STANCLIK c. POLOGNE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 31397/03 prezentată de Antoni STANCLIK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 septembrie 2003, După ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, dl Antoni Stanclik, este un resortisant polonez, născut în 1949 și rezident la Wrocław. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. (1) Procedura penală referitoare la neregulile constatate în ținerea evidențelor contabile în cadrul societății reclamantului La o dată necunoscută în 1995, serviciile fiscale de stat au deschis o societate al cărei proprietar era reclamantul, o procedură de control având ca scop verificarea regularității ținerii evidențelor contabile. La 30 septembrie 1996, serviciile fiscale au solicitat Parchetului să deschidă procedurile penale împotriva reclamantului în temeiul motivului că, având în vedere concluziile la care s-a ajuns în urma controlului, se putea considera că a încălcat legea fiscală. La 10 martie 1999, instanța de judecată a fost suspendată și se pare că dosarul a fost transmis autorităților fiscale competente pentru mai multe informații. La 26 octombrie 2000, reclamantul a primit o notificare din partea șefilor de acuzații. La 18 martie 2002, Parchetul a înaintat instanței de District un act de acuzare. La 16 iunie 2003, instanța a pronunțat un ordin de refuz din cauza prescrierii urmăririlor penale. 2. Procedura penală cu privire la declarațiile frauduloase cu privire la declarațiile în culpă la 13 martie 1995, serviciile fiscale au deschis în fața societății reclamantului o altă procedură de control pentru verificarea regularității declarațiilor de declarație emise de societatea respectivă. La 8 noiembrie 1996, inspectorul de impozite a solicitat Parchetului Wrocław să se dea în judecată pe motiv că acesta din urmă ar fi comis fraude prin falsificarea declarațiilor sale de declarație. La 21 noiembrie 1997, tribunalul a fost suspendat, iar reclamantul a solicitat autorităților fiscale să-și reexamineze dosarul, dat fiind că, la sfârșitul procedurii de reexaminare încheiate la 11 martie 1999, autoritățile fiscale și-au confirmat concluziile anterioare, Parchetul a reînceput la 13 aprilie 1999. Cu toate acestea, la 13 aprilie 1999, instanța de judecată a fost suspendată din nou, întrucât reclamantul a atacat Curtea Administrativă Supremă decizia pronunțată de autoritățile fiscale la 11 martie 1999. Întrucât procedura în fața Curții Administrative Supreme a fost încheiată la 11 octombrie 2000, Parchetul a decis să continue procesul la 30 aprilie 2001. Cu toate acestea, la 12 iunie 2001, Parchetul a decis să suspende judecata pe motiv că reclamantul a introdus la serviciile fiscale o cerere de redeschidere a procedurii de control efectuat în cadrul întreprinderii sale. La 26 martie 2003, tribunalul districtual Wrocław a fost repus sub acuzare. La 23 iulie 2003, Parchetul a depus un act de acuzare la tribunalul districtual Wrocław. Procedura este pendinte. GRIEF Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurilor. (1) Citând art. 6 alin. (1), reclamantul se plânge de durata procedurii privind neregulile constatate în ținerea evidențelor contabile ale societății sale. La art. 6 alin. (1), în dispozițiile sale relevante, se citește astfel: □ Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (2) Citând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale referitoare la declarațiile frauduloase. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei procedurii s mai este apreciat în lumina circumstanțelor cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În acest scop, este important, de asemenea, să se țină seama de natura litigiului pentru reclamant (a se vedea, printre altele, Portington c. Grecia, Hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998-VI, p. 2630, §21). Curtea observă că procedura, care a început probabil la sfârșitul anului 1996 după sesizarea Parchetului de către autoritățile fiscale la 8 iunie 1996 noiembrie 1996, este pendinte în fața instanțelor interne. Perioada care trebuie luată în considerare este acum de aproximativ 9 ani și 3 luni. Curtea constată, de asemenea, că acțiunea pe care recurentul o putea utiliza în temeiul legislației interne pentru a se plânge de durata procedurii nu îi permitea să conteste întârzierile care au avut loc în cursul procesului de judecată. Curtea consideră că acesta este un element de care trebuie să ia în considerare analizând durata generală a procedurii. În ceea ce privește procedura, Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 8 noiembrie 1996 și s a încheiat la 23 iulie 2003 cu depunerea actului de acuzare și, prin urmare, se extinde pe o perioadă de aproximativ 6 ani și 9 luni. Cu toate acestea, Curtea constată că hotărârea a fost suspendată în mai multe rânduri de către Parchet fie la cererea reclamantului, fie pentru că acesta din urmă inițiase alte proceduri a căror cale de atac a fost considerată decisivă pentru soluția care trebuie luată în ceea ce privește continuarea procedurii. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că durata efectivă a procedurii de investigare, în cazul în care se deduc perioadele, și anume de la 21 noiembrie 1997 la 30 aprilie 2001 și de la 12 iunie 2001 la 26 martie 2003, în cursul căreia aceaceasta a fost suspendată din motive justificate din punct de vedere juridic, se extinde pe o perioadă de aproximativ un an și 7 luni, perioadă care, în lumina jurisprudenței Curții, nu poate fi considerată excesivă. În ceea ce privește durata procedurii în fața Tribunalului de District, Curtea constată că aceasta a început la 23 iulie 2003 și că este pendinte în fața instanței interne. Având în vedere jurisprudența sa Charzyński c. Polonia (dec), nr 15222/03 și Michalak c. Polonia (dec) 2449/03, Curtea reamintește că în dreptul polonez există o acțiune eficientă care permite justițiabililor să se plângă în fața instanțelor interne de durata procedurilor judiciare. Or, în ceea ce privește prezenta cauză, Curtea constată că reclamantul nu a folosit acțiunea menționată pentru a se plânge de durata procedurii în fața instanței de district. În consecință, Curtea consideră că această parte a fondului trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne. Având în vedere cele menționate anterior, în ceea ce privește durata procedurii adoptate în ansamblul său, Curtea consideră că cauza reclamantului este vădit nefondată. Prin urmare, aceasta decide să o respingă în conformitate cu art. 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Amânarea examinării cauzei reclamantului întemeiat pe durata procedurii penale privind neregulile constatate în ținerea evidențelor contabile Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. T.L. Early Nicolas Bratza Modululer Președintele

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

31397/03

présentée par Antoni STANCLIK

contre la Pologne

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 27 juin 2006 en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

MM.

J.

Casadevall

,

M.

Pellonpää

,

S.

Pavlovschi

,

L.

Garlicki

,

M

me

L.

Mijović,

MM.

J.

Šikuta,

juges

,

et de M.

T.L.

Early,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 21 septembre 2003,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Antoni Stanclik, est un ressortissant polonais, né en 1949 et résidant à Wrocław.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

À une date inconnue en 1995, les services fiscaux de l’État ouvrirent à l’égard d’une société dont le requérant était propriétaire, une procédure de contrôle ayant pour but de vérifier la régularité de la tenue de ses livres comptables. Le 30 septembre 1996, les services fiscaux sollicitèrent du parquet l’ouverture des poursuites pénales à l’égard du requérant au motif qu’au vu des conclusions auxquelles avait abouti le contrôle, on pouvait le soupçonner d’avoir enfreint la loi fiscale.

Le 10 mars 1999, l’instruction fut suspendue. Il semblerait que le dossier fut transmit aux services fiscaux compétents pour complément d’information.

Le 26 octobre 2000, le requérant se vit notifier les chefs d’inculpation.

Le 18 mars 2002, le parquet déposa auprès du tribunal de district un acte d’accusation.

Le 16 juin 2003, le tribunal prononça une ordonnance de non-lieu en raison de la prescription des poursuites.

Le 13 mars 1995, les services fiscaux ouvrirent à l’égard de la société du requérant une autre procédure de contrôle tendant à vérifier la régularité des déclarations d’impôts produites par ladite société. Le 8 novembre 1996, l’inspecteur des impôts sollicita auprès du parquet de Wrocław l’ouverture à l’égard du requérant de poursuites pénales au motif que ce dernier aurait commis des fraudes en falsifiant ses déclarations d’impôts.

Le 21 novembre 1997, l’instruction fut suspendue, le requérant ayant demandé aux services fiscaux de réexaminer son dossier. Étant donné qu’à l’issue de la procédure de réexamen terminée le 11 mars 1999, les autorités fiscales confirmèrent leurs conclusions précédentes, le parquet reprit l’instruction le 13 avril 1999.

