ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5877/2005

Decizia nr. 5877

Dosar nr. 1767/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Obiectul cauzei de față îl constituie

încuviințarea executării silite prin poprire formulată de Biroul Executorilor

Judecătorești E.&P. la cererea creditoarei SC M.D. SRL, în temeiul art. 373

1

C. proc. civ.

Cererea de încuviințare a executării

silite prin poprire a fost respinsă de Judecătoria sectorului 3 București,

Biroul executări silite prin încheierea din 24 martie 2004 pronunțată în

dosarul nr. 1356/2004.

Apelul declarat de creditoare împotriva

acestei încheieri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2198-A din 19

octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Împotriva acestei ultime decizii a

declarat recurs creditoarea.

Se reține că încheierea primei instanțe

s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit dispozițiilor

art. 373

1

alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia

încuviințării executării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă.

Conform art. 721 C. proc. civ.

„Dispozițiile codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materie

civilă [...]”, iar Cartea a III-a (art. 331 –339) C. proc. civ. cuprinde

„Dispoziții generale privitoare la procedurile necontencioase”, astfel încât

norma din art. 373

1

C. proc. civ. se interpretează potrivit celei

din art. 331–339 din același cod.

Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ.

„Apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de

tribunal [...]”, iar art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanța de

executare este judecătoria [...]” care „încuviințează executarea silită prin

încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților” [art. 373

1

alin. (2)].

Norma imperativă privitoare la compunerea

instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută de art. 56 din Legea

nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data judecării în

primă instanță și în apel.

Textul cuprins la art. 56 alin. (1) pct. 1

lit. a) din aceeași lege atribuie și judecătorului stagiar competența

soluționării cererii de încuviințare a executării silite și a celei de

investire cu formulă executorie.

Ambele proceduri intermediare, între faza

judiciară a procesului civil și faza executării silite, sunt necontencioase și

caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu printr-o judecată,

limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.

Așadar, soluționarea cererii de către un

judecător (chiar și stagiar) nu poate să atribuie competența judecării apelului

curții de apel, iar când cererea se soluționează de către președintele

instanței apelul să rămână de competența tribunalului [art. 339 alin. (3) teza

I C. proc. civ.].

O asemenea divizare a competenței

judecării apelului în aceeași cerere nu poate fi primită, fiind în contradicție

cu principiul unicității căilor de atac, astfel că formularea din art. 339

alin. (3) C. proc. civ. „apelul împotriva încheierii date de președintele

judecătoriei” trebuie interpretată nu exclusivist literar, ci, în primul rând,

sistematic și teleologic.

În consecință, apelul a fost judecat de o

instanță necompetentă, în speță Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, ceea ce atrage casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei

Tribunalului București, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ. pentru

judecarea apelului declarat împotriva încheierii din 24 martie 2004 a

Judecătoriei sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoarea

SC M.D. SRL împotriva deciziei nr. 2198-A din 19 octombrie 2004 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza

Tribunalului București, pentru competentă soluționare în apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 iulie 2005.