ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 38/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul R.C.

împotriva încheierii nr. 77/ IA din 15 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 5179/P/2005,

constată următoarele:

Încheierea recurată a fost dată de Curtea de Apel

Oradea ca instanță legal investită cu judecarea în apel a cauzei penale

privindu-i pe inculpații Z.F., R.C. și C.T.C.

Prin respectiva încheiere instanța s-a pronunțat,

conform art. 300

2

și art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc.

pen., în sensul menținerii stării de arest a celor trei inculpați.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în

termen legal inculpatul R.C., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație si Justiție, secția penală, mai întâi numărul (vechi) de dosar

7850/2005, iar apoi cu numărul 30301/1/2005.

Atât în cuprinsul declarației scrise de recurs cât și

cu ocazia dezbaterilor desfășurate în fața acestei Curți la 5 ianuarie 2005, s-a

solicitat casarea încheierii și punerea în libertate a inculpatului pe motiv că

acesta are în întreținere 5 copii minori și nu are antecedente penale, aspecte

în raport cu care s-a afirmat că nu mai subzistă motivele avute în vedere

inițial pentru luarea măsurii arestării preventive.

Recursul nu este fondat.

Conform prevederilor art. 300

2

C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată are

obligația de a verifica, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

din același cod.

Acest ultim text de lege prevede că, în măsura în care

constată că se mențin temeiurile care au impus arestarea ori există temeiuri

noi care justifică privarea de libertate a inculpatului, instanța dispune, prin

încheiere motivată menținerea acestei măsuri.

În speță, aceste prevederi legale au fost pe deplin

respectate cu ocazia dezbaterilor desfășurate la 15 decembrie 2005 în legătură

cu legalitatea măsurii arestării recurentului, ca și a celorlalți doi

inculpați, precum și cu prilejul pronunțării date de instanța de apel în

legătură cu chestiunea astfel dedusă judecății.

În considerentele încheierii instanța a reținut că

inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., și că

respectiva infracțiune prezintă un grad ridicat de pericol social.

Această Curte constată la rândul său că în speță măsura

arestării inculpatului recurent a fost luată și apoi prelungită cu respectarea

termenelor și condițiilor consacrate la nivel constituțional precum și de Codul

de procedură penală.

Se reține totodată că există în continuare motive

verosimile pentru a bănui că inculpatul-recurent a comis infracțiunea de

tâlhărie, iar condamnarea sa la o pedeapsă privativă de libertate dispusă prin

sentința penală nr. 327/P/2005 din 28 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul

Bihor, în dosarul nr. 6861/2005, nu poate fi considerată în nici un caz un

indiciu al diminuării periculozității concrete pe care respectiva faptă o

reprezintă pentru ordinea publică.

De altfel, măsura dispusă prin încheierea recurată

răspunde și cerințelor art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F. referitoare la cazurile

de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate.

În acest context lipsa antecedentelor penale invocată

de recurent sau faptul că are în întreținere mai mulți copii minori sunt

chestiuni asupra cărora instanțele investite cu judecarea cauzei în fond și,

după caz, în căile de atac, se pot pronunța în legătură cu modului de

individualizare a pedepsei.

În analizarea temeiniciei și legalității menținerii

arestării relevanța acestor aspecte este însă nesemnificativă.

În consecință, Curtea constată că, pentru buna

desfășurare a procesului penal, se impune ca inculpatul să fie în continuare

privat de libertate, în forma dispusă prin încheierea recurată, astfel încât,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi

respins.

Totodată se va face aplicarea în cauză a prevederilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că recurentul inculpat va fi obligat la

plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluționarea cauzei în

recurs, urmând ca onorariul pentru apărătoarea desemnată din oficiu să fie

avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

R.C. împotriva încheierii nr. 77/ IA din 15 decembrie 2005 pronunțată de Curtea

de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 5179/P/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 100 lei, din care onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 ianuarie 2006.