ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3447/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 162/ PI di 16 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 8727/P/2005, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a)) și c) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 C. pen., formulată de inculpatul H.E. În temeiul art. 211 alin. (2 1 ) lit. a)) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.A. la 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Prin aceeași sentință, în temeiul art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit. a)) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.Z.I.

la 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie. Tot prin aceeași sentință, în temeiul art. 211 alin. (2 1 ) lit. a)) și c) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen., a fost condamnat inculpatul H.E. la 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului H.E. pentru restul de pedeapsă de 1189 zile închisoare neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 28/1993 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia penală nr. 31/1994 a Curții de Apel Oradea, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174, 176, 211, 192 și 217 C. pen., cu aplicarea art. 99 – art. 109 C. pen.

și a fost contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezentul dosar, în pedeapsa cea mai grea aceea de 9 ani închisoare pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare. A fost interzis pentru toți inculpații exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, iar conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat reținerea preventivă din data de 12 octombrie 2004 și arestul preventiv începând cu data de 13 octombrie 2004 la zi. În temeiul art. 116 alin. (4) C. pen., a fost aplicată inculpaților măsura de siguranță a interzicerii de a se afla pe raza municipiului Timișoara pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii și s-a atras atenția asupra prevederii art. 271 alin. (4) C. pen.

În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a fost respinsă cererea formulată de procuror având ca obiect confiscarea sumei de 2.000.000 lei de la inculpați. În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 21 C. proc. pen., au fost obligați în solidar la plata sumei de 2.000.000 lei către D.D.R., succesor în drepturi a părții civile P.A. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că în dimineața zilei de 1 decembrie 2003, inculpații au ajuns în municipiul Timișoara în Gara de Nord după ce s-au deplasat din zona în care domiciliază situată în județul Bihor. Venirea inculpaților la Timișoara, așa cum au declarat aceștia s-a datorat intenției de a încheia un angajament de lucru cu un patron din acest municipiu, cu care urmau să se întâlnească în zona Fântânii Punctelor Cardinale din apropierea Pieții Țepeș Vodă.

Acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât, conform acelorași declarații, patronul respectiv a angajat alți oameni pentru executarea lucrărilor. Din lipsă de bani, inculpații în aceeași zi au căutat să presteze alte activități ajungând astfel pe str. Alexandru Golescu, la poarta imobilului în care locuia numita P.A., în vârstă de 72 de ani. Inculpatul H.Z.I. a fost cel care a semnalat prezența celor trei inculpați în fața porții, acționând soneria, iar la apariția numitei P.A. același inculpat s-a oferit ca împreună cu ceilalți doi inculpați să îi repare acoperișul. Pentru continuarea discuțiilor, inculpatul a fost invitat în interiorul locuinței fiind urmat de însoțitorii săi. Mai apoi au urmat, urcarea acestui inculpat în pod pentru inspectarea acoperișului și în fine încheierea acestei discuții, deoarece persoana vătămată dorea prezența fiului său la efectuarea acestor lucrări.

Inculpatul B.A. s-a oferit să repare aparatele electrocasnice, iar persoana vătămată a declarat că are stricată mașina de spălat, la care același inculpat a răspuns că poate să o repare. Până în acest moment, declarațiile inculpaților și ale persoanei vătămate coincid întrutotul. În continuare, însă persoana vătămată a susținut că la un moment dat s-a întors dintr-o altă încăpere a locuinței, cu o sumă de 2.000.000 lei conținută într-un ziar, cu intenția de a plăti serviciile de depanare, inculpatul B.A., solicitându-i suma de 500.000 lei. Inculpații au susținut o altă variantă și anume că persoana vătămată a adus banii în bucătărie, unde avea loc reparația pentru a remite o sumă ce variază de la un inculpat la altul, între 50.000 lei, în vederea achiziționării unei piese de schimb.

