ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3447/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3447/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 162/

PI di 16 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 8727/P/2005,

în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de schimbare a

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit. a)) și c) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 208 și art. 209 C. pen., formulată de inculpatul H.E.

În temeiul art. 211 alin. (2

1

)

lit. a)) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)) C. pen., a fost condamnat

inculpatul B.A. la 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie.

Prin aceeași sentință, în

temeiul art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2

1

) lit. a)) și

c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.Z.I.

la 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la

tâlhărie.

Tot prin aceeași sentință,

în temeiul art. 211 alin. (2

1

) lit. a)) și c) C. pen., cu aplicarea art.

40 C. pen., a fost condamnat inculpatul H.E. la 9 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 61 C. pen.,

s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului H.E. pentru restul de

pedeapsă de 1189 zile închisoare neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 28/1993 a Tribunalului Bihor definitivă prin

decizia penală nr. 31/1994 a Curții de Apel Oradea, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 174, 176, 211, 192 și 217 C. pen., cu

aplicarea art. 99 – art. 109 C. pen. și a fost contopit acest rest de pedeapsă

cu pedeapsa aplicată în prezentul dosar, în pedeapsa cea mai grea aceea de 9

ani închisoare pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să

execute pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare.

A fost interzis pentru toți

inculpații exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, iar conform art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat reținerea preventivă

din data de 12 octombrie 2004 și arestul preventiv începând cu data de 13

octombrie 2004 la zi.

În temeiul art. 116 alin. (4)

C. pen., a fost aplicată inculpaților măsura de siguranță a interzicerii de a

se afla pe raza municipiului Timișoara pe o durată de 5 ani după executarea

pedepsei închisorii și s-a atras atenția asupra prevederii art. 271 alin. (4) C.

pen.

În temeiul art. 118 lit. d) C.

pen., a fost respinsă cererea formulată de procuror având ca obiect confiscarea

sumei de 2.000.000 lei de la inculpați.

În temeiul art. 14 și art. 346

C. proc. pen., art. 21 C. proc. pen., au fost obligați în solidar la plata

sumei de 2.000.000 lei către D.D.R., succesor în drepturi a părții civile P.A.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că în dimineața zilei de 1

decembrie 2003, inculpații au ajuns în municipiul Timișoara în Gara de Nord

după ce s-au deplasat din zona în care domiciliază situată în județul Bihor.

Venirea inculpaților la Timișoara, așa cum au declarat aceștia s-a datorat

intenției de a încheia un angajament de lucru cu un patron din acest municipiu,

cu care urmau să se întâlnească în zona Fântânii Punctelor Cardinale din

apropierea Pieții Țepeș Vodă. Acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât, conform

acelorași declarații, patronul respectiv a angajat alți oameni pentru

executarea lucrărilor.

Din lipsă de bani,

inculpații în aceeași zi au căutat să presteze alte activități ajungând astfel

pe str. Alexandru Golescu, la poarta imobilului în care locuia numita P.A., în

vârstă de 72 de ani.

Inculpatul H.Z.I. a fost cel

care a semnalat prezența celor trei inculpați în fața porții, acționând

soneria, iar la apariția numitei P.A. același inculpat s-a oferit ca împreună

cu ceilalți doi inculpați să îi repare acoperișul. Pentru continuarea discuțiilor,

inculpatul a fost invitat în interiorul locuinței fiind urmat de însoțitorii

săi. Mai apoi au urmat, urcarea acestui inculpat în pod pentru inspectarea

acoperișului și în fine încheierea acestei discuții, deoarece persoana vătămată

dorea prezența fiului său la efectuarea acestor lucrări.

Inculpatul B.A. s-a oferit

să repare aparatele electrocasnice, iar persoana vătămată a declarat că are

stricată mașina de spălat, la care același inculpat a răspuns că poate să o

repare. Până în acest moment, declarațiile inculpaților și ale persoanei

vătămate coincid întrutotul. În continuare, însă persoana vătămată a susținut

că la un moment dat s-a întors dintr-o altă încăpere a locuinței, cu o sumă de

2.000.000 lei conținută într-un ziar, cu intenția de a plăti serviciile de

depanare, inculpatul B.A., solicitându-i suma de 500.000 lei.

