ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3161/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3161/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 180
din 21 iunie 2004 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul V.M.,
pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin.
(1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit.
a) și c), art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 36 C. pen., s-a
constatat că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în cauza de
față este concurentă cu infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1)
și (3) C. pen., pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 370 din 3
iulie 2002 a Judecătoriei Gura Humorului, rămasă definitivă prin decizia penală
nr. 884 din 4 noiembrie 2002 a Tribunalului Suceava, la pedeapsa de 2 ani
închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
Potrivit art. 34 lit. b) C.
pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 2 ani
închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 370/2002 și a constatat executată
pedeapsa.
Prin aceeași sentință a fost
condamnat inculpatul H.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208
alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. a) C. pen.,
cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c), raportat la art. 76 lit. c) C. pen., la
pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 88 C. pen., s-a
dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 30 decembrie 2001 la 8
iulie 2002.
Tot prin aceeași sentință a
fost condamnat inculpatul U.G., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art.
208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), alin. (3) lit. a) C.
pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an
închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71
și art. 64 C. pen.
De asemenea, prin aceeași
sentință a fost condamnat inculpatul M.V.M., pentru săvârșirea infracțiunii de
furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a),
g) și i), alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit.
c) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71
și art. 64 C. pen.
S-a constatat recuperat
prejudiciul cauzat.
Pentru a pronunța această
sentință, prima instanță, din probatoriul administrat a reținut, în fapt, că în
baza unei înțelegeri prealabile cei patru inculpați s-au întâlnit, în ziua de
30 decembrie 2001, în jurul orelor 17,00, având asupra lor recipiente de 30
litri și 60 litri și s-au deplasat către sonda 902, în zona satului Bucșoaia,
unde s-au înțeles ca inculpatul V.M. să asigure paza la locul numit „Podul C.”
și să țină legătura cu ceilalți telefonic în timp ce ceilalți trei inculpați
s-au deplasat la locul „Pârâul G.”, unde după ce au descoperit conducta de
aducție au perforat-o cu ajutorul unei bormașini manuale, montând un dispozitiv
cu canea și furtunul, începând umplerea recipientelor. După ce au terminat de
umplut recipientele, inculpatul U.G. a telefonat inculpatului V.M. și l-a
chemat la locul de întâlnire, au legat recipientele cu combustibil între ele cu
un lanț și au început să coboare panta trăgând după ei recipientele prin
zăpadă.
Inculpații au fost surprinși
de plutonierul B.G. și martorul A.V. de la F.S.S. Frasin, care efectuau o
misiune de patrulare în zonă. Inculpații au abandonat combustibilul și au
încercat să scape prin fugă, iar inculpatul V.M. a fost surprins și imobilizat.
Inculpații V.M. și H.C. au recunoscut comiterea faptei și au confirmat
participarea inculpaților U.G. și M.V.M.
Împotriva acestei sentințe
au declarat apeluri inculpații U.G., M.V.M. și H.C., solicitând prin apărătorii
desemnați din oficiu, reducerea pedepselor, cu aplicarea art. 81 C. pen.
Apărătorul inculpatului M.V.M. a cerut, în principal achitarea acestuia, în
temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.
pen.
Prin decizia penală nr. 290
din 4 octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. 5209/2004,
au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații U.G., M.V.M.
și H.C. împotriva sentinței nr. 180 din 21 iunie 2004 a Tribunalului Suceava, secția
penală, și au fost obligați, fiecare statului, la câte 1.300.000 lei cheltuieli
judiciare din apel, din care câte 600.000 lei onorarii pentru avocați din
oficiu s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel,
instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit în mod corect situația
de fapt și vinovăția inculpaților, încadrând corespunzător din punct de vedere
juridic fapta comisă în textul de lege mai sus menționat.
Inculpații V.M. și H.C. au
recunoscut comiterea faptei și cu confirmat participarea la furt și a
inculpaților U.G. și M.V.M.
În ceea ce privește
individualizarea pedepselor s-a constatat că în cauză au fost avute în vedere
criteriile prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen., ținându-se seama atât de
pericolul social concret al faptei (au acționat în grup și pe timp de noapte),
cât și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, criterii care exclud
reducerea pedepselor sau suspendarea executării acestora.
De altfel, tribunalul a
reținut în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante și a redus pedepsele
sub minimul special prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii a
declarat, în termen legal, recursuri inculpații U.G. și M.V.M., acesta din urmă
fără a arăta motivele.
