ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4647/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 245 din 28 aprilie 2005 a Tribunalului Prahova a fost condamnată B.T. și s-a dispus deducerea din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 100/1997 a Tribunalului Constanța, a perioadei de la 5 mai 2003 la 1 iunie 2003 cât contestatoarea s-a aflat deținută în vederea extrădării în Penitenciarul Vallette din Torino – Italia. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut din actele depuse de contestatoare că aceasta, în urma unei cereri de extrădare formulată de autoritățile române a fost reținută de Poliția din Torino la data de 5 mai 2003, dispunându-se de Curtea de Apel din Torino arestarea provizorie.

La data de 30 mai, Curtea de Apel din Torino a hotărât înlocuirea măsurii arestării provizorie cu arestul la domiciliu, hotărâre în baza căreia la data de 1 iunie 2005 condamnata a fost pusă în libertate. Împotriva sentinței a declarat în termen legal, apel condamnata contestatoare motivul invocat fiind greșita deducere din pedeapsa de executat numai a perioadei de la 5 mai 2003 la 1 iunie 2003, când de fapt ea a fost arestată la domiciliu de la 1 iunie 2003 la 25 mai 2004 perioadă care, de asemenea, trebuia a fi dedusă din pedeapsă. Prin decizia penală nr. 252 din 6 iunie 2005, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnata B.T. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că sentința este legală și temeinică reținând corect perioada ce s-a dedus din pedeapsa de executat ca fiind numai perioada arestării provizorii, nu și cea a arestării la domiciliu a condamnatei.

Împotriva acestei decizii condamnata în termen legal a declarat recurs solicitând a fi dedusă din pedeapsa ce o are de executat, perioada cât a fost arestată în Italia, în penitenciar și la domiciliu. Examinând recursul declarat de condamnata contestatoare în raport cu motivul invocat, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente. Din analiza actelor dosarului, se constată că B.T. a fost reținută, la data de 5 mai 2003, de Poliția din orașul Torino – Italia, dispunându-se la acea dată de către Curtea de Apel din Torino arestarea provizorie în scop de extrădare. La data de 30 mai 2003 aceiași Curte de apel a hotărât înlocuirea arestării provizorii cu arestul la domiciliu, condamnata fiind pusă în libertate la data de 1 iunie 2003. Or, înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestarea la domiciliu echivalează cu obligarea de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 C. proc.

pen., iar aceasta nu reprezintă o privare de libertate care să poată fi dedusă din durata pedepsei de executat. De asemenea, verificând decizia instanței de apel nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata contestatoare B.T. împotriva deciziei penale nr. 252 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta condamnată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata contestatoare B.T. împotriva deciziei penale nr. 252 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Obligă recurenta condamnată la plata sumei de 80 lei (800.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 august 2005.