ÎCCJ, Decizia nr. 65/2006

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 568 din 20 octombrie 2005, secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul L.Z. împotriva rezoluției de respingere a

plângerii înregistrată sub nr. 650/8/N din 12 mai 2005, în dosarul nr.

517/P/2003, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică.

S-a reținut că, prin rezoluția menționată, confirmată

de procurorul ierarhic superior, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de judecătorii I.C., S.T. și A.B., toți de la Curtea de Apel Alba Iulia, a

căror cercetare petentul a cerut-o, susținând că la soluționarea unei cauze

civile, privind-o pe aceasta, magistrații menționați au înlăturat unele declarații

ale martorilor audiați în cauză, deși aceștia au relatat adevărul.

Pentru a dispune în acest sens, organul de urmărire

penală a reținut că hotărârea judecătorească pronunțată în cauza civilă, vizată

de petent prin plângere, reprezintă acordul membrilor completului asupra

situației de fapt și de drept deduse judecății, fiind o aplicare a legii prin

interpretarea ei și o apreciere a probelor administrate.

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate,

instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit că judecătorii menționați, cu rea

credință, nu și-au îndeplinit sau și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile

de serviciu, așa încât soluția de netrimitere în judecată este legală și

temeinică.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul L.Z. a

declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare:

Din actele dosarului rezultă că nemulțumirea

petentului vizează în fapt soluția pronunțată într-o cauză civilă, cu referire

la care afirmă că s-ar fi produs erori în stabilirea premisei majore a

silogismului judiciar.

Nu s-a dovedit, însă, în cauză că magistrații

menționați au acționat cu intenția de a-l păgubi pe petent.

Prin urmare, în mod judicios s-a dispus în sensul

neînceperii urmăririi penale, reținându-se neîntrunirea elementelor

constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Formulând plângere, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale confirmată

de procurorul ierarhic superior, petentul nu a administrat probe, în raport cu

care să se poată stabili o altă situație de fapt.

Așa fiind, soluția primei instanțe, atacată cu recurs

de petent, se constată a fi temeinică și legală, nesupusă nici unuia din

cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.

Pe de altă parte, așa cum în mod întemeiat a reținut

organul de urmărire penală, nemulțumirea petentului privește soluția dată în

cauză civilă privindu-i pe acesta și vizează declanșarea controlului judiciar

al hotărârilor judecătorești menționate, pe alte căi decât cele prevăzute de

legea procesual-civilă.

Or, plângerea prevăzută de art. 278

1

C.

proc. pen., având între altele rolul unei căi de atac, are ca finalitate

controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată.

Acest control privește exclusiv temeinicia și

legalitatea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, confirmată în

condițiile art. 278 C. proc. pen., în raport cu cercetările efectuate în cauză,

respectiv îndeplinirea actelor premergătoare sau de urmărire penală, după caz,

în condițiile determinate riguros de legea procesual-penală.

Drept urmare, instanța penală sesizată cu plângere nu

are temei legal pentru a se pronunța ca instanță de control judiciar în cauza

civilă la soluționarea căreia, într-un proces civil, s-a pronunțat o soluție ce

nu dă satisfacție petentului.

Rezultă, așadar, că lipsește plângerii prevăzute de

art. 278

1

C. proc. pen., aptitudinea declanșării unui control

judiciar, în sensul vizat de petentul L.Z., al complinirii căilor de atac legal

prevăzute și reformarea hotărârilor pronunțate în cauză civilă, pe această cale

mijlocită.

Cu alte cuvinte, pretinsele erori jurisdicționale și

de procedură ce, eventual, ar fi vizate de petent, nu pot fi examinate, contrar

legalității căilor de atac, pe această cale.

Este de reținut că sistemul procesului civil sau

penal, după caz, același pentru persoane aflate în situații identice,

determinat prin norme imperative și având ca finalitate intrarea în puterea

lucrului judecat, numai a hotărârilor corespunzătoare adevărului și legii, este

de natură a asigura respectarea drepturilor și intereselor legitime ale

părților, egalitatea acestora în fața legii și tratamentul juridic

nediscriminatoriu pentru toți participanții.

Totodată, determinarea riguroasă a procedurilor

jurisdicționale, prin legea procesual-civilă și, respectiv, legea

procesual-penală, este de natură a răspunde exigențelor noii perspective asupra

protecției judiciare a drepturilor subiective, determinată de dispozițiile art.

13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Prin urmare, examinarea legalității și temeiniciei

soluției pronunțate în cauza civilă, în sensul vizat de petentă, ar reprezenta

o încălcare a principiilor fundamentale menționate și, totodată, nu ar

satisface cerința previzibilității statuată în jurisprudența constantă în acest

sens a Curții Europene a Drepturilor Omului, ceea ce apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

În fine, nepropunând și, ca atare, neadministrându-se

probe noi care să releve o altă situație de fapt și vinovăția intimaților,

instanța de fond a respins legal plângerea cu care a fost sesizată în

condițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Nici în această etapă procesuală nu au apărut

elemente noi, neavute în vedere de organul de urmărire penală și instanța de

fond, care să ducă la concluzia existenței faptelor reclamate de petent, așa

încât simplele afirmații, în sensul întrunirii elementelor constitutive ale

infracțiunii reclamate, nesusținute fiind de materialul probator administrat,

nu au aptitudinea de a duce la casarea sentinței atacate și pronunțarea altei

soluții.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petentul L.Z.

Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) din același

cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul L.Z. împotriva sentinței nr. 568 din 20

octombrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 3289/2005.

Obligă recurentul menționat să

plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.