ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4893/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 iulie

2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, în dosarul nr. 571/P/2004, s-a dispus, printre altele,

respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de

a nu părăsi țara, formulată de inculpatul D.K.

A menținut starea de arest a

inculpaților V.E., N.G., S.I., D.K., K.A. și H.H. (S.A.A.).

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de apel a reținut, cu privire la cererea formulată de inculpatul D.K.,

de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi

țara, că aprecierea temeiniciei unei astfel de cereri de revocare a arestării

preventive trebuie făcută în raport de natura și gravitatea concretă a faptelor

săvârșite de inculpat și de complexitatea cauzei.

Dat fiind, pericolul social

concret al faptelor săvârșite, multitudinea părților, existența unor declarații

contradictorii, instanța a apreciat că se impune în continuare judecarea

inculpatului în stare de arest, motiv pentru care, a respins, ca nefondată,

cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul D.K.

De asemenea, verificând

legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaților, în temeiul art. 160

b

C. proc. pen., Curtea a constatat că se impune în continuare menținerea stării

de arest a inculpaților.

În acest sens, a motivat:

„Curtea, constată că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă, nu au încetat, că între

timp a intervenit o hotărâre judecătorească ce constată vinovăția inculpaților

pentru faptele de care au fost acuzați, având în vedere că speța este deosebit

de complexă, că inculpații au avut poziții oscilante, iar declarațiile date de

aceștia sunt uneori contradictorii și faptele de care sunt acuzați sunt foarte

grave.

C.E.D.O. a subliniat în jurisprudența

sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă „in

concreto”, urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte. S-a

subliniat că la aprecierea caracterului rezonabil al duratei detenției

preventive vor fi avute în vedere: complexitatea cauzei, aspectul dacă

inculpatul a prejudiciat în vreun fel eforturile magistraților de a lămuri

toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării, cât și acuzării mijloacele

de probă și explicațiile pe care le consideră necesare (cauza T. împotriva

Austriei, cauza S. – R. împotriva Elveției).

Având în vedere toate aceste

aspecte, Curtea, consideră că nu s-a încălcat un termen rezonabil pentru

arestarea preventivă, mai ales, prin prisma faptului că inculpații sunt

menținuți în stare de arest, în baza unei hotărâri de condamnare, motiv pentru

care va menține starea de arest a inculpaților”.

Împotriva încheierii, în

termen legal, au declarat recurs inculpații N.G., S.I., K.A., D.K. și H.H. (S.A.A.)

care au susținut, în esență, că nu mai subzistă temeiurile care au determinat

luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, nerezonabilitatea

termenului de arestare preventivă și lipsa pericolului concret pentru ordinea

publică, astfel că au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii

atacate și să se dispună judecarea lor în stare de libertate.

Recursurile declarate de

inculpați nu sunt fondate.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160

b

din

același cod.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății instanța verifică periodic, dar nu

mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar

în alin. (2) și (3) din același text, se arată că atunci când constată că temeiurile

care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri

noi care să justifice privarea de libertate, instanța dispune revocarea

arestării privative și punerea în libertate. În cazul în care constată că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii impun în continuare privarea de

libertate ori că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune menținerea arestării preventive.

Din analizarea acestui ultim

text de lege, rezultă așadar, printre altele, că legalitatea și temeinicia arestării

preventive poate fi verificată de instanța investită în fața căreia se află

cauza cu inculpați arestați, oricând dar nu mai târziu de 60 de zile și atunci

când se constată necesitatea menținerii arestării preventive, durata acesteia

este lăsată la aprecierea instanței, în raport de situația concretă și de

datele concrete ale fiecărui caz în parte, unica limitare fiind ca ea să nu

depășească în cursul judecății de 60 de zile.

În raport de dispozițiile

legale menționate, se constată că în mod corect instanța de apel a constatat că

subzistă condițiile legale de menținere a arestării preventive a inculpaților

în cursul judecării cauzei în apel.

Se reține astfel că, prin

sentința penală nr. 1314 din 22 decembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală,

a condamnat inculpații la pedepse rezultante situate între 6 și 12 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 143/2000

și pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen.

În sarcina lor, s-a reținut,

în esență că, în cursul anului 2002, au deținut instalații și agregate pentru

producerea precursorilor, iar în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile

lor au fost găsite și ridicate mai multe substanțe care, în urma expertizării

tehnico-știintifice s-a constatat că fac parte din tabelul 4 anexă la Legea nr.

143/2000.

Față de împrejurarea că din

probele administrate până la această dată în cauză, rezultă indicii temeinice

că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în

judecată, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de

4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, pericol apreciat de instanță, raportat la gravitatea

faptelor comise, gravitate determinată de natura și împrejurările în care au

fost săvârșite, precum și de urmările, din punct de vedere material și uman, al

acestora, Curtea apreciază că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive față de inculpați, se mențin și în prezent și

impun în continuare privarea de libertate a acestora.

Nici criticile din

recursurile inculpaților, în sensul că prin menținerea în continuare a

arestării preventive s-ar încălca dreptul inculpaților de a fi judecați într-un

termen rezonabil nu justifică, în raport cu datele cauzei, revocarea măsurii

arestării preventive și punerea lor în stare de libertate.

În consecință, recursurile

declarate de inculpații N.G., S.I., K.A., D.K. și H.H. (S.A.A.) nefiind

fondate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi

respinse, ca atare, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Onorariile cuvenite

interpreților de limba turcă și arabă, urmează a fi plătite din fondul Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații N.G., S.I., K.A., D.K. și H.H. (S.A.A.)

împotriva încheierii din 18 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 571/2004.

Obligă pe recurenții

inculpați K.A. și H.H. (S.A.A.) la plata sumei de câte 60 lei RON, fiecare, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurenții inculpați N.G., S.I.

și D.K., la plata cu același titlu, a sumei de câte 80 lei RON, din care, suma

de câte 20 lei RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile interpreților de

limba turcă și arabă, se vor plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 septembrie 2005.