ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 38/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: deliberând asupra recursului declarat de inculpatul R.C. împotriva încheierii nr. 77/ IA din 15 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 5179/P/2005, constată următoarele: Încheierea recurată a fost dată de Curtea de Apel Oradea ca instanță legal investită cu judecarea în apel a cauzei penale privindu-i pe inculpații Z.F., R.C. și C.T.C. Prin respectiva încheiere instanța s-a pronunțat, conform art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., în sensul menținerii stării de arest a celor trei inculpați. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul R.C., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, mai întâi numărul (vechi) de dosar 7850/2005, iar apoi cu numărul 30301/1/2005.

Atât în cuprinsul declarației scrise de recurs cât și cu ocazia dezbaterilor desfășurate în fața acestei Curți la 5 ianuarie 2005, s-a solicitat casarea încheierii și punerea în libertate a inculpatului pe motiv că acesta are în întreținere 5 copii minori și nu are antecedente penale, aspecte în raport cu care s-a afirmat că nu mai subzistă motivele avute în vedere inițial pentru luarea măsurii arestării preventive. Recursul nu este fondat. Conform prevederilor art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată are obligația de a verifica, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b din același cod.

Acest ultim text de lege prevede că, în măsura în care constată că se mențin temeiurile care au impus arestarea ori există temeiuri noi care justifică privarea de libertate a inculpatului, instanța dispune, prin încheiere motivată menținerea acestei măsuri. În speță, aceste prevederi legale au fost pe deplin respectate cu ocazia dezbaterilor desfășurate la 15 decembrie 2005 în legătură cu legalitatea măsurii arestării recurentului, ca și a celorlalți doi inculpați, precum și cu prilejul pronunțării date de instanța de apel în legătură cu chestiunea astfel dedusă judecății. În considerentele încheierii instanța a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., și că respectiva infracțiune prezintă un grad ridicat de pericol social.

Această Curte constată la rândul său că în speță măsura arestării inculpatului recurent a fost luată și apoi prelungită cu respectarea termenelor și condițiilor consacrate la nivel constituțional precum și de Codul de procedură penală. Se reține totodată că există în continuare motive verosimile pentru a bănui că inculpatul-recurent a comis infracțiunea de tâlhărie, iar condamnarea sa la o pedeapsă privativă de libertate dispusă prin sentința penală nr. 327/P/2005 din 28 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 6861/2005, nu poate fi considerată în nici un caz un indiciu al diminuării periculozității concrete pe care respectiva faptă o reprezintă pentru ordinea publică. De altfel, măsura dispusă prin încheierea recurată răspunde și cerințelor art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F.

referitoare la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate. În acest context lipsa antecedentelor penale invocată de recurent sau faptul că are în întreținere mai mulți copii minori sunt chestiuni asupra cărora instanțele investite cu judecarea cauzei în fond și, după caz, în căile de atac, se pot pronunța în legătură cu modului de individualizare a pedepsei. În analizarea temeiniciei și legalității menținerii arestării relevanța acestor aspecte este însă nesemnificativă. În consecință, Curtea constată că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune ca inculpatul să fie în continuare privat de libertate, în forma dispusă prin încheierea recurată, astfel încât, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul va fi respins. Totodată se va face aplicarea în cauză a prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că recurentul inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluționarea cauzei în recurs, urmând ca onorariul pentru apărătoarea desemnată din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva încheierii nr. 77/ IA din 15 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 5179/P/2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 ianuarie 2006.