ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1452/2005

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul P.O.

împotriva încheierii din 16 februarie 2005 pronunțate de Curtea de Apel

București, secția I penală, în dosarul nr. 256/2005, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la 11 septembrie 2003, în

dosarul nr. 4188/2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus,

printre altele, prelungirea arestării preventive a inculpatului P.O., cauza

fiind soluționată în fond prin sentința penală nr. 1657 din 22 decembrie 2004 a

aceleiași instanțe.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel persoanele

inculpate, inclusiv P.O., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția I penală, cu numărul de dosar 256/2005.

La termenul de la 15 februarie 2005 inculpatul P.O. a

adresat instanței de apel două „cereri prealabile” prin care a invocat:

„încetarea de drept a măsurii arestării” și

„nulitatea absolută” a sentinței amintite determinată

de nulitatea unor încheieri care au premers pronunțarea acesteia.

Prin încheierea pronunțată la 16 februarie 2005, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, având a se pronunța „asupra excepțiilor

invocate de apărătorul apelantului-inculpat P.O.” a respins respectivele cereri

menținând starea de arest a tuturor inculpaților.

În motivarea acestor dispoziții instanța de apel a răspuns

criticilor formulate de apelant evocând conținutul încheierilor pronunțate în

fond la 11 septembrie 2003, precum și la termenele următoare, din 9 octombrie

și 21 octombrie 2003.

În acest context s-a reținut că încheierile menționate

au fost date cu respectarea prevederilor legale care reglementau materia

prelungirii arestării, că P.O. a fost de fiecare dată asistat de apărător și că

în cauză nu sunt incidente prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., «cu

atât mai mult cu cât în cauză nu s-a dovedit că inculpatului i s-a adus vreo

vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv».

La 17 februarie 2005, împotriva acelei încheieri a

instanței de apel a declarat recurs inculpatul P.O., cauza fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de

dosar 1151/2005.

Recursul nu a fost motivat în scris, însă cu prilejul

dezbaterilor desfășurate în ședința publică, de la 25 februarie 2005,

apărătorul inculpatului a reiterat susținerile referitoare la nulitatea unor

încheieri pronunțate de către prima instanță solicitând din nou să se constate

că starea de arest a lui P.O. a încetat de drept astfel încât acesta ar urma să

fie judecat în stare de libertate.

În dovedirea susținerilor recurentului în dosarul cauzei

au fost depuse copii ale mai multor încheieri pronunțate în cauză de către

prima instanță.

Recursul este nefondat.

În acest sens, Curtea reține că, în raport cu datele

cauzei, instanța de apel a dat o corectă interpretare prevederilor legale

aplicabile în speță, iar motivarea încheierii recurate cuprinde într-o formă

lipsită de echivoc toate argumentele care atestă această împrejurare.

Simplul refuz, neargumentat, al recurentului de a accepta

această motivare nu este de natură a face incidente în cauză prevederile art. 285

9

C. proc. pen.

Așa fiind, Curtea urmează a face aplicarea art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respingând recursul ca nefondat.

Conform art. 192 C. proc. pen., Curtea îl va obliga totodată

pe recurent la plata cheltuielilor judiciare prilejuite de soluționarea cauzei

în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

P.O. împotriva încheierii din 16 februarie 2005 pronunțate de Curtea de Apel

București, secția I penală, în dosarul nr. 256/2005.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 600

000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2005.