ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5321/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.V. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 15866 din 25 ianuarie 2005, emisă de aceasta și obligarea ei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că hotărârea a cărei anulare a solicitat-o, îi ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarațiile martorilor.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 320 din 23 mai 2005, a admis acțiunea formulată de reclamant și a dispus anularea hotărârii nr. 15866 din 25 ianuarie 2005.Totodată, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 1 iunie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2004. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că din probele depuse la dosar rezultă că reclamantul a fost strămutat din localitatea de domiciliu, urmare a persecuțiilor etnice instituite în această localitate. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta a susținut, în esență, că așa-zisul refugiu al reclamantului a avut loc în luna iunie 1942, din localitatea Ciucea, localitate aflată sub ocupația austro-ungară, în localitatea Lunca Vișagului, localitate aflată tot sub ocupația regimului austro-ungar, astfel că nu se poate cunoaște cu adevărat care a fost motivul schimbului de domiciliu. S-a mai susținut că situația intimatului nu face obiectul Legii nr. 189/2000, întrucât simplul fapt al naționalității române nu poate conduce la concluzia că părăsirea domiciliului s-a datorat persecuției etnice. Recursul este nefondat. Conform prevederilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, așa cum a fost modificată și aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, „beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, după cum urmează lit. c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”. Dovada încadrării în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarații cu martori. În cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor T.G. și P.C. rezultă că reclamantul M.V., împreună cu familia, s-a refugiat în cursul lunii mai 1942, din Ciucea, la Lunca Vișagului, ca urmare a cedării Ardealului de Nord, consecința Dictatului de la Viena, refugierea fiind datorată persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu a acestuia.

Față de considerentele sus menționate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 320 din 23 mai 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.