ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4502/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4502/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Deliberând asupra recursului de
față,
Reclamanta SC I.M.P. SA Ploiești a
solicitat obligarea pârâtei R.A.T.P.P. la plata sumei de 6.505.876.112 lei,
reprezentând echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a nepreluării
contractului și neexecutării totale a obligațiilor din acest contract.
Motivându-și acțiunea, reclamanta
arată că a încheiat cu P.M.P. contractul în urma licitației publice din 5
aprilie 1999, având ca obiect executarea lucrărilor de reparații, întreținere
și montaj indicatoare de circulație și marcaj pietonal în municipiul Ploiești,
contract încheiat pe o perioadă de 5 ani. Prin H.C.L. nr. 115/2002 a fost novat
contractul, beneficiar al acestuia devenind R.A.T.P.P.
La data de 5 august 2002 pârâta a
transmis actul adițional prin care a modificat unilateral contractul
restrângând obiectul acestuia la executarea de lucrări de marcaj rutier; au
fost modificate și tarifele deși prin contract acestea au fost negociate până
la 15 aprilie 2003.
Tribunalul Prahova, prin sentința
civilă nr. 1419 din 9 iunie 2004 a admis acțiunea reclamantei, a obligat-o pe
pârâtă la 4.369.491.630 lei daune compensatorii și 95.839.916 lei cheltuieli de
judecată.
Pentru a pronunța această sentință
instanța a reținut că preluarea contractului presupune obligația de îndeplinire
cu bună credință a contractului, iar nerespectarea acestei obligații determină
un prejudiciu. Cuantumul prejudiciului a fost stabilit de expertiza dispusă în
cauză.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel pârâta criticând modalitatea în care a fost soluționată excepția
de necompetență materială încălcându-se voința părților exprimată în art. 12
din contract care prevede că divergențele dintre părți se soluționează numai
prin conciliere directă.
Pe fond soluția este criticată sub
aspectul aplicării răspunderii contractuale și acordării sumelor care
reprezentau un prejudiciu eventual și nu unul cert.
Curtea de Apel Ploiești, prin
decizia civilă nr. 707 din 8 octombrie 2004 a admis apelul pârâtei, a schimbat
în tot sentința și a respins acțiunea precizată ca nefondată.
Pentru a pronunța această decizie
instanța de apel a reținut că potrivit art. 7 din contract beneficiarul s-a
obligat să lanseze comenzi lunare pe cantități fizice de lucrări ce trebuiau
executate, cu cel puțin 5 zile înainte de începerea lunii următoare.
Prin nelansarea comenzilor de către
beneficiar nu se poate vorbi de un prejudiciu suferit de reclamantă întrucât
principalele efecte ale contractului au fost suspendate și nu se justifică
acordarea de daune compensatorii; de altfel lansarea comenzilor a fost lăsată
la aprecierea beneficiarului nefiind o obligație fermă ca să poată fi producătoare
de prejudiciu.
Prejudiciul calculat de expert a
fost considerat ipotetic fiind calculat pe baza facturilor pe care reclamanta
le-a încasat ca urmare a executării lucrărilor în favoarea beneficiarilor
anteriori ai pârâtei în perioada 1 aprilie 1999 – 1 aprilie 2002.
Critica privind excepția
necompetenței materiale a fost apreciată ca nefondată în raport de clauza
prevăzută în art. 12 din contract care se aplică doar fazei de conciliere, ea
neputând înlătura dreptul de a se adresa instanțelor de judecată.
Această decizie a fost atacată cu
recurs de către reclamantă invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 9
și 10 C. proc. civ.
Se susține că părțile nu au încheiat
un contract formal și imposibil de executat ci acesta a și fost derulat pe perioada
15 aprilie 1999 – august 2002. În 2002 pârâta și-a manifestat neechivoc refuzul
de a mai continua raporturile contractuale. În aceste condiții nu se mai poate
susține că ar fi o convenție informă, neproducătoare de efecte juridice.
Clauza prevăzută la art. 7 din
contract nu poate fi considerată ca o condiție suspensivă a contractului care
s-a desfășurat deja până în 2002, pentru că ar însemna acceptarea unei condiții
pur potestative și care este nulă potrivit art. 1010 C. civ.
Se mai arată că lipsa disponibilului
bănesc nu reprezintă o clauză de exonerare pentru continuarea contractului, iar
acest contract a fost încheiat ca urmare a unei licitații publice.
Este criticată și interpretarea
instanței de apel potrivit căreia inexistența unei clauze penale ar face ca
prejudiciul să nu poată fi cuantificat.
Recurenta consideră că era
îndreptățită să i se acorde atât prejudiciul efectiv produs prin reaua-credință
a pârâtei care a refuzat unilateral să-și îndeplinească obligațiile
contractuale cât și beneficiul nerealizat stabilit prin raportare la lucrările
prevăzute în contract.
Un alt motiv de recurs privește
ignorarea de către instanța de apel a unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea
cauzei, respectiv adresele emise de pârâtă prin care aceasta declară expres că
nu înțelege să mai execute contractul cât și dovezile din care reiese că
pârâta, avea disponibil în cont din moment ce a încheiat contracte de leasing pentru
achiziționarea unor utilaje din import în valoare de 34.811 euro.
Recursul reclamantei este fondat
pentru următoarele considerente:
Contractul a fost încheiat pe o
perioadă de 5 ani fiind urmare a unei licitații publice, iar prin schimbarea
beneficiarului nu se puteau aduce schimbări cu privire la obiectul contractului
sau la tarife decât prin negociere între noile părți.
O astfel de negociere nu a existat
și încercarea pârâtei de a modifica unilateral acest contract nu poate fi
considerată decât abuzivă având în vedere dispozițiile art. 9 din contract.
Nu este lipsit de relevanță faptul
că în perioada 15 aprilie 1999 – august 2002 contractul s-a derulat în
condițiile stabilite prin clauzele contractuale nepunându-se în discuție
condiția lansării comenzilor ceea ce dovedește că executarea cu bună credință a
contractului s-a putut face fără a se aștepta comenzile.
Invocarea ulterioară a unei astfel
de condiții pur potestative nu poate fi luată în considerare după mai bine de
un an de derulare a contractului și reprezintă o interpretare care lasă fără
efecte contractul, neacceptabilă, conform art. 978 C. civ.
În ceea ce privește modul de
determinare a prejudiciului, este greșită aprecierea instanței de apel potrivit
căreia fără existența unei clauze penale nu se poate cuantifica prejudiciul.
Prin clauza penală părțile doar stabilesc anticipat prejudiciul ce îl consideră
că se va produce în caz de neexecutare sau de întârziere a executării dar
prevederea clauzei penale nu este obligatorie pentru a se determina prejudiciul
în caz de litigiu, criteriile pentru cuantificare fiind prevăzute de art. 1084 C.
civ., care a și fost respectat cu ocazia efectuării expertizei ce a evaluat
atât pierderea reală cât și beneficiul nerealizat folosind pentru estimare date
certe, respectiv valoarea lucrărilor executate anterior de reclamantă pentru
beneficiarul inițial al contractului.
Și critica referitoare la o posibilă
exonerare pentru necontinuarea contractului din lipsa disponibilului bănesc
este întemeiată.
Un asemenea motiv nu este prevăzut
nici în lege și nici în contractul părților și de altfel probele dovedeau că
pârâta avea disponibil în cont.
Găsindu-se întemeiate motivele de
recurs acesta urmează a fi admis.
Se va modifica decizia atacată în
sensul că se va respinge apelul pârâtei urmând a se menține sentința de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 274 C.
proc. civ., va fi obligată intimata R.A.T.P.P. la plata sumei de 2.270,75 lei
noi cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare și onorariu
de avocat în limita dovezilor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC I.M.P. SA Ploiești, împotriva deciziei nr. 707 din 8 octombrie
2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios
administrativ, modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat
de pârâta R.A.T.P.P., împotriva sentinței nr. 1419 din 9 iunie 2004 a
Tribunalului Prahova, pe care o menține.
Obligă intimatul să plătească
recurentei 2.270,75 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 5 octombrie 2005.