Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
21 septembrie 2005

Decizia nr. 6963/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 44/2004 a Tribunalului Neamț

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 44/c/2004 a fost admisă de către Tribunalul Neamț, acțiunea în revendicare formulată de către reclamantul H.C. în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.D.- D.G.F.P. Neamț și pe cale de consecință: S-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 384.433.814 lei reprezentând contravaloarea imobilului construcții și teren, proprietatea reclamantului, preluat de către pârât. Sentința a fost menținută prin decizia civilă nr. 46/2003 prevăzute de Curtea de Apel Bacău ca efect al respingerii apelului declarat de pârât și ca efect al respingerii cererii de intervenție formulată de SC S.U.

Târgu Neamț. Împotriva deciziei Curții de Apel, a declarat recurs pârâtul M.F.D.-D.G.F.P. Neamț, prin care a solicitat modificarea acestei hotărâri în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice ca lipsit de calitate procesuală pasivă. În subsidiar, a solicitat modificarea deciziei în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor la suma de 266.495.000 lei. Examinând recursul din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. se constată că, potrivit noilor modificări procedurale adoptate prin Legea nr. 219/2005, competența privind soluționarea recursurilor în acțiunile în revendicare a căror valoare nu depășește suma de 5 miliarde lei, revine curților de apel. Cum aceste modificări sunt de imediată aplicare conform art. 725 C. proc.

civ., urmează ca, în temeiul art. II alin. (3) din legea menționată, cauza să fie trimisă acestei instanțe spre competentă soluționare.

DECIDE: În baza art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 trimite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Neamț pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 46 din 22 martie 2003 a Curții de Apel Bacău, spre competentă soluționare la Curtea de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.