ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 291/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 9 iunie 2003, reclamanta F.C.U.U., în contradictoriu cu pârâta I.N.C.E.R.C., solicită instanței să oblige pârâta să permită accesul în incinta sa, reclamantei, cadrelor didactice ale acesteia, studenților și colaboratorilor fundației, pe bază de legitimație sau act de identitate prin intrarea principală din Șoseaua Pantelimon, la plata de daune cominatorii de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, afișarea hotărârii pronunțate la ușa principală din șos. Pantelimon, pentru publicitatea dreptului de acces al studenților, colaboratorilor și cadrelor didactice, cu cheltuieli de judecată.

La 1 septembrie 2003 pârâta formulează cerere reconvențională prin care solicită instanței să dispună rezilierea contractului de asociere din 23 ianuarie 1993, modificat prin actele adiționale din 16 mai 1994, 16 mai 1995, 21 august 2000, ca rămas fără obiect prin raportare la art. 2 din contract și, pe cale de consecință, să dispună evacuarea reclamantei pentru lipsă de titlu din spațiile aparținând pârâtei și folosite de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6764 din 21 mai 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge ca neîntemeiate cererea principală formulată de reclamanta pârâtă și cererea reconvențională de pârâta reclamantă, reținând, pentru a decide astfel, că reclamanta, pârâtă nu a dovedit că pârâta, reclamantă nu și-a respectat obligația de a permite accesul în incintă al persoanelor prevăzute prin contractul de asociere în participațiune încheiat între părți, precum și că reclamanta – pârâtă, la rândul ei, a fost de bună credință, că a executat obligațiile contractuale ce-i revin în temeiul menționatului contract de asociere în participațiune, iar faptul că în ultima perioadă colaborarea dintre părți nu s-a realizat în bune condiții nu-i este imputabil.

Prin decizia comercială nr. 168 din 9 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanta reclamantă – pârâtă și de apelanta pârâtă - reclamantă împotriva sentinței date de instanța de fond, reținând în acest sens că reclamanta - pârâtă apelantă nu a probat că pârâta – reclamantă intimată nu și-a îndeplinit obligația stipulată în art. 5.1.4 din actul adițional din 21 august 2000 la contractul de asociere din 23 ianuarie 1993 de a permite accesul în incintă al persoanelor fizice menționate la respectivul articol, precum și că apelanta pârâtă – reclamantă nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că intimata – reclamantă pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în contractul de asociere în participațiune în cauză și de actele adiționale la acesta.

Mai reține instanța de apel că neîndeplinirea unor obligații de către intimata reclamantă – pârâtă nu îi pot fi imputate acesteia întrucât sunt urmare a inactivității apelantei – pârâte reclamante, fapt recunoscut prin chiar motivele de apel (dosar apel). Nemulțumite de soluția instanței de apel, ambele părți au declarat recurs împotriva deciziei acestei instanțe. Reluând motivarea din apel, reclamanta - pârâtă critică decizia recurată pentru rațiunile prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu a aplicat corect dispozițiile legii și ale contractului de asociere în participațiune dintre părți, că nu a examinat toate probele din dosar, că a reținut motive străine de natura pricinii și nu a precizat toate motivele pe care se sprijină soluția.

Pârâta - reclamantă reluând de asemenea susținerile din apel, își întemeiază recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. criticând decizia recurată ca fiind dată fără ca instanța de apel să fi examinat toate probele administrate în cauză; aceasta făcând o aplicare greșită a dispozițiilor din contractul de asociere în participațiune. Față de modificările Codului de Procedură Civilă prin Legea nr. 219 din 6 iulie 2005, pentru aprobarea O.U.G. nr. 138/2000, de imediată aplicare, prin care se abrogă pct. 10 din art. 304 C. proc. civ., motivul invocat în ambele recursuri întemeiat pe dispoziția abrogată urmează a nu mai fi examinat. Din examinarea celorlalte motive de recurs invocate, în lumina actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că acestea nu sunt fondate.