Inculpații au susținut o

altă variantă și anume că persoana vătămată a adus banii în bucătărie, unde

avea loc reparația pentru a remite o sumă ce variază de la un inculpat la altul,

între 50.000 lei, în vederea achiziționării unei piese de schimb.

Persoana vătămată a arătat

însă că nu a apucat însă să plătească vreo sumă de acest fel, deoarece unul

dintre inculpați i-a smuls ziarul cu întreaga sumă de bani din mână, fugind

afară pe ușă, iar un doilea inculpat i-a aplicat mai multe palme, izbind-o cu

capul de mai multe obiecte înconjurătoare, deoarece persoana vătămată striga

după ajutor.

Despre deposedarea persoanei

vătămate de această sumă de bani au declarat și inculpații B.A. și H.Z.I. în

felul următor:

După ce inculpatul B.A. a cerut

mai întâi o sumă de bani (într-o declarație, 50.000 lei, în alta 100.000 lei),

de la persoana vătămată pentru a-l trimite pe inculpatul H.E. să cumpere o

piesă, acesta negăsind-o, inculpatul H.Z.I., profitând de un moment de

neatenție a persoanei vătămate a luat din teancul de bani aflat în ziar pe masă

o sumă de bani. Acest lucru a fost observat de inculpatul B.A. și l-a

determinat totodată să-și însușească și el o parte din acei bani, moment în

care a fost observat de persoana vătămată, care a început să se scandalizeze și

să strige „ hoții”, astfel că după plecarea în fugă a inculpatului H.Z.I. și

întrucât persoana vătămată s-a opus plecării inculpatului B.A., acesta a

împins-o, persoana vătămată lovindu-se de obiectele din casă.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal au declarat apel inculpații, care au solicitat schimbarea

încadrării juridice în infracțiunile de furt și lovire și reducerea pedepselor.

Prin decizia penală nr. 125/

A din 30 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 2684/P/2005,

au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B.A., H.Z.I.

și H.E. împotriva sentinței penale nr. 162 din 16 februarie 2005 pronunțată de

Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 8727/P/2005.

S-a menținut măsura

arestării preventive pe timp de 60 de zile și s-a dedus în continuare din

pedepsele de executat, perioada arestării preventive de la 16 februarie 2005 la

zi.

Din fondurile Ministerului

Justiției a fost plătită Baroului Timiș, suma de 1.800.000 lei onorariu avocat

pentru cei trei inculpați.

Au fost obligați inculpații

să plătească statului suma de câte 1.000.000 lei fiecare cheltuieli judiciare

în apel.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a constatat că în baza probelor legal administrate în mod

temeinic și legal s-au reținut starea de fapt, încadrarea juridică a faptei și

vinovăția inculpaților în săvârșirea faptelor.

Din probele dosarului,

planșele fotografice din dosarul de urmărire penală, procesul-verbal de depistare,

declarațiile martorilor P.E., T.S., P.R., coroborate cu declarațiile

inculpaților a rezultat că aceștia prin violență au sustras suma de 2.000.000

lei, victima având în urma loviturilor primite excoriații la nivelul piramidei

nazale și echimoze în regiunea mentonieră, șanțul labial stâng, hemifață stângă

și ambele regiuni orbitale. Aceste leziuni au fost constatate prin raportul

medico-legal nr. 2981/2003.

Raportat la faptul că

inculpații prin violență au sustras de la partea vătămată suma de 2.000.000 lei

prin aceasta s-a realizat conținutul infracțiunii de tâlhărie c infracțiune

complexă, neputându-se reține două infracțiuni de furt și lovire în concurs

real, cu au solicitat inculpații.

În ceea ce privește cererea

inculpaților de a li se reduce pedepsele, s-a constatat că în funcție de

criteriile de individualizare ale pedepsei din art. 72 și art. 27 C. pen.,

pedepsele stabilite în suma inculpaților își vor atinge scopul educativ

preventiv în cuantumul dat, fără a se impune reducerea lor.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termen legal, recursuri inculpații B.A., H.E. și H.Z.I.

