ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5274/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

instanțe.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 9 decembrie 2009

reclamanta SC F.C.P.F. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. -

D.G.F.P. CĂLĂRAȘI anularea deciziilor nr. 43/2009 și 263/2009 emise de pârâtă

și exonerarea reclamantei de plata sumei de 629.216 lei.

In motivarea în fapt

a cererii reclamanta a arătat că prin decizia nr. 263 din 31 iulie 2009 emisă

de pârâta D.G.F.P. Călărași s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de

plată în sarcina societății reprezentând contribuții de asigurări sociale,

șomaj, impozit pe salarii, fond de risc și accidente, plus majorări, urmare

încheierii unor „convenții civile" cu sportivi și personalul tehnic, deși

activitatea desfășurată, astfel cum apreciază organul de inspecție fiscală,

reprezintă o activitate dependentă și conform prevederilor art. 55 din Legea

nr. 571/2003 și pct. 67 din H.G. 44/2004 veniturile din această activitate sunt

de natură salarială.

Împotriva acestei

decizii reclamanta a formulat în termen legal contestație, care a fost respinsă

de pârâtă prin decizia nr. 43 din 02 noiembrie 2009.

Prin sentința civilă

nr. 152 din 26 ianuarie 2010 Tribunalul Călărași a admis excepția necompetenței

materiale a instanței invocată de reclamantă și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea C.A.B., secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reținând că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004

litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, la data de 12 februarie 2010.

Prin sentința nr.

4517 din 16 noiembrie 2011 această instanță a respins acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată.

Curtea a apreciat că

în cauză este relevantă calificarea contractelor încheiate între reclamantă și

jucătorii de fotbal, în raport cu prevederile acestora, obiectul și modalitatea

de încheiere ca fiind convenții civile sau contracte de muncă.

Astfel, că organele

de control fiscal au apreciat în mod legal caracterul acestor convenții ca

fiind contracte de muncă, iar veniturile obținute de către parte având natură

salarială și supusă impozitării prevăzute de lege.

În condițiile în care

în convențiile depuse la dosarul cauzei sunt cuprinse elementele reglementate

de pct. 67 din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare

a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în cauză se poate reține că

activitatea jucătorilor profesioniști de fotbal reglementată prin aceste

convenții este producătoare de venituri din activități dependente, asimilate de

legiuitor cu veniturile de natură salarială.

Astfel, în conținutul

acestor convenții sunt stabilite toate elementele prevăzute în cuprinsul

dispozițiilor legale anterior menționate, de natură să confere activității

prestate de către judecătorii de fotbal caracterul unei activități dependente,

respectiv sunt reglementate detaliat felul activității, timpul de lucru și

locul desfășurării acesteia, obligațiile angajatului și angajatorului,

modalitatea în care sunt suportate diversele cheltuieli care nu sunt cuprinse

în conținutul contractului, drepturile și obligațiile părților.

De asemenea, a mai

reținut Curtea în aceste convenții sunt stabilite cauzele de modificare,

încetare a contractului, termenul în care acest contract este încheiat, prin

conținut și efecte, această convenție fiind în mod evident un contract de

muncă, în condițiile în care activitatea desfășurată de către sportivul

profesionist nu este conjuncturală, întâmplătoare.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta SC F.C.P.F. SA criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

In motivarea

recursului, SC F.C.P.F. SA arată ca decizia Curții de Apel a fost pronunțata

prin interpretarea greșita a actului dedus judecații si cu aplicarea greșita a

legii.

Concret, recurenta

critică hotărârea instanței de fond pe motiv că aceasta nu a cenzurat

„interpretarea abuziva" dată de organul fiscal dispozițiilor art. 55 din

Legea 571/2003 privind Codul fiscal, confirmând, practic hotărârea acestuia de

a califica activitatea desfășurată de sportivii profesioniști care activează la

clubul respectiv ca fiind o activitate dependentă, iar convențiile civile

încheiate de aceștia ca fiind veritabile contracte de munca producătoare de

venituri.

De asemenea, se mai

arătat faptul că instanța de fond a trecut cu ușurința peste dispozițiile

legale exprese ale art. 14 din Legea nr. 69/2000, care prevăd posibilitatea

părților de a alege între încheierea unei convenții civile sau încheierea unui

contract de munca, aceste dispoziții având caracterul unei norme speciale, cu

prioritate legala în raport de dispozițiile invocate de organul de control.

Aceleași critici sunt

formulate de recurentă și cu privire la o altă dispoziție din legea specială

din domeniul educației fizice și sportului, respectiv cea cuprinsă în alin. (3)

al aceluiași art. 14, concluzionând că „pretinsa calculare a unor contribuții la

fondul de asigurări sociale de către organul de control este fără nici un

suport legal".

Tot prin recursul

formulat, se critică decizia Curții de Apel și din perspectiva ignorării de

către instanța de fond a împrejurării ce rezultă din probele administrate, că,

practic, bugetul de stat nu a fost prejudiciat în nici un fel de societatea

recurentă, deoarece, atât personalul sportiv, cât

și celelalte persoane vizate de actul de control au fost angajate cu

contracte

de munca, în conformitate cu prevederile Codului muncii, la SC

P. SA, care a plătit toate impozitele și taxele aferente acestor contracte de

munca.

II. Considerentele Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

In cauză obiectul

inspecției fiscale l-a constituit verificarea modului de constituire, declarare

și virare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului general

consolidat al statului în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008.

