AFFAIRE NICOLAS c. FRANCE

AFFAIRE NICOLAS c. FRANCE (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL NICOLAS c. FRANȚA Cerere n 2021/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 iunie 2006 DEFINIF 11/12/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. președintele J.-P. Costa Türmen Ugrekheleidze mei Mularoni Fura-Sandström, Popović, judecători și al domnului S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 mai 2006, renunță la hotărâre că iată, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 2021/03) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, Eliette Nicolas, reclamanta, a sesizat Curtea la 31 decembrie 2002, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor de autor și a libertăților fundamentale ( La 18 mai 2005, Președintele Camerei a decis să comunice guvernului o necunoaștere a termenului rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. În conformitate cu art. 29 alin. (3) din Convenție, el a decis că Curtea se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. Recurenta s-a nascut in 1938 si locuieste in Montpellier. Profesore, ea a fost titularul unui post de educatie la colegiul Jean Macé de Perpignan. În decembrie 1998, directorul adjunct al colegiului i-ar fi dat o scrisoare din partea părinților care o critică cu fermitate și apoi ar fi refuzat ca elevii săi să participe la cursurile sale; în urma acestui eveniment, recurenta ar fi solicitat în mod inutil protecția juridică de la Rector. Recurenta obținea ulterior un concediu de lungă boală, care ar fi fost mai târziu convertit în concediu de lungă durată pentru perioada cuprinsă între 19 ianuarie și 19 iulie 1999 de către un ordin juridic (din care reclamanta nu ar fi primit notificarea) luat la avizul Comitetului medical al Pirinei Orientale. Un decret juridic din 30 august 1999 a reintegrat-o la funcția sa începând cu 19 iulie 1999. Cu toate acestea, un alt profesor a fost numit pe postul menționat, în condițiile pe care reclamanta le consideră ilegale. Recurenta sesizează în fond Tribunalul Administrativ din Montpellier: la 30 iulie 1999, o rejudecare în anulare a deciziei implicite de refuz al protecției juridice opuse de rectorul Academiei Montpellier la cererea pe care o pronunțase în acest scop la 27 ianuarie 1999 (procedura nr. 993025/3), care a fost respinsă printr-o ordonanță din 23 martie 2005; la 13 decembrie 1999, o rejudecare în anulare din 5 octombrie 1999 (procedura nr. 994920/3), care a fost respinsă printr-o ordonanță din 23 martie 2005; la 17 martie 2000, o rejudecare în anulare a la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . la 21 ianuarie 2001, cu privire la o rejudecare în anulare a deciziei rectale implicite de respingere a unei cereri de reintegrare în executare din 30 august 1999 (procedura n 01488/3), care a fost respinsă printr-o ordonanță din 24 martie 2005; la 4 februarie 2002, cu o rejudecare în anulare a celui care numea o altă persoană pe postul ocupat inițial de aceasta (procedura n 02606/3), care a fost respinsă printr-o ordonanță din 24 martie 2005; la 11 februarie 2002, a fost respinsă o rejudecare în anulare din 5 octombrie 1999 în acest sens, în măsura în care a retras în mod implicit la mai mult de 30 august 1999 (procedura nr. 02671/3), care a fost respinsă printr-o ordonanță din 24 martie 2005. Aceste proceduri sunt astăzi pendinte în fața Consiliului de Stat. Pe de altă parte, în observațiile suplimentare din 30 iunie 2005, recurenta susține că a sesizat instanța administrativă din Montpellier cu privire la o cerere prin care se solicita administrației să își reglementeze situația administrativă, care a fost respinsă printr-o ordonanță din 24 martie 2005. În același timp, pe baza articolului L. 521-1 din Codul privind organizarea judiciară, recurenta sesizase Tribunalul Administrativ din Montpellier cu privire la o cerere de suspendare a executării hotărârii din 5 octombrie 1999. Această cerere fusese respinsă printr-o hotărâre din 29 octombrie 1999. martie 2000, motiv luat din lipsa unui prejudiciu de natură să justifice o suspendare. Recurenta nu pretinde că a intervenit în apelul la această hotărâre. În plus, reclamanta a sesizat judecătorul cu privire la cauzele Tribunalului Administrativ din Montpellier pe baza articolului L. 521-2 din Codul Justiție Administrativă. Aceasta a invitat, în esență, la: executarea de la Instanța de judecată a Consiliului de Stat a confirmat această decizie printr-o ordonanță din 1 iulie 2002 în ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE. Recurenta susține că durata procedurilor menționate la alineatul (6) de mai sus nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestații cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 11. Cu privire la admisibilitate 12 februarie 2002 (procedura nr. 02671/3), este suficient ca Curtea în litigiu să observe că procedurile în litigiu sunt pendinte în fața instanțelor administrative începând cu 30 iulie 1999 (procedura nr. 993025/3), 13 decembrie 1999 (procedura nr. 994920/3), 17 martie 2000 (procedura nr. 001963/3), 21 ianuarie 2001 (procedura nr. 01488/3), 4 februarie 2002 (procedura nr. 02606/3) și 11 februarie 2002 (procedura nr. 02671/3). Guvernul excită de la neobosirea căii de atac interne în răspundere pentru funcționarea defectuoasă a serviciului public al justiției. 