ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4502/2005

Deliberând asupra recursului de

față,

Reclamanta SC I.M.P. SA Ploiești a

solicitat obligarea pârâtei R.A.T.P.P. la plata sumei de 6.505.876.112 lei,

reprezentând echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a nepreluării

contractului și neexecutării totale a obligațiilor din acest contract.

Motivându-și acțiunea, reclamanta

arată că a încheiat cu P.M.P. contractul în urma licitației publice din 5

aprilie 1999, având ca obiect executarea lucrărilor de reparații, întreținere

și montaj indicatoare de circulație și marcaj pietonal în municipiul Ploiești,

contract încheiat pe o perioadă de 5 ani. Prin H.C.L. nr. 115/2002 a fost novat

contractul, beneficiar al acestuia devenind R.A.T.P.P.

La data de 5 august 2002 pârâta a

transmis actul adițional prin care a modificat unilateral contractul

restrângând obiectul acestuia la executarea de lucrări de marcaj rutier; au

fost modificate și tarifele deși prin contract acestea au fost negociate până

la 15 aprilie 2003.

Tribunalul Prahova, prin sentința

civilă nr. 1419 din 9 iunie 2004 a admis acțiunea reclamantei, a obligat-o pe

pârâtă la 4.369.491.630 lei daune compensatorii și 95.839.916 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a reținut că preluarea contractului presupune obligația de îndeplinire

cu bună credință a contractului, iar nerespectarea acestei obligații determină

un prejudiciu. Cuantumul prejudiciului a fost stabilit de expertiza dispusă în

cauză.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta criticând modalitatea în care a fost soluționată excepția

de necompetență materială încălcându-se voința părților exprimată în art. 12

din contract care prevede că divergențele dintre părți se soluționează numai

prin conciliere directă.

Pe fond soluția este criticată sub

aspectul aplicării răspunderii contractuale și acordării sumelor care

reprezentau un prejudiciu eventual și nu unul cert.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia civilă nr. 707 din 8 octombrie 2004 a admis apelul pârâtei, a schimbat

în tot sentința și a respins acțiunea precizată ca nefondată.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de apel a reținut că potrivit art. 7 din contract beneficiarul s-a

obligat să lanseze comenzi lunare pe cantități fizice de lucrări ce trebuiau

executate, cu cel puțin 5 zile înainte de începerea lunii următoare.

Prin nelansarea comenzilor de către

beneficiar nu se poate vorbi de un prejudiciu suferit de reclamantă întrucât

principalele efecte ale contractului au fost suspendate și nu se justifică

acordarea de daune compensatorii; de altfel lansarea comenzilor a fost lăsată

la aprecierea beneficiarului nefiind o obligație fermă ca să poată fi producătoare

de prejudiciu.

Prejudiciul calculat de expert a

fost considerat ipotetic fiind calculat pe baza facturilor pe care reclamanta

le-a încasat ca urmare a executării lucrărilor în favoarea beneficiarilor

anteriori ai pârâtei în perioada 1 aprilie 1999 – 1 aprilie 2002.

Critica privind excepția

necompetenței materiale a fost apreciată ca nefondată în raport de clauza

prevăzută în art. 12 din contract care se aplică doar fazei de conciliere, ea

neputând înlătura dreptul de a se adresa instanțelor de judecată.

Această decizie a fost atacată cu

recurs de către reclamantă invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ.

Se susține că părțile nu au încheiat

un contract formal și imposibil de executat ci acesta a și fost derulat pe perioada

15 aprilie 1999 – august 2002. În 2002 pârâta și-a manifestat neechivoc refuzul

de a mai continua raporturile contractuale. În aceste condiții nu se mai poate

susține că ar fi o convenție informă, neproducătoare de efecte juridice.

Clauza prevăzută la art. 7 din

contract nu poate fi considerată ca o condiție suspensivă a contractului care

s-a desfășurat deja până în 2002, pentru că ar însemna acceptarea unei condiții

pur potestative și care este nulă potrivit art. 1010 C. civ.

