AFFAIRE TOGANEL ET GRADINARU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

29.06.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Dommage matériel - restitution de l'appartement ou réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE TOGANEL ET GRADINARU c. ROUMANIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA TORGANEL ȘI GRADINARU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 5691/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 29 iunie 2006 DEFINIF 29/09/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Toganel și Gradinaru c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președinte Caflisch Biersan Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, Ziemel, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 iunie 2006, a adoptat hotărârea la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 5691/03) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Laurentiu Toganel și dl Ana Gradinaru ( Gorea, avocat la Targu Mureș. Guvernul român ( 1 din regulament. La 24 iunie 2005, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alin. atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din regulament). ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE L 3 de pe strada Mircea cel Batran în Eforie Sud, și compus dintr-o casă care conține două apartamente și terenul aferente. Acest bun aparținea tatălui reclamantului. La 27 mai 1997, compania (c) cui ocupau ei ca chiriași. La 17 noiembrie 1997, aceeași societate de administrare vindea D.G. și D.M., foști chiriași ai statului, restul bunului imobil, adică un apartament format din două piese (47,37 m2). Acțiune în despăgubire împotriva statului La 15 decembrie 1997, reclamanții au format împotriva primăriei din Constanța și a societății. În conformitate cu decretul nr. 92/50, ei au susținut că proprietatea a fost naționalizată din greșeală, deoarece tatăl lor era cu excepția naționalizării. 10. Prin hotărârea din 5 martie 1998, Tribunalul de Primă Instanță din Constanța a admis acțiunea lor, a constatat că bunurile fuseseră naționalizate din greșeală și a ordonat primăriei să le restituie-o. 11. La recursul și recursul părților pârâte, la 12 octombrie 1998 și 6 septembrie 1999, tribunalul județ și tribunalul judecătoresc din Constanța au confirmat hotărârea. Acțiunea în anulare a contractelor de vânzare 12. În același timp, reclamanții au formulat o acțiune în anulare a contractelor de vânzare încheiate între societatea de vânzare mai întâi și chiriașii D.G. și D.M. și C.G. și E. Ei susțineau că aceste contracte de vânzare au fost încheiate în mod fraudulos cu Legea nr. 112/95 13. Prin hotărârea din 20 mai 1999, Tribunalul de Primă Instanță din Constanța a decis să suspende judecarea cauzei în termen de o lună de la încheierea procedurii în revendicare. 14. La 27 ianuarie 2000, instanța a respins acțiunea reclamanților, pe motiv că chiriașii erau, în momentul încheierii contractelor de vânzare, subcontractanți de bună credință. 15 Prin hotărârea din 29 noiembrie 2000, tribunalul departamental din Constanța a dat dreptul la recursul reclamanților și, pe fond, a anulat contractele de vânzare. Instanța a hotărât că statul luase în posesie proprietatea asupra propriei sale drepturi și că, prin urmare, bunul menționat nu putea face obiectul unui contract de vânzare în temeiul Legii nr. 112/95. 16. La 11 iunie 2001, pe baza recursului părților pârâte, Tribunalul de Primă Instanță a respins recursul reclamanților din cauza nefondării. 18. La recursul reclamanților, printr-o hotărâre definitivă din 22 noiembrie 2002, Tribunalul a respins recursul reclamanților. 2002, Curtea din Constanța a pronunțat o hotărâre în recurs și, făcând parte din dreptul la acțiune al reclamanților, a anulat contractul de vânzare încheiat între societate. În ceea ce privește contractul de vânzare încheiat cu D.G. și D.M., chiriașii C.G. și E.C. au respins cererea reclamantului pe motiv că cumpărătorii erau de bună credință în momentul încheierii contractului. Cererea de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 19. La 10 august 2001, reclamanții au depus o cerere de restituire a bunului în litigiu, în întregime. Cererea lor a rămas fără răspuns. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 20. