ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 437/2006

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 25 din 23 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, în baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G., la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 1 1 alin. (1) din Legea nr. 61/1991 modificată, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a mai fost obligat inculpatul la o pedeapsă de 15 zile închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, astfel că s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, de la 03 noiembrie 2004, la 05 noiembrie 2004. A fost obligat inculpatul să plătească părților civile Mihalache Aurel, suma de 5.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, iar către C.A.S. Călărași, suma de 6.670.323 lei, cu același titlu. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a unui cuțit, care a servit la săvârșirea infracțiunii sau contravaloarea acestuia, suma de 30.000 lei. A fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fond, față de actele și lucrările existente la dosar a arătat că reține următoarea situație de fapt.

În seara zilei de 13 aprilie 2004, în barul SC L.G. SRL, de pe raza comunei Cuza Vodă, județul Călărași, partea vătămate M.A. și numitul N.Șt. consumau o cantitate mică de alcool și, la scurt timp după venirea celor doi în bar și-a făcut apariție și inculpatul D.G., care se afla în stare de ebrietate avansată, încercând să intre în discuție cu clienții din bar și cu martorul N.Șt., însă aceștia l-au respins. Deranjat de faptul că martorul N.Șt. nu i-a acordat atenție și la împins cu umărul în timp ce dorea să vină la masa celor doi, la plecarea părții vătămate, însoțită de martor, pe drum, inculpatul i-a urmărit și fără motiv a înjunghiat-o pe partea vătămată, cauzându-i o leziune, pentru vindecarea căreia au fost necesare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale și internată în Spitalul Județean Călărași, de urgență, unde s-a intervenit chirurgical.

În contextul situației de fapt expusă și reținută s-a apreciat că activitatea materială desfășurată de inculpat, care în seara zilei de 13 aprilie 2004, în stradă, cu un cuțit ce îl purta fără drept asupra sa, a înjunghiat-o pe partea vătămată M.A., în abdomen, cu intenția de a-i suprima viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor calificat și port ilegal al cuțitului, sub calificarea juridică arătată, texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatul la două pedepse privative de libertate.

Prin urmare, inculpatul a fost condamnat la două pedepse în concurs real, una de 3 ani închisoare, iar alta de 15 zile închisoare, pedepse care au fost contopite, faptele fiind comise în concurs, iar la individualizarea pedepsei s-a arătat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen., astfel că o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea 74 și art. 76 C. pen., este de natură să ducă la reeducarea acestuia, ținându-se seama de vârsta și conduita sa. Latura civilă a cauzei s-a arătat că a fost soluționată în raport de pretențiile părților vătămate, constituite părți civile, actele și lucrările de la dosar, precum și declarația inculpatului care a arătat că înțelege să despăgubească pe părțile civile, fiind obligat la despăgubiri civile potrivit art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., cum și art. 998 C. civ., în limita sumelor arătate. Potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel, deoarece în mod greșit s-a reținut în sarcina sa comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, deși intenția nu a fost aceea de a suprima viața părții civile, astfel că, în raport de această stare, cum și de numărul de zile de îngrijiri medicale, coroborate cu actul medical care precizează că leziunea suferită nu a fost de natură să-i pună viața în primejdie, în cauză sunt incidente prevederile art. 181 C. pen. Prin urmare, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., iar pentru infracțiunea de port ilegal al cuțitului a solicitat achitarea, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar el nu purta în mod regulat această armă, cuțit.

Curtea de Apel București a examinat apelul declarat de inculpat, în raport de motivele invocate, actele și lucrările de la dosar, sentința pronunțată în cauză, cum și din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. și, prin decizia penală nr. 408 din 20 mai 2005, a respins apelul, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În considerentele deciziei s-a motivat că nu sunt temeiuri care să justifice schimbarea încadrării juridice a faptei, față de activitatea desfășurată de inculpat, constând în aceea că având un cuțit asupra sa, fără motiv i-a aplicat părții vătămate o lovitură în abdomen și numai în urma acordării îngrijirilor pericolul a fost îndepărtat, iar lovitura nu și-a atins rezultatul vizat și datorită faptului că victima, în mod instinctiv și-a retras abdomenul și era îmbrăcată destul de gros.

Referitor la cea de-a doua critică, privind portul ilegal de armă, cuțit, sa arătat că această faptă prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni față de împrejurările concrete în care s-au comis infracțiunile și consecințele activității sale materiale. Prin urmare, criticile au fost înlăturate, iar pe cale de consecință apelul respins. În temeiul art. 385 3 C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs de către inculpat, care nu a arătat în ce constă nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor pronunțate și, fiind legal citat, nu s-a prezentat, iar apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., precum și aplicarea art. 81 C. pen.

Examinând recursul declarat, sub prisma motivelor arătate, a actelor și lucrărilor de la dosar, a deciziei și sentinței pronunțate în cauză a cazurilor de casare înscrise la pct. 14 și 17 de la art. 385 9 C. proc. pen., se constată că recursul de față este nefondat, urmând a fi respins pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.

Din analiza materialului probator existent la dosar, se constată că instanțele au pronunțat hotărâri legale și temeinice, juste, drepte și conforme cu prevederile legii, nu numai din punct de vedere a reținerii corecte a situației de fapt, constând în aceea că în seara zilei de 13 aprilie 2004, inculpatul, aflându-se într-o avansată stare de ebrietate, a aplicat părții vătămate în abdomen, o lovitură cu un cuțit pe care îl avea asupra sa, producându-i o leziune, pentru care s-a intervenit chirurgical și au fost necesare un număr de 25-30 de zile îngrijiri medicale, a vinovăției inculpatului, dar și din punct de vedere a încadrării juridice și a tragerii la răspundere penală prin durata pedepsei aplicate și modalitatea de executare.

Având în vedere elementul material al laturii obiective al infracțiunii de omor calificat, cum și latura subiectivă a inculpatului, care cu intenție i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu un cuțit, în abdomen, cu intenție, însă datorită reflexului victimei de a-și retrage abdomenul, hainelor groase pe care le purta, leziunea produsă nu a avut consecințe mari, se constată că inculpatul a comis infracțiunea de tentativă la omor calificat. De altfel, acest motiv a fost invocat atât în fața primei instanțe cu ocazia judecării pe fond, cum și cu prilejul judecării în calea de atac a apelului și a fost respins în mod întemeiat, pe considerent că intenția inculpatului a fost aceea de a-i suprima viața victimei, deși nu a urmărit, a acceptat rezultatul activității sale.

În ceea ce privește schimbarea modalității de executare a pedepsei din regim privativ de libertate în suspendarea condiționată a executării, se constată că este, de asemenea, neîntemeiată. Legiuitorul, în dispozițiile art. 81 pct. 3 C. pen., a stipulat în mod imperativ că suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cadrul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Cum infracțiunea săvârșită de către inculpat are ca limită maximă de pedeapsă durata de 25 de ani închisoare, motivul invocat este de asemenea neîntemeiat și în consecință se va respinge. Așa fiind, și cum nici unul dintre motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare în sensul pct. 14 și 17 de la art. 385 9 C. proc.

pen., iar potrivit pct. 3 din oficiu nu se constată alte cazuri de casare, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G., împotriva deciziei penale nr. 408/ A din 20 mai 2005, a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauzei cu minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive, de la 03 noiembrie 2004, la 05 noiembrie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 ianuarie 2006.