13. Recurenta invită Curtea să încheie la admisibilitate. 14. Curtea face trimitere la hotărârea Broca și Texier-Micault c. Franța din 21 octombrie 2003 (n 27928/02 și 31694/02), în care a statuat că, în ceea ce privește durata unei proceduri în fața instanțelor administrative franceze, recursul în răspundere pentru lacu pentru funcționarea defectuoasă a serviciului public al justiției a dobândit, la 1 1 ianuarie 2003, gradul de certitudine juridică necesar pentru a putea și de a fi utilizat în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție. Orice astfel de litigiu introdus în fața Curții începând cu 1 ianuarie 2003 fără a fi fost supus în prealabil instanțelor interne în cadrul unei astfel de acțiuni este inadmisibil; altfel, obiecțiile introduse înainte de această dată. În speță, Curtea fiind sesizată cu prezenta cauză la 31 decembrie 2002, nu poate fi reproșată recurentei că nu a recurs la această acțiune. Prin urmare, această excepție preliminară ar trebui respinsă 15. Cu toate acestea, Curtea constată că această parte a cererii nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Guvernul ia notă de faptul că procedurile menționate au durat între trei ani și cinci ani și șase luni și că acestea sunt în prezent în curs de desfășurare în fața Consiliului de Stat. Cu toate acestea, acesta declară că este înmânat în fața înțelepciunii Curții pentru a aprecia dacă a fost pronunțat într-un termen care respectă cerința de termen rezonabil mai scurt decât cel prevăzut în art. 6 alin. (1) din Convenție. 17. Recurenta invită Curtea să încheie cu încălcarea art. 18. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII. Aceasta reamintește, de asemenea, că o diligență specială este necesară pentru soluționarea muncii (Ruotolo c. Italia , Hotărârea din 27 februarie 1992, seria A n 230-D, p. 39, § 17). 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Frydlender) În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există fapte sau argumente care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurilor în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. Despre celelalte violări ale legii 21. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta se plânge. De asemenea, consideră că administrația și-a gestionat situația într-un mod discriminatoriu, denunțând în această privință o încălcare a articolului 14 din Convenția adoptată în mod individual. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta susține că nu a fost informată cu privire la instanța administrativă cu privire la cererea sa de libertate decât cu 30 de minute înainte de ora respectivă, ceea ce ar fi lipsit de posibilitatea de a-și apăra în mod eficient cauza. Cu toate acestea, presupunând că art. 6 alineatul (1) din Convenția aplicabilă acestui tip de procedură, Curtea constată că reclamanta nu a invocat un astfel de motiv în cadrul acțiunii sale în fața Consiliului de Stat. Prin urmare, în orice caz, aceasta nu a epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție și că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) 23. În cele din urmă, încă pe baza articolului 6 alineatul (1), recurenta se plânge de faptul că nu a avut loc o audiere publică în cadrul procedurii privind cererea sa de suspendare a executării. Curtea constată că hotărârea cu privire la suspendarea executării a fost pronunțată la 29 martie 2000 și că reclamanta nu a introdus recursul. Prin urmare, această parte a cererii este inadmisibilă în raport cu cerințele prevăzute la art. 35 alineatul (1) din convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 24. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai puțin decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 25. Recurenta nu a prezentat nicio cerere de satisfacie echitabila. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să-i acorde o sumă în acest sens. PE CES, CURȚIA, ÎN L mai mult de un an, Declară cererea admisibilă în ceea ce privește cauza întemeiat pe durata excesivă a procedurilor nr. 993025/3, 994920/3, 001963/3, n 01488/3, n 02606/3 și 02671/3 și inadmisibilă pentru surplusul menionat 6 alin. (1) din Convenție ca urmare a duratei acestor proceduri. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 iunie 2006 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Naismith Cabral Barreto delegat președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

