ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 291/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 9 iunie

2003, reclamanta F.C.U.U., în contradictoriu cu pârâta I.N.C.E.R.C., solicită

instanței să oblige pârâta să permită accesul în incinta sa, reclamantei,

cadrelor didactice ale acesteia, studenților și colaboratorilor fundației, pe

bază de legitimație sau act de identitate prin intrarea principală din Șoseaua

Pantelimon, la plata de daune cominatorii de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de

întârziere, afișarea hotărârii pronunțate la ușa principală din șos. Pantelimon,

pentru publicitatea dreptului de acces al studenților, colaboratorilor și

cadrelor didactice, cu cheltuieli de judecată.

La 1 septembrie 2003 pârâta

formulează cerere reconvențională prin care solicită instanței să dispună

rezilierea contractului de asociere din 23 ianuarie 1993, modificat prin actele

adiționale din 16 mai 1994, 16 mai 1995, 21 august 2000, ca rămas fără obiect

prin raportare la art. 2 din contract și, pe cale de consecință, să dispună

evacuarea reclamantei pentru lipsă de titlu din spațiile aparținând pârâtei și

folosite de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6764 din 21

mai 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge ca

neîntemeiate cererea principală formulată de reclamanta pârâtă și cererea

reconvențională de pârâta reclamantă, reținând, pentru a decide astfel, că

reclamanta, pârâtă nu a dovedit că pârâta, reclamantă nu și-a respectat

obligația de a permite accesul în incintă al persoanelor prevăzute prin

contractul de asociere în participațiune încheiat între părți, precum și că

reclamanta – pârâtă, la rândul ei, a fost de bună credință, că a executat

obligațiile contractuale ce-i revin în temeiul menționatului contract de

asociere în participațiune, iar faptul că în ultima perioadă colaborarea dintre

părți nu s-a realizat în bune condiții nu-i este imputabil.

Prin decizia comercială nr. 168 din

9 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, respinge ca

nefondate apelurile declarate de apelanta reclamantă – pârâtă și de apelanta

pârâtă - reclamantă împotriva sentinței date de instanța de fond, reținând în

acest sens că reclamanta - pârâtă apelantă nu a probat că pârâta – reclamantă

intimată nu și-a îndeplinit obligația stipulată în art. 5.1.4 din actul

adițional din 21 august 2000 la contractul de asociere din 23 ianuarie 1993 de

a permite accesul în incintă al persoanelor fizice menționate la respectivul

articol, precum și că apelanta pârâtă – reclamantă nu a făcut nici o dovadă din

care să rezulte că intimata – reclamantă pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile

prevăzute în contractul de asociere în participațiune în cauză și de actele

adiționale la acesta.

Mai reține instanța de apel că

neîndeplinirea unor obligații de către intimata reclamantă – pârâtă nu îi pot

fi imputate acesteia întrucât sunt urmare a inactivității apelantei – pârâte

reclamante, fapt recunoscut prin chiar motivele de apel (dosar apel).

Nemulțumite de soluția instanței de

apel, ambele părți au declarat recurs împotriva deciziei acestei instanțe.

Reluând motivarea din apel, reclamanta

- pârâtă critică decizia recurată pentru rațiunile prevăzute de art. 304 pct. 7,

9 și 10 C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu a aplicat corect

dispozițiile legii și ale contractului de asociere în participațiune dintre

părți, că nu a examinat toate probele din dosar, că a reținut motive străine de

natura pricinii și nu a precizat toate motivele pe care se sprijină soluția.

Pârâta - reclamantă reluând de

asemenea susținerile din apel, își întemeiază recursul pe motivele prevăzute de

art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. criticând decizia recurată ca fiind dată

fără ca instanța de apel să fi examinat toate probele administrate în cauză;

aceasta făcând o aplicare greșită a dispozițiilor din contractul de asociere în

participațiune.

Față de modificările Codului de

Procedură Civilă prin Legea nr. 219 din 6 iulie 2005, pentru aprobarea O.U.G. nr.

138/2000, de imediată aplicare, prin care se abrogă pct. 10 din art. 304 C.

proc. civ., motivul invocat în ambele recursuri întemeiat pe dispoziția

abrogată urmează a nu mai fi examinat.

Din examinarea celorlalte motive de

recurs invocate, în lumina actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că acestea

nu sunt fondate.

Cât privește recursul reclamantei –

pârâte se reține că în mod corect au stabilit instanțele de fond și de apel că

pârâta – reclamantă și-a îndeplinit obligația a cărei încălcare o reclamă

recurenta.

