ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 643/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 60 din 27 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr. 252/P/2005, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., au fost condamnați inculpații B.T. și P.F. la câte 2 ani închisoare fiecare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a luat act că partea vătămată S.V., asistată de părinți, nu se constituie parte civilă, telefonul fiindu-i restituit. A fost obligat fiecare inculpat la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 400.000 lei, ce reprezintă pentru fiecare onorariul avocatului din oficiu.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, în ziua de 9 decembrie 2004, inculpații B.T. și P.F. s-au întâlnit în autobuzul ce efectuează curse pe ruta Roseți - Călărași și au hotărât să facă rost de bani, sustrăgând un telefon mobil de la una din elevele Grupului Școlar Dan Mateescu din Călărași, unde cel dintâi urmează cursurile școlare. După ce și-a rezolvat problemele pe raza orașului, legate de obținerea unui abonament pe mijloacele de transport, cei doi s-au deplasat în curtea Grupului Școlar, însoțiți de martorul I.P.G., pe care l-au întâlnit în autobuz și cu care nu au avut nici o înțelegere în legătură cu sustragerea telefonului. Inculpatul B.T., observând-o într-un grup pe partea vătămată S.V.

(pe care o cunoștea din vedere) că vorbește la un telefon mobil, a mers și i l-a cerut pentru a da un telefon. Cum partea vătămată l-a refuzat, acesta a tras-o de mână și a împins-o de la spate spre poarta de acces în liceu, cerându-i coinculpatului P.F. să-i dicteze numărul de telefon. În acel moment partea vătămată a fost sunată și, întrucât ținea în mână telefonul, inculpatul P.F. i l-a smuls cu o mișcare rapidă. Deși partea vătămată S.V. a reușit, pentru scurt timp, să-și recupereze telefonul, profitând de un moment de neatenție a inculpatului P.F., acesta din urmă i l-a smuls din nou și a fugit împreună cu inculpatul B.T., întâlnindu-se, potrivit înțelegerii, în stația de autobuz Orizont unde au convenit ca cel dintâi să vândă telefonul mobil și să împartă mai apoi banii.

Telefonul a fost însă predat după câteva zile organelor de poliție de fratele inculpatului P.F., P.N. După ce a asistat la situația descrisă anterior fără a se implica în nici un mod, martorul I.P.G. a plecat la domiciliu și nu a mai cunoscut ce s-a întâmplat ulterior. În declarațiile date, inculpații B.T. și P.F. au recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina lor, în modalitatea descrisă mai sus, precizând că martorul I.P.G., în vârstă de 26 de ani, nu a luat parte la înțelegerea lor și nu a avut nici o contribuție la sustragerea telefonului. La individualizarea pedepselor inculpaților, tribunalul a avut în vedere vârsta acestora, faptul că au regretat consecințele infracțiunii deduse judecății, restituind părții vătămate telefonul sustras și au avut o atitudine sinceră și cooperantă pe tot parcursul procesului.

S-a apreciat așadar, oportună aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., iar ca modalitate de executare a pedepsei, tribunalul a considerat că executarea în regim de detenție este în măsură să realizeze scopul punitiv și educativ al sancțiunii. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații astfel: - P.F., pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, întrucât sustragerea bunului nu s-a realizat prin utilizarea de violențe, solicitând schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., în art. 208 – art. 209 lit. a) și e) C. pen. și, în subsidiar, redozarea pedepsei. - B.T., pe motivul greșitei individualizări a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 723/ A din 28 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelurile declarate de inculpații B.T. și P.F., desființând sentința penală atacată, în parte, și rejudecând, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2 ] ) lit. a) cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpații B.T. și P.F. la câte o pedeapsă de un an închisoare. A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații B.T. și P.F., solicitând admiterea recursurilor astfel cum s-a reținut în practica.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză, prin prisma motivelor de recurs formulate de inculpați, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșite de aceștia. Susținerile recurentului inculpat P.F. privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat sunt infirmate de probele administrate în cauză, care dovedesc că fapta săvârșită de acesta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

În acest sens, instanțele au apreciat corect că prin acțiunea inculpatului P.F., care a constat în smulgerea telefonului din mâna părții vătămate, asupra acesteia din urmă s-a exercitat direct violența fizică, materializată în împingerile acesteia, cât și psihică întrucât, așa cum afirmă în declarațiile date, partea vătămată a avut o stare de frică, teamă. Așa încât, nu poate fi primită solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de furt, formulată de inculpatul P.F. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs care vizează reducerea pedepselor și aplicarea dispozițiilor art. 86 C. pen., Înalta Curte apreciază că, în cauză, pedepsele au fost just individualizate în raport de dispozițiile art. 72 C. pen.

și art. 52 C. pen. De asemenea, instanțele au dat dovadă de clemență față de inculpați, concretizată în stabilirea unor pedepse în cuantum redus, situat sub minimul special prevăzut de lege. În consecință, față de pericolul social deosebit de ridicat al infracțiunii săvârșite, Înalta Curte apreciază că nu se impune reducerea pedepselor aplicate și nici aplicarea dispozițiilor art. 86 C. pen. Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse recursurile declarate de inculpați, ca nefondate. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.T. și P.F. împotriva deciziei penale nr. 723/ A din 28 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 120 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 februarie 2006.