CtEDO 17.10.2006 Auto

AFFAIRE STANKIEWICZ c. POLOGNE

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
17.10.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable;Violation de l'art. 5-3;Dommage matériel - demande rejetée;préjudice moral - réparation pécuniaire
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE STANKIEWICZ c. POLOGNE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

Hotărârea a fost revizuită în conformitate cu art. 80 din Regulamentul de procedură printr-o hotărâre pronunțată la 4 martie 2008 STRASBURG 17 octombrie 2006 DEFINITIVF 17/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din convenție. În cauza Stankiewicz c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( La originea cauzei se află o cerere (n 29386/03) îndreptată împotriva Republicii Polone și al cărei resortisant al acestui stat, Leszek Stankiewicz ( Andrzej Siemiński, avocat la Płock. Guvernul polonez ( (3) Comisia a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA SPECIE Reclamantul s-a născut în 1959 și locuiește în Poręba-Kocęby. Reclamantul a fost arestat la 27 august 2001 și pus în detenție provizorie. Instanța de district a constatat că persoana respectivă era reținută să fi comis, în cadrul unui grup organizat, agresiuni armate asupra șoferilor rutieri, uzurpând identitatea unui ofițer de poliție. Judecătorul a considerat că mărturiile adunate și dovezile conținute indicau în mod suficient că reclamantul putea fi considerat unul dintre autorii faptelor. Detenția provizorie a fost prelungită la 13 noiembrie 2001, pentru toți inculpații. Tribunalul a amintit că cei interesați erau suspectați de acțiuni în bandă organizată cu utilizarea de arme de foc, că era necesar să se colecteze probe suplimentare și să se efectueze expertize. La aceeași dată, a fost îndreptată o acuzație împotriva reclamantului. Șaizeci și nouă de martori au fost citați. La 26 martie 2002, tribunalul regional a prelungit detenția acuzaților, invocând gravitatea faptelor, gravitatea pedepsei și necesitatea de a preciza faptele. În aceeași decizie, tribunalul a respins o cerere de eliberare a deținuților. 10. La 10 iunie 2002, tribunalul regional a prelungit detenția tuturor inculpaților și a respins cererea de eliberare prezentată de unul dintre aceștia, bazându-se în principal pe gravitatea pedepsei. 11. La 17 septembrie 2002, tribunalul regional a prelungit din nou detenția inculpaților pe baza a două declarații, gravitatea pedepsei și riscul de a duce la bun sfârșit procedura. 12. La 28 octombrie 2002, a avut loc prima ședință în fața instanței regionale. Reclamantul susține că cauza unui membru al grupului a fost retrimisă pentru o examinare separată și că acesta a fost deja condamnat la o pedeapsă de 10 ani de închisoare pe baza acelorași fapte și mărturii. 13. La 11 iulie 2003, instanța de apel a acceptat cererea de prelungire a detenției provizorii prezentate de instanța regională în scopul procedurii. Curtea a considerat că dovezile adunate demonstrau în mod convingător că părțile interesate ar putea fi autorii faptelor reproșate. 14. Necesitatea de a asigura buna desfășurare a procedurii și probabilitatea ca reclamantul să fi fost autorul faptelor reproșate figurează printre principalele motive ale aplicării măsurii. 15. La 29 martie 2005, tribunalul regional l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reprobabile și l-a condamnat la o pedeapsă de cinci ani de închisoare. Perioada de detenție provizorie a la La 24 iunie 2005, tribunalul de district a respins hotărârea Tribunalului de District și a retrimis cauza pentru reexaminare. (1) lit. (c) din prezentul articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. (...). Cu privire la admisibilitate 20. Guvernanța nu ridică nicio excepție preliminară de la aceasta. 21. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv dat. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond Perioada care trebuie luată în considerare 22. Curtea consideră că detenția provizorie a la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu titlu introductiv, guvernul pune accentul pe natura infracțiunilor comise de reclamant în legătură cu delincvența organizată și subliniază că, în Polonia, numărul procedurilor penale privind grupurile organizate este considerabil și continuă să crească. Acesta atrage atenția Curții asupra dificultăților procedurale și logistice care sunt inerente acestui tip de cauze și care le complică, ceea ce este cazul în speță. 24. Guvernul subliniază că prezenta cauză implică optsprezece inculpați, că șaizeci și nouă de martori erau chemați să se prezinte și o sută șapte ședințe au avut loc. 25. Guvernul subliniază că inculpații au contribuit ei înșiși la continuarea procedurii prin introducerea mai multor cereri și recurs împotriva fiecărei decizii legate de proces. 26. În ceea ce privește prelungirea detenției, guvernul consideră că aceasta se justifica prin motive suficiente și pertinente și subliniază că aceasta era supusă unui control regulat din partea instanțelor, care au furnizat de fiecare dată explicații deosebit de detaliate și bazate pe circumstanțele concrete ale cauzei. 27. Acesta arată că motivele plauzibile pentru a suspecta că reclamantul a comis infracțiunile reproșate au persistat pe tot parcursul procedurii. Potrivit guvernului, s-ar putea crede în mod rezonabil că, odată în libertate laică, s-ar putea încerca să se evite justiția și să se evite buna desfășurare a procedurii, în special prin influențarea mărturiilor care urmează să fie colectate. 28. Reclamantul respinge argumentele guvernului și pune accentul în special pe faptul că prelungirea detenției sale provizorii nu a fost suficient de motivată. Acesta concluzionează că prelungirea detenției sale a fost justificată de niciun motiv relevant și, în consecință, nefondată. 