În motivarea recursului

declarat, inculpatul B.A. a criticat hotărârea pronunțată, arătând în scris că

pedeapsa aplicată este prea mare, descriind împrejurările faptice, în sensul că

a rămas singur cu partea vătămată care s-a dus la bucătărie, timp în care el a

văzut sertarul din care partea vătămată a luat ziarul în care se aflau bani,

din care i-a dat inculpatului H.Z.I. că cumpere piesa la mașina de spălat, iar

când el s-a întors să plece, partea vătămată l-a văzut cu ziarul în mână și

crede că și-a dat seama că i-a furat bani, începând să țipe la el, după care a

împins-o, a tras ușa după el, fugind, nu este de acord cu încadrarea juridică,

atâta timp cât el nu a luat nimic direct de la partea vătămată.

Astfel, a solicitat în baza art.

385

9

pct. 3 și 17 C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare

pentru schimbarea încadrării juridice în art. 208 – art. 209 C. pen., sau

reducerea pedepsei aplicate.

Recurentul inculpat B.A. a

mai menționat că pe durata derulării cauzei la instanțele de judecată a

solicitat aducerea unui translator de limba maghiară, deoarece este de origină

maghiară, nu cunoaște limba română și nici nu știe să scrie, nu știe ce conțin

declarațiile date în faza de urmărire penală pe care a fost obligat să le

semneze, are trei copii minori și nu are părinți și în consecință dorește

dispunerea unei pedepse orientată spre minimul special, deoarece nu se face

vinovat de acuzațiile aduse.

În motivele de recurs aflate

la dosar, inculpatul H.E. a criticat hotărârea pronunțată, în sensul că

pedeapsa aplicată este prea mare, în raport cu fapta săvârșită de el a cărei

calificare juridică nu corespunde cu ceea ce el a săvârșit, menționând faptul

că în timp ce fratele său a fost să bea o bere după ce se întorsese de la

magazin, el împreună cu B.A. au rămas să repare mașina de spălat și în timp ce

partea vătămată îl ajuta pe B.A. să pună mașina de spălat la loc, a văzut unde

partea vătămată a pus banii, a luat suma de 800.000 lei, în bancnote de 100.000

lei, nefiind observat de partea vătămată sau eventual de inculpatul B.A., iar

când a ieșit pe stradă l-a văzut venind pe fratele său H.Z.I., pe care l-a

întors din drum, oprindu-se la un bar și nu știe ce s-a întâmplat în locuința

părții vătămate, solicitând în temeiul art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen., schimbarea încadrării juridice din tâlhărie în furt, prin casarea

sentinței și trimiterea spre rejudecare sau reducerea pedepsei.

În recursul său, inculpatul H.Z.I.

a criticat hotărârea pronunțată, invocând dispozițiile art. 385

9

pct.

18 C. proc. pen., solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu

referire la art. 10 alin. (1) lit. c) din același cod, menționând că nu a

participat la această faptă, nefiind înștiințat de fratele său și nici de

inculpatul B.A. ce a avut de gând să facă, el nu s-a aflat în locuința părții

vătămate, fiind plecat după țigări, a consumat o bere, iar la întoarcere s-a

întâlnit cu fratele său care i-a spus să meargă să bea o bere, inculpatul B.A.

rămânând să probeze mașina de spălat, urmând să vină și el, ulterior atât

fratele său cât și inculpatul B.A. spunându-i că fiecare au furat de la partea

vătămată sume de bani, acesta din urmă relatând că a fugit deoarece l-a

observat partea vătămată cu bani din ziar, începând să strige, că i s-a spus la

anchetă că nu vrea să colaboreze, dar el nu a participat la comiterea faptei,

solicitând administrarea tuturor probelor și în consecință admiterea recursului

declarat, deoarece nu se consideră vinovat de fapta reținută în sarcina sa.

Concluziile apărătorilor

inculpaților cu privire la recursurile declarate și motivele invocate, ale

procurorului, precum și aspectele invocate personal de recurenții inculpați, în

ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.

Recurenții inculpați H.Z.I.

și H.E. au depus memorii la dosar în care au evidențiat din nou împrejurările

faptice, solicitând fiecare reducerea pedepselor aplicate.