Prin decizia nr. 263

din 31 iulie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Călărași s-au stabilit obligații

fiscale suplimentare de plată în sarcina societății reprezentând contribuții de

asigurări sociale, șomaj, impozit pe salarii, fond de risc și accidente, plus

majorări, urmare încheierii unor „convenții civile" cu sportivi și

personalul tehnic, deși activitatea desfășurată, astfel cum apreciază organul

de inspecție fiscală, reprezintă o activitate dependentă și conform

prevederilor art. 55 din Legea nr. 571/2003 și pct. 67 din H.G. 44/2004

veniturile din această activitate sunt de natură salarială.

Prin decizia nr. 43

din 2 noiembrie 2009 A.N.A.F. - D.G.F.P. Călărași a respins ca neîntemeiată

contestația formulată de SC F.C.P.F. pentru suma de 629.216 lei reprezentând

impozit pe venituri din salarii, majorări aferente impozitului pe venituri de

salarii, contribuții de asigurări sociale, majorări de întârziere aferente

acestora.

S-a reținut în

cuprinsul deciziei contestate că în mod legal organele de inspecție fiscală din

cadrul Activității de Inspecție Fiscală Călărași au reținut că până în luna

iulie 2007 societatea a avut încheiate convenții civile cu jucătorii de fotbal

și personalul tehnic și din luna iulie 2007 a încheiat contracte individuale de

muncă cu jucătorii și o parte a personalului tehnic, din conținutul

convențiilor civile reieșind că activitatea desfășurată de sportivi și

personalul tehnic reprezintă o activitate dependentă, iar potrivit art. 55

alin. (1) din Legea 571/2004 veniturile din această activitate sunt venituri de

natură salarială.

Din analiza

conținutului convențiilor civile încheiate de recurentă

cu jucătorii si personalul tehnic, s-au constatat următoarele:

-

părțile care intră în relația de muncă stabilesc de la început: felul

activității, timpul de lucru și locul desfășurării activității;

-

societatea se obligă, în relațiile cu sportivii

și personalul tehnic, să le

pună la dispoziția acestora baza materiala

sportivă, echipamente de antrenament, de joc, de reprezentare, antrenori,

specialiști, servicii medicale, de refacere sau recuperare, să organizeze

cantonamente de pregătire sportivă;

- persoanele cu care

sunt încheiate convențiile civile contribuie numai cu prestația fizica sau cu

capacitatea lor intelectuală, nu și cu capitalul propriu;

- societatea suportă

cheltuielile de deplasare în interesul serviciului ale persoanelor cu care sunt

încheiate convențiile civile, acordă acestora prime;

- sportivul are

obligația de a participa la antrenamente, stagii de pregătire, cantonamente,

jocuri oficiale si amicale, să respecte programul de pregătire și antrenament

conform statutelor, regulamentelor, hotărârilor și deciziilor, să poarte

echipamentul de antrenament și de joc, etc.

Înalta Curte reține

că organele de control fiscal au apreciat în mod legal caracterul acestor

convenții ca fiind contracte de muncă, iar veniturile obținute de către parte

având natură salarială și supusă impozitării prevăzute de lege.

într-adevăr art. 14

din Legea nr. 69/2000 Legea educației fizice și sportului, cu modificările si

completările ulterioare, stabilește că

sportivul

profesionist este cel care încheie cu o structura sportivă, în formă

scrisă, un contract individual de muncă sau o

convenție civilă în condițiile

legii.

Cu toate acestea în

cazul în speță, în condițiile în care, în convențiile depuse la dosarul cauzei

sunt cuprinse elementele reglementate de pct. 67 din H.G. 44/2004 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul

fiscal, Înalta Curte reține că activitatea jucătorilor profesioniști de fotbal

reglementată prin aceste convenții este producătoare de venituri din activități

dependente, asimilate de legiuitor cu veniturile de natură salarială.

Astfel, în conținutul

acestor convenții sunt stabilite toate elementele prevăzute în cuprinsul

dispozițiilor legale anterior menționate, de natură să confere activității

prestate de către judecătorii de fotbal caracterul unei activități dependente,

respectiv sunt reglementate detaliat felul activității, timpul de lucru și

locul desfășurării acesteia, obligațiile angajatului și angajatorului,

modalitatea în care sunt suportate diversele cheltuieli care nu sunt cuprinse

în conținutul contractului, drepturile și obligațiile părților.

De asemenea, în mod

punctual sunt stabilite cauzele de modificare, încetare a contractului, termenul

în care acest contract este încheiat, prin conținut și efecte, această

convenție fiind în mod evident un contract de muncă, în condițiile în care

activitatea desfășurată de către sportivul profesionist nu este conjuncturală,

întâmplătoare.

Se retine, totodată

că de esența convenției civile este caracterul ocazional al activității

desfășurate de o parte în privința căreia se încheie această convenție, precum

și faptul că în cuprinsul acesteia nu se impune stabilirea detaliată a

perioadei pentru care este încheiată, a drepturilor și obligațiilor părților, a

modalităților de modificare și încetare.

In consecință, reținându-se

că veniturile obținute în urma încheierii acestor contracte sunt venituri de

natură salarială supuse impozitării pe venit iar reclamanta nu a contestat

cuantumul sumelor stabilite de către organele fiscale, ci doar măsura greșită,

în opinia sa, a impozitării veniturilor obținute în baza convențiilor civile Înalta

Curte apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

motiv pentru care recursul declarat de SC F.C.P.F. SA va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de S.C F.C.P.F. SA Călărași împotriva sentinței nr. 4517 din

16 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2011.