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumărescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, § 31-44), Strein și alții c. România 57001/00, § 26, 21 iulie 2005), Paduraru c. România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005) și Porteanu c. România 4596/03, § 23-25, 16 februarie 2006). ÎN JUST PE VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 21. Reclamanții susțin că vânzarea apartamentului către locatarii D.G. și D.M, validată prin hotărârea Curții de Apel din București din 22 noiembrie 2002 a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 22. Curtea constată că nu există niciun motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, pe de altă parte, că aceasta nu se confruntă cu niciun temei juridic și, prin urmare, îl declară admisibil. Pe fond 23. Guvernul consideră că acțiunea în anulare a contractului de vânzare nu are nici un impact asupra dreptului de proprietate al reclamanților, deoarece nici titlul lor de proprietate, nici șansele de a obține posesia bunului nu au fost afectate. Constatarea bunei credințe a cumpărătorilor neequivaut nici o negare a titlului de proprietate al reclamanților, nici o confirmare a titlului de proprietate al acestora. Astfel, procedura în cauză nu a adus atingere dreptului de proprietate al reclamanților; aceștia ar fi avut mai multe șanse de a-și recupera bunurile prin constituirea unei noi acțiuni în revendicare; chiar dacă decizia în cauză constituie o interferență în dreptul de proprietate al reclamanților, aceasta era prevăzută de lege, avea un scop legitim și era proporțională. În cele din urmă, guvernul consideră că reclamanții puteau obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001. 24. Reclamanții contestă această teză și consideră că bunurile lor au devenit în mod ilegal proprietate asupra statului și că terții cumpărători nu erau de bună credință în momentul încheierii contractelor respective. În cele din urmă, contractul de vânzare încheiat cu D.G. și D.M. ar fi trebuit să fie anulat de instanțele interne. 25. Curtea amintește că, în cauza Strein Mai sus (§ 39 și 59), Comisia a considerat că vânzarea prin la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mai sus (§ 112) Curtea a constatat că statul nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a reacționa în timp util și în mod coerent în fața problemei de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor aflate în posesia sa în temeiul decretelor de naționalizare. Comisia a considerat, de asemenea, că incertitudinea generală astfel creată a fost legată de reclamant, care a fost văzută în dreptul de a recupera întreaga proprietate a acestuia, în timp ce a dispus de o hotărâre definitivă de condamnare a statului la predarea acestuia. 27. În speță, Curtea nu a primit niciun motiv pentru a se achita de jurisprudența menționată anterior, situația de fapt fiind în mod semnificativ aceeași. În la fel de mult ca în cauza Brumâescu menționată anterior, în prezenta cauză, terții au devenit proprietari înainte ca dreptul de proprietate al reclamanților asupra acestui bun să facă obiectul unei confirmări definitive. Mai sus, reclamanții în litigiu au fost recunoscuți proprietari legitimi, tribunalele considerând în mod incontestabil titlul lor de proprietate, având în vedere caracterul abuziv al naționalizării. 28. Curtea constată că vânzarea bunurilor reclamanților, în temeiul legii nr. 112/1995, îi împiedică să se bucure de dreptul lor de proprietate și nu li s-a acordat nicio despăgubire pentru această privare. Într-adevăr, deși au depus o cerere de despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru partea vândută unor terți, nu au primit până în prezent niciun răspuns. 29. Curtea observă că, la 22 iulie 2005, legea nr. 247/2005 a fost adoptată prin modificarea Legii nr. 10/2001. Această nouă lege acordă dreptul la despăgubire, în limita valorii de piață a bunului care nu poate fi restituit, persoanelor aflate în aceeași situație cu reclamanții. Curtea observă că legea menționată mai sus propune, pentru persoanele care nu au posibilitatea de a obține restituirea bunurilor lor în natură, să le acorde o despăgubire sub forma unei participații, în calitate de acționari ai unui organism de plasament de valori mobiliare (OPCVM). În principiu, persoanele care doresc să primească compensații pe această cale vor primi titluri de valoare care vor fi transformate în acțiuni, odată ce societatea va fi cotată la bursă. 30. Curtea observă că, la 29 decembrie 2005, societatea anonimă să poată face obiectul unei tranzacții pe piața financiară, trebuie urmată procedura de aprobare de către Consiliul Național al valorilor mobiliare ( În speță, presupunând că cererea de restituire formulată de solicitanți în temeiul Legii nr. 10/2001 este admisibilă și poate face obiectul unei despăgubiri, Curtea constată că În prezent, Curtea nu funcționează într-un mod care ar putea fi posibil de la a acorda efectiv o cauză. Prin urmare, Curtea consideră că punerea în eșec a dreptului de proprietate al reclamanților asupra apartamentului compus din două piese (47,37 m2), sis la n 3 de pe strada Mircea cel Batran, în Eforie Sud, combinată cu absența totală a despăgubirii, le-a supus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr Prin urmare, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 32. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită restituirea apartamentului vândut către D.G. și D.M. sau acordarea a 60 000 EUR (EUR) reprezentând valoarea sa. Ei nu au furnizat nici un raport de expertiză în acest sens. Ei solicită 10 000 EUR pentru daune morale pentru traume psihice suferite timp de mai mult de opt ani. 34. Guvernul consideră că valoarea de piață totală a bunului (y inclusiv din apartamentul deja restituit reclamanților) este de 31 153 EUR. Acesta oferă avizul unui expert imobiliar în acest sens. 35. Curtea reamintește că o hotărâre în care se constată o încălcare antrenează pentru o cauză a obligaiei juridice, în ceea ce privește Convenia, de a pune capăt încălcării și de a elimina consecintele acesteia. În cazul în care dreptul intern nu permite să se dea la o parte a acestei încălcări pe deplin consecințele acestei încălcări, art. 41 din Convenție conferă Curții competența de a acorda o reparație părții afectate de actul sau de omisiunea cu privire la care a fost constatată o încălcare a convenției. În exercitarea acestei competențe, aceasta dispune de o anumită libertate; ladject membru al propoziției: dacă este cazul. 36. Printre elementele luate în considerare de Curte, atunci când se pronunță în acest sens, se numără prejudiciul material, adică pierderile efectiv suferite în consecință directă a presupusei încălcări, și prejudiciul moral, adică repararea stării de neliniște, neplăcerile și incertitudinile care rezultă din această încălcare, precum și alte daune nemateriale (a se vedea, printre altele, Ernestina Zullo Italia, n 64897/01, § 25, 10 noiembrie 2004). 37. În plus, în cazul în care diversele elemente care constituie prejudiciul nu sunt potrivite pentru un calcul exact sau în cazul în care distincția dintre prejudiciul material și prejudiciul moral se dovedește dificilă, Curtea poate fi nevoită să le examineze în ansamblu (Comingersoll c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 29, CEDO 2000-IV). 38. În circumstanțele din speță, Curtea consideră că restituirea apartamentului compus din două monede (47,37 m2), care figurează la nr. 3 din strada Mircea cel Batran din Eforie Sud, vândut D.G. și D.M., astfel cum a fost organizată prin hotărârea definitivă pronunțată la 5 martie 1998 de către Tribunalul de Primă Instanță instanța din Constanța, ar plasa pe cât posibil reclamanții într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. În lipsa unei astfel de restituiri pentru statul membru în cauză în termen de trei ani luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că trebuie să plătească, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a apartamentului. 39. În această privință, Curtea constată cu interes că legea 247/2005 de modificare a legii nr. 10/2001 privind restituirea bunurilor naționalizate atât legal cât și legal, intrată în vigoare la 19 iulie 2005, aplică principiile exprimate în jurisprudența internațională, judiciară sau arbitrală cu privire la reparațiile datorate în caz de acte ilicite și confirmate în mod constant de ea însăși în jurisprudența sa privind privările ilegale sau de facto Papamichalopoulos c. Grecia (satisfacție echitabilă), Hotărârea din 31 octombrie 1995, seria A n 330-B, p. 59-61, §§ 36-39, Zubani Italia , Hotărârea din 7 august 1996, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996 IV, p. 1078, § 49, și Brumărescu c. România (satisfacție echitabilă) citată anterior, §§ 22 și 23. 40. Într-adevăr, noua lege se referă la naționalizările efectuate de regimul comunist și prevede obligația de restituire în natură a unui bun ieșit din patrimoniul unei persoane ca urmare a unei astfel de privațiuni. În caz de restituire pentru cauză, de exemplu, vânzarea bunurilor către o treime de bună-credință, legea acordă o despăgubire la valoarea de piață a bunului în momentul acordării (titlul I secțiunea I articolele 1, 16 și 43 din lege). 41. În cazul de față, în ceea ce privește stabilirea cuantumului landului care poate fi plătit reclamanților, Curtea constată că singurul document care atestă valoarea de piață a bunului este avizul expertului imobiliar angajat de către guvernul care se ocupă de acesta în ansamblul său. 42. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile de pe piața imobiliară locală, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului de 14 000 EUR. 43. În plus, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la încălcări grave ale dreptului reclamanților la respectarea proprietății lor, pentru care suma de 1 400 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit. Interese moratorii 44. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚA, ÎN L Statul pârât trebuie să restituie avantajului compus din două monede (47,37 m2), la nr. 3 de pe strada Mircea cel Batran, în Eforie Sud, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în aceleași trei luni, 14 000 EUR (14 000 EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit A se vedea că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în aceleași trei luni, 400 EUR (o mie patru sute de euro) pentru daune morale A se vedea că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului menționat de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 29 iunie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președintele