Persoana vătămată a arătat însă că nu a apucat însă să plătească vreo sumă de acest fel, deoarece unul dintre inculpați i-a smuls ziarul cu întreaga sumă de bani din mână, fugind afară pe ușă, iar un doilea inculpat i-a aplicat mai multe palme, izbind-o cu capul de mai multe obiecte înconjurătoare, deoarece persoana vătămată striga după ajutor. Despre deposedarea persoanei vătămate de această sumă de bani au declarat și inculpații B.A. și H.Z.I. în felul următor: După ce inculpatul B.A. a cerut mai întâi o sumă de bani (într-o declarație, 50.000 lei, în alta 100.000 lei), de la persoana vătămată pentru a-l trimite pe inculpatul H.E. să cumpere o piesă, acesta negăsind-o, inculpatul H.Z.I., profitând de un moment de neatenție a persoanei vătămate a luat din teancul de bani aflat în ziar pe masă o sumă de bani.

Acest lucru a fost observat de inculpatul B.A. și l-a determinat totodată să-și însușească și el o parte din acei bani, moment în care a fost observat de persoana vătămată, care a început să se scandalizeze și să strige „ hoții”, astfel că după plecarea în fugă a inculpatului H.Z.I. și întrucât persoana vătămată s-a opus plecării inculpatului B.A., acesta a împins-o, persoana vătămată lovindu-se de obiectele din casă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel inculpații, care au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de furt și lovire și reducerea pedepselor. Prin decizia penală nr. 125/ A din 30 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 2684/P/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B.A., H.Z.I.

și H.E. împotriva sentinței penale nr. 162 din 16 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 8727/P/2005. S-a menținut măsura arestării preventive pe timp de 60 de zile și s-a dedus în continuare din pedepsele de executat, perioada arestării preventive de la 16 februarie 2005 la zi. Din fondurile Ministerului Justiției a fost plătită Baroului Timiș, suma de 1.800.000 lei onorariu avocat pentru cei trei inculpați. Au fost obligați inculpații să plătească statului suma de câte 1.000.000 lei fiecare cheltuieli judiciare în apel. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că în baza probelor legal administrate în mod temeinic și legal s-au reținut starea de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpaților în săvârșirea faptelor.

Din probele dosarului, planșele fotografice din dosarul de urmărire penală, procesul-verbal de depistare, declarațiile martorilor P.E., T.S., P.R., coroborate cu declarațiile inculpaților a rezultat că aceștia prin violență au sustras suma de 2.000.000 lei, victima având în urma loviturilor primite excoriații la nivelul piramidei nazale și echimoze în regiunea mentonieră, șanțul labial stâng, hemifață stângă și ambele regiuni orbitale. Aceste leziuni au fost constatate prin raportul medico-legal nr. 2981/2003. Raportat la faptul că inculpații prin violență au sustras de la partea vătămată suma de 2.000.000 lei prin aceasta s-a realizat conținutul infracțiunii de tâlhărie c infracțiune complexă, neputându-se reține două infracțiuni de furt și lovire în concurs real, cu au solicitat inculpații.

În ceea ce privește cererea inculpaților de a li se reduce pedepsele, s-a constatat că în funcție de criteriile de individualizare ale pedepsei din art. 72 și art. 27 C. pen., pedepsele stabilite în suma inculpaților își vor atinge scopul educativ preventiv în cuantumul dat, fără a se impune reducerea lor. Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri inculpații B.A., H.E. și H.Z.I. În motivarea recursului declarat, inculpatul B.A. a criticat hotărârea pronunțată, arătând în scris că pedeapsa aplicată este prea mare, descriind împrejurările faptice, în sensul că a rămas singur cu partea vătămată care s-a dus la bucătărie, timp în care el a văzut sertarul din care partea vătămată a luat ziarul în care se aflau bani, din care i-a dat inculpatului H.Z.I.

