ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5224/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 370 din 16

februarie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat

de numiții I.P. și I.A. menținând astfel încheierea dată de Judecătoria

Ploiești la data de 23 decembrie 2003 prin care s-a dispus încuviințarea

executării silite a actului de adjudecare din 29 aprilie 2003, în sensul

predării imobilului înscris în C.F. Păulești din mâinile debitorilor I.P. și A.,

în mâinile creditoarei R. SA.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel a reținut în esență că au fost îndeplinite toate condițiile

legale și toate etapele procedurale vizând executarea silită, iar debitorii au

un comportament de rea-credință atât în îndeplinirea obligațiilor decurgând din

calitatea de debitori, cât și în îndeplinirea obligației de predare a bunului.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs debitorii I.P. și A., recurs prin care au solicitat modificarea

deciziei Curții de Apel în sensul respingerii cererii de încuviințare a

executării silite.

În motivarea recursului s-a invocat

greșita admitere a încheierii deoarece nu s-a observat faptul că, debitorii nu

mai locuiesc în imobil.

Mai mult, recurenții au arătat că,

la data de 25 iunie 2002 au încheiat un contract de locațiune cu numita M.C. astfel

încât, creditoarei SC R. SA îi este opozabil în prezent, acest contract.

Prin urmare, recurenții nu mai au

calitatea de debitori.

Pe de altă parte, recurenții au

invocat greșita soluționare a apelului și condițiile în care procedura de

citare nu a fost legal îndeplinită, fiind realizată prin afișare. Recurenții au

fost internați la spital astfel încât și din acest punct de vedere procedura nu

a fost legal îndeplinită.

S-a mai invocat greșita necomunicare

a întâmpinării depuse de intimați, fapt care a dus la încălcarea dreptului la

apărare al apelanților precum și la încălcarea principiului

contradictorialității dezbaterilor căci, instanța avea obligația să stăruie în

prezentarea la proces a debitorilor-apelanți.

Examinând recursul debitorilor prin

prisma criticilor invocate se constată că acesta este nefondat, iar decizia

Curții de Apel este legală și temeinică.

Astfel, în ce privește îndeplinirea

procedurii de citare, aceasta s-a realizat prin afișare ca urmare a respingerii

nici unei persoane la data deplasării factorului poștal. Atâta timp cât adresa

la care s-a făcut citarea a fost corectă și nu este contestată, modalitatea de

citare este și ea corectă.

Faptul că numitul I.P. a fost

internat la spital nu este nici el de natură să ducă la concluzia

neîndeplinirii procedurii de citare deoarece, conform art. 98 C. proc. civ., el

avea obligația de a încunoștiința instanța despre locul unde se găsește sau

despre schimbarea reședinței, în vederea citării. De altfel, soția sa,

recurenta I.A. nu a fost internată și nu s-a făcut dovada absenței sale de la

adresa de la care au fost citați, la indicarea debitorilor înșiși.

Pe cale de consecință,

constatându-se că procedura de citare s-a făcut în fața instanței de apel cu

respectarea condițiilor impuse de art. 90 alin. (1) și urm. C. proc. civ.,

critica recurenților cu privire la acest aspect va fi găsită ca nefondată.

Nu este fondată nici critica

referitoare la respectarea principiului contradictorialității dezbaterilor

deoarece, absența debitorilor la dezbaterea în fond a apelului, se datorează

culpei acestora și nu vreunui viciu de procedură.

Cât privește necomunicarea

întâmpinării, se constată că dispozițiile art. 115 și urm. C. proc. civ. nu

prevăd nici o sancțiune procedurală pentru situația în care acest act nu a fost

comunicat așa încât, nici această critică nu este întemeiată cu atât mai mult

cu cât, intimații nu au depus acte noi și nici nu au formulat apărări cu

excepții care să nu fi fost cunoscute apelanților.

Nu este fondată nici critica referitoare

la greșita nereținere de către instanța de apel, a lipsei calității procesuale

pasive a apelanților, decurgând din faptul închirierii imobilului în favoarea

numitei M.C. Ala după cum corect reține instanța de apel, această persoană este

fiica recurenților, iar contractul, a cărui dovadă nu a fost făcută, s-a

încheiat evident,

pro causa

având în vedere calitatea în raport cu

debitorii, a persoanei beneficiare.

În condițiile în care încheierea

contractului nu a fost dovedită și în condițiile în care, debitorii aveau

obligația de a preda bunul ipotecat, această obligație le este lor opozabilă și

drept urmare, în intervalul cuprins între încuviințarea executării și

finalizarea acestei executări, aceiași debitori trebuiau să se abțină de a

încheia acte juridice de natură a împiedica ori îngreuna executarea.

Prin urmare, obligația de predare a

bunului revine debitorilor în raport cu care s-au încheiat actele de executare

conform art. 572 C. proc. civ. și nu altor persoane cărora debitorii le-au

cedat folosința bunului, ulterior adjudecării acestuia de către creditor

deoarece operațiunea debitorilor are un caracter evident de fraudare a

intereselor creditorilor.

Fiind stabilită corect și calitatea

procesuală pasivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică

astfel încât, nefiind îndeplinit nici unul din motivele de recurs prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., calea de atac exercitată de către debitori va fi

respinsă conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de debitorii I.P. și I.A. împotriva deciziei civile nr. 370 din 16

februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2005.