Așa cum rezultă din probele din

dosar, înscrisuri și depoziții de martori (dosarul de fond) intimata – pârâtă –

reclamantă I.N.C.E.R.C. a permis constant accesul pe teritoriul său prin toate

porțile de acces, tuturor persoanelor – personal, clienți, colaboratori sau,

după caz, studenți, numai în tranzit, pe bază de legitimație de serviciu sau

act de identitate, limitând doar accesul cu autovehiculele al personalului,

colaboratorilor sau, după caz, studenților recurentei reclamante - pârâte numai

prin poarta 2.

Cum art. 5.1.4. din contractul de

asociere în participațiune încheiat de părți prevede doar că I.N.C.E.R.C.

asigură accesul cadrelor didactice și al studenților U. în incintă pe baza de

legitimație eliberate de U. și vizate de I.N.C.E.R.C., și art. 5.14 din actul

adițional din 21 august 2000 la contract precizează textul evocat în sensul că

I.N.C.E.R.C. permite accesul în incinta sa a cadrelor didactice, studenților și

colaboratorilor U. pe bază de legitimații sau acte de identitate”, prin

intrarea din șoseaua Pantelimon, limitarea accesului în incintă doar al

autovehiculelor numai la o altă poartă de intrare nu poate fi calificat ca

încălcare de către I.N.C.E.R.C. a obligației contractuale asumate și

interzicere a accesului cadrelor didactice, studenților și colaboratorilor

recurentei prin intrarea principală din Șos. Pantelimon.

În această lumină soluția instanței

de apel este temeinică și legală, corect motivată și criticile formulate de

recurenta reclamantă – pârâtă, urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

Examinând recursul pârâtei

reclamante se constată că acesta este nefondat.

Potrivit contractului de asociere în

participațiune din 23 ianuarie 1993, modificat prin acte adiționale succesive,

asocierea, prelungită până în anul 2012, are ca scop „asigurarea unor

activități integrate a învățământului universitar cu cercetarea științifică, în

vederea dezvoltării științei și tehnicii pe de o parte, prin ridicarea

nivelului științific și a calității cercetărilor, iar pe de altă parte, prin

valorificarea directă a rezultatelor cercetării în procesul de învățământ”,

precum și „asigurarea unei strategii corelate de dezvoltare a învățământului

universitar și a cercetării științifice, în vederea atingerii unui nivel

similar celui realizat pe plan european”.

Intrarea în lichidare a U. București

începând cu anul I al anului universitar 2002 – 2003 nu este de natură să

afecteze stabilitatea asocierii întrucât acesta este realizată între I.N.C.E.R.C.

și F.C.U.U. care-și menține existența obligației prevăzute de art. 4.2.2. și de

art. 5.2 din contractul de asociere în cauză putând fi în continuare

îndeplinite, recurenta nefăcând dovada nici în fazele judiciare anterioare că

intimata reclamantă pârâtă nu și-a executat angajamentele asumate, așa cum

corect a reținut și instanța de apel.

Cum dispozițiile art. 6.3 formulate

sub titlul „Prevederi finale” din contractul de asociere stipulează că „Părțile

vor preciza anual condițiile concrete ale asocierii (..) prin act adițional”

iar la dosar se găsește numai dovada acordului părților de a se întâlni la 30

ianuarie 2003 în vederea stabilirii unui act adițional pentru anul 2003, fără a

se fi probat culpa numai a uneia dintre părți în nefinalizarea încheierii unui

asemenea act, instanța de apel a reținut corect că neîndeplinirea unor

obligații de către reclamanta pârâtă sunt urmare a nerespectării unor obligații

proprii ale pârâtei reclamante, astfel că nu poate fi primită critica formulată

de recurentă referitoare la greșita apreciere a îndeplinirii obligațiilor de

către intimata – reclamantă – pârâtă.

Astfel fiind se reține că decizia

instanței de apel este temeinică și legală, corect și limpede motivată, că nu

cuprinde motive străine de natura pricinii, că a fost dată cu corecta aplicare

a legii și, implicit, a dispozițiilor contractului de asociere în

participațiune dintre părți și, pe cale de consecință, recursurile declarate de

reclamanta – pârâtă și de pârâta – reclamantă urmează a fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de recurenta – reclamantă F.C.U.U. București și de recurentul pârât I.N.C.E.R.C.

București, împotriva deciziei nr. 168 din 9 martie 2005 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 ianuarie 2006.