ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1844/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București la 20 noiembrie 2001, reclamantul L.C. a cerut în contradictoriu cu Primarul comunei Bragadiru, județul Ilfov, anularea dispoziției emisă de acesta în temeiul Legii nr. 10/2001, sub nr. 161 din 16 octombrie 2001, prin care a fost respinsă notificarea sa privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 965, 50 mp situat în comuna Bragadiru, județul Ilfov, acordându-i-se măsuri reparatorii în echivalent sub formă de acțiuni la societățile tranzacționate pe piața de capital, la valoarea de circulație calculată la 5 dolari SUA/mp, totalizând echivalentul a 12.324 dolari SUA.

Reclamantul a susținut că respingerea cererii sale privind restituirea în natură a imobilului preluat de stat de la antecesorul său M.Ș.L. decedat în anul 1984, cu motivarea că ar fi ocupat de un bloc de locuințe în curs de execuție, este nejustificată, pe teren aflându-se o fundație în faza inițială, părăsită și degradată. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a susținut în esență că terenul, expropriat prin lege pentru utilitate publică, este afectat de construcția blocului de locuințe D 5 prevăzut în detaliile de sistematizare, a cărui edificare a început aflându-se în stadiul de fundație și subsol, urmând a fi continuată după acordarea fondurilor guvernamentale așa încât nu mai poate fi restituit în natură.

Soluționând contestația în primă instanță prin sentința civilă nr. 373 din 29 aprilie 2002, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a admis contestația, a anulat dispoziția atacată și a obligat pe pârât să restituie reclamantului în natură terenul în suprafață de 967,50 mp din comuna Bragadiru, județul Ilfov. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a stabilit că preluarea terenului în litigiu de la antecesorul reclamantului s-a făcut fără titlu valabil, întrucât acesta nu a fost despăgubit pentru proprietatea sa și că în aceste condiții, deținerea terenului de către pârât, demolarea construcțiilor care existau pe teren, cât și ridicarea fundației blocului de locuințe planificat, au caracter abuziv, au fost făcute cu rea credință, așa încât în cauză se impune restituirea în natură.

Hotărârea primei instanțe a fost infirmată prin decizia civilă nr. 60 A din 6 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care a admis apelul declarat de Primarul comunei Bragadiru și rejudecând cauza în fond a respins contestația formulată de L.C. ca nefondată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit la rândul său că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru preluarea abuzivă a imobilului din proprietatea antecesorului său, fără plata unei juste despăgubiri. Instanța de apel a constatat însă, că în raport de situația de fapt actuală când terenul este parțial ocupat de deținător, prin edificarea fundației și subsolului unui bloc de locuințe, aprobat prin H.G.

nr. 1187 din 2001, restituirea în natură nu este posibilă, persoana îndreptățită urmând să fie despăgubită, cum s-a hotărât corect prin dispoziția emisă de deținător prin echivalent conform art. 10 alin. (1) și alin. (9) din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul L.C. care invocând interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a susținut că instanța de apel ar fi considerat în mod nejustificat că terenul este ocupat, câtă vreme, potrivit probelor, numai pe o parte a sa a fost ridicată fundația unui bloc de locuințe, ulterior abandonată, aflată în prezent în paragină, așa încât nu ar mai putea fi utilizată în scopul declarat.

Recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în cazul imobilelor care au fost preluate abuziv, pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Or, din probele administrate în cauză rezultă faptul că după atribuirea în administrarea și apoi în proprietatea publică a deținătorului, pe terenul în litigiu s-au executat fundația din beton și pereții subsolului blocului D 5 prevăzut în planul de construire de locuințe aprobat prin H.G. nr. 820/1995, cu 25 de apartamente. Prin urmare terenul este ocupat în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (1), de o clădire definitivă, ce se edifică în conformitate ca și potrivit scopului stabilit prin actul normativ menționat, neterminată la data litigiului din lipsa fondurilor guvernamentale, neabandonată, nedemontabilă și imposibil de mutat pe un alt amplasament.

Interpretarea restrictivă dată noțiunii de teren ocupat prin motivele de recurs este desigur contrară dispozițiilor Legii nr. 10/2001 care nu au avut în vedere cum se pretinde exclusiv construcții terminate, funcționale la data intrării în vigoare a legii, sensul real al condiției referindu-se la faptul că terenul nu este liber sau nu poate fi eliberat. În consecință recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul L.C. împotriva deciziei nr. 60/A din 6 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Obligă pe recurent la 5.000.000 lei, parte din cheltuielile de judecată pentru instanța de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2005.