ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3231/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3231/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La data de 13 octombrie 2004, S.Î.P.A.M. a formulat, în temeiul prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 63/R-CM din 7 septembrie 2004 a Curții de Apel Pitești, arătând că aceasta este potrivnică unui număr de 26 decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca nefondată, pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Prin decizia atacată s-a rezolvat diferit o problemă de drept similară celor soluționate de instanța supremă în cazurile menționate, dar o asemenea situație nu constituie însă o condiție suficientă pentru admiterea cererii de revizuire.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade deosebite, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiții, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să fie pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași părți și având aceeași calitate.
Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Or, cauzele soluționate prin hotărârile invocate a fi potrivnice deciziei a cărei revizuire se solicită sunt numai similare ca obiect și cauză, neexistând însă și identitate de părți. Astfel, deși în fiecare proces revizuentul a avut calitatea de reclamant, pârâții au fost diferiți, în funcție de școlile la care aveau locurile de muncă membrii de sindicat în interesul cărora a acționat revizuentul și de centrele bugetare care calculau și stabileau drepturile salariale concrete.
Așadar, soluțiile diferite au fost date în cauze asemănătoare, dar distincte în privința părților, hotărârea pronunțată în fiecare dosar producând efecte numai între părțile din respectivul dosar și neavând autoritate de lucru judecat asupra altor pricini similare doar prin obiect și cauză. A admite contrariul ar însemna ca instanța de revizuire să se transforme într-o instanță de control judiciar, care să nu se limiteze doar la anularea ultimei hotărâri care încalcă autoritatea lucrului judecat dată de o hotărâre anterioară, ci să aprecieze care din hotărârile contrare este greșită, ceea ce ar excede competenței sale. Având în vedere considerentele de mai sus, urmează a se respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de S.Î.P.A.M. împotriva deciziei civile nr. 63/R-CM din 7 septembrie 2004 a Curții de Apel Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.