ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4823/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4823/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 591 din 18
mai 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr.
43459/3/2005, în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,
cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la 11
ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C.
pen.
În baza dispozițiilor art. 61 C.
pen., s-a revocat restul de pedeapsă aplicat prin sentința penală nr. 1101/2002
a Judecătoriei Târgoviște și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 684 din 4
septembrie 2002 a Tribunalului Dâmbovița, de 434 zile și s-a dispus contopirea
acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată de 11 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C.
pen.
În baza dispozițiilor art. 88 C.
pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 3
noiembrie 2005 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a
menținut starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că proba de 0,29 gr.
în amestec cu cofeina a fost consumată în procesul de laborator.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost
obligat inculpatul la 305 RON, din care 100 RON, onorariu avocat oficiu, s-au avansat
din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință,
prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 3 noiembrie 2005, inculpatul a
vândut martorului denunțător C.C. 5 doze de heroină în schimbul sumei de
1.250.000 ROL și a deținut alte doze în același scop.
Fapta săvârșită întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în
modalitatea vânzării și deținerii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 143/2000.
Inculpatul a adoptat o poziție
sinceră pe parcursul cercetărilor, concordantă cu declarațiile martorilor D.R. și
C.C.
La individualizarea și dozarea
pedepsei, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.,
poziția sinceră și de regret a inculpatului, orientând spre minim pedeapsa
aplicată, a revocat restul de pedeapsă de 434 zile și l-a contopit în cea
prezentă, deducând prevenția la zi și menținând starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei sentințe au
declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și
inculpatului, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, sub următoarele
aspecte:
- omisiunea aplicării pedepsei
complimentare a interzicerii unor drepturi, obligatorie în cazul de față ca și
- a măsurii de siguranță a
interzicerii de a se afla pe raza municipiului București, în apelul promovat de
procuror.
În apelul inculpatului a fost
criticată hotărârea pronunțată sub aspectul individualizării pedepsei, în
sensul reducerii ei ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante.
Prin decizia penală nr. 545/ A din 5
iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori
și familie, pronunțată în dosarul nr. 43459/3/2005 (2013/2006), au fost admise
apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul
C.M. împotriva sentinței penale nr. 591 din 18 mai 2006 pronunțată de
Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 43459/3/2005
(6941/2005).
A fost desființată în parte,
sentința penală apelată și rejudecând, în fond:
S-a aplicat inculpatului pedeapsa
complementară, în baza art. 65 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după
executarea pedepsei principale.
În baza art. 116 C. pen., s-a
interzis inculpatului dreptul de a se afla în București timp de 2 ani după
executarea pedepsei principale.
S-au reținut, în favoarea
inculpatului, dispozițiile art. 74, 76 și 80 C. pen., și s-a redus pedeapsa
acestuia la 7 ani închisoare.
Au fost menținute celelalte
dispoziții ale sentinței penale.
S-a dedus prevenția inculpatului de
la 3 noiembrie 2005 la zi.
S-a menținut starea de arest a
inculpatului.
Onorariu avocat oficiu, în sumă de
100 lei RON, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, instanța de
apel în apelul declarat de parchet a reținut că pedeapsa complimentară a
interzicerii unor drepturi este obligatorie în cazul infracțiunii de trafic de
droguri, astfel că ea a fost aplicată pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei
principale și a privit drepturile elective și pe cele ale exercițiului
autorității de stat prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., toate celelalte
cuprinse în conținutul acestui articol nerelevând o nedemnitate a inculpatului
în exercitarea lor.
Tot la fel, măsura de siguranță a
interzicerii dreptului de a se afla pe raza municipiului București s-a impus
față de inculpat, în raport cu infracțiunea gravă comisă, dar cu împrejurarea
că domiciliul lui stabil este în județul Dâmbovița.
Au fost considerente pentru care
apelul declarat de parchet s-a vădit fondat.
Pe aspectul individualizării
pedepsei solicitată de inculpat s-a apreciat că în raport cu datele ce
caracterizează persoana acestuia s-a impus reducerea pedepsei sub minimul
special prevăzut de lege.
Inculpatul C.M., în vârstă de 49 de
ani, fără ocupație la data săvârșirii faptei a fost surprins în flagrant în
ziua de 3 noiembrie 2005, în timp ce comercializa 5 doze de heroină, deținând
alte două în același scop.
De la momentul flagrantului el a
adoptat o poziție sinceră, consemnată de procuror în rechizitoriu, recunoscând
fără rezerve fapta comisă și motivând-o prin aceea că, fiind invalid de un
picior, în urma unui accident de mașină, nu a mai putut practica meseria de
zidar. În același timp, s-a reținut că el este bolnav de diabet, fiind internat
în Spitalul Penitenciar.
