ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 612/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 612/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 645 din 9 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr. 5462/2004, în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.V. la un an închisoare. În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată privind pedeapsa de 18 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 6 din 21 februarie 1991 a Tribunalului Caraș-Severin, s-a contopit restul neexecutat de 1.575 zile cu pedeapsa aplicată prin sentință și s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 1.575 zile închisoare.
În baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la un an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa de 1.575 zile închisoare. În baza art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și a art. 998 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă Parohia Ortodoxă B.M. și inculpatul a fost obligat să plătească acesteia suma de 2.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat; s-a dispus virarea sumei de 400.000 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Caraș-Severin. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul a sustras în două rânduri, în ianuarie și februarie 2004, noaptea prin efracție sumele de 640.000 lei și respectiv 217.400 lei din Biserica Ortodoxă B.M. Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 66 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Caraș Severin. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul. Prin decizia penală nr. 1049/ R din 27 octombrie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul O.V.
Acesta, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara. Demersul său judiciar este inadmisibil. Legea penală română prevede într-o asemenea situație 3 grade de jurisdicție, pe care inculpatul le-a epuizat. Recursul împotriva unei hotărâri date în recurs este inadmisibil, astfel că va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul O.V. împotriva deciziei penale nr. 1049/ R din 27 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.