29. Curtea reamintește că autorităților judiciare naționale le revine în primul rând sarcina de a se asigura că, într-un caz dat, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rațiunii. În acest scop, ei trebuie să examineze toate circumstanțele care pot dezvălui sau în afara existenței unei adevărate cerințe de interes public care justifică, ținând cont de prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și de a raporta în deciziile lor privind cererile de extindere. Curtea trebuie să stabilească dacă a existat sau nu o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. 30. Persistența unor motive plauzibile de reținere a persoanei arestate de a fi comis o infracțiune este o condiție sine qua non de regularitatea menținerii în detenție, dar după un timp nu mai este suficientă; atunci Curtea trebuie să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. În cazul în care acestea se dovedesc a fi Curtea observă că, în speță, autoritățile au justificat prelungirea deteniei prin severitatea pedepsei, prin complexitatea cauzei, precum și prin riscul de scurgere și d Curtea consideră că aceste motive puteau fi inițial suficiente pentru legitimarea detenției. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, ele au devenit inevitabil mai puțin relevante și numai din motive imperative ar putea convinge Curtea că lunga privare de libertate (aproximativ trei ani și șapte luni) se justifica în temeiul articolului 5 alineatul (3). Curtea nu descoperă niciun motiv în acest sens în speță și constată că instanțele naționale au respins cererile de eliberare a reclamantului și au prelungit detenție în principal din aceleași motive ca cele menționate anterior. În plus, Curtea observă că, pe parcursul întregii proceduri, judecătorii și-au motivat deciziile prin caracterul complex al cauzei, subliniind în special gravitatea pedepsei care rezultă din natura infracțiunilor reproșate. Curtea amintește în această privință că, având în vedere jurisprudența sa consacrată, existența unei suspiciuni puternice de participare la infracțiuni grave și perspectiva unei sentințe severe nu pot justifica numai ele o lungă detenție provizorie (a se vedea în special Hotărârea Wemhoff c. Germania din 27 iunie 1968, seria A n 7, p. 22, § 14 Matznetter c. Austria din 10 noiembrie 1969, seria A n A se vedea nota de subsol 10. p. 29, § 11 Letellier c. Franța citată anterior, § 43 Scott c. Spania din 30 noiembrie 1996, CEDO 1996 VI, p. 2304, § 78). 35. Prin urmare, Curtea concluzionează că motivele invocate de instanțele judecătorești în deciziile lor nu erau suficiente pentru a justifica menținerea în detenție a reclamantului în perioada în cauză. 36. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. Cu privire la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție 37. Reclamantul se plânge de desfășurarea procedurii și de lipsa de echitate. Prin urmare, aceasta declară acest motiv inadmisibil pentru neobosirea căilor de atac interne. III. PRIVIND LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 40. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Cu toate acestea, reclamantul solicită 30 000 EUR (EUR) fără a preciza dacă cererea sa se referă la prejudiciul material sau moral pe care l-ar fi suferit. 42. Guvernul consideră această sumă excesivă. El invită Curtea să decidă că în cazul unei încălcări a constatării acesteia ar reprezenta o satisfacție echitabilă suficientă. În subsidiar, solicită Curții să aprecieze valoarea satisfacției echitabile pe baza jurisprudenței sale în cauze similare și în lumina contextului economic intern. 43. Curtea nu percepe nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 1 000 EUR pentru prejudiciul moral. Prospături și cheltuieli de judecată 44. Reclamantul, care a beneficiat de un ajutor judiciar din partea Consiliului Europei, nu prezintă nicio cerere de rambursare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate în fața Curții. 45. Prin urmare, nu este necesar să i se acorde o sumă pentru cheltuielile și cheltuielile aferente procedurii în fața Curții. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; această sumă trebuie convertită în zloți polonezi la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 17 octombrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early Nicolas Bratza Modululer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2008-03-04
0,97
AFFAIRE STANKIEWICZ c. POLOGNE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE STANKIEWICZ c. POLOGNE (Requête n o 29386/03) ARRÊT (Révision) STRASBOURG 4 mars 2008 DÉFINITIF 04/06/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut sub
CtEDO 2006-10-31
0,97
AFFAIRE STENKA c. POLOGNE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE STENKA c. POLOGNE (Requête n o 3675/03) ARRÊT STRASBOURG 31 octobre 2006 DÉFINITIF 31/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2006-10-24
0,97
AFFAIRE STEMPLEWSKI c. POLOGNE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE STEMPLEWSKI c. POLOGNE (Requête n o 30019/03) ARRÊT STRASBOURG 24 octobre 2006 DÉFINITIF 24/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2006-12-12
0,96
AFFAIRE STASIOW c. POLOGNE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE STASIÓW c. POLOGNE ( Requête n o 6880/02) ARRÊT STRASBOURG 12 décembre 2006 DÉFINITIF 12/03/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des ret
CtEDO 2006-10-17
0,96
AFFAIRE ANDRZEJEWSKI c. POLOGNE
QUATRIEME SECTION AFFAIRE ANDRZEJEWSKI c. POLOGNE ( Requête n o 72999/01) ARRÊT STRASBOURG 17 octobre 2006 DÉFINITIF 12/02/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir de
Sursă