ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4647/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 245

din 28 aprilie 2005 a Tribunalului Prahova a fost condamnată B.T. și s-a dispus

deducerea din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 100/1997

a Tribunalului Constanța, a perioadei de la 5 mai 2003 la 1 iunie 2003 cât

contestatoarea s-a aflat deținută în vederea extrădării în Penitenciarul Vallette

din Torino – Italia.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut din actele depuse de contestatoare că aceasta, în urma unei

cereri de extrădare formulată de autoritățile române a fost reținută de Poliția

din Torino la data de 5 mai 2003, dispunându-se de Curtea de Apel din Torino

arestarea provizorie.

La data de 30 mai, Curtea de

Apel din Torino a hotărât înlocuirea măsurii arestării provizorie cu arestul la

domiciliu, hotărâre în baza căreia la data de 1 iunie 2005 condamnata a fost

pusă în libertate.

Împotriva sentinței a

declarat în termen legal, apel condamnata contestatoare motivul invocat fiind

greșita deducere din pedeapsa de executat numai a perioadei de la 5 mai 2003 la

1 iunie 2003, când de fapt ea a fost arestată la domiciliu de la 1 iunie 2003

la 25 mai 2004 perioadă care, de asemenea, trebuia a fi dedusă din pedeapsă.

Prin decizia penală nr. 252

din 6 iunie 2005, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul

declarat de condamnata B.T.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a constatat că sentința este legală și temeinică reținând

corect perioada ce s-a dedus din pedeapsa de executat ca fiind numai perioada

arestării provizorii, nu și cea a arestării la domiciliu a condamnatei.

Împotriva acestei decizii

condamnata în termen legal a declarat recurs solicitând a fi dedusă din

pedeapsa ce o are de executat, perioada cât a fost arestată în Italia, în

penitenciar și la domiciliu.

Examinând recursul declarat

de condamnata contestatoare în raport cu motivul invocat, Curtea apreciază

recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente.

Din analiza actelor

dosarului, se constată că B.T. a fost reținută, la data de 5 mai 2003, de

Poliția din orașul Torino – Italia, dispunându-se la acea dată de către Curtea

de Apel din Torino arestarea provizorie în scop de extrădare.

La data de 30 mai 2003

aceiași Curte de apel a hotărât înlocuirea arestării provizorii cu arestul la

domiciliu, condamnata fiind pusă în libertate la data de 1 iunie 2003.

Or, înlocuirea măsurii

arestării preventive cu arestarea la domiciliu echivalează cu obligarea de a nu

părăsi localitatea prevăzută de art. 145 C. proc. pen., iar aceasta nu

reprezintă o privare de libertate care să poată fi dedusă din durata pedepsei

de executat.

De asemenea, verificând

decizia instanței de apel nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce

s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen.

Față de aceste considerente,

Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de condamnata contestatoare B.T. împotriva

deciziei penale nr. 252 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenta condamnată va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnata contestatoare B.T. împotriva deciziei penale nr.

252 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurenta condamnată

la plata sumei de 80 lei (800.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 august 2005.