ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1844/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul București la 20 noiembrie 2001, reclamantul L.C. a cerut în

contradictoriu cu Primarul comunei Bragadiru, județul Ilfov, anularea

dispoziției emisă de acesta în temeiul Legii nr. 10/2001, sub nr. 161 din 16

octombrie 2001, prin care a fost respinsă notificarea sa privind restituirea în

natură a terenului în suprafață de 965, 50 mp situat în comuna Bragadiru,

județul Ilfov, acordându-i-se măsuri reparatorii în echivalent sub formă de

acțiuni la societățile tranzacționate pe piața de capital, la valoarea de

circulație calculată la 5 dolari SUA/mp, totalizând echivalentul a 12.324 dolari

SUA.

Reclamantul a susținut că

respingerea cererii sale privind restituirea în natură a imobilului preluat de

stat de la antecesorul său M.Ș.L. decedat în anul 1984, cu motivarea că ar fi

ocupat de un bloc de locuințe în curs de execuție, este nejustificată, pe teren

aflându-se o fundație în faza inițială, părăsită și degradată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul

a susținut în esență că terenul, expropriat prin lege pentru utilitate publică,

este afectat de construcția blocului de locuințe D 5 prevăzut în detaliile de

sistematizare, a cărui edificare a început aflându-se în stadiul de fundație și

subsol, urmând a fi continuată după acordarea fondurilor guvernamentale așa

încât nu mai poate fi restituit în natură.

Soluționând contestația în primă

instanță prin sentința civilă nr. 373 din 29 aprilie 2002, Tribunalul

București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a admis contestația,

a anulat dispoziția atacată și a obligat pe pârât să restituie reclamantului în

natură terenul în suprafață de 967,50 mp din comuna Bragadiru, județul Ilfov.

Pentru a hotărî astfel instanța de

fond a stabilit că preluarea terenului în litigiu de la antecesorul

reclamantului s-a făcut fără titlu valabil, întrucât acesta nu a fost

despăgubit pentru proprietatea sa și că în aceste condiții, deținerea terenului

de către pârât, demolarea construcțiilor care existau pe teren, cât și

ridicarea fundației blocului de locuințe planificat, au caracter abuziv, au

fost făcute cu rea credință, așa încât în cauză se impune restituirea în

natură.

Hotărârea primei instanțe a fost

infirmată prin decizia civilă nr. 60 A din 6 februarie 2003 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care a admis apelul declarat

de Primarul comunei Bragadiru și rejudecând cauza în fond a respins contestația

formulată de L.C. ca nefondată.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a stabilit la rândul său că în conformitate cu dispozițiile Legii nr.

10/2001 reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru preluarea

abuzivă a imobilului din proprietatea antecesorului său, fără plata unei juste

despăgubiri.

Instanța de apel a constatat însă,

că în raport de situația de fapt actuală când terenul este parțial ocupat de

deținător, prin edificarea fundației și subsolului unui bloc de locuințe,

aprobat prin H.G. nr. 1187 din 2001, restituirea în natură nu este posibilă,

persoana îndreptățită urmând să fie despăgubită, cum s-a hotărât corect prin

dispoziția emisă de deținător prin echivalent conform art. 10 alin. (1) și

alin. (9) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul L.C. care invocând

interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a susținut că instanța

de apel ar fi considerat în mod nejustificat că terenul este ocupat, câtă

vreme, potrivit probelor, numai pe o parte a sa a fost ridicată fundația unui

bloc de locuințe, ulterior abandonată, aflată în prezent în paragină, așa încât

nu ar mai putea fi utilizată în scopul declarat.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 în cazul imobilelor care au fost preluate abuziv,

pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se

stabilesc prin echivalent.

Or, din probele administrate în

cauză rezultă faptul că după atribuirea în administrarea și apoi în

proprietatea publică a deținătorului, pe terenul în litigiu s-au executat

fundația din beton și pereții subsolului blocului D 5 prevăzut în planul de

construire de locuințe aprobat prin H.G. nr. 820/1995, cu 25 de apartamente.

Prin urmare terenul este ocupat în

sensul dispozițiilor art. 10 alin. (1), de o clădire definitivă, ce se edifică

în conformitate ca și potrivit scopului stabilit prin actul normativ menționat,

neterminată la data litigiului din lipsa fondurilor guvernamentale,

neabandonată, nedemontabilă și imposibil de mutat pe un alt amplasament.

Interpretarea restrictivă dată

noțiunii de teren ocupat prin motivele de recurs este desigur contrară

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 care nu au avut în vedere cum se pretinde

exclusiv construcții terminate, funcționale la data intrării în vigoare a

legii, sensul real al condiției referindu-se la faptul că terenul nu este liber

sau nu poate fi eliberat.

În consecință recursul se va

respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat

recursul declarat

de reclamantul L.C. împotriva deciziei nr. 60/A din 6 februarie 2003 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă.

Obligă

pe recurent la 5.000.000 lei, parte din cheltuielile de judecată pentru

instanța de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2005.