ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 94/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 94/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7 din 17

ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, în baza art. 257 alin.

(1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C.

pen., a fost condamnată inculpata V.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

A fost menținută stare de arest a

inculpatei și i s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de

ore, respectiv ziua de 07 iunie 2004, precum și a arestului preventiv începând

cu 08 iunie 2001, la zi.

A fost obligată inculpata să

restituie martorei denunțătoare Ț.G. suma de 472.000.000 lei.

A mai fost obligată inculpata să

plătească către stat suma de 7.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța această

sentință, instanța de fond, față de mijloacele de probă de la dosar, a arătat

că reține următoarea situație de fapt.

Prin sentința penală nr. 182 din 27

martie 2000, pronunțată de Tribunalul Dolj, inculpatul Ț.D. a fost condamnat,

la o pedeapsă de 16 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de omor

calificat, iar prin decizia penală nr. 394 din 18 septembrie 2000 a Curții de

Apel Craiova, în apelul parchetului, i s-a majorat pedeapsa la 20 de ani

închisoare.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul Ț.D. a formulat recurs la Curtea Supremă de Justiție. Primul termen

de judecată a fost fixat pentru data de 20 februarie 2001.

Înaintea primului termen de

judecată, părinții inculpatului, Ț.G. și Ț.Șt., au discutat cu inculpata V.M.,

pe care o cunoșteau de mai mult timp, fiind nașa unor nepoți și care afirmase

în mai multe rânduri că are relații în justiție, la București, oferindu-se să

intervină prin relațiile sale și să obțină reducerea pedepsei de 20 de ani

închisoare.

În discuțiile purtate de părinții

condamnatului Ț.D., prin care aceștia afirmau să sunt dispuși să cheltuiască

chiar și o jumătate de miliard lei, numai ca fiul lor să primească o pedeapsă

mai mică, inculpata, pe baza acestei promisiuni, s-a angajat să meargă la

București să discute cu cei pe care pretindea că îi cunoaște, respectiv la

Curtea Supremă de Justiție și totodată să găsească un avocat, care la rândul

său, prin relațiile pe care le are și se bucure de influență printre

judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție, să i se reducă pedeapsa.

La scurt timp după discuția purtată,

inculpata le-a comunicat numiților Ț.G. și Ț.Șt. că a fost la București și a

găsit un avocat, care a asigurat-o că prin relațiile sale pe care le are

printre judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție, poate obține reducerea

pedepsei pentru fiul lor, însă pentru aceasta are nevoie de suma de 120.000.000

lei.

Inculpata s-a deplasat la București

și l-a contactat pe avocatul G.A., cu care a încheiat contractul de asistență

juridică nr. 193455 din 20 februarie 2001, pentru Ț.D., achitând suma de bani,

dați de către părinții celui menționat, respectiv suma de 10.000.000 lei.

Ulterior, în perioada 20 februarie

2001 – 08 mai 2001, când a fost al doilea termen de judecată, precum și la

termenele ulterioare, inculpata a primit în mai multe rânduri sume de bani

cuprinse între 10.000.000 și 40.000.000 lei, în total suma de 185.000.000 lei,

din care 10.000.000 lei au fost achitați drept onorariu pentru avocat.

După soluționarea recursului de

către Curtea Supremă de Justiție, respectiv la 08 mai 2001, prin care i s-a

redus pedeapsa inculpatului Ț.D., de la 20 de ani la 16 ani, inculpata le-a

sugerat părinților inculpatului că în legătură cu acesta mai există o

posibilitate de a face o pedeapsă mai mică sau chiar deloc, prin promovarea

unui recurs în anulare, prin care să se arate că a fost în legitimă apărare,

referitor la fapta care i se impută și pentru care a fost condamnat și că acest

lucru îl poate face ea, prin intervenția la Procurorul General, însă pentru

acest lucru a pretins pentru început suma de 60.000.000 lei.

Pentru a face rost de bani părinții

inculpatului, Ț.G. și Ț.Șt., au vândut casa în care locuia fiul lor Ț.D., cu

suma de 6.000 dolari S.U.A., astfel că la data de 28 mai 2001 i-a dat

inculpatei suma de 60.000.000 lei, pentru ca ulterior să mai pretindă și să i

se mai acorde de către cei doi sume de bani care totalizează 193.000.000 lei.

Pe lângă sumele primite de

185.000.000 și 193.000.000 lei, pe care inculpata le-a primit pe considerent că

le va da persoanelor arătate, a mai pretins suma de 100.000.000 lei, ce

reprezintă cheltuielile sale cu deplasarea la București, în vederea aranjării

procesului lui Ț.D., astfel că i s-a dat și această sumă de bani, în total

deci, inculpata, a primit suma de 478.000.000 lei, din care a achitat

avocatului G.A. numai suma de 10.000.000 lei, cu titlu de onorariu de avocat.

După ce Ț.D. a primit răspuns de la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție că nu s-a introdus

recurs în anulare, acesta a comunicat acest aspect mamei sale care, și-a dat

seama că a fost mințită de către inculpată, atât în legătură cu reducerea

pedepsei, cât și cu privire la declararea recursului în anulare și i-a cerut

să-i restituie banii, fiind sesizate și organele de urmărire penală.

Inculpata, în declarațiile sale a

arătat că a primit toate sumele de bani menționate de la părinții inculpatului Ț.D.,

respectiv Ț.G. și Ț.Șt., însă aceste sume i s-au cerut de către avocatul G.A. și

pe care i le-a dat, în urma promisiunilor acestuia că poate intervenii atât pe

lângă judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție, cât și la Procurorul

General, situați pe care, de fiecare dată a adus-o la cunoștința celor doi.

Aceste susțineri ale inculpatei au

fost înlăturate potrivit mijloacelor de probă de la dosar și care atestă în mod

nemijlocit că, avocatul G.Șt. în perioada menționată nu a primit decât suma de

10.000.000 lei, ce reprezintă contractul de asistență juridică, iar inculpata,

în perioada arătată și-a cumpărat un apartament.

În contextul situației de fapt

expusă și reținută, referitoare la activitatea materială desfășurată de

inculpată, care a pretins și primit în mod repetat suma de 478.000.000 lei de

la Ț.G., sub pretextul că are influență directă și prin avocat asupra unor

judecători de la Curtea Supremă de Justiție și la procurorul General și poate

determina admiterea recursului și reducerea pedepsei pentru inculpatul Ț.D.,

condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor calificat și apoi promovarea

recursului în anulare pentru a se reține legitima apărare, s-a apreciat că

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzute

de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din legea nr. 78/2000 și cu

aplicația art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, inculpata a fost

condamnată în baza textelor de lege menționate, la o pedeapsă de 5 ani

închisoare.

La individualizarea și aplicarea

pedepsei s-au arătat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise la art.

72 C. pen., astfel că o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executarea prin

privare de libertate este de natură să ducă la reeducarea acesteia.

Reținând că nu au încetat cauzele și

condițiile care au dus la arestarea inculpatei, că ele subzistă în continuare

și în plus, i s-a reținut vinovăția și fiind condamnată, în conformitate cu art.

350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest, iar potrivit art. 88 C.

pen., i s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul executat preventiv.

În conformitate cu prevederile art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligată inculpata să restituie

martorei denunțătoare, Ț.G., suma de 472.000.000 lei.

Potrivit art. 362 și art. 363 C.

proc. pen., sentința a fost atacată cu apel de către inculpată, pe motiv că

este nelegală și netemeinică, atât sub aspectul individualizării pedepsei, care

este mare ca durată, cum și modalitatea de executare, solicitând aplicarea prevăzută

art. 74 și art. 76 C. pen., precum și greșita soluționare a laturii civile, pe

considerent că suma la care trebuia obligată era de numai 100.000.000 lei și nu

cea la care a fost obligată, deoarece de această sumă a beneficiat și este

dovedită în cauză.

Curtea de Apel Craiova, secția penală,

a examinat apelul declarat de inculpată sub prisma criticilor arătate și în

raport de materialul probator de la dosar, în temeiul art. 379 pct. 1, lit. b) C.

proc. pen., a respins apelul, ca nefondat, prin decizia penală nr. 273 din 19

septembrie 2005.

În considerentele deciziei s-a

menționat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, că în cauză

nu pot fi aplicate prevederile art. 74 și art. 76 C. pen., față de poziția

nesinceră și oscilantă a inculpatei, de valoarea prejudiciului suferit de

martora denunțătoare, fiind înlăturată această critică.

