ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2022/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 14 februarie 2003, reclamanții A.V., A.A. și A.I., au chemat în

judecată, în calitate de moștenitori ai autorului A.G., pe pârâții Ț.M., L.A.,

L.N. și Composesoratul A.T.T.F. solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care

să se constate că imobilul ce formează obiectul convenției încheiate, între

antecesorul lor și antecesorii pârâților persoane fizice, la data de 10

ianuarie 1953, este înscris în C.F. 2217 Tulgheșu de Sus și să se recunoască

efectele acestei convenții în sensul intabulării imobilului pe numele

reclamanților și obligării pârâtei, persoană juridică, la recunoașterea

drepturilor composesorale ale acestora.

Judecătoria Toplița, prin sentința civilă nr. 457 din 20 noiembrie 2003,

a admis în parte acțiunea și a constatat că imobilul ce face obiectul

contractului intitulat „convenție”, încheiat la 10 ianuarie 1953 este înscris

în C.F. nr. 2217 Tulgheșul de Sus, în corpul funciar nr. A+1, cu nr. top

2977/12, fânaț la Postata Comarnic, cu suprafața de 8500 mp. A dispus ca

hotărârea să țină loc de act de intabulare a imobilului, pe numele

reclamanților.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că A.T.

are reconstituit dreptul de proprietate doar pentru terenurile cu vegetație

forestieră, pe când terenul în litigiu face parte din categoria de folosință

„fâneață”, nu a fost inclus în suprafețele validate și a fost identificat în

evidențele de carte funciară la proprietar persoană fizică în întregime și nu

în cote indivize, folosința fiind individuală și nu în formă asociativă.

Ca atare, văzând recunoașterea convenției încheiată la 10 ianuarie 1953,

de către pârâții persoane fizice, instanța a admis acțiunea față de aceștia și

a respins-o față de Composesoratul A.T.T.F.

Cu aceeași motivare, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, prin

decizia nr. 180/A din 23 martie 2004, a respins ca nefondat apelul

reclamantului A.V.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul prevăzut de

art. 301 C. proc. civ. reclamantul A.V., susținând în esență că în mod greșit

acțiunea s-a admis în parte, doar față de pârâții persoane fizice, deși s-a

făcut dovada că terenul în litigiu este ocupat de pârâta persoană juridică

Composesoratul A.T.T.F., conform convenției depusă la dosar.

Totodată, se mai arată, deși prin dispozitivul sentinței, nu se dispune

asupra respingerii acțiunii față de pârâta persoană juridică totuși, contrar

legii, instanța i-a obligat pe reclamanți la plata cheltuielilor de judecată

către aceasta.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Din probele administrate în cauză, inclusiv expertiza topografică de

identificare a terenului (f. 34, dos. 156/2003 al Judecătoriei Toplița) cu

privire la care reclamanții au declarat că nu au obiecțiuni (a se vedea

încheierea din 8 iulie 2003 a Judecătoriei Toplița, f. 45, dos. fond) rezultă

că imobilul în litigiu, teren extravilan în suprafață de 8500 mp, având

categoria de folosință fâneață, este folosit de reclamanții A.V., A.A. și A.I.

Cum pârâtul persoană juridică are reconstituit dreptul de proprietate doar

pentru terenurile cu vegetație forestieră, terenul în litigiu, categoria de

folosință „fâneață”, nu a fost inclus în suprafețele validate și identificate,

conform anexelor.

Ca atare, imobilul nefiind inclus în „Composesoratul T.” reclamanții nu

pot beneficia de drepturile composesorale.

Deși, pe tot parcursul procesului, reclamanții au susținut că terenul

este în folosința composesoratului, care exploatează materialul lemnos, nu au

propus și produs dovezi care să ateste o altă stare de fapt decât cea reținută

de prima instanță.

Nefondată este și critica referitoare la greșita obligare a

reclamanților de a plăti 8.000.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea

pârâtului Composesoratul A.T.T.F.

Astfel, atât din dispozitivul cât și din considerentele hotărârii primei

instanțe, aflate într-o deplină concordanță, rezultă că acțiunea s-a admis doar

în parte, față de pârâții persoane fizice și s-a respins față de Composesoratul

A.T.T.F.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretențiuni

va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Ca atare, în mod corect reclamanții au fost obligați să despăgubească

partea față de care nu au câștigat procesul și care nu este vinovată de

declanșarea activității judiciare.

În considerarea celor ce preced, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul A.V. împotriva deciziei civile nr. 180/A din 23 martie

2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.