ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3161/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 180

din 21 iunie 2004 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul V.M.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin.

(1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit.

a) și c), art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 36 C. pen., s-a

constatat că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în cauza de

față este concurentă cu infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1)

și (3) C. pen., pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 370 din 3

iulie 2002 a Judecătoriei Gura Humorului, rămasă definitivă prin decizia penală

nr. 884 din 4 noiembrie 2002 a Tribunalului Suceava, la pedeapsa de 2 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.

Potrivit art. 34 lit. b) C.

pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 2 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 370/2002 și a constatat executată

pedeapsa.

Prin aceeași sentință a fost

condamnat inculpatul H.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208

alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. a) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c), raportat la art. 76 lit. c) C. pen., la

pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 30 decembrie 2001 la 8

iulie 2002.

Tot prin aceeași sentință a

fost condamnat inculpatul U.G., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art.

208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), alin. (3) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

De asemenea, prin aceeași

sentință a fost condamnat inculpatul M.V.M., pentru săvârșirea infracțiunii de

furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a),

g) și i), alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

c) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

S-a constatat recuperat

prejudiciul cauzat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță, din probatoriul administrat a reținut, în fapt, că în

baza unei înțelegeri prealabile cei patru inculpați s-au întâlnit, în ziua de

30 decembrie 2001, în jurul orelor 17,00, având asupra lor recipiente de 30

litri și 60 litri și s-au deplasat către sonda 902, în zona satului Bucșoaia,

unde s-au înțeles ca inculpatul V.M. să asigure paza la locul numit „Podul C.”

și să țină legătura cu ceilalți telefonic în timp ce ceilalți trei inculpați

s-au deplasat la locul „Pârâul G.”, unde după ce au descoperit conducta de

aducție au perforat-o cu ajutorul unei bormașini manuale, montând un dispozitiv

cu canea și furtunul, începând umplerea recipientelor. După ce au terminat de

umplut recipientele, inculpatul U.G. a telefonat inculpatului V.M. și l-a

chemat la locul de întâlnire, au legat recipientele cu combustibil între ele cu

un lanț și au început să coboare panta trăgând după ei recipientele prin

zăpadă.

Inculpații au fost surprinși

de plutonierul B.G. și martorul A.V. de la F.S.S. Frasin, care efectuau o

misiune de patrulare în zonă. Inculpații au abandonat combustibilul și au

încercat să scape prin fugă, iar inculpatul V.M. a fost surprins și imobilizat.

Inculpații V.M. și H.C. au recunoscut comiterea faptei și au confirmat

participarea inculpaților U.G. și M.V.M.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apeluri inculpații U.G., M.V.M. și H.C., solicitând prin apărătorii

desemnați din oficiu, reducerea pedepselor, cu aplicarea art. 81 C. pen.

Apărătorul inculpatului M.V.M. a cerut, în principal achitarea acestuia, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen.

Prin decizia penală nr. 290

din 4 octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. 5209/2004,

au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații U.G., M.V.M.

și H.C. împotriva sentinței nr. 180 din 21 iunie 2004 a Tribunalului Suceava, secția

penală, și au fost obligați, fiecare statului, la câte 1.300.000 lei cheltuieli

judiciare din apel, din care câte 600.000 lei onorarii pentru avocați din

oficiu s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit în mod corect situația

de fapt și vinovăția inculpaților, încadrând corespunzător din punct de vedere

juridic fapta comisă în textul de lege mai sus menționat.

Inculpații V.M. și H.C. au

recunoscut comiterea faptei și cu confirmat participarea la furt și a

inculpaților U.G. și M.V.M.

În ceea ce privește

individualizarea pedepselor s-a constatat că în cauză au fost avute în vedere

criteriile prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen., ținându-se seama atât de

pericolul social concret al faptei (au acționat în grup și pe timp de noapte),

cât și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, criterii care exclud

reducerea pedepselor sau suspendarea executării acestora.

De altfel, tribunalul a

reținut în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante și a redus pedepsele

sub minimul special prevăzut de lege.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recursuri inculpații U.G. și M.V.M., acesta din urmă

fără a arăta motivele.