În motivarea recursului
declarat apărătorul inculpatului U.G. a criticat decizia instanței de apel care
a reținut că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social concret care
exclude aplicarea dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei,
menționând condițiile de aplicabilitate ale art. 86
1
alin. (3) teza
a II-a în cazul furtului calificat, considerând că este un mod de
individualizare de care poate beneficia o categorie mai largă de infractori,
inclusiv cei care au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii mai
mică de un an, că în cauză valoarea prejudiciului cauzat este relativ redusă de
1.800.000 lei, a fost acoperit integral, nu a mai fost condamnat anterior la
pedeapsa închisorii, iar pedeapsa de un an aplicată poate să-și atingă scopul
și funcțiile fără executarea ei în regim de detenție, invocând dispozițiile art.
385
9
pct. 17
1
C. proc. pen., solicitând admiterea
recursului, casarea deciziei penale atacate și pe fond a se dispune ca
modalitate de executare a pedepsei de un an închisoare, suspendarea sub
supraveghere a acesteia potrivit dispozițiilor art. 86
1
C. pen.
Apărătorul ambilor
inculpați, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare
prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea
recursurilor, reducerea pedepselor, iar ca modalitate de executare a acestora
aplicarea suspendării pentru ambii inculpați.
Examinând recursurile
declarate de inculpații M.V.M. și U.G. împotriva deciziei instanței de apel, în
raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare
prevăzut de art. 385
9
pct. 14 și nu cel invocat în scris, art. 385
9
pct. 17
1
C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile
inculpaților ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a
ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și
motivat instanța de apel, la rândul ei și-a însușit argumentele primei instanțe
cu privire la stabilirea vinovăției inculpaților M.V.M. și U.G. în săvârșirea
infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată fiecare, în raport cu
situația de fapt reținută.
Înalta Curte consideră că în
cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,
referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpaților de a
sustrage cantitatea de 480 l gazolină, în ziua de 30 decembrie 2001, pe timp de
noapte și prin efracție întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul
incriminator al infracțiunii reținute în sarcina fiecăruia.
De asemenea, în cauză a fost
făcută o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților M.V.M. și U.G.,
atât în ceea ce privește cuantumurile, cât și modalitățile de executare, în
regim de detenție, printr-o adecvare concretă a criteriilor generale prevăzute
de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei
comise de fiecare inculpat agravat prin numărul de participanți, contribuția
fiecăruia, natura bunului sustras, respectiv gazolină, modalitatea de comitere
prin perforarea conductei de aducție și folosirea unui dispozitiv, prejudiciul
fiind ulterior recuperat, dar și circumstanțele personale ale inculpaților,
atitudinea acestora față de fapta comisă.
Totodată, s-a dat relevanță
distinctă circumstanței atenuante judiciare prevăzută la art. 74 lit. a) C.
pen. și regimului sancționator corespunzător stipulat la art. 76 lit. c) C.
pen., cuantumul pedepselor aplicate ambilor inculpați situându-se sub minimul
special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acestora,
apreciindu-se că acesta poate asigura îndreptarea atitudinii inculpaților față
de comiterea de infracțiuni.
În ceea ce privește
modalitatea de executare a pedepselor aplicată inculpaților, respectiv
privativă de libertate, s-a considerat de instanța de apel ca fiind singura în
măsură să conducă la realizarea scopurilor pedepsei, în sensul unei
resocializări pozitive viitoare a inculpaților.
Înalta Curte nu poate avea
în vedere critica recurenților inculpați, în sensul unei greșite
individualizări a pedepselor aplicate, referitoare la modalitatea de executare
neadecvată, impunându-se suspendarea sub supraveghere, deoarece în dispunerea executării
pedepselor prin privare de libertate au fost reținute în mod plural toate
criteriile specifice individualizării printr-o analiză concretă atât a
circumstanțelor reale, dar și a celor personale, modalitatea aleasă putând să
asigure realizarea funcțiilor pedepsei, educativă dar și de exemplaritate,
așadar nefiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385
9
pct. 14
C. proc. pen.
În raport cu cele menționate
în cauză, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub toate
aspectele.
Totodată, Înalta Curte,
verificând decizia instanței de apel, nu a constatat existența vreunui caz de
casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385
9
alin.
(3) C. proc. pen.
Față de aceste considerente,
Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va
respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.V.M. și U.G.
împotriva deciziei penale nr. 290 din 4 octombrie 2004 a Curții de Apel
Suceava.
În conformitate cu art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., au fost obligați recurenții inculpați fiecare la plata
cheltuielilor judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei,
reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din
fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate,
recursurile declarate de inculpații M.V.M. și U.G. împotriva deciziei penale nr.
290 din 4 octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava.
Obligă recurenții inculpați
să plătească sumele de câte 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de
avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 19 mai 2005.