NICOLAS c. FRANCE

(

Requête n

o

2021/03)

ARRÊT

STRASBOURG

27 juin 2006

DÉFINITIF

11/12/2006

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Nicolas c. France,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

I.

Cabral Barreto

,

président

,

J.-P.

Costa

,

R.

Türmen

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

mes

A.

Mularoni

,

E.

Fura-Sandström,

M.

D.

Popović,

juges

,

et de M. S.

Naismith,

greffier adjoint de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

2021/03) dirigée contre la République française et dont une ressortissante de cet Etat, M

me

Eliette Nicolas («

la requérante

»), a saisi la Cour le 31 décembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement français («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

Edwige Belliard, Directrice des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

3.

Le 18 mai 2005, le Président de la chambre a décidé de communiquer au Gouvernement le grief tiré d’une méconnaissance du «

délai raisonnable

», au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, il a décidé que la Cour se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

La requérante est née en 1938 et réside à Montpellier. Professeur, elle était titulaire d’un poste d’enseignement au collège Jean Macé de Perpignan.

5.

En décembre 1998, le principal adjoint du collège lui aurait remis une lettre de parents d’élèves la critiquant vivement, puis aurait refusé que ses élèves assistent à ses cours ; à la suite de cet événement, la requérante aurait vainement requis la protection juridique auprès du Recteur.

La requérante obtint par la suite un congé de longue maladie, lequel aurait été « converti » en congé de longue durée pour la période du 19

janvier au 19 juillet 1999 par un arrêté rectoral (dont la requérante n’aurait pas reçu notification) pris sur avis du comité médical des Pyrénées-Orientales. Un arrêté rectoral du 30 août 1999 la réintégra à son poste à compter du 19 juillet 1999. Cependant, un arrêté rectoral du 5 octobre 1999 la rattacha administrativement à ce collège pour l’année 1999-2000, pour l’exercice de fonctions de remplacement. Un autre professeur fut nommé sur ledit poste, dans des conditions que la requérante juge illégales.

6.

La requérante saisit au fond le tribunal administratif de Montpellier :

-

le 30 juillet 1999, d’une requête en annulation de la décision implicite de refus de protection juridique opposée par le recteur de l’académie de Montpellier à la demande qu’elle avait formulée à cette fin le 27 janvier 1999 (procédure n

o

993025/3), laquelle fut rejetée par une ordonnance du 23 mars 2005 ;

-

le 13

décembre 1999, d’une requête en annulation de l’arrêté du 5

octobre

1999 (procédure n

o

994920/3), laquelle fut rejetée par une ordonnance du 23 mars 2005 ;

-

le 17 mars 2000, d’une requête en annulation de l’arrêté la mettant en congé de longue maladie (procédure n

o

001963/3), laquelle fut rejetée par une ordonnance du 23 mars 2005

;

-

le 21 janvier 2001, d’une requête en annulation de la décision rectorale implicite de rejet d’une demande tendant à sa réintégration en exécution de l’arrêté du 30 août 1999 (procédure n

o

01488/3), laquelle fut rejetée par une ordonnance du 24 mars 2005 ;

-

le 4 février 2002, d’une requête en annulation de l’arrêté nommant une autre personne sur le poste occupé initialement par elle (procédure n

o

02606/3), laquelle fut rejetée par une ordonnance du 24 mars 2005 ;

-

le 11 février 2002, d’une requête en annulation de l’arrêté rectoral du 5 octobre 1999 en ce qu’il retirait implicitement l’arrêté du 30

août

1999 (procédure n

o

02671/3), laquelle fut rejetée par une ordonnance du 24 mars 2005.

Ces procédures sont aujourd’hui pendantes devant le Conseil d’Etat.

7.

Par ailleurs, dans des observations complémentaires datées du 30

juin

2005, la requérante indique avoir saisi le tribunal administratif de Montpellier d’une demande tendant à ce qu’il soit ordonné à l’administration de régulariser sa situation administrative, laquelle fut rejetée par une ordonnance du 24 mars 2005.

8.

Parallèlement, sur le fondement de l’article L. 521-1 du code de l’organisation judiciaire, la requérante avait saisi le tribunal administratif de Montpellier d’une demande tendant à ce qu’il soit sursit à l’exécution de l’arrêté du 5 octobre 1999. Cette demande avait été rejetée par un jugement du 29

mars 2000, motif pris de l’absence de préjudice de nature à justifier un sursis. La requérante ne prétend pas avoir interjeté appel de ce jugement.

9.

Par ailleurs, la requérante avait saisi le juge des référés du tribunal administratif de Montpellier sur le fondement de l’article L. 521-2 du code de la justice administrative. Elle l’invitait essentiellement à ordonner l’exécution de l’arrêté de réintégration du 30 août 1999 et la suspension de l’exécution de l’arrêté de nomination de son remplaçant. La requête avait été rejetée par une ordonnance du 6 juin 2002 au motif qu’aucune « atteinte grave à une liberté fondamentale » n’était caractérisée. Le juge des référés du Conseil d’Etat avait confirmé cette décision par une ordonnance du 1

er

juillet

2002.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

10.