Examinând recursurile

declarate de inculpații B.A., H.E. și H.Z.I. împotriva deciziei instanței de

apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17, 14, 17

1

, 18 C.

proc. pen., pentru inculpatul B.A., art. 385

9

pct. 14, 17 C. proc.

pen., pentru inculpatul H.E., art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

pentru inculpatul H.Z.I., precum și pentru un alt motiv decât cele arătate,

întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaților ca fiind

întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă

că pe parcursul cercetării judecătorești la prima instanță au fost ascultați

cei trei inculpați ale căror declarații se află la tribunal cu nr. 8727/P/2004,

audiere ce a fost efectuată în prezența interpretului pentru limba maghiară,

respectiv traducătorul autorizat O.C., deoarece nu cunoșteau foarte bine limba

română, atestarea acestei situații fiind făcută prin semnarea declarațiilor

inculpaților și de interpret, precum și prin mențiunea prezenței acestuia în

încheierea de ședință de la 24 ianuarie 2005.

În declarația dată,

inculpatul B.A. a arătat, în esență, că în cursul urmăririi penale a fost

audiat în prezența unui apărător, nu a solicitat interpret de limbă maghiară la

audieri, nu menține declarațiile date în faza urmăririi penale, nici pe cele de

la poliție și nici pe cele de la procuror, nu a săvârșit infracțiunea de

tâlhărie asupra părții vătămate, a lucrat la aceasta pentru repararea mașinii de

spălat, descriind împrejurările faptice la care a participat, contribuția

celorlalți coinculpați, suma primită pentru această reparație, respectiv

1.500.000 lei, ceilalți bani au rămas într-un ziar pe masă, inculpatul H.E. a

sustras din banii rămași pe masă o sumă al cărei cuantum nu îl cunoaște. De

asemenea, inculpatul a menționat că a rămas în bucătărie și profitând de

neatenția părții vătămate a sustras și el o sumă de bani din același teanc,

precizând că de fapt a luat întreaga sumă rămasă în ziar, respectiv 2.000.000

lei. În momentul în care intenționa să iasă din bucătărie, partea vătămată a

sesizat dispariția banilor, spunându-i că i-a sustras banii și a încercat să-l

oprească apucându-l de haine, a îmbrâncit-o pe partea vătămată, asigurându-și

scăparea fugind din casă în stradă, întâlnindu-i pe cei doi coinculpați, au

plecat toți trei la gară și de aici fiecare a plecat cu trenul în direcțiile

opuse.

În declarația dată în

esență, inculpatul H.E. a menționat că nu menține decât prima declarație dată

la poliție, când a arătat adevărata stare de lucruri, nu a săvârșit

infracțiunea de tâlhărie, ci pe aceea de furt, relatând împrejurările faptice,

contribuția coinculpaților, împrejurarea că a fost trimis să procure o piesă

pentru repararea mașinii de spălat, dându-i-se suma de 150.000 lei, însă nu a

găsit piesa respectivă, ulterior fiind trimis celălalt inculpat H.Z.I. Totodată

inculpatul a precizat că inculpatul B.A. a solicitat părții vătămate suma de

1.500.000 lei pentru reparația făcută, partea vătămată a venit în bucătărie cu

un teanc de bancnote înfășurat într-un ziar, fiindu-i dată inculpatului B.A.

suma solicitată, restul de bani fiind pus pe masă și în timp ce coinculpatul

împreună cu partea vătămată așezau mașina de spălat, el a luat o arte din banii

rămași pe masă, respectiv 1.900.000 lei, după care a părăsit casa, s-a întâlni

cu inculpatul H.Z.I., căruia i-a spus că nu mai este nevoie de piesă, deoarece B.A.

a făcut reparația, la scurt timp a ieșit în stradă și B.A., nu a văzut asupra

sa vreo sumă de bani, nici acesta nu le-a spus de sustragerea vreunei sume de

bani și el procedând în același mod, partea vătămată nu a ieșit în stradă, nu a

restituit suma de bani sustrasă.