Cât privește recursul reclamantei – pârâte se reține că în mod corect au stabilit instanțele de fond și de apel că pârâta – reclamantă și-a îndeplinit obligația a cărei încălcare o reclamă recurenta. Așa cum rezultă din probele din dosar, înscrisuri și depoziții de martori (dosarul de fond) intimata – pârâtă – reclamantă I.N.C.E.R.C. a permis constant accesul pe teritoriul său prin toate porțile de acces, tuturor persoanelor – personal, clienți, colaboratori sau, după caz, studenți, numai în tranzit, pe bază de legitimație de serviciu sau act de identitate, limitând doar accesul cu autovehiculele al personalului, colaboratorilor sau, după caz, studenților recurentei reclamante - pârâte numai prin poarta 2. Cum art. 5.1.4.

din contractul de asociere în participațiune încheiat de părți prevede doar că I.N.C.E.R.C. asigură accesul cadrelor didactice și al studenților U. în incintă pe baza de legitimație eliberate de U. și vizate de I.N.C.E.R.C., și art. 5.14 din actul adițional din 21 august 2000 la contract precizează textul evocat în sensul că I.N.C.E.R.C. permite accesul în incinta sa a cadrelor didactice, studenților și colaboratorilor U. pe bază de legitimații sau acte de identitate”, prin intrarea din șoseaua Pantelimon, limitarea accesului în incintă doar al autovehiculelor numai la o altă poartă de intrare nu poate fi calificat ca încălcare de către I.N.C.E.R.C. a obligației contractuale asumate și interzicere a accesului cadrelor didactice, studenților și colaboratorilor recurentei prin intrarea principală din Șos.

Pantelimon. În această lumină soluția instanței de apel este temeinică și legală, corect motivată și criticile formulate de recurenta reclamantă – pârâtă, urmează a fi respinse ca neîntemeiate. Examinând recursul pârâtei reclamante se constată că acesta este nefondat. Potrivit contractului de asociere în participațiune din 23 ianuarie 1993, modificat prin acte adiționale succesive, asocierea, prelungită până în anul 2012, are ca scop „asigurarea unor activități integrate a învățământului universitar cu cercetarea științifică, în vederea dezvoltării științei și tehnicii pe de o parte, prin ridicarea nivelului științific și a calității cercetărilor, iar pe de altă parte, prin valorificarea directă a rezultatelor cercetării în procesul de învățământ”, precum și „asigurarea unei strategii corelate de dezvoltare a învățământului universitar și a cercetării științifice, în vederea atingerii unui nivel similar celui realizat pe plan european”.

Intrarea în lichidare a U. București începând cu anul I al anului universitar 2002 – 2003 nu este de natură să afecteze stabilitatea asocierii întrucât acesta este realizată între I.N.C.E.R.C. și F.C.U.U. care-și menține existența obligației prevăzute de art. 4.2.2. și de art. 5.2 din contractul de asociere în cauză putând fi în continuare îndeplinite, recurenta nefăcând dovada nici în fazele judiciare anterioare că intimata reclamantă pârâtă nu și-a executat angajamentele asumate, așa cum corect a reținut și instanța de apel.

Cum dispozițiile art. 6.3 formulate sub titlul „Prevederi finale” din contractul de asociere stipulează că „Părțile vor preciza anual condițiile concrete ale asocierii (..) prin act adițional” iar la dosar se găsește numai dovada acordului părților de a se întâlni la 30 ianuarie 2003 în vederea stabilirii unui act adițional pentru anul 2003, fără a se fi probat culpa numai a uneia dintre părți în nefinalizarea încheierii unui asemenea act, instanța de apel a reținut corect că neîndeplinirea unor obligații de către reclamanta pârâtă sunt urmare a nerespectării unor obligații proprii ale pârâtei reclamante, astfel că nu poate fi primită critica formulată de recurentă referitoare la greșita apreciere a îndeplinirii obligațiilor de către intimata – reclamantă – pârâtă.

Astfel fiind se reține că decizia instanței de apel este temeinică și legală, corect și limpede motivată, că nu cuprinde motive străine de natura pricinii, că a fost dată cu corecta aplicare a legii și, implicit, a dispozițiilor contractului de asociere în participațiune dintre părți și, pe cale de consecință, recursurile declarate de reclamanta – pârâtă și de pârâta – reclamantă urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta – reclamantă F.C.U.U. București și de recurentul pârât I.N.C.E.R.C. București, împotriva deciziei nr. 168 din 9 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2006.