ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4823/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 591 din 18 mai 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 43459/3/2005, în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la 11 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. În baza dispozițiilor art. 61 C. pen., s-a revocat restul de pedeapsă aplicat prin sentința penală nr. 1101/2002 a Judecătoriei Târgoviște și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 684 din 4 septembrie 2002 a Tribunalului Dâmbovița, de 434 zile și s-a dispus contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată de 11 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 3 noiembrie 2005 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a constatat că proba de 0,29 gr. în amestec cu cofeina a fost consumată în procesul de laborator. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 305 RON, din care 100 RON, onorariu avocat oficiu, s-au avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 3 noiembrie 2005, inculpatul a vândut martorului denunțător C.C. 5 doze de heroină în schimbul sumei de 1.250.000 ROL și a deținut alte doze în același scop.

Fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea vânzării și deținerii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Inculpatul a adoptat o poziție sinceră pe parcursul cercetărilor, concordantă cu declarațiile martorilor D.R. și C.C. La individualizarea și dozarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., poziția sinceră și de regret a inculpatului, orientând spre minim pedeapsa aplicată, a revocat restul de pedeapsă de 434 zile și l-a contopit în cea prezentă, deducând prevenția la zi și menținând starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatului, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, sub următoarele aspecte: - omisiunea aplicării pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi, obligatorie în cazul de față ca și - a măsurii de siguranță a interzicerii de a se afla pe raza municipiului București, în apelul promovat de procuror. În apelul inculpatului a fost criticată hotărârea pronunțată sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul reducerii ei ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante. Prin decizia penală nr. 545/ A din 5 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 43459/3/2005 (2013/2006), au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul C.M.

împotriva sentinței penale nr. 591 din 18 mai 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 43459/3/2005 (6941/2005). A fost desființată în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond: S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, în baza art. 65 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 116 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în București timp de 2 ani după executarea pedepsei principale. S-au reținut, în favoarea inculpatului, dispozițiile art. 74, 76 și 80 C. pen., și s-a redus pedeapsa acestuia la 7 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.

S-a dedus prevenția inculpatului de la 3 noiembrie 2005 la zi. S-a menținut starea de arest a inculpatului. Onorariu avocat oficiu, în sumă de 100 lei RON, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de apel în apelul declarat de parchet a reținut că pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi este obligatorie în cazul infracțiunii de trafic de droguri, astfel că ea a fost aplicată pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale și a privit drepturile elective și pe cele ale exercițiului autorității de stat prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., toate celelalte cuprinse în conținutul acestui articol nerelevând o nedemnitate a inculpatului în exercitarea lor.

Tot la fel, măsura de siguranță a interzicerii dreptului de a se afla pe raza municipiului București s-a impus față de inculpat, în raport cu infracțiunea gravă comisă, dar cu împrejurarea că domiciliul lui stabil este în județul Dâmbovița. Au fost considerente pentru care apelul declarat de parchet s-a vădit fondat. Pe aspectul individualizării pedepsei solicitată de inculpat s-a apreciat că în raport cu datele ce caracterizează persoana acestuia s-a impus reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Inculpatul C.M., în vârstă de 49 de ani, fără ocupație la data săvârșirii faptei a fost surprins în flagrant în ziua de 3 noiembrie 2005, în timp ce comercializa 5 doze de heroină, deținând alte două în același scop.

De la momentul flagrantului el a adoptat o poziție sinceră, consemnată de procuror în rechizitoriu, recunoscând fără rezerve fapta comisă și motivând-o prin aceea că, fiind invalid de un picior, în urma unui accident de mașină, nu a mai putut practica meseria de zidar. În același timp, s-a reținut că el este bolnav de diabet, fiind internat în Spitalul Penitenciar. Antecedentele sale penal privesc infracțiuni de altă natură, iar împrejurarea că nu a mai comis fapte de natura celei pentru care este cercetat în prezenta cauză, face ca alături de considerentele de mai sus, să se rețină în sarcina sa circumstanțe atenuante conform art. 74 C. pen., iar pedeapsa să fie redusă sub minimul special până la un cuantum apreciat îndestulător pentru atingerea dublului ei scop, de prevenție și reeducare.

Față de faptul că inculpatul se afla în timpul liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1101 din 22 august 2002 a Judecătoriei Târgoviște, din care avea de executat un rest de 434 zile, instanța de apel a revocat acest beneficiu și l-a contopit în pedeapsa aplicată. În considerentele deciziei pronunțate, prima instanță de control judiciar a mai făcut referiri la dispozițiile legale corespunzătoare măsurilor dispuse. Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs nemotivat inculpatul C.M. Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate în cauză, în baza art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., și pe fond reducerea pedepsei aplicate inculpatului față de circumstanțele personale și starea precară de sănătate a acestuia. Concluziile procurorului, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. În memoriul depus la dosar, recurentul inculpat a învederat că nu a fost conștient de încadrarea ce o impune infracțiunea comisă de el, nu a negat fapta, pe care o regretă, este bolnav, că anchetatorul C. a spus că tot ce el a declarat este minciună, aflând ulterior că acesta a fost arestat pentru luare de mită, solicitând clemență. Examinând recursul declarat de recurentul inculpat C.M. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanța de apel și-a însușit argumentele instanței de fond, iar la rândul ei în baza propriului examen a stabilit în mod temeinic vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului C.M. de a vinde în data de 3 noiembrie 2005 martorului C.C.

cinci doze de heroină în schimbul sumei de 1.250.000 ROL și de a deține alte două doze destinate, de asemenea, comercializării întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Totodată, în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului C.M., atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare, instanța de apel a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont nu numai de gradul de pericol social în concret al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv de atitudinea sinceră de recunoaștere a infracțiunii săvârșite, de starea sănătății sale, fiind invalid, nemaiputând practica meseria de zidar, este suferind de diabet, este recidivist postcondamnatoriu, anterior fiind condamnat de cinci ori, pentru comiterea unor infracțiuni diferite ca gen, dovedind perseverență infracțională.

Mai mult, instanța de apel a făcut aplicarea distinctă a dispozițiilor art. 74 C. pen., și a regimului sancționator corespunzător impus de art. 76, dar și art. 80 din același cod, ca urmare a concursului între cauzele de agravare și de atenuare, ceea ce a condus la stabilirea unui cuantum de pedeapsă sub minimul prevăzut de lege pentru această infracțiune, cu executare în regim de detenție. Astfel, prima instanță de control judiciar a apreciat just că numai pedeapsa aplicată inculpatului, așa cum fost redusă este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

În raport cu cele arătate, Înalta Curte nu poate reține solicitarea recurentului inculpat de reducere a pedepsei aplicate, deoarece în cauză au fost avute în vedere în mod plural criteriile specifice individualizării judiciare pedepsei, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Așadar, decizia pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică sub toate aspectele. Verificând hotărârea pronunțată de prima instanță de control judiciar, nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 545/ A din 5 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 3 noiembrie 2005 la 16 august 2006. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 545/ A din 5 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 3 noiembrie 2005 la 16 august 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 august 2006.