În declarația dată,

inculpatul H.Z.I., în esență a arătat că nu a săvârșit infracțiunea de

complicitate la tâlhărie, menține declarațiile date la poliție, însă nu și pe

cele date la procuror cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală,

nu menține acea declarație, deoarece la insistențele inculpatului B.A. de a lua

întreaga stare de fapt asupra sa, cu motivarea că la locul faptei au fost

găsite numai amprentele sale și că el s-ar fi înțeles inclusiv cu fratele său H.E.

a făcut acest lucru, însă a relatat împrejurările faptice, respectiv scopul

deplasării făcute, respectiv găsirii de lucru, modalitate de abordare a părții

vătămate, inițial faptul că s-ar fi dorit repararea acoperișului locuinței

părții vătămate, iar ulterior repararea mașinii de spălat, plecând să caute o

piesă pentru aceasta, fiindu-i dată inițial suma de 50.000 lei, nu a găsit

piesa, nefiind nici un magazin din care să cumpere o asemenea piesă, și-a

cumpărat o bere și un pachet de țigări din banii primiți. De asemenea,

inculpatul a menționat că ajuns la locuința părții vătămate, inculpatul B.A.

i-a reproșat comportamentul, cerându-i părții vătămate încă 100.000 lei pentru

că piesa costă mai mult, fiind trimis după ea inculpatul H.E., dar și acesta

s-a întors spunând că nu a găsit piesa respectivă, iar el între timp a ieșit

afară și din banii rămași din cei 50.000 lei și-a mai cumpărat o bere, iar când

s-a întors spre casă s-a întâlnit cu coinculpatul H.E., care i-a spus că

trebuie să vină și B.A. care a făcut reparația, acesta venind la scurt timp și

încercând să discute cu acesta despre repararea acoperișului, inculpatul B.A.

i-a spus că nu are rost că oricum a făcut reparația mașinii de spălat, primind

pentru aceasta suma de 1.200.000 lei din care i-a dat suma de 400.000 lei, nu i

s-a spus nimic ce s-a întâmplat în locuință în absența sa.

Ulterior, la termenul de la

16 februarie 2005, au fost ascultați martorii P.E., T.S., P.R. ale căror declarații

se află la dosarul tribunalului, în ale căror depoziții au relatat împrejurări

ulterioare faptei, văzând-o pe partea vătămată cu urme de violență, acesta

spunându-le martorilor T.S. și P.R. și despre modul cum a fost agresată.

La termenul menționat mai

sus cauza a și fost soluționată, în practicaua sentinței fiind consemnate

concluziile părților.

În apel, cauza a fost

soluționată la primul termen de judecată, așa cum rezultă din dosarul Curții de

Apel Timișoara.

Potrivit art. 8 C. proc.

pen., părților care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română ori nu se pot

exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoștință de

piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum și dreptul de a pune concluzii în

instanță, prin interpret.

În conformitate cu art. 128 alin.

(1) din același cod, când una dintre părții sau o altă persoană care urmează să

fie ascultată nu cunoaște limba română ori nu se poate exprima, organul de

urmărire penală sau instanța de judecată îi asigură în mod gratuit folosirea

unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părți; în acest din

urmă caz, el trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii.

Așa cum a rezultat din examinarea

cauzei, interpretul de limba maghiară a fost prezent numai la ascultarea

inculpaților, aceștia necunoscând foarte bine limba română, neexistând nici o

altă mențiune cu privire la prezența acestuia la soluționarea cauzei la prima

instanță, cu ocazia dezbaterilor și nici la judecarea apelurilor.

Astfel, ambele instanțe au

încălcat una din condițiile impuse de art. 8 C. proc. pen., deoarece prezența

interpretului de limbă maghiară a avut loc numai cu ocazia ascultării

inculpaților, deși aceștia aveau dreptul să pună concluzii personal, prin

intermediul interpretului, cu ocazia judecării în fond, dar și în apel, în

ultimul cuvânt, în scopul asigurării complete a apărării, putând să facă

precizări asupra împrejurărilor faptice.

Așadar, în raport cu cele menționate,

atât prima instanță, cât și instanța de apel au făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor legii, fiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate reține

criticile inculpaților B.A., H.E. și H.Z.I. cu privire la inexistența

interpretului de limbă maghiară în cursul urmăririi penale invocată de primul

inculpat, precum și necesitatea restituirii cauzei la parchet pentru

completarea urmăririi penale prin asigurarea unui interpret, evidențiate de

ceilalți doi inculpați, deoarece B.A. a avut interpret la ascultarea sa de

către procuror, potrivit declarației în acest sens, semnată și de interpret,

iar apărările celorlalți doi inculpați nu se circumscriu condițiilor legale

expres prevăzute de art. 333 C. proc. pen.

