ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3142/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare nr. 337 din 24 decembrie 2003 și raportul de control intermediar nr. 336 din 24 decembrie 2003, Direcția de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi București a constatat la T.M., unele abateri financiar-contabile, astfel că în urma acestor constatări, Directorul Direcției de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi București a emis decizia nr. 6/2004, prin care a dispus ordonatorului de credite al teatrului T.M., să ia o serie de măsuri. La data de 16 august 2004, doi controlori financiari din cadrul aceleiași direcții de control au procedat la verificarea modului de îndeplinire a celor dispuse prin deciziile nr. 6 din 20 ianuarie 2004 și nr. 7 din 23 ianuarie 2004, ocazie cu care au constatat că unele din aceste măsuri nu au fost realizate.

Prin decizia nr. 1416 din 15 decembrie 2004, Curtea de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și completată, a dispus să-i aplice directorului C.I., amendă civilă egală cu salariul pe care acesta îl încasează de la instituție, pe 2 luni. De asemenea, a dispus și anularea procesului-verbal de constatare a abaterilor prevăzute de art. 127 lit. b) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 77/2002, în ce privește pe contabilul-șef A.T. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că directorul C.I. se face vinovat de neaducerea la îndeplinire în totalitate, a măsurii nr. 2, dispusă prin decizia nr. 7/2004, săvârșind abaterea civilă prevăzută de art. 127 lit. b) din Legea nr. 94/1992.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, C.I., susținând, în esență, că instanța de fond nu a ținut cont de toate actele depuse la dosar. Astfel, instanța reține că C.I. se face vinovat de neaducerea la îndeplinire în totalitate a măsurii nr. 2 din decizia nr. 7/2004, deși această măsură, așa cum rezultă din actele de la dosar, a fost îndeplinită în totalitate. A mai susținut și faptul că pentru stabilirea consumului real de piele pentru fiecare obiect vestimentar, trebuia constituită o comisie, însă întârzierea cu care s-a constituit aceasta, s-a datorat faptului că nu există experți atestați de un organ abilitat al statului care să facă astfel de expertize tehnice în croitorie. Înainte, însă, de a trece la analiza motivelor de recurs, urmează a se constata că soluționarea litigiului de față este de competența Curții de Apel București, căreia urmează a i se trimite dosarul, spre soluționare.

Într-adevăr, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 117/2003, privind preluarea activității jurisdicționale, de către instanțele judecătorești, precum și dispozițiilor art. 299 alin. (3) C. proc. civ., introdus prin art. 1 pct. 5 din Legea nr. 195/2004, de aprobare a O.U.G. nr. 58/2003, în conformitate cu care judecarea recursului este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea. Constatând că în cauză competența de soluționare a pricinii revine Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Trimite recursul declarat de C.I. împotriva deciziei nr. 1416 din 15 decembrie 2004, a Curții de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2005.