ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2460/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27

ianuarie 2004, reclamanta G.I. a chemat în judecată pe pârâții N.D. și N.I.,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea

pârâților de a-i permite construirea gardului despărțitor dintre proprietăților

lor, urmând a-i obliga la suportarea cheltuielilor ce se vor ocaziona în cota

de ½, iar în caz de refuz să fie autorizați reclamanții să efectueze

aceste lucrări, cu obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că prin sentința civilă nr. 371/2000 s-a stabilit linia de hotar dintre

terenul proprietatea ei și cel al pârâților, fiind obligați să-i predea o

porțiune de teren, hotărârea judecătorească s-a executat, dar pârâții se opun

reconstruirii gardului despărțitor.

În drept au invocat prevederile art.

585, art. 592 și art. 1074 C. civ.

Judecătoria Vișeu de Sus, prin

sentința civilă nr. 367 din 12 februarie 2004, a admis acțiunea, a obligat

pârâții să permită construirea gardului despărțitor dintre proprietățile lor,

situate în comuna Leordina, pe linia de hotar stabilită prin sentința civilă

nr. 371 din 4 aprilie 2000 a Judecătoriei Vișeu de Sus, pe aliniamentul A – B –

C – D conform punctelor din cap. 6 din lucrarea de expertiză întocmită de

expert F.N., respectiv 6.8.2. – 6.8.5.

Au fost obligați pârâții, în

solidar, să suporte cota de ½ parte din cheltuielile ocazionate cu

construirea gardului comun, precum și să plătească reclamantei, în solidar,

suma de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că linia

de hotar s-a stabilit între terenurile proprietatea părților prin sentința

civilă arătată, a fost pusă în executare, prilej cu care s-a demolat gardul

despărțitor și potrivit art. 584 C. civ., cheltuielile grănițuirii se suportă

în mod legal.

Apelul declarat de pârâți împotriva

sentinței a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, prin decizia

civilă nr. 925 din 19 aprilie 2004.

Instanța de apel a înlăturat

criticile apelanților-pârâți privind nerespectarea la punerea în executare a

dispozițiilor sentinței nr. 371/2000, arătând că prin acea sentință pârâții au

fost obligați să predea intimatei-reclamante porțiunea de 8,30 mp teren și să

își retragă gardul, executorul judecătoresc a respectat prevederile legale la

punerea în executare a sentinței civile nr. 371/2000, ca și aliniamentele

stabilite de expert.

S-a respins de asemenea critica

apelanților referitor la autoritatea de lucru judecat față de sentința civilă

nr. 580 din 2 aprilie 1980, întrucât nu există tripla identitate pretinsă de

art. 166 C. proc. civ.

Împotriva deciziei au declarat

recurs pârâții N.D. și N.I.

Recurenții susțin că există

autoritate de lucru judecat între sentința civilă nr. 580/1980 și sentința

civilă nr. 371/2000, ambele pronunțate de Judecătoria Vișeu de Sus, argument pe

care își întemeiază recursul, solicitând admiterea lui și pe fond respingerea

acțiunii introdusă de intimata-reclamantă G.I.

Recursul declarat de pârâți este

neîntemeiat.

Din examinarea sentinței civile

evocate în cererea de recurs se constată că ambele au avut ca obiect stabilirea

liniei de hotar dintre imobilele învecinate, aparținând în prezent părților din

litigiu. În amândouă hotărârile, recurenții au fost obligați să lase părților

intimate o suprafață de teren pe care o ocupau în plus, de 5,54 mp în sentința

civilă nr. 580/1980 și de 8,30 mp în sentința civilă nr. 371/2000, temeiul de

drept fiind același în cele două acțiuni.

Acțiunea a fost promovată, în

procesul finalizat la prima instanță prin sentința civilă nr. 580/1980, de

reclamanta L.A., iar în cel de-al doilea litigiu reclamantă este G.I., fără a

exista la dosar dovezi că aceasta din urmă este moștenitoarea legală universală

sau cu titlu universal a lui L.A., în caz afirmativ ar fi întrunite cerințele autorității

lucrului judecat între sentința civilă nr. 580/1980 și sentința civilă nr.

371/2000.

Dar, obiectul prezentului litigiu

este altul decât stabilirea liniei de hotar și predarea către reclamantă a

suprafeței folosite în plus de recurenți. Prin sentința civilă nr. 367 din 12

aprilie 2004, supusă controlului judiciar, s-a admis acțiunea și au fost

obligați recurenții-pârâți să permită reclamantei construirea gardului

despărțitor între proprietățile lor, pe aliniamentul stabilit prin sentința

civilă nr. 371/2000 și au fost obligați pârâții să suporte cota de ½

parte din cheltuielile ocazionate cu construirea gardului comun.

Se consideră că fără dovada triplei

identități între hotărâri, două elemente fiind identice, obiectul și temeiul de

drept, dar nu și al treilea, în absența probei că reclamanta dintr-un dosar ar

fi moștenitoarea universală a reclamantei din celălalt dosar nu operează

autoritatea lucrului judecat, iar în cauza soluționată prin prezentul recurs

obiectul și temeiul de drept sunt diferite de ceea ce s-a judecat prin

sentințele nr. 580/1980 și 371/2000, existând doar referirea la aliniamentul

liniei de hotar din sentința civilă 371/2000, se apreciază că nu sunt incidente

dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., motiv pentru care

recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții N.I. și N.D. împotriva deciziei nr. 925 A din 19 aprilie

2004 a Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.