La requérante allègue que la durée des procédures mentionnées au paragraphe 6 ci-dessus a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

11.

S’agissant des périodes à considérer sous l’angle du «

délai raisonnable

», il suffit à la Cour en l’espèce de noter que les procédures litigieuses sont pendantes devant les juridictions administratives depuis les 30 juillet 1999 (procédure n

o

993025/3), 13

décembre 1999 (procédure n

o

994920/3), 17 mars 2000 (procédure n

o

001963/3), 21 janvier 2001 (procédure n

o

01488/3), 4 février 2002 (procédure n

o

02606/3) et 11

février

2002 (procédure n

o

02671/3).

A.

Sur la recevabilité

12.

Le Gouvernement excipe du non-épuisement de la voie de recours interne en responsabilité de l’Etat pour fonctionnement défectueux du service public de la justice.

13.

La requérante invite la Cour à conclure à la recevabilité.

14.

La Cour renvoie à l’arrêt

Broca et Texier-Micault c. France

du 21

octobre 2003 (n

os

27928/02 et 31694/02), dans lequel elle a jugé qu’en matière de durée d’une procédure devant les juridictions administratives françaises, le recours en responsabilité de l’Etat pour fonctionnement défectueux du service public de la justice a acquis, le 1

er

janvier 2003, le degré de certitude juridique requis pour pouvoir et devoir être utilisé aux fins de l’article 35 § 1 de la Convention. Tout grief de cette nature introduit devant la Cour à compter du 1

er

janvier 2003 sans avoir préalablement été soumis aux juridictions internes dans le cadre d’un tel recours est irrecevable

; il en va autrement des griefs introduits avant cette date.

En l’espèce, la Cour ayant été saisie de la présente affaire le 31

décembre

2002, il ne saurait être reproché à la requérante de ne pas avoir usé de ce recours.

Il convient donc de rejeter cette exception préliminaire.

15.

Ceci étant, la Cour constate que cette partie de la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité, le Gouvernement ne soulevant au demeurant aucune autre exception préliminaire.

B.

Sur le fond

16.

Le Gouvernement note que les procédures dont il est question ont duré entre trois ans, et cinq ans et six mois et qu’elles sont actuellement pendantes devant le Conseil d’Etat. Il considère que le nombre de requêtes dont a été saisi le tribunal administratif de Montpellier n’a pas facilité leur instruction et leur jugement

; il déclare néanmoins s’en remettre à la sagesse de la Cour pour apprécier s’il a été statué dans un délai respectant l’exigence de «

délai raisonnable

» posée à l’article 6 § 1 de la Convention.

17.

La requérante invite la Cour à conclure à la violation de l’article

6

§

1.

18.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). Elle rappelle également qu’une diligence particulière s’impose pour le contentieux du travail (

Ruotolo c. Italie

, arrêt du 27 février 1992, série A n

o

230-D, p. 39, § 17).

19.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6 §

1 de la Convention (voir

Frydlender

précité).

20.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée des procédures litigieuses est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

21.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante

se plaint

de l’attitude du Recteur, lequel n’aurait cessé de prendre à son égard des mesures illégales. Elle estime en outre que l’administration a géré sa situation de manière discriminatoire, dénonçant à cet égard une violation de l’article 14 de la Convention pris isolément.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 1 de Convention et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.

22.

Sur le fondement de l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante soutient qu’elle ne fut informée de l’audience devant le tribunal administratif sur sa demande de référé liberté que 30 minutes avant l’heure, ce qui l’aurait privée de la possibilité de défendre efficacement sa cause.

Cependant, à supposer l’article 6 § 1 de la Convention applicable à ce type de procédure, la Cour constate que la requérante n’a pas soulevé un moyen de cette nature dans le cadre de son recours devant le Conseil d’Etat. Il s’ensuit qu’en tout état de cause, elle n’a pas épuisé les voies de recours internes au sens de l’article 35 § 1 de la Convention et que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.

23.

Enfin, toujours sur le fondement de l’article 6 § 1, la requérante se plaint du fait qu’il n’y eut pas d’audience publique dans le cadre de la procédure relative à sa demande de sursis à exécution.

La Cour constate que le jugement relatif au sursis à exécution a été rendu le 29 mars 2000 et que la requérante n’en a pas interjeté appel. Il s’ensuit que cette partie de la requête est irrecevable au regard des exigences de l’article 35 § 1 de la Convention et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

24.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

25.

La requérante n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive des procédures n

os

993025/3, 994920/3, 001963/3, n

o

01488/3, n

o

02606/3 et 02671/3, et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention du fait de la durée de ces procédures.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 juin 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Naismith

I.

Cabral Barreto

Greffier adjoint

Président