Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.03.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1832/2006

HOTĂRÂRE
21.03.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1832/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 martie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, a luat în discuție legalitatea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul T.G.M. Prin încheierea din 8 martie 2006, pronunțată în dosarul nr. 81/P/Ap/MF/2006, Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, a menținut starea de arest a inculpatului T.G. constatând că aceasta este legală și temeinică.

În motivarea acestei încheieri, curtea de apel a arătat că din analiza actelor efectuate în cursul urmăririi penale, se constată că există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată [(art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) C. pen.)] cum și faptul că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, respectiv pericolul social al faptei comise, persoana inculpatului care are statut de recidivist cât și pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă, nu au dispărut, menținându-se și în prezent. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.G.

fără însă a-l motiva, iar cu ocazia judecării recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru apărarea sa a solicitat revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate întrucât temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri au dispărut, în prezent existând garanția că judecata poate avea loc și cu persoana acestuia în stare de libertate. Recursul declarat de inculpatul T.G. este nefondat. Contrar susținerilor inculpatului prin apărătorul său, din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, se constată că temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive, menționate de instanța de apel, nu au dispărut, ci, mai mult, între timp, în cauză s-a pronunțat, în primă instanță, o hotărâre de condamnare care a stabilit, e drept nu în mod definitiv, vinovăția acestuia.

În consecință, menținându-se temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, în mod justificat curtea de apel a menținut starea de arest a inculpatului, împrejurare în care recursul declarat de acesta este nefondat și urmează a fi respins ca atare și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G.M. împotriva încheierii din 8 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 81/P/MF/Ap/2006. Obligă pe recurent la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-01-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 567/2006
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 13 ianuarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 336/P/MF/Ap/2005, Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, a menținut arestarea preve
ÎCCJ 2006-06-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4304/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din ședința publică de la 21 iunie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, în cursul soluționării apelului acestuia, a menț
ÎCCJ 2006-08-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4840/2006
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 2 august 2006, pronunțată în dosarul nr. 805/P/Ap/2006, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatu
ÎCCJ 2006-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1829/2006
importante sume de bani. Ulterior, la data de 15 aprilie 2005, Tribunalul Brașov a emis împotriva recurentului inculpat, C.V., mandatul de arestare preventivă nr. 15, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 16 aprilie 2005 și până
ÎCCJ 2006-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4198/2006
de Apel Brașov, care la termenul din 16 iunie 2006 a menținut starea de arest constatând că este temeinică și legală. Împotriva acestei ultime încheieri inculpatul a formulat recurs, criticând încheierea sub aspectul greșitei mențineri a st
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă