ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7024/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 45/ F din

27 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, inculpatul minor D.C.C. a

fost condamnat, la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3), raportat la art. 211 alin. (2) lit.

b), alin. (2

1

) lit. c) C. pen., dispunându-se ca pedeapsa să se

execute în condiții de penitenciar.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus arestul preventiv începând cu data de 8 ianuarie 2005.

A fost obligat inculpatul, în

solidar cu părțile responsabile civilmente D.I. și D.C., să plătească părții

civile P.E.E. suma de 30.400.000 lei, despăgubiri civile materiale și

10.000.000 lei daune morale, precum și cheltuieli judiciare în sumă de

5.000.000 lei.

În fine, a fost obligat inculpatul,

în aceleași condiții de solidaritate, la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Spre a hotărî astfel, în fapt, prima

instanță a reținut:

În seara de 2 ianuarie 2005,

inculpatul minor D.C.C. a pătruns prin efracție în domiciliul părții vătămate D.I.

(bunica sa cu care se afla de mai multă vreme în relații conflictuale) cu

intenția de a sustrage bunuri.

În timpul desfășurării activității

infracționale a fost surprins de către partea vătămată care se afla întinsă pe

un pat, astfel că inculpatul a aruncat mai multe obiecte de îmbrăcăminte peste

aceasta, a lovit-o cu un topor în cap de mai multe ori, după care a comprimat-o

cu mâinile în zona toracică, producându-i un traumatism toracic cu fractură

costală care i-a provocat, în final, decesul.

După uciderea părții vătămate,

inculpatul minor a sustras suma de 100.000 lei și o drujbă, pe care a dus-o în

domiciliul verișorului său P.E.E.

În drept, fapta inculpatului a fost

încadrată în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (3), raportat la art. 211

alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. c) C. pen., în baza căruia a fost

condamnat.

Individualizarea pedepsei s-a făcut

în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că fapta

comisă de inculpatul-minor prezintă un grad ridicat de pericol social dar, în

același timp, s-a avut în vedere că anterior inculpatul a avut o bună conduită.

În raport de aceste considerente, s-a apreciat că pedeapsa de 8 ani închisoare,

a cărei executare să se facă în penitenciar, realizează scopul preventiv și

educativ înscris în art. 52 C. pen.

Sub aspectul laturii civile a

cauzei, s-a constatat că inculpatul a cauzat părții civile P.E.E. un prejudiciu

material în cuantum de 30.400.000 lei, reprezentând contravaloarea

cheltuielilor de înmormântare a victimei precum și suma sustrasă cu ocazia

săvârșirii infracțiunii.

De asemenea, s-a stabilit că părții

civile P.E.E. i-a fost cauzat și un prejudiciu moral, prin uciderea mamei sale,

cuantificat la 10.000.000 lei.

Împotriva hotărârii, atât partea

civilă P.E.E. cât și inculpatul au formulat apel.

În apelul ei, partea civilă a criticat

hotărârea pentru netemeinicie, susținând că despăgubirile acordate nu

reprezintă o integrală dezdăunare în urma săvârșirii faptei de către inculpat.

Prin urmare, a solicitat majorarea la 80.000.000 lei a despăgubirilor civile

materiale și la 50.000.000 lei a daunelor morale.

Inculpatul a criticat sentința

pentru netemeinicie, susținând că pedeapsa este prea severă, în raport de

împrejurarea că nu are antecedente penale, a recunoscut fapta comisă și a avut

o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului.

Examinând hotărârea pronunțată, în

raport de criticile formulate precum și din oficiu, în limitele și în

conformitate cu dispozițiile art. 371 și art. 372 C. proc. pen., s-a constatat

că este fondat doar apelul părții civile, însă în alte limite decât cele

susținute, urmând a fi admis ca atare.

Astfel, este necontestată

împrejurarea că la data de 2 ianuarie 2005, inculpatul minor a pătruns, prin

efracție, în domiciliul bunicii sale, victima D.I., cu intenția de a sustrage

bunuri, scop în care a ucis-o pe aceasta, aplicându-i mai multe lovituri iar,

apoi, a sustras bunuri din locuința sa.

Din probele administrate în cauză, a

rezultat că partea civilă P.E.E. a cheltuit cu înmormântarea mamei sale, victima

D.I., suma de 30.000.00 lei (martorii M.I. și N.G.).

Nu s-a făcut dovada că s-ar fi

cheltuit cu înmormântarea victimei o sumă superioară celei acordate de către

prima instanță, astfel că susținerea contrară a fost infirmată de probele

administrate în cauză.

Sub acest aspect, despăgubirile

civile materiale au fost corect stabilite de către prima instanță și ele își

au, așa cum s-a arătat, corespondent în probele administrate.

Însă, prima instanță a greșit atunci

când a cuantificat daunele morale suferite de fiul victimei, partea civilă P.E.E.

Este necontestată împrejurarea că între partea civilă și mama sa existau

relații normale, firești, netensionate iar uciderea, în condițiile descrise, a

victimei au fost de natură să producă traume morale părții civile. În aceste

condiții, suma de 10.000.000 lei, acordată drept daune morale, este infirmă și

nu reprezintă o justă și integrală dezdăunare a părții civile.

Fapta săvârșită de inculpat prezintă

un grad de pericol social, determinat atât de modul în care a procedat acesta

cât și din dorința de a obține, pe orice cale, venituri spre a-și asigura

mijloacele de existență.

