ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3417/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC A. SA Ploiești, a

chemat în judecată pe pârâții SC M.P. SRL Ploiești, M.A.D. și SC A.R.A. SA,

solicitând obligarea la plata sumei de 88.263.367 lei despăgubiri, reprezentând

diferența de recuperat din valoarea facturii, contravaloarea a 10 zile de

concediu medical plătite de reclamantă conducătorului auto S.I. și la

cheltuieli de judecată.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr.

221 din 2 februarie 2001, a respins acțiunea reclamantei, considerând că

societatea de asigurare a plătit o despăgubire egală cu cuantumul prejudiciului

suferit iar reclamanta nu are calitatea să ceară diferența între salariul și

concediul medical plătit prepusului său.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 714 din 29 mai 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă, reținând că avariile constatate în procesele verbale întocmite de

societatea de asigurări și organele de poliție au fost evaluate și reclamanta a

fost despăgubită, iar faptul că aceasta a achiziționat o cabină echipată de un

alt model, la o valoare mai mare, nu îndreptățește la plata diferenței de preț.

Pe de altă parte procesul verbal de constatare întocmit cu ocazia producerii

accidentului nu consemnează existența unei vătămări a vreunei persoane, care să

justifice o acțiune în despăgubire.

Prin decizia nr. 7572 din 11

decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de

reclamantă împotriva hotărârii judecătorești pronunțată de curtea de apel, a

casat decizia cu trimitere spre rejudecare pentru a fi examinate raporturile

juridice dintre părți după determinarea situației de fapt, legea asigurărilor

dând posibilitatea înlocuirii unor componente sau piese ce nu mai pot fi

reparate, dacă piesele avariate nu mai pot fi reparate pentru că nu se mai

produc.

Reluând judecata fondului, aceeași

instanță de apel, prin decizia nr. 22 din 14 iulie 2003, a admis apelul

reclamantei, a schimbat în tot sentința atacată, a admis în parte acțiunea și a

obligat pe pârâții SC M.P. SRL și M.A.D. la plata sumei de 87.478.041 lei

diferență de prejudiciu și la 18.970.812 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de apel a reținut, în esență,

că după producerea accidentului de către prepusul SC M.P. SRL, M.A.D.,

reclamanta a fost despăgubită cu suma de 61.908.000 lei, dar pentru a readuce

autovehiculul în stare de funcționare reclamanta a achiziționat o cabină cu

prețul de 149.396.520 lei, înregistrându-se o pagubă în patrimoniul ei care se

impune a fi recuperată de la pârâți.

În privința capătului de cerere

pentru plata contravalorii a 10 zile de concediu medical instanța a stabilit că

nu se menționează nici o persoană vătămată în actul constatator al

accidentului, pentru a fi justificată o asemenea cerere.

Împotriva deciziei astfel

pronunțată, pârâta SC M.P. SRL a declarat, la data de 4 august 2003, recurs.

Recurenta susține că instanța de

apel a interpretat greșit actele deduse judecății pronunțând o hotărâre care

aduce reclamantei o îmbogățire injustă.

Răspunderea civilă delictuală atrage

repararea integrală a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, reparare

care are în vedere și starea de uzură a bunului pe care expertiza tehnică a

evaluat-o.

Recursul este întemeiat și va fi

admis pentru considerentele ce se vor expune.

Prin producerea unui accident de

circulație din culpa prepusului recurentei, a fost avariat autovehiculul

proprietatea reclamantei, valoarea prejudiciului suferit fiind evaluat de

expertul tehnic S.N. la suma de 60.805.539 lei. Societatea de asigurări a

despăgubit pe reclamantă cu suma de 61.908.000 lei; însă aceasta din urmă

înlocuind cabina autoturismului, cu motivația că reparația nu mai e posibilă,

cu o alta de un alt tip, în valoare de 149.396.520 lei, s-a considerat

prejudiciată cu diferența de valoare.

Dispozițiile art. 999 C. civ.,

stabilesc responsabilitatea pentru prejudiciul cauzat prin fapta omului; dar și

prin neglijența sau imprudența sa; iar prejudiciul reprezintă orice daună sau

vătămare care decurge din săvârșirea unui delict.

În privința întinderii prejudiciului

produs prin fapta culpabilă a prepusului recurentei, acesta nu poate fi extins

dincolo de paguba efectiv produsă, care a fost stabilită printr-o lucrare

tehnică dispusă de instanța de judecată.

Astfel, față de răspunsul la adresa

din 4 februarie 2004, nu se poate susține întemeiat, că înlocuirea caroseriei

autovehiculului avariat, cu o alta de un alt tip, cu o valoare mai mare a fost

necesară pentru punerea în funcțiune a acestuia.

Din actul susmenționat, emis de SC R.

SA Brașov, rezultă că la data de 19 august 2000 în stoc, la gestiunea

serviciului desfacere existau carcase de cabină.

De aceea, acordarea unor despăgubiri

peste prejudiciul efectiv, în condițiile în care nu au fost solicitate daune

pentru beneficiul nerealizat, apare ca o îmbogățire injustă care excede

raportului de cauzalitate stabilit.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.

312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul

declarat împotriva deciziei nr. 22 din 14 iunie 2003, pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești și va modifica hotărârea atacată în sensul că va respinge apelul

declarat de reclamantă, împotriva sentinței nr. 221 din 3 februarie 2001,

pronunțată de Tribunalul Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC M.P. SRL Ploiești, împotriva deciziei nr. 22 din 14 iulie 2003 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică hotărârea recurată în

sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. SA Ploiești,

împotriva sentinței nr. 221 din 2 februarie 2001 a Tribunalului Prahova.

Menține restul dispozițiilor din

decizia recurată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 7 iunie 2005.