Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.10.2005
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5220/2005

HOTĂRÂRE
28.10.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5220/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, reclamantul F.D. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Botoșani, pentru ca instanța să dispună anularea parțială a hotărârii emisă de pârâtă, în sensul acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu data de 1 octombrie 2002 și obligarea pârâtei la plata sumei de 19.134.280 lei vechi. În motivarea cererii a arătat faptul că cererea sa de acordare a drepturilor a fost formulată la data de 23 septembrie 2002 și, conform dispozițiilor legale, de la 1 octombrie 2002 trebuiau acordate aceste drepturi. Curtea de Apel Suceava, prin sentința nr. 117 din 6 aprilie 2005, a admis în parte acțiunea formulată, în sensul acordării acestor drepturi, de la data de 1 octombrie 2002 și a respins cererea de pretenții bănești, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Suceava , arătând faptul că au fost acordate drepturile, în temeiul actului normativ indicat, de la data de 1 februarie 2005, ca urmare a comunicatului de presă al Guvernului României din anul 2004, care a lărgit sfera de aplicare a prevederilor legii, situație în care s-a aflat și contestatorul. Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate, în raport cu sentința pronunțată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat nefondat, recursul formulat, pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 1 și 5 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, iar drepturile prevăzute de lege se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii. Din actele dosarului a rezultat faptul că reclamantului i s-au acordat drepturile conferite de dispozițiile Legii nr. 309/2002, ca urmare a sentinței nr. 221 din 8 septembrie 2004, a Curții de Apel Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă, care a dispus acordarea acestor drepturi și obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri în acest sens.

În concluzie, întrucât reclamantul a depus cererea de acordare a acestor drepturi, la data de 23 septembrie 2002, această dată trebuie avută în vedere pentru stabilirea datei de la care se vor acorda drepturile, conform art. 5 din actul normativ arătat și nu poate fi acceptată teza susținută de recurentă, cu privire la comunicatul de presă al Guvernului. Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge recursul formulat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței nr. 117 din 6 aprilie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7520/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul T.O. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Botoșani, solicitând instanței, anularea deciziei nr. 75 din 11 septembrie 2003, emisă de p
ÎCCJ 2005-03-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2102/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 119 din 5 mai 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul
ÎCCJ 2006-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2007/2006
în esență, că reclamantul a prezentat Comisiei, dovezile pentru cea de-a doua perioadă, ulterior depunerii cererii, situație față de care drepturile nu-i pot fi acordate, decât începând cu data prezentării noilor dovezi. Examinând cauza și
ÎCCJ 2005-04-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2293/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 decembrie 2003, reclamantul I.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 0434 din 5 februarie 2003, emisă de pârâta Casa Județe
ÎCCJ 2004-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9024/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 aprilie 2004, reclamantul C.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 7483 din 17 noiembrie 2003, emisă de Casa Județ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă