și să-i plătească suma de 5.500.000 lei cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că mama reclamantului a avut în proprietate un grajd

pentru oi, 2 grajduri mari pentru animale, magazie pentru cereale, o casă de

apă, o remiză pentru mașini, 3 case de locuit cu 15 încăperi, 2 locuințe pentru

lucrători, o moară țărănească și o fabrică de ulei.

Imobilele au fost preluate de stat,

în baza Decretului nr. 83/1949, iar, preluarea fiind abuzivă, în sensul art. 2

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, restituirea lor „se face” în

condițiile legii speciale. Reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând

măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de valoare folosite

exclusiv în procesul de privatizare.

Reține instanța de fond, că

obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la emiterea

titlurilor nominale de valoare este posibilă, conform art. 9 și art. 30 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, iar valoarea bunurilor a fost stabilită prin

expertiza efectuată în cauză, în raport de prevederile art. 10 alin. (6) din

lege și cele ale H.G. nr. 498/2003.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

civilă nr. 462 din 2 martie 2004, a respins apelul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice împotriva acestei sentințe, instanța de apel reținând că

imobilele care fac obiectul cauzei au fost preluate în anul 1949 de fosta

D.G.A.S.

Casa de apă aparține pârâtei SC A.

SA Săveni, iar celelalte construcții nu se află în proprietatea comunei

Drăgușeni, pentru ca aceasta să poată fi obligată la măsuri reparatorii.

Se mai reține, că susținerea

apelantului că acțiunea este prematur formulată nu este întemeiată, deoarece

reclamantul a formulat notificare, iar unitatea administrativ teritorială s-a

pronunțat asupra notificării, chiar dacă nu a emis dispoziție sau decizie.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs D.G.F.P. Botoșani, în numele Ministerului Finanțelor Publice,

care, fără să invoce vreun motiv de recurs, cere să se admită recursul și să se

respingă acțiunea ca prematur formulată.

Arată recurentul, că hotărârile

atacate sunt date cu aplicarea greșită a art. 20–35, art. 37–40 din Legea nr.

10/2001, deoarece, chiar dacă reclamantul a formulat notificare prin care a

cerut restituirea imobilului în natură sau prin acordarea de titluri de

valoare, nefiind emisă decizie motivată de către instituția notificată,

plângerea este prematur formulată.

Recursul va fi respins, pentru

următoarele considerente.

Susținerile recurentului fac

posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă prevederile acestui

text nu sunt incidente în cauză.

Deși invocă aplicarea greșită a 19

texte din Legea nr. 10/2001, critica formulată de recurent privește numai

prematuritatea acțiunii formulată de reclamant, iar, conform actelor depuse la

dosar, acțiunea nu este prematur formulată.

Potrivit procesului-verbal aflat la

dosarul instanței de fond, de la mama reclamantului, S.M., au fost preluate, în

baza Decretului nr. 83/1949, construcțiile menționate la pct. 3 din actul de preluare,

precum și terenul în suprafață de 48 ha.

Reclamantul a transmis Primăriei

comunei Drăgușeni, județul Botoșani câte o notificare pentru fiecare

construcție, prin care a cerut restituirea în natură sau măsuri reparatorii

prin echivalent, iar prin sentința instanței de fond, păstrată de instanța de

apel, s-au acordat măsuri reparatorii pentru construcțiile care, conform

constatărilor expertului, cu excepția casei de apă, sunt demolate.

Notificările au conținutul prevăzut

de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar în cursul procesului, Primăria

comunei Drăgușeni a comunicat instanței că nu poate dispune asupra imobilelor,

deși, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii

prin echivalent trebuiau stabilite prin dispoziția motivată a primarului, cu

avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.

Conduita instituției notificate de a

nu emite dispoziție și susținerile făcute de aceasta în cursul procesului,

echivalează cu refuzul de acordare a măsurilor reparatorii.

Or, acest refuz, care nu poate

constitui o piedică pentru valorificarea de către reclamant a dreptului

recunoscut de lege, poate fi cenzurat de instanță.

Prin lipsa răspunsului primăriei la

notificări și nesoluționarea acestora, s-a născut dreptul reclamantului de a

cere măsuri reparatorii pentru imobilele care fac obiectul litigiului.

De aceea, susținerea recurentului că

acțiunea este prematur formulată, „pentru că instituția notificată (primăria)

nu a emis decizie motivată”, nu este întemeiată.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârât va fi respins, iar, conform art. 274 C. proc. civ.,

recurentul va fi obligat să plătească intimatului cheltuielile de judecată al

căror cuantum este dovedit cu actele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Botoșani împotriva deciziei

civile nr. 462 din 2 martie 2004 a Curții de Apel Suceava.

Obligă recurentul-pârât la plata

sumei de 302,8 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către

intimatul-reclamant S.N.C.A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.