ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3566/2005

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă din 17 martie

2003 reclamanții C.T., B.G. și S.S. au chemat în judecată pe pârâții A.D. și T.E.

solicitând să fie obligați să repună în funcțiune instalația de gaze din

spălătoria situată pe scara C a blocului A6 din București, să plătească 100.000

lei daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere și să fie sancționați

potrivit O.U.G. nr. 84/2001.

Motivând acțiunea, reclamanții au

susținut că pârâții, având calitățile de președinte și administrator al

asociației de proprietari, fără acordul comitetului și aprobarea adunării

generale, au solicitat în luna noiembrie 2002 SC D. SA desființarea arzătorului

de la cazanul spălătoriei, lucrare efectuată, astfel că proprietarii

apartamentelor de pe scara C sunt privați de a mai folosi spălătoria.

Acțiunea a fost respinsă ca

nefondată prin sentința civilă nr. 7105 din 22 decembrie 2003 a Judecătoriei sectorului

4 București, iar apelul declarat de reclamanți a fost respins ca nefondat prin

decizia civilă nr. 456/A din 2 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă.

Instanțele au reținut că la data de

27 noiembrie 2002 SC D. SA a procedat la desființarea instalației de gaz

existentă în spălătoria situată la scara C a blocului A-6 urmare demersurilor

pârâților efectuate la cererea proprietarilor nemulțumiți că arzătorul de gaze

naturale era folosit de către reclamanți pentru a produce țuică, provocând

astfel un consum suplimentar de gaze.

S-a mai reținut ca reală

împrejurarea că pârâții nu au avut un mandat din partea adunării generale a

asociației de proprietari, ci numai acordul a 12 din cei 15 proprietari de pe

scara C, însă actele încheiate de pârâți au fost ratificate ulterior în

adunarea generală extraordinară din 10 mai 2003.

S-a statuat, prin raportare la

situația de fapt descrisă, că operațiunea de desființare în cauză este legală,

întrucât actele încheiate de mandatar cu depășirea împuternicirii primite sunt

valabile dacă mandantul le-a ratificat expres sau tacit, potrivit prevederilor

art. 1546 C. civ.

Reclamanții au declarat recurs

enunțând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în

dezvoltarea cărora au susținut că instanțele au încălcat prevederile art. 480

și art. 998 C. civ., prin nesocotirea dreptului lor coindiviz asupra

spălătoriei, cazanului și arzătorului, neobservând că acest drept nu putea să

le fie încălcat de către pârâți, și prin neantrenarea răspunderii civile

delictuale a pârâților, care i-au prejudiciat pe reclamanți, iar de asemenea

instanțele nu s-au pronunțat asupra probelor care atestă dreptul de proprietate

și asupra apărărilor prin care invocă dreptul lor de proprietate.

Pentru cele arătate, reclamanții au

cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, pe fond,

admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Recursul nu este întemeiat.

Pârâții, în calitățile lor de

președinte și, respectiv, administrator al asociației de proprietari au ca

atribuții, printre altele, și pe acelea de a administra și a exploata clădirea,

precum și de a-și asuma obligații în numele asociației de proprietari, potrivit

prevederilor art. 26 și art. 27 din Regulamentul-cadru al asociațiilor de

proprietari anexă la Legea nr. 114/1996.

Contrar susținerilor reclamanților,

prin desființarea instalației de gaz de la spălătoria comună, nu s-a adus

atingere însuși dreptului de coproprietate al acestora, măsura constituind doar

o modalitate de folosire a proprietății comune reglementată de adunarea

generală la data de 10 mai 2003 în temeiul dreptului său legal conferit prin

art. 24 lit. e) din Legea nr. 114/1996, modalitate circumscrisă dreptului de

administrare.

Împrejurarea, reală de altfel, că la

momentul desființării instalației pârâții au depășit limitele mandatului a fost

corect valorificată de instanțe în sensul că hotărârea ulterioară a adunării

generale a validat măsura luată de pârâți, dispozițiile art. 1546 C. civ. fiind

corect aplicate.

Ca urmare, măsura încriminată nu

constituie delict civil, astfel că nu poate fi antrenată nici răspunderea

pârâților.

În fine, instanțele nu au negat

dreptul de proprietate al reclamanților și nici vreunul din atributele

acestuia, statuând doar că măsura luată de pârâți nu contravine legii, astfel

că nu poate fi primită critica din recurs referitoare la nepronunțarea asupra

unui mijloc de apărare sau asupra probelor administrate.

Ca urmare, neexistând nici una din

încălcările legii pretinse de reclamanți, recursul va fi respins ca nefondat

potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Căzând astfel în pretențiile deduse

judecății recursului, reclamanții vor fi obligați în solidar, conform art. 274

și art. 277 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată făcute în comun

de către pârâți, constând în onorariu de avocat, așa cum rezultă din dovezile

depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții C.T., B.G. și S.S. împotriva deciziei nr. 456/A din 2

iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de

muncă.

Obligă în solidar pe reclamanți să

plătească pârâților solidari A.D. și T.E., 3.000.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 5 mai 2005.