În conformitate cu art. 63 C.

proc. pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea

existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a

săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a

cauzei. Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe

se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma

examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Din examinarea cauzei

rezultă că instanța de apel și-a însușit situația de fapt reținută de prima

instanță, însă prin efectuarea unui examen parțial coroborat al probelor

administrate, cu toate că au existat referiri concrete la mijloacele de probă,

conținutul acestora nu a fost valorificat în integralitate, nefiind lămurite

împrejurările faptice, contribuțiile inculpaților, stabilirea certă a

vinovăției acestora în comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în

judecată, încălcându-se, astfel, condițiile impuse de norma procedurală

menționată mai sus.

Totodată, instanța de apel,

la rândul ei, a încălcat și dispozițiile art. 371 C. proc. pen., cu privire la

efectul devolutiv al apelului, deoarece nu a dat relevanță conținutului acestui

principiu, având posibilitatea, cu titlu de excepție, de a readministra unele

probe sau completa ea însăși probatoriul administrat inițial.

Efectul devolutiv al

apelului nu poate fi înțeles, însă ca o administrare a întregului material

probator, prin efectuarea în integralitate a cercetării judecătorești de către

instanța de apel, având în vedere rolul său de instanță de control judiciar, care

nu poate suplini o cercetare judecătorească marcată de încălcări ale

dispozițiilor legale.

Pe de altă parte, Înalta

Curte consideră că deși pe parcursul cercetării judecătorești prima instanță a

audiat părțile, martorii indicați în actul de sesizare, ascultarea acestora a

evidențiat însă aspecte contradictorii cu privire la derularea împrejurărilor

faptice, martorii văzând-o pe partea vătămată cu urme de violență, parte din ei

auzind de la partea vătămată cum au avut loc faptele, fără să fi participat

direct la momentul agresiunii, impunând lămurirea circumstanțelor reale prin

efectuarea de confruntări și orice alte mijloace de probă care să conducă la

aflarea adevărului, în sensul stabilirii concrete a contribuției inculpaților

în comiterea faptelor, a vinovăției acestora, a încadrării juridice a acestora.

Astfel, Înalta Curte

apreciază că cercetarea judecătorească efectuată de prima instanță fără a se

recurge și la administrarea altor mijloace de probă decât cele evidențiate, a

condus la nerezolvarea fondului cauzei, critica inculpatului H.Z.I. privind

aprecierea probatoriului fiind întemeiată.

În raport cu cele

menționate, criticile de nelegalitate invocate primează față de motivele

schimbării încadrării juridice, a individualizării pedepselor aplicate, care

urmează să fie analizate în contextul readministrării probatoriului.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va

admite recursurile declarate de inculpații B.A., H.E. și H.Z.I. împotriva

deciziei penale nr. 125/ A din 30 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, va

casa decizia atacată, precum și sentința penală nr. 162/ PI din 16 februarie

2005 a Tribunalului Timiș și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul

Timiș, care va readministra probatoriul, în sensul audierii inculpaților, prin

intermediul interpretului de limbă maghiară, a martorilor indicați în actul de

sesizare, în condițiile legii, încuviințării oricăror probe solicitate de părți

și apreciate ca fiind pertinente, concludente și utile cauzei, efectuarea de

confruntări cu respectarea art. 87 – art. 88 C. proc. pen. și a altor probe, în

scopul stabilirii situației de fapt, a vinovăției sau nevinovăției inculpaților

în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, urmând a

se avea în vedere și celelalte critici arătate, iar la judecarea cauzei să se

asigure prezența interpretului de limba maghiară pentru ca inculpații să poată

pună concluzii prin intermediul acestuia, în vederea unei apărări complete.

Se va menține arestarea

preventivă pentru toți cei trei inculpații, apreciind că subzistă în continuare

temeiurile care au stat la baza luării măsurii, în condițiile art. 136, 143, 149,

148 lit. h), art. 300

2

cu referire la art. 160

b

C. proc.

pen.

Onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de

limba maghiară se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de inculpații B.A., H.E., H.Z.I. împotriva deciziei penale nr. 125/ A din 30

martie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia atacată,

precum și sentința penală nr. 162/ PI din 16 februarie 2005 a Tribunalului

Timiș și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

Menține arestarea preventivă

pentru toți cei trei inculpați.

Onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de

limbă maghiară se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 iunie 2005.