În plus, inculpatul s-a dovedit a fi

o persoană fără scrupul deoarece nu a avut nici o reținere în a-și ucide

propria bunică și a sustrage din domiciliul acesteia bunurile precizate.

Chiar dacă inculpatul este la prima

încălcare a legii, gradul concret de pericol social al faptei comise subzistă,

astfel că riposta penală trebuie să fie pe măsură.

Prima instanță a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen.

Curtea de Apel Pitești, secția

pentru minori și familie, prin decizia penală nr. 23/ A/MF din 4 octombrie 2005,

în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de

partea civilă P.E.E. împotriva sentinței penale nr. 45/2005 a Tribunalului

Vâlcea, pe care a desființat-o în parte în sensul că a majorat de la 10.000.000

lei la 100.000.000 lei daunele morale acordate părții civile P.E.E.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Conform art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul D.C.C.

împotriva aceleași hotărâri.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus prevenția la zi pentru inculpat.

Inculpatul a fost obligat în solidar

cu părțile responsabile civilmente D.I. și D.C. la plata cheltuielilor

judiciare către stat și către partea civilă.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs inculpatul minor D.C.C.

Prin motivele de recurs susținute

oral, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie

sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei pe care o consideră prea

severă în raport cu circumstanțele sale personale, respectiv este minor și nu

este cunoscut cu antecedente penale.

În drept, acest motiv de recurs a

fost întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În ultimul cuvânt, inculpatul a

criticat hotărârea instanței de apel și cu privire la cuantumul daunelor morale

la care a fost obligat către partea civilă, considerându-l prea mare în raport

cu fapta săvârșită.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele invocate de inculpat, Înalta Curte constată că recursul

formulat nu este fondat, soluțiile instanțelor de fond și de apel, fiind legale

și temeinice.

Astfel, se constată că inculpatul

minor D.C.C. a fost trimis în judecată și condamnat, la o pedeapsă privativă de

libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. b), alin. (2

1

) lit. c), raportat la art. 211 alin. (3) C.

pen., reținându-se, în esență, în fapt că în seara zilei de 2 ianuarie 2005,

inculpatul a pătruns în locuința victimei D.I., bunica sa în vârstă de 84 ani,

pentru a sustrage bunuri. Fiind surprins de aceasta, inculpatul a comprimat-o

pe aceasta cu mâinile în zona toracelui, iar ulterior inculpatul a lovit-o cu

un topor de 3-4 ori în zona occipitală.

Moartea victimei s-a produs datorită

insuficienței acute cardio-respiratorii, ca urmare a acumulării unui hemotorax

și a dispersiei hemoragiei meningee.

Inculpatul nu a contestat nici

situația de fapt reținută și nici încadrarea juridică dată faptei săvârșite.

Se constată că pedeapsa aplicată

inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, au fost avute în vedere limitele

de pedeapsă prevăzute de lege (limitele de pedeapsă situându-se între 7 ani și

6 luni închisoare și 12 ani, 6 luni închisoare, avându-se în vedere starea de

minoritate a inculpatului), natura și gravitatea sporită a faptei, care rezultă

din modul de acționare și împrejurările comiterii (expuse anterior), urmarea

socialmente periculoasă a infracțiunii (decesul victimei), precum și

circumstanțele personale ale inculpatului, care este infractor primar, minor și

a fost sincer, recunoscând și regretând fapta.

Înalta Curte apreciază că în raport

de modalitatea de săvârșire a faptei (inculpatul a pătruns noaptea în locuința

bunicii sale, o femeie în vârstă de 84 ani care nu putea și nu a putut rezista

la acțiunile deosebit de violente ale inculpatului, în scopul de a sustrage

bunuri, cunoscând că în locuință existau bunuri de valoare) nu sunt motive

pentru reducerea pedepsei, mai ales că inculpatul a acționat pe baza unui plan

prestabilit.

Instanța de fond a avut în vedere la

aplicarea unei pedepse orientate spre minim tocmai circumstanțele personale ale

inculpatului, care au fost anterior menționate.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa

aplicată recurentului inculpat corespunde atât prin cuantum, cât și prin

modalitatea de executare, dublului său scop educativ și coercitiv, astfel cum

este prevăzut de art. 72 C. pen.

În ceea ce privește critica adusă de

inculpat soluționării laturii civile a cauzei, respectiv a cuantumului daunelor

morale, Curtea consideră că acestea nu pot fi cenzurate pe calea recursului,

devolutiv eminamente asupra chestiunilor de drept și nu asupra celor de fapt

(cum este și situația daunelor morale, care sunt rezultatul aprecierii la care

au ajuns instanțele investite cu soluționarea cauzei).

De altfel, cuantumul daunelor morale

la care a fost obligat inculpatul poate fi apreciat ca fiind proporțional cu

pierderea morală suferită de partea civilă, moartea victimei, chiar dacă era o

persoană în vârstă, fiind deosebit de violentă.

În consecință, având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpatul minor ca fiind

nefondat.

Se va computa prevenția la zi pentru

inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.C.C. împotriva deciziei penale nr. 23/ A/MF din 4

octombrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția pentru minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 8 ianuarie 2005, la 13

decembrie 2005.

Obligă pe recurentul inculpat în

solidar cu părțile responsabile civilmente D.I. și D.C., la plata sumei de 220

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpat în solidar cu

aceleași părți responsabile civilmente, la plata a 100 RON către partea civilă P.E.E.,

cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 decembrie 2005.