că cumpere piesa la mașina de spălat, iar când el s-a întors să plece, partea vătămată l-a văzut cu ziarul în mână și crede că și-a dat seama că i-a furat bani, începând să țipe la el, după care a împins-o, a tras ușa după el, fugind, nu este de acord cu încadrarea juridică, atâta timp cât el nu a luat nimic direct de la partea vătămată. Astfel, a solicitat în baza art. 385 9 pct. 3 și 17 C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare pentru schimbarea încadrării juridice în art. 208 – art. 209 C. pen., sau reducerea pedepsei aplicate. Recurentul inculpat B.A.

a mai menționat că pe durata derulării cauzei la instanțele de judecată a solicitat aducerea unui translator de limba maghiară, deoarece este de origină maghiară, nu cunoaște limba română și nici nu știe să scrie, nu știe ce conțin declarațiile date în faza de urmărire penală pe care a fost obligat să le semneze, are trei copii minori și nu are părinți și în consecință dorește dispunerea unei pedepse orientată spre minimul special, deoarece nu se face vinovat de acuzațiile aduse. În motivele de recurs aflate la dosar, inculpatul H.E. a criticat hotărârea pronunțată, în sensul că pedeapsa aplicată este prea mare, în raport cu fapta săvârșită de el a cărei calificare juridică nu corespunde cu ceea ce el a săvârșit, menționând faptul că în timp ce fratele său a fost să bea o bere după ce se întorsese de la magazin, el împreună cu B.A.

au rămas să repare mașina de spălat și în timp ce partea vătămată îl ajuta pe B.A. să pună mașina de spălat la loc, a văzut unde partea vătămată a pus banii, a luat suma de 800.000 lei, în bancnote de 100.000 lei, nefiind observat de partea vătămată sau eventual de inculpatul B.A., iar când a ieșit pe stradă l-a văzut venind pe fratele său H.Z.I., pe care l-a întors din drum, oprindu-se la un bar și nu știe ce s-a întâmplat în locuința părții vătămate, solicitând în temeiul art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din tâlhărie în furt, prin casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare sau reducerea pedepsei. În recursul său, inculpatul H.Z.I. a criticat hotărârea pronunțată, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. c) din același cod, menționând că nu a participat la această faptă, nefiind înștiințat de fratele său și nici de inculpatul B.A. ce a avut de gând să facă, el nu s-a aflat în locuința părții vătămate, fiind plecat după țigări, a consumat o bere, iar la întoarcere s-a întâlnit cu fratele său care i-a spus să meargă să bea o bere, inculpatul B.A. rămânând să probeze mașina de spălat, urmând să vină și el, ulterior atât fratele său cât și inculpatul B.A.

spunându-i că fiecare au furat de la partea vătămată sume de bani, acesta din urmă relatând că a fugit deoarece l-a observat partea vătămată cu bani din ziar, începând să strige, că i s-a spus la anchetă că nu vrea să colaboreze, dar el nu a participat la comiterea faptei, solicitând administrarea tuturor probelor și în consecință admiterea recursului declarat, deoarece nu se consideră vinovat de fapta reținută în sarcina sa. Concluziile apărătorilor inculpaților cu privire la recursurile declarate și motivele invocate, ale procurorului, precum și aspectele invocate personal de recurenții inculpați, în ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii. Recurenții inculpați H.Z.I.

și H.E. au depus memorii la dosar în care au evidențiat din nou împrejurările faptice, solicitând fiecare reducerea pedepselor aplicate. Examinând recursurile declarate de inculpații B.A., H.E. și H.Z.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17, 14, 17 1 , 18 C. proc. pen., pentru inculpatul B.A., art. 385 9 pct. 14, 17 C. proc. pen., pentru inculpatul H.E., art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., pentru inculpatul H.Z.I., precum și pentru un alt motiv decât cele arătate, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaților ca fiind întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că pe parcursul cercetării judecătorești la prima instanță au fost ascultați cei trei inculpați ale căror declarații se află la tribunal cu nr. 8727/P/2004, audiere ce a fost efectuată în prezența interpretului pentru limba maghiară, respectiv traducătorul autorizat O.C., deoarece nu cunoșteau foarte bine limba română, atestarea acestei situații fiind făcută prin semnarea declarațiilor inculpaților și de interpret, precum și prin mențiunea prezenței acestuia în încheierea de ședință de la 24 ianuarie 2005. În declarația dată, inculpatul B.A.