În motivarea recursului

declarat apărătorul inculpatului U.G. a criticat decizia instanței de apel care

a reținut că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social concret care

exclude aplicarea dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei,

menționând condițiile de aplicabilitate ale art. 86

1

alin. (3) teza

a II-a în cazul furtului calificat, considerând că este un mod de

individualizare de care poate beneficia o categorie mai largă de infractori,

inclusiv cei care au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii mai

mică de un an, că în cauză valoarea prejudiciului cauzat este relativ redusă de

1.800.000 lei, a fost acoperit integral, nu a mai fost condamnat anterior la

pedeapsa închisorii, iar pedeapsa de un an aplicată poate să-și atingă scopul

și funcțiile fără executarea ei în regim de detenție, invocând dispozițiile art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei penale atacate și pe fond a se dispune ca

modalitate de executare a pedepsei de un an închisoare, suspendarea sub

supraveghere a acesteia potrivit dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Apărătorul ambilor

inculpați, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea

recursurilor, reducerea pedepselor, iar ca modalitate de executare a acestora

aplicarea suspendării pentru ambii inculpați.

Examinând recursurile

declarate de inculpații M.V.M. și U.G. împotriva deciziei instanței de apel, în

raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 și nu cel invocat în scris, art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile

inculpaților ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și

motivat instanța de apel, la rândul ei și-a însușit argumentele primei instanțe

cu privire la stabilirea vinovăției inculpaților M.V.M. și U.G. în săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată fiecare, în raport cu

situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpaților de a

sustrage cantitatea de 480 l gazolină, în ziua de 30 decembrie 2001, pe timp de

noapte și prin efracție întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul

incriminator al infracțiunii reținute în sarcina fiecăruia.

De asemenea, în cauză a fost

făcută o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților M.V.M. și U.G.,

atât în ceea ce privește cuantumurile, cât și modalitățile de executare, în

regim de detenție, printr-o adecvare concretă a criteriilor generale prevăzute

de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei

comise de fiecare inculpat agravat prin numărul de participanți, contribuția

fiecăruia, natura bunului sustras, respectiv gazolină, modalitatea de comitere

prin perforarea conductei de aducție și folosirea unui dispozitiv, prejudiciul

fiind ulterior recuperat, dar și circumstanțele personale ale inculpaților,

atitudinea acestora față de fapta comisă.

Totodată, s-a dat relevanță

distinctă circumstanței atenuante judiciare prevăzută la art. 74 lit. a) C.

pen. și regimului sancționator corespunzător stipulat la art. 76 lit. c) C.

pen., cuantumul pedepselor aplicate ambilor inculpați situându-se sub minimul

special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acestora,

apreciindu-se că acesta poate asigura îndreptarea atitudinii inculpaților față

de comiterea de infracțiuni.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepselor aplicată inculpaților, respectiv

privativă de libertate, s-a considerat de instanța de apel ca fiind singura în

măsură să conducă la realizarea scopurilor pedepsei, în sensul unei

resocializări pozitive viitoare a inculpaților.

Înalta Curte nu poate avea

în vedere critica recurenților inculpați, în sensul unei greșite

individualizări a pedepselor aplicate, referitoare la modalitatea de executare

neadecvată, impunându-se suspendarea sub supraveghere, deoarece în dispunerea executării

pedepselor prin privare de libertate au fost reținute în mod plural toate

criteriile specifice individualizării printr-o analiză concretă atât a

circumstanțelor reale, dar și a celor personale, modalitatea aleasă putând să

asigure realizarea funcțiilor pedepsei, educativă dar și de exemplaritate,

așadar nefiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

În raport cu cele menționate

în cauză, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub toate

aspectele.

Totodată, Înalta Curte,

verificând decizia instanței de apel, nu a constatat existența vreunui caz de

casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.V.M. și U.G.

împotriva deciziei penale nr. 290 din 4 octombrie 2004 a Curții de Apel

Suceava.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., au fost obligați recurenții inculpați fiecare la plata

cheltuielilor judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații M.V.M. și U.G. împotriva deciziei penale nr.

290 din 4 octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava.

Obligă recurenții inculpați

să plătească sumele de câte 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de

avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 mai 2005.