Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.01.2006
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 192/2006

HOTĂRÂRE
09.01.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 192/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 228 din 23 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, a fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale active, acțiunea formulată de reclamanții P.A. și B.M.L., în contradictoriu cu Primăria municipiului Bacău, prin care a fost solicitată retrocedarea terenului expropriat, în suprafață de aproximativ 1000 mp, situat în Bacău. Apelul declarat de reclamantul P.A. a fost admis, prin decizia nr. 55 din 7 iulie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a fost anulată sentința tribunalului și a fost reținută cauza spre rejudecare în fond, constatându-se că a fost făcută dovada calității procesuale active.

Evocând fondul, aceeași curte de apel a pronunțat decizia nr. 48 din 2 februarie 2004, prin care a fost respinsă acțiunea, ca nefondată. Împotriva susmenționatei decizii au declarat recurs reclamanții, susținând în esență că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 35 din Legea nr. 33/1999, pentru a le fi retrocedat terenul expropriat. Recursul este nefondat. La instanța de apel a fost efectuată o expertiză tehnică, de către expertul M.C.M., care, prin raportul întocmit a concluzionat că pe terenul expropriat ce formează obiectul cererii de retrocedare nu se află construcția stadionului, ci este ocupat de un complex de construcții aparținând Universității „George Bacovia”. Așa fiind, se constată că terenul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, iar scopul exproprierii a fost atins, situație în care nu poate fi retrocedat.

În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de P.A. și B.M.L. împotriva deciziei nr. 48 din 2 februarie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 787/2003
locuințe. Conform concluziilor aceleiași expertize în cadrul suprafețelor revendicate, a rămas neconstruită suprafața de 379,68 mp, situată între blocuri, având în prezent destinația de spațiu verde și parcare auto, utilități aferente blocu
ÎCCJ 2008-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3828/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 67 din 17 ianuarie 2007 Tribunalul Bacău a respins acțiunea formulată de reclamanții P.A. și B.M.L. în contradictoriu cu Primăria
ÎCCJ 2006-01-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 196/2006
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 34/D din 19 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, a fost admisă contestația formulată de contestatoarea M.
ÎCCJ 2007-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2533/2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău (ca urmare a declinării de competență pronunțată de Judecătoria Bacău), reclamantul E.M. a chemat în judecată Consiliul local al municipiului Bacău și Primăria municipiului B
ÎCCJ 2003-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3844/2003
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 februarie 2002 pe rolul Tribunalului Bacău reclamanții U.N. și U.A. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria Muni
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă