ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4502/2005

Deliberând asupra recursului de față, Reclamanta SC I.M.P. SA Ploiești a solicitat obligarea pârâtei R.A.T.P.P. la plata sumei de 6.505.876.112 lei, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a nepreluării contractului și neexecutării totale a obligațiilor din acest contract. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a încheiat cu P.M.P. contractul în urma licitației publice din 5 aprilie 1999, având ca obiect executarea lucrărilor de reparații, întreținere și montaj indicatoare de circulație și marcaj pietonal în municipiul Ploiești, contract încheiat pe o perioadă de 5 ani. Prin H.C.L. nr. 115/2002 a fost novat contractul, beneficiar al acestuia devenind R.A.T.P.P.

La data de 5 august 2002 pârâta a transmis actul adițional prin care a modificat unilateral contractul restrângând obiectul acestuia la executarea de lucrări de marcaj rutier; au fost modificate și tarifele deși prin contract acestea au fost negociate până la 15 aprilie 2003. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1419 din 9 iunie 2004 a admis acțiunea reclamantei, a obligat-o pe pârâtă la 4.369.491.630 lei daune compensatorii și 95.839.916 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că preluarea contractului presupune obligația de îndeplinire cu bună credință a contractului, iar nerespectarea acestei obligații determină un prejudiciu. Cuantumul prejudiciului a fost stabilit de expertiza dispusă în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta criticând modalitatea în care a fost soluționată excepția de necompetență materială încălcându-se voința părților exprimată în art. 12 din contract care prevede că divergențele dintre părți se soluționează numai prin conciliere directă. Pe fond soluția este criticată sub aspectul aplicării răspunderii contractuale și acordării sumelor care reprezentau un prejudiciu eventual și nu unul cert. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 707 din 8 octombrie 2004 a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea precizată ca nefondată. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că potrivit art. 7 din contract beneficiarul s-a obligat să lanseze comenzi lunare pe cantități fizice de lucrări ce trebuiau executate, cu cel puțin 5 zile înainte de începerea lunii următoare.

Prin nelansarea comenzilor de către beneficiar nu se poate vorbi de un prejudiciu suferit de reclamantă întrucât principalele efecte ale contractului au fost suspendate și nu se justifică acordarea de daune compensatorii; de altfel lansarea comenzilor a fost lăsată la aprecierea beneficiarului nefiind o obligație fermă ca să poată fi producătoare de prejudiciu. Prejudiciul calculat de expert a fost considerat ipotetic fiind calculat pe baza facturilor pe care reclamanta le-a încasat ca urmare a executării lucrărilor în favoarea beneficiarilor anteriori ai pârâtei în perioada 1 aprilie 1999 – 1 aprilie 2002. Critica privind excepția necompetenței materiale a fost apreciată ca nefondată în raport de clauza prevăzută în art. 12 din contract care se aplică doar fazei de conciliere, ea neputând înlătura dreptul de a se adresa instanțelor de judecată.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamantă invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Se susține că părțile nu au încheiat un contract formal și imposibil de executat ci acesta a și fost derulat pe perioada 15 aprilie 1999 – august 2002. În 2002 pârâta și-a manifestat neechivoc refuzul de a mai continua raporturile contractuale. În aceste condiții nu se mai poate susține că ar fi o convenție informă, neproducătoare de efecte juridice. Clauza prevăzută la art. 7 din contract nu poate fi considerată ca o condiție suspensivă a contractului care s-a desfășurat deja până în 2002, pentru că ar însemna acceptarea unei condiții pur potestative și care este nulă potrivit art. 1010 C. civ.

Se mai arată că lipsa disponibilului bănesc nu reprezintă o clauză de exonerare pentru continuarea contractului, iar acest contract a fost încheiat ca urmare a unei licitații publice. Este criticată și interpretarea instanței de apel potrivit căreia inexistența unei clauze penale ar face ca prejudiciul să nu poată fi cuantificat. Recurenta consideră că era îndreptățită să i se acorde atât prejudiciul efectiv produs prin reaua-credință a pârâtei care a refuzat unilateral să-și îndeplinească obligațiile contractuale cât și beneficiul nerealizat stabilit prin raportare la lucrările prevăzute în contract.

Un alt motiv de recurs privește ignorarea de către instanța de apel a unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei, respectiv adresele emise de pârâtă prin care aceasta declară expres că nu înțelege să mai execute contractul cât și dovezile din care reiese că pârâta, avea disponibil în cont din moment ce a încheiat contracte de leasing pentru achiziționarea unor utilaje din import în valoare de 34.811 euro. Recursul reclamantei este fondat pentru următoarele considerente: Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani fiind urmare a unei licitații publice, iar prin schimbarea beneficiarului nu se puteau aduce schimbări cu privire la obiectul contractului sau la tarife decât prin negociere între noile părți.

O astfel de negociere nu a existat și încercarea pârâtei de a modifica unilateral acest contract nu poate fi considerată decât abuzivă având în vedere dispozițiile art. 9 din contract. Nu este lipsit de relevanță faptul că în perioada 15 aprilie 1999 – august 2002 contractul s-a derulat în condițiile stabilite prin clauzele contractuale nepunându-se în discuție condiția lansării comenzilor ceea ce dovedește că executarea cu bună credință a contractului s-a putut face fără a se aștepta comenzile. Invocarea ulterioară a unei astfel de condiții pur potestative nu poate fi luată în considerare după mai bine de un an de derulare a contractului și reprezintă o interpretare care lasă fără efecte contractul, neacceptabilă, conform art. 978 C. civ.

În ceea ce privește modul de determinare a prejudiciului, este greșită aprecierea instanței de apel potrivit căreia fără existența unei clauze penale nu se poate cuantifica prejudiciul. Prin clauza penală părțile doar stabilesc anticipat prejudiciul ce îl consideră că se va produce în caz de neexecutare sau de întârziere a executării dar prevederea clauzei penale nu este obligatorie pentru a se determina prejudiciul în caz de litigiu, criteriile pentru cuantificare fiind prevăzute de art. 1084 C. civ., care a și fost respectat cu ocazia efectuării expertizei ce a evaluat atât pierderea reală cât și beneficiul nerealizat folosind pentru estimare date certe, respectiv valoarea lucrărilor executate anterior de reclamantă pentru beneficiarul inițial al contractului.

Și critica referitoare la o posibilă exonerare pentru necontinuarea contractului din lipsa disponibilului bănesc este întemeiată. Un asemenea motiv nu este prevăzut nici în lege și nici în contractul părților și de altfel probele dovedeau că pârâta avea disponibil în cont. Găsindu-se întemeiate motivele de recurs acesta urmează a fi admis. Se va modifica decizia atacată în sensul că se va respinge apelul pârâtei urmând a se menține sentința de fond. Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va fi obligată intimata R.A.T.P.P. la plata sumei de 2.270,75 lei noi cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare și onorariu de avocat în limita dovezilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC I.M.P. SA Ploiești, împotriva deciziei nr. 707 din 8 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta R.A.T.P.P., împotriva sentinței nr. 1419 din 9 iunie 2004 a Tribunalului Prahova, pe care o menține. Obligă intimatul să plătească recurentei 2.270,75 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 5 octombrie 2005.