a arătat, în esență, că în cursul urmăririi penale a fost audiat în prezența unui apărător, nu a solicitat interpret de limbă maghiară la audieri, nu menține declarațiile date în faza urmăririi penale, nici pe cele de la poliție și nici pe cele de la procuror, nu a săvârșit infracțiunea de tâlhărie asupra părții vătămate, a lucrat la aceasta pentru repararea mașinii de spălat, descriind împrejurările faptice la care a participat, contribuția celorlalți coinculpați, suma primită pentru această reparație, respectiv 1.500.000 lei, ceilalți bani au rămas într-un ziar pe masă, inculpatul H.E. a sustras din banii rămași pe masă o sumă al cărei cuantum nu îl cunoaște. De asemenea, inculpatul a menționat că a rămas în bucătărie și profitând de neatenția părții vătămate a sustras și el o sumă de bani din același teanc, precizând că de fapt a luat întreaga sumă rămasă în ziar, respectiv 2.000.000 lei.

În momentul în care intenționa să iasă din bucătărie, partea vătămată a sesizat dispariția banilor, spunându-i că i-a sustras banii și a încercat să-l oprească apucându-l de haine, a îmbrâncit-o pe partea vătămată, asigurându-și scăparea fugind din casă în stradă, întâlnindu-i pe cei doi coinculpați, au plecat toți trei la gară și de aici fiecare a plecat cu trenul în direcțiile opuse. În declarația dată în esență, inculpatul H.E. a menționat că nu menține decât prima declarație dată la poliție, când a arătat adevărata stare de lucruri, nu a săvârșit infracțiunea de tâlhărie, ci pe aceea de furt, relatând împrejurările faptice, contribuția coinculpaților, împrejurarea că a fost trimis să procure o piesă pentru repararea mașinii de spălat, dându-i-se suma de 150.000 lei, însă nu a găsit piesa respectivă, ulterior fiind trimis celălalt inculpat H.Z.I.

Totodată inculpatul a precizat că inculpatul B.A. a solicitat părții vătămate suma de 1.500.000 lei pentru reparația făcută, partea vătămată a venit în bucătărie cu un teanc de bancnote înfășurat într-un ziar, fiindu-i dată inculpatului B.A. suma solicitată, restul de bani fiind pus pe masă și în timp ce coinculpatul împreună cu partea vătămată așezau mașina de spălat, el a luat o arte din banii rămași pe masă, respectiv 1.900.000 lei, după care a părăsit casa, s-a întâlni cu inculpatul H.Z.I., căruia i-a spus că nu mai este nevoie de piesă, deoarece B.A. a făcut reparația, la scurt timp a ieșit în stradă și B.A., nu a văzut asupra sa vreo sumă de bani, nici acesta nu le-a spus de sustragerea vreunei sume de bani și el procedând în același mod, partea vătămată nu a ieșit în stradă, nu a restituit suma de bani sustrasă.

În declarația dată, inculpatul H.Z.I., în esență a arătat că nu a săvârșit infracțiunea de complicitate la tâlhărie, menține declarațiile date la poliție, însă nu și pe cele date la procuror cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, nu menține acea declarație, deoarece la insistențele inculpatului B.A. de a lua întreaga stare de fapt asupra sa, cu motivarea că la locul faptei au fost găsite numai amprentele sale și că el s-ar fi înțeles inclusiv cu fratele său H.E.

