ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5364/2005

Asupra recursurile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 45 din 15 octombrie 2003, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a respins recursul în anulare jurisdicțional formulat de Procurorul general financiar împotriva sentinței nr. 17 din 29 aprilie 1998, a Colegiului jurisdicțional Teleorman și a deciziei nr. 752 din 17 noiembrie 1998, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi a României. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, intimații J.T. și V.I., solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică. În recursul declarat de J.T. au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1, 7 și 9 C. proc.

civ. Recurentul a susținut că instanța nu a fost alcătuită conform dispozițiilor legale, întrucât din completul de judecată a făcut parte și judecătorul care a pronunțat decizia nr. 87/1999. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a arătat că decizia atacată nu a fost motivată în conformitate cu dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. În ultimul motiv de recurs, a fost criticată soluția dată pe fondul cauzei și s-a învederat că nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru stabilirea răspunderii sale delictuale, întrucât nu a existat prejudiciul, reprezentând accizele datorate de SC Z. SA Zimnicea, în baza contractului de prestări de servicii încheiat cu SC F. SA. Dezvoltând acest motiv de recurs, recurentul a arătat că accizele au fost deja plătite de SC Z. SA Zimnicea și menținerea obligației de plată, prin decizia nr. 752/1998, reprezintă o plată nedatorată.

De asemenea, recurentul a susținut că accizele au fost calculate, cu nerespectarea prevederilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 42/1993 și că, pentru corecta determinare a bazei de impunere și a sumei datorate, se impunea efectuarea în cauză a unei expertize contabile. Recurentul V.I. a solicitat casarea deciziei atacate, în baza art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea nu cuprinde considerentele pentru care a fost respins recursul în anulare jurisdicțional și pentru care a fost reținută culpa sa, în calitate de manager.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de J.T., pentru următoarele considerente: Prin sentința nr. 17 din 29 aprilie 1998, Colegiul jurisdicțional Teleorman a admis sesizarea Procurorului financiar și a obligat SC Z. SA Zimnicea, să plătească la bugetul statului, accize în sumă de 137.450.208 lei, cu majorările de întârziere aferente, în sumă de 69.994.254 lei și a respins actul de sesizare privind pe J.T., fostul director economic, V.I., fostul manager general al societății comerciale și N.M., fost director economic. Recursul declarat împotriva acestei sentințe de SC Z. SA Zimnicea a fost admis prin decizia nr. 752 din 17 noiembrie 1998, pronunțată de Curtea de Conturi, secția jurisdicțională.

Instanța de recurs jurisdicțional a modificat sentința atacată, în sensul obligării în solidar a intimaților-pârâți J.T., V.I. și N.M., la plata sumelor de 69.955.082 lei și de 39.172 lei către SC Z. SA Zimnicea, plus dobânda aferentă de 62,72% pe an. Prin decizia nr. 87 din 29 septembrie 1999, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 62 din Legea nr. 94/1992, a respins recursul în anulare jurisdicțional declarat de Procurorul general financiar împotriva sentinței nr. 17 din 29 aprilie 1998. Această decizie a fost casată prin decizia nr. 1769 din 16 mai 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, care a admis recursurile declarate de J.T. și V.I.

și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceiași instanță, reținând că nu a fost soluționat și recursul în anulare jurisdicțional formulat împotriva deciziei nr. 752 din 17 noiembrie 1998. Rejudecând cauza, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a pronunțat decizia nr. 45 din 15 noiembrie 2003, prin care a respins recursul în anulare jurisdicțional împotriva sentinței nr. 17 din 29 aprilie 1998 și a deciziei nr. 752 din 17 noiembrie 1998. Această ultimă decizie, atacată cu recurs în prezenta cauză, a fost motivată de instanța de recurs jurisdicțional, în raport cu limitele casării, care a fost dispusă prin hotărârea Curții Supreme de Justiție.

Motivul de incompatibilitate a unui membru din completul care a rejudecat cauza, a fost invocat neîntemeiat de recurentul J.T., întrucât acesta a fost prezent la dezbateri și a avut posibilitatea, în condițiile prevăzute de art. 29 C. proc. civ., să formuleze cerere de recuzare. Pe fondul cauzei, criticile formulate în recurs sunt neîntemeiate, pentru că răspunderea civilă delictuală a recurentului J.T. a fost corect stabilită față de probele administrate. Susținerea recurentului, că obligația de plată stabilită în sarcina SC Z. SA Zimnicea, reprezintă o plată nedatorată, este infirmată de înscrisurile de la dosar.

De altfel, în recursul declarat împotriva deciziei nr. 87 din 29 septembrie 1999, recurentul a și recunoscut că suma de 203.478.878 lei, plătită de SC Z. SA Zimnicea, către SC F. SA, nu o exonerează de plata accizelor calculate pentru perioada decembrie 1995 - iunie 1996. De asemenea, este neîntemeiată susținerea recurentului privind calculul greșit al accizelor și determinarea eronată a bazei de impozitare. Pe parcursul judecării cauzei la instanțele Curții de Conturi, recurentul nu a formulat asemenea apărări și nu a administrat nici o probă pentru dovedirea susținerilor sale. Din acest motiv, se va respinge și susținerea recurentului că, în cauză, era necesară efectuarea unei expertize contabile, deși nu a formulat o asemenea cerere și nici nu a contestat cuantumul sumelor stabilite în actul de sesizare.

Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul declarat de J.T. Recursul declarat de V.I. va fi anulat ca netimbrat, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 123/1997, constatându-se că acesta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate potrivit art. 3 lit. m), art. 11 alin. (1) și art. 2 din actele normative sus-menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de J.T. împotriva deciziei nr. 45 din 15 octombrie 2003 a Curții de Conturi a României, ca nefondat și anulează, ca netimbrat, recursul declarat de V.I., împotriva aceleiași decizii. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2005.