Cependant, le 13 avril 1999, l’instruction fut à nouveau suspendue, le requérant ayant attaqué auprès de la Cour administrative suprême la décision prononcée le 11 mars 1999 par les autorités fiscales. Le parquet estima que l’issue de la procédure devant la Cour administrative était décisive pour la décision à adopter quant à la poursuite de l’instruction.

La procédure devant la Cour administrative suprême s’étant terminée le 11 octobre 2000, le parquet décida de poursuivre l’instruction le 30 avril 2001.

Cependant, le 12 juin 2001, le parquet décida de suspendre l’instruction au motif que le requérant avait introduit auprès des services fiscaux une demande tendant à voir rouvrir la procédure du contrôle effectué au sein de son entreprise.

Le 26 mars 2003, l’instruction fut reprise.

Le 23 juillet 2003, le parquet déposa un acte d’accusation auprès du tribunal de district de Wrocław.

La procédure est pendante.

GRIEF

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la longueur des procédures.

EN DROIT

L’article 6 § 1, en ses dispositions pertinentes, se lit ainsi :

« Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

(...) »

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son Règlement.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée de la procédure s’apprécie à la lumière des circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes. À cette fin, il importe également de tenir compte de l’enjeu du litige pour le requérant (voir, parmi beaucoup d`autres,

Portington c. Grèce,

arrêt du 23 septembre 1998, Recueil 1998-VI, p. 2630, §21).

La Cour remarque que la procédure, qui a vraisemblablement débuté à la fin de l’année 1996 après la saisine du parquet par les autorités fiscales le 8

novembre 1996, est pendante devant les instances internes. La période à prendre en considération s’étend à présent sur environ 9 années et 3 mois. La Cour note également que le recours que le requérant pouvait utiliser en vertu de la législation interne pour se plaindre de la durée de la procédure ne lui permettait pas de contester les retards qui sont survenus au cours de l’instruction conduite par le parquet. La Cour estime que c’est un élément dont elle devra tenir compte en analysant la durée globale de la

procédure.

En ce qui concerne l’instruction, la Cour note que la période à prendre en considération a débuté le 8 novembre 1996 et s’est terminée le 23 juillet 2003 avec le dépôt de l’acte d’accusation. Elle s’étend donc sur environ 6 années et 9 mois. Cependant, la Cour observe que l’instruction a été suspendue par le parquet à plusieurs reprises soit à la demande du requérant, soit parce que ce dernier avait engagé d’autres procédures dont l’issue a été jugée décisive pour la solution à prendre quant à la poursuite de l’instruction. Il s’ensuit que les retards qui en résultent ne sauraient être mis à la charge des autorités. Au vu de ce qui précède, la Cour note que la durée effective de l’instruction, si l’on déduit les périodes, à savoir du 21 novembre 1997 au 30 avril 2001 et du 12 juin 2001 au 26 mars 2003, pendant lesquelles celle-ci a été suspendue pour des raisons objectivement justifiées, s’étend sur environ une année et 7 mois, période qui, à la lumière de la jurisprudence de la Cour, ne saurait être considérée comme excessive.

En ce qui concerne la durée de la phase de la procédure devant le tribunal de district, la Cour note que celle-ci a débuté le 23 juillet 2003 et qu’elle est pendante devant la juridiction interne. Eu égard à sa jurisprudence

Charzyński c. Pologne

(déc), n

o

152212/03 et

Michalak c. Pologne

(déc) n

o

24549/03, la Cour rappelle qu’il existe en droit polonais un recours efficace permettant aux justiciables de se plaindre devant les instances internes de la durée des procédures judiciaires. Or, en ce qui concerne la présente affaire, la Cour note que le requérant n’a pas utilisé ledit recours pour se plaindre de la durée de la procédure devant le tribunal de district. Il s’ensuit que cette partie du grief doit être rejetée pour non- épuisement des voies de recours internes.

Au vu de ce qui précède, en ce qui concerne la durée de la procédure prise dans son ensemble, la Cour estime que le grief du requérant est manifestement mal fondé.

Dès lors, elle décide de le rejeter conformément à l’article 35 § 3 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief du requérant tiré de la durée de la procédure pénale portant sur les irrégularités constatées dans la tenue des livres comptables

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

T.L. Early

Nicolas

Bratza

Greffier

Président