a făcut acest lucru, însă a relatat împrejurările faptice, respectiv scopul deplasării făcute, respectiv găsirii de lucru, modalitate de abordare a părții vătămate, inițial faptul că s-ar fi dorit repararea acoperișului locuinței părții vătămate, iar ulterior repararea mașinii de spălat, plecând să caute o piesă pentru aceasta, fiindu-i dată inițial suma de 50.000 lei, nu a găsit piesa, nefiind nici un magazin din care să cumpere o asemenea piesă, și-a cumpărat o bere și un pachet de țigări din banii primiți. De asemenea, inculpatul a menționat că ajuns la locuința părții vătămate, inculpatul B.A.

i-a reproșat comportamentul, cerându-i părții vătămate încă 100.000 lei pentru că piesa costă mai mult, fiind trimis după ea inculpatul H.E., dar și acesta s-a întors spunând că nu a găsit piesa respectivă, iar el între timp a ieșit afară și din banii rămași din cei 50.000 lei și-a mai cumpărat o bere, iar când s-a întors spre casă s-a întâlnit cu coinculpatul H.E., care i-a spus că trebuie să vină și B.A. care a făcut reparația, acesta venind la scurt timp și încercând să discute cu acesta despre repararea acoperișului, inculpatul B.A. i-a spus că nu are rost că oricum a făcut reparația mașinii de spălat, primind pentru aceasta suma de 1.200.000 lei din care i-a dat suma de 400.000 lei, nu i s-a spus nimic ce s-a întâmplat în locuință în absența sa.

Ulterior, la termenul de la 16 februarie 2005, au fost ascultați martorii P.E., T.S., P.R. ale căror declarații se află la dosarul tribunalului, în ale căror depoziții au relatat împrejurări ulterioare faptei, văzând-o pe partea vătămată cu urme de violență, acesta spunându-le martorilor T.S. și P.R. și despre modul cum a fost agresată. La termenul menționat mai sus cauza a și fost soluționată, în practicaua sentinței fiind consemnate concluziile părților. În apel, cauza a fost soluționată la primul termen de judecată, așa cum rezultă din dosarul Curții de Apel Timișoara. Potrivit art. 8 C. proc. pen., părților care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoștință de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum și dreptul de a pune concluzii în instanță, prin interpret.

În conformitate cu art. 128 alin. (1) din același cod, când una dintre părții sau o altă persoană care urmează să fie ascultată nu cunoaște limba română ori nu se poate exprima, organul de urmărire penală sau instanța de judecată îi asigură în mod gratuit folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părți; în acest din urmă caz, el trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii. Așa cum a rezultat din examinarea cauzei, interpretul de limba maghiară a fost prezent numai la ascultarea inculpaților, aceștia necunoscând foarte bine limba română, neexistând nici o altă mențiune cu privire la prezența acestuia la soluționarea cauzei la prima instanță, cu ocazia dezbaterilor și nici la judecarea apelurilor.

Astfel, ambele instanțe au încălcat una din condițiile impuse de art. 8 C. proc. pen., deoarece prezența interpretului de limbă maghiară a avut loc numai cu ocazia ascultării inculpaților, deși aceștia aveau dreptul să pună concluzii personal, prin intermediul interpretului, cu ocazia judecării în fond, dar și în apel, în ultimul cuvânt, în scopul asigurării complete a apărării, putând să facă precizări asupra împrejurărilor faptice. Așadar, în raport cu cele menționate, atât prima instanță, cât și instanța de apel au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legii, fiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Înalta Curte nu poate reține criticile inculpaților B.A., H.E.

