ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 643/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din 27

aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr. 252/P/2005, în

baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., au fost condamnați inculpații B.T. și P.F.

la câte 2 ani închisoare fiecare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a luat act că partea vătămată S.V.,

asistată de părinți, nu se constituie parte civilă, telefonul fiindu-i

restituit.

A fost obligat fiecare inculpat la

câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 400.000 lei,

ce reprezintă pentru fiecare onorariul avocatului din oficiu.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că, în ziua de 9 decembrie 2004, inculpații B.T. și P.F.

s-au întâlnit în autobuzul ce efectuează curse pe ruta Roseți - Călărași și au

hotărât să facă rost de bani, sustrăgând un telefon mobil de la una din elevele

Grupului Școlar Dan Mateescu din Călărași, unde cel dintâi urmează cursurile

școlare.

După ce și-a rezolvat problemele pe

raza orașului, legate de obținerea unui abonament pe mijloacele de transport,

cei doi s-au deplasat în curtea Grupului Școlar, însoțiți de martorul I.P.G.,

pe care l-au întâlnit în autobuz și cu care nu au avut nici o înțelegere în

legătură cu sustragerea telefonului.

Inculpatul B.T., observând-o într-un

grup pe partea vătămată S.V. (pe care o cunoștea din vedere) că vorbește la un

telefon mobil, a mers și i l-a cerut pentru a da un telefon. Cum partea

vătămată l-a refuzat, acesta a tras-o de mână și a împins-o de la spate spre

poarta de acces în liceu, cerându-i coinculpatului P.F. să-i dicteze numărul de

telefon.

În acel moment partea vătămată a

fost sunată și, întrucât ținea în mână telefonul, inculpatul P.F. i l-a smuls

cu o mișcare rapidă.

Deși partea vătămată S.V. a reușit,

pentru scurt timp, să-și recupereze telefonul, profitând de un moment de

neatenție a inculpatului P.F., acesta din urmă i l-a smuls din nou și a fugit

împreună cu inculpatul B.T., întâlnindu-se, potrivit înțelegerii, în stația de

autobuz Orizont unde au convenit ca cel dintâi să vândă telefonul mobil și să

împartă mai apoi banii.

Telefonul a fost însă predat după

câteva zile organelor de poliție de fratele inculpatului P.F., P.N.

După ce a asistat la situația

descrisă anterior fără a se implica în nici un mod, martorul I.P.G. a plecat la

domiciliu și nu a mai cunoscut ce s-a întâmplat ulterior.

În declarațiile date, inculpații B.T.

și P.F. au recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina lor, în modalitatea

descrisă mai sus, precizând că martorul I.P.G., în vârstă de 26 de ani, nu a

luat parte la înțelegerea lor și nu a avut nici o contribuție la sustragerea

telefonului.

La individualizarea pedepselor

inculpaților, tribunalul a avut în vedere vârsta acestora, faptul că au regretat

consecințele infracțiunii deduse judecății, restituind părții vătămate

telefonul sustras și au avut o atitudine sinceră și cooperantă pe tot parcursul

procesului.

S-a apreciat așadar, oportună

aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., iar ca modalitate de executare a

pedepsei, tribunalul a considerat că executarea în regim de detenție este în

măsură să realizeze scopul punitiv și educativ al sancțiunii.

Împotriva acestei decizii penale au

declarat recurs inculpații astfel:

- P.F., pe motiv că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, întrucât sustragerea

bunului nu s-a realizat prin utilizarea de violențe, solicitând schimbarea

încadrării juridice din art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., în art. 208 – art. 209 lit. a) și e) C. pen. și, în subsidiar,

redozarea pedepsei.

- B.T., pe motivul greșitei

individualizări a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 723/ A din

28 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie, a admis apelurile declarate de inculpații B.T. și P.F.,

desființând sentința penală atacată, în parte, și rejudecând, în baza art. 211 alin.

(1) și (2) lit. c) și alin. (2

]

) lit. a) cu aplicarea art. 74 lit.

a) și c) și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpații B.T. și P.F. la câte o

pedeapsă de un an închisoare.

A făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs inculpații B.T. și P.F., solicitând admiterea recursurilor

astfel cum s-a reținut în practica.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză, prin prisma motivelor de recurs formulate de inculpați, cât și din

oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte

constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, procedând la încadrarea

juridică corespunzătoare a faptei săvârșite de aceștia.

Susținerile recurentului inculpat P.F.

privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat sunt

infirmate de probele administrate în cauză, care dovedesc că fapta săvârșită de

acesta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

În acest sens, instanțele au

apreciat corect că prin acțiunea inculpatului P.F., care a constat în smulgerea

telefonului din mâna părții vătămate, asupra acesteia din urmă s-a exercitat

direct violența fizică, materializată în împingerile acesteia, cât și psihică

întrucât, așa cum afirmă în declarațiile date, partea vătămată a avut o stare

de frică, teamă.

Așa încât, nu poate fi primită

solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de furt,

formulată de inculpatul P.F.

Referitor la cel de-al doilea motiv

de recurs care vizează reducerea pedepselor și aplicarea dispozițiilor art. 86 C.

pen., Înalta Curte apreciază că, în cauză, pedepsele au fost just

individualizate în raport de dispozițiile art. 72 C. pen. și art. 52 C. pen.

De asemenea, instanțele au dat

dovadă de clemență față de inculpați, concretizată în stabilirea unor pedepse

în cuantum redus, situat sub minimul special prevăzut de lege.

În consecință, față de pericolul

social deosebit de ridicat al infracțiunii săvârșite, Înalta Curte apreciază că

nu se impune reducerea pedepselor aplicate și nici aplicarea dispozițiilor art.

86 C. pen.

Față de aceste considerente, urmează

ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., să fie respinse recursurile declarate de inculpați, ca nefondate.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.T. și P.F. împotriva deciziei penale nr. 723/ A din

28 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie.

Obligă recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 120 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

februarie 2006.