Antecedentele sale penal privesc
infracțiuni de altă natură, iar împrejurarea că nu a mai comis fapte de natura
celei pentru care este cercetat în prezenta cauză, face ca alături de
considerentele de mai sus, să se rețină în sarcina sa circumstanțe atenuante
conform art. 74 C. pen., iar pedeapsa să fie redusă sub minimul special până la
un cuantum apreciat îndestulător pentru atingerea dublului ei scop, de
prevenție și reeducare.
Față de faptul că inculpatul se afla
în timpul liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare
aplicată prin sentința penală nr. 1101 din 22 august 2002 a Judecătoriei
Târgoviște, din care avea de executat un rest de 434 zile, instanța de apel a
revocat acest beneficiu și l-a contopit în pedeapsa aplicată.
În considerentele deciziei
pronunțate, prima instanță de control judiciar a mai făcut referiri la
dispozițiile legale corespunzătoare măsurilor dispuse.
Împotriva acestei decizii a declarat,
în termenul legal, recurs nemotivat inculpatul C.M.
Apărătorul recurentului inculpat, în
concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea
hotărârii pronunțate în cauză, în baza art. 385
9
pct. 14 C. proc.
pen., și pe fond reducerea pedepsei aplicate inculpatului față de
circumstanțele personale și starea precară de sănătate a acestuia.
Concluziile procurorului, precum și
poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu
în partea introductivă a prezentei decizii.
În memoriul depus la dosar,
recurentul inculpat a învederat că nu a fost conștient de încadrarea ce o
impune infracțiunea comisă de el, nu a negat fapta, pe care o regretă, este
bolnav, că anchetatorul C. a spus că tot ce el a declarat este minciună, aflând
ulterior că acesta a fost arestat pentru luare de mită, solicitând clemență.
Examinând recursul declarat de
recurentul inculpat C.M. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu
motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art.
385
9
pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul
inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului
materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanța de apel
și-a însușit argumentele instanței de fond, iar la rândul ei în baza propriului
examen a stabilit în mod temeinic vinovăția inculpatului în săvârșirea
infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu
situația de fapt reținută.
Înalta Curte consideră că în cauză
s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la
aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului C.M. de a vinde în
data de 3 noiembrie 2005 martorului C.C. cinci doze de heroină în schimbul
sumei de 1.250.000 ROL și de a deține alte două doze destinate, de asemenea,
comercializării întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul
incriminator al infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.
143/2000.
Totodată, în ceea ce privește
individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului C.M., atât sub
aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare, instanța de apel a
făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C.
pen., ținându-se cont nu numai de gradul de pericol social în concret al faptei
comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele
personale ale inculpatului, respectiv de atitudinea sinceră de recunoaștere a
infracțiunii săvârșite, de starea sănătății sale, fiind invalid, nemaiputând
practica meseria de zidar, este suferind de diabet, este recidivist
postcondamnatoriu, anterior fiind condamnat de cinci ori, pentru comiterea unor
infracțiuni diferite ca gen, dovedind perseverență infracțională.
Mai mult, instanța de apel a făcut
aplicarea distinctă a dispozițiilor art. 74 C. pen., și a regimului
sancționator corespunzător impus de art. 76, dar și art. 80 din același cod, ca
urmare a concursului între cauzele de agravare și de atenuare, ceea ce a condus
la stabilirea unui cuantum de pedeapsă sub minimul prevăzut de lege pentru
această infracțiune, cu executare în regim de detenție.
Astfel, prima instanță de control
judiciar a apreciat just că numai pedeapsa aplicată inculpatului, așa cum fost
redusă este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de
exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii
inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare
pozitivă.
În raport cu cele arătate, Înalta
Curte nu poate reține solicitarea recurentului inculpat de reducere a pedepsei
aplicate, deoarece în cauză au fost avute în vedere în mod plural criteriile
specifice individualizării judiciare pedepsei, așa încât nu este incident cazul
de casare invocat, respectiv art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
Așadar, decizia pronunțată de
instanța de apel este legală și temeinică sub toate aspectele.
Verificând hotărârea pronunțată de
prima instanță de control judiciar, nu s-a constatat existența vreunui caz de
casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385
9
alin.
(3) C. proc. pen.
Față de aceste considerente, Înalta
Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,
ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr.
545/ A din 5 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și
pentru cauze cu minori și de familie.
Se va deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 3 noiembrie 2005
la 16 august 2006.
În conformitate cu art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor
judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 545/ A din 5 iulie 2006
a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și
de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 3 noiembrie 2005
la 16 august 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata
cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
16 august 2006.