și H.Z.I. cu privire la inexistența interpretului de limbă maghiară în cursul urmăririi penale invocată de primul inculpat, precum și necesitatea restituirii cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale prin asigurarea unui interpret, evidențiate de ceilalți doi inculpați, deoarece B.A. a avut interpret la ascultarea sa de către procuror, potrivit declarației în acest sens, semnată și de interpret, iar apărările celorlalți doi inculpați nu se circumscriu condițiilor legale expres prevăzute de art. 333 C. proc. pen. În conformitate cu art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Din examinarea cauzei rezultă că instanța de apel și-a însușit situația de fapt reținută de prima instanță, însă prin efectuarea unui examen parțial coroborat al probelor administrate, cu toate că au existat referiri concrete la mijloacele de probă, conținutul acestora nu a fost valorificat în integralitate, nefiind lămurite împrejurările faptice, contribuțiile inculpaților, stabilirea certă a vinovăției acestora în comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, încălcându-se, astfel, condițiile impuse de norma procedurală menționată mai sus.

Totodată, instanța de apel, la rândul ei, a încălcat și dispozițiile art. 371 C. proc. pen., cu privire la efectul devolutiv al apelului, deoarece nu a dat relevanță conținutului acestui principiu, având posibilitatea, cu titlu de excepție, de a readministra unele probe sau completa ea însăși probatoriul administrat inițial. Efectul devolutiv al apelului nu poate fi înțeles, însă ca o administrare a întregului material probator, prin efectuarea în integralitate a cercetării judecătorești de către instanța de apel, având în vedere rolul său de instanță de control judiciar, care nu poate suplini o cercetare judecătorească marcată de încălcări ale dispozițiilor legale.

Pe de altă parte, Înalta Curte consideră că deși pe parcursul cercetării judecătorești prima instanță a audiat părțile, martorii indicați în actul de sesizare, ascultarea acestora a evidențiat însă aspecte contradictorii cu privire la derularea împrejurărilor faptice, martorii văzând-o pe partea vătămată cu urme de violență, parte din ei auzind de la partea vătămată cum au avut loc faptele, fără să fi participat direct la momentul agresiunii, impunând lămurirea circumstanțelor reale prin efectuarea de confruntări și orice alte mijloace de probă care să conducă la aflarea adevărului, în sensul stabilirii concrete a contribuției inculpaților în comiterea faptelor, a vinovăției acestora, a încadrării juridice a acestora.

Astfel, Înalta Curte apreciază că cercetarea judecătorească efectuată de prima instanță fără a se recurge și la administrarea altor mijloace de probă decât cele evidențiate, a condus la nerezolvarea fondului cauzei, critica inculpatului H.Z.I. privind aprecierea probatoriului fiind întemeiată. În raport cu cele menționate, criticile de nelegalitate invocate primează față de motivele schimbării încadrării juridice, a individualizării pedepselor aplicate, care urmează să fie analizate în contextul readministrării probatoriului. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpații B.A., H.E. și H.Z.I.

împotriva deciziei penale nr. 125/ A din 30 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, va casa decizia atacată, precum și sentința penală nr. 162/ PI din 16 februarie 2005 a Tribunalului Timiș și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș, care va readministra probatoriul, în sensul audierii inculpaților, prin intermediul interpretului de limbă maghiară, a martorilor indicați în actul de sesizare, în condițiile legii, încuviințării oricăror probe solicitate de părți și apreciate ca fiind pertinente, concludente și utile cauzei, efectuarea de confruntări cu respectarea art. 87 – art. 88 C. proc. pen.

și a altor probe, în scopul stabilirii situației de fapt, a vinovăției sau nevinovăției inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, urmând a se avea în vedere și celelalte critici arătate, iar la judecarea cauzei să se asigure prezența interpretului de limba maghiară pentru ca inculpații să poată pună concluzii prin intermediul acestuia, în vederea unei apărări complete. Se va menține arestarea preventivă pentru toți cei trei inculpații, apreciind că subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării măsurii, în condițiile art. 136, 143, 149, 148 lit. h), art. 300 2 cu referire la art. 160 b C. proc. pen. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba maghiară se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații B.A., H.E., H.Z.I. împotriva deciziei penale nr. 125/ A din 30 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 162/ PI din 16 februarie 2005 a Tribunalului Timiș și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș. Menține arestarea preventivă pentru toți cei trei inculpați. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă maghiară se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2005.