Se mai arată că lipsa disponibilului

bănesc nu reprezintă o clauză de exonerare pentru continuarea contractului, iar

acest contract a fost încheiat ca urmare a unei licitații publice.

Este criticată și interpretarea

instanței de apel potrivit căreia inexistența unei clauze penale ar face ca

prejudiciul să nu poată fi cuantificat.

Recurenta consideră că era

îndreptățită să i se acorde atât prejudiciul efectiv produs prin reaua-credință

a pârâtei care a refuzat unilateral să-și îndeplinească obligațiile

contractuale cât și beneficiul nerealizat stabilit prin raportare la lucrările

prevăzute în contract.

Un alt motiv de recurs privește

ignorarea de către instanța de apel a unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea

cauzei, respectiv adresele emise de pârâtă prin care aceasta declară expres că

nu înțelege să mai execute contractul cât și dovezile din care reiese că

pârâta, avea disponibil în cont din moment ce a încheiat contracte de leasing pentru

achiziționarea unor utilaje din import în valoare de 34.811 euro.

Recursul reclamantei este fondat

pentru următoarele considerente:

Contractul a fost încheiat pe o

perioadă de 5 ani fiind urmare a unei licitații publice, iar prin schimbarea

beneficiarului nu se puteau aduce schimbări cu privire la obiectul contractului

sau la tarife decât prin negociere între noile părți.

O astfel de negociere nu a existat

și încercarea pârâtei de a modifica unilateral acest contract nu poate fi

considerată decât abuzivă având în vedere dispozițiile art. 9 din contract.

Nu este lipsit de relevanță faptul

că în perioada 15 aprilie 1999 – august 2002 contractul s-a derulat în

condițiile stabilite prin clauzele contractuale nepunându-se în discuție

condiția lansării comenzilor ceea ce dovedește că executarea cu bună credință a

contractului s-a putut face fără a se aștepta comenzile.

Invocarea ulterioară a unei astfel

de condiții pur potestative nu poate fi luată în considerare după mai bine de

un an de derulare a contractului și reprezintă o interpretare care lasă fără

efecte contractul, neacceptabilă, conform art. 978 C. civ.

În ceea ce privește modul de

determinare a prejudiciului, este greșită aprecierea instanței de apel potrivit

căreia fără existența unei clauze penale nu se poate cuantifica prejudiciul.

Prin clauza penală părțile doar stabilesc anticipat prejudiciul ce îl consideră

că se va produce în caz de neexecutare sau de întârziere a executării dar

prevederea clauzei penale nu este obligatorie pentru a se determina prejudiciul

în caz de litigiu, criteriile pentru cuantificare fiind prevăzute de art. 1084 C.

civ., care a și fost respectat cu ocazia efectuării expertizei ce a evaluat

atât pierderea reală cât și beneficiul nerealizat folosind pentru estimare date

certe, respectiv valoarea lucrărilor executate anterior de reclamantă pentru

beneficiarul inițial al contractului.

Și critica referitoare la o posibilă

exonerare pentru necontinuarea contractului din lipsa disponibilului bănesc

este întemeiată.

Un asemenea motiv nu este prevăzut

nici în lege și nici în contractul părților și de altfel probele dovedeau că

pârâta avea disponibil în cont.

Găsindu-se întemeiate motivele de

recurs acesta urmează a fi admis.

Se va modifica decizia atacată în

sensul că se va respinge apelul pârâtei urmând a se menține sentința de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., va fi obligată intimata R.A.T.P.P. la plata sumei de 2.270,75 lei

noi cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare și onorariu

de avocat în limita dovezilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC I.M.P. SA Ploiești, împotriva deciziei nr. 707 din 8 octombrie

2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat

de pârâta R.A.T.P.P., împotriva sentinței nr. 1419 din 9 iunie 2004 a

Tribunalului Prahova, pe care o menține.

Obligă intimatul să plătească

recurentei 2.270,75 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 5 octombrie 2005.