Referitor la cel de-al doilea motiv,

vizând schimbarea modalității de executare a pedepsei, s-a arătat că nu sunt

temeiuri față de gradul de pericol social mărit al faptei comise, de

periculozitatea social mărită a inculpatei, de împrejurarea că nefiind

incidente prevederile art. 74 și art. 76 C. pen., nu se poate aplica

suspendarea condiționată a executării față de prevederile art. 81 pct. 2 C.

proc. pen.

În ceea ce privește ultimul motiv de

apel, referitor la greșita soluționare a laturii civile, din punct de vedere a

sumei la care a fost obligată inculpata să plătească către martora

denunțătoare, s-a arătat că și această critică este nefondată, întrucât din

mijloacele de probă de la dosar este stabilit neîndoielnic că inculpata a

primit suma totală de 472.000.000 lei.

Prin urmare apreciind că nici una

dintre criticile aduse hotărârii primei instanțe nu au suport probator și de

text, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat a fost

respins.

În conformitate cu art. 385

3

C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs de către

inculpată, care nu a depus la dosar motive vizând nelegalitatea și netemeinica

hotărârilor pronunțate, iar pentru termen de 10 ianuarie 2006, deși legal

citată, nu s-a prezentat, iar apărătorul desemnat din oficiu a invocat

criticile din apel, referitoare la greșita individualizare a pedepsei, ca fiind

mare față de datele personale ale inculpatei și rezolvarea greșită a laturii

civile prin obligarea la restituirea unei sume exagerate, deși nu sunt la dosar

probe care să ateste că a fost beneficiara acestora.

Examinând recursul declarat, în

raport de motivele invocate și care constituie cazuri de casare, potrivit pct. 14

și art. 18, de la art. 385

9

C. proc. pen., de decizia și sentința

pronunțate în cauză, de lucrările de la dosar, se constată că recursul de față

este nefondat.

Referitor la primul motiv de recurs,

constând în aceea că s-a făcut o greșită individualizare a pedepsei, ca durată,

privind aplicarea pedepsei de 5 ani închisoare, care este mare, se constată că

este neîntemeiat.

La individualizarea și aplicarea

pedepsei s-a ținut seama de dispozițiile înscrise la art. 72 C. pen., potrivit

cărora pedeapsa se stabilește în raport de gradul de pericol social al faptei

comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și de persoana infractorului.

Având în vedere gradul de pericol

social mărit al faptei, împrejurările și modul în care a fost comisă

infracțiunea, redă o periculozitate social sporită a inculpatei, prin modul cum

a conceput și realizat infracțiunea și obținerea de la martora denunțătoare și

soțul acesteia o sumă foarte mare de bani de 472.000.000 lei.

Prin urmare, în cauză nu sunt

temeiuri care să justifice, nici aplicarea de circumstanțe atenuate personale

și nici reducerea pedepsei, întrucât pedeapsa de 5 ani închisoare reflectă o

evaluare justă a gravității faptei la vinovăția inculpatei și periculozitatea

sa socială, fiind de natură să ducă la reeducarea acesteia și să atingă

cerințele înscrise la art. 52 C. pen.

Referitor la cel de-al doilea motiv

invocat și în apel, contând în greșita soluționare a laturii civile din punct

de vedere a sumei la care a fost obligată să o restituie către martora

denunțătoare, se constată că este de asemenea neîntemeiat.

Potrivit mijloacelor de probă de la

dosar, rezultă fără echivoc că inculpata recurentă a primit întreaga sumă de

bani pe care a pretins că a dat-o altor persoane, deși, a fost în totalitate

beneficiara ei și în mod just instanțele, în conformitate cu art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000 au obligat-o la restituirea sumei de 472.000.000

lei.

Așa fiind, și cum din ansamblul

probator de la dosar rezultă că în cauză, au fost pronunțate hotărâri legale și

temeinice, că motivele de recurs invocate, nu constituie cazuri de casare în

sensul pct. 14 și 18 de la art. 385

9

C. proc. pen., iar din oficiu

potrivit pct. 3 de la textul de lege menționat, nu se constată cazuri de casare

care să ducă la reformarea deciziei și sentinței, recursul declarat se va

respinge, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata V.M., împotriva deciziei penale nr. 273 din 19 septembrie

2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata

reținerii de 24 de ore din data de 07 iunie 2004 și durata arestării preventive

de la 08 iunie 2004 până la punerea în libertate.

Obligă pe recurenta inculpată să

plătească statului suma de 160 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 40

lei, reprezentând onorariu pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 10 ianuarie 2006.