ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5877/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5877/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Decizia nr. 5877 Dosar nr. 1767/2005 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Obiectul cauzei de față îl constituie încuviințarea executării silite prin poprire formulată de Biroul Executorilor Judecătorești E.&P. la cererea creditoarei SC M.D. SRL, în temeiul art. 373 1 C. proc. civ. Cererea de încuviințare a executării silite prin poprire a fost respinsă de Judecătoria sectorului 3 București, Biroul executări silite prin încheierea din 24 martie 2004 pronunțată în dosarul nr. 1356/2004. Apelul declarat de creditoare împotriva acestei încheieri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2198-A din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs creditoarea. Se reține că încheierea primei instanțe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 373 1 alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviințării executării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă. Conform art. 721 C. proc. civ. „Dispozițiile codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă [...]”, iar Cartea a III-a (art. 331 –339) C. proc. civ. cuprinde „Dispoziții generale privitoare la procedurile necontencioase”, astfel încât norma din art. 373 1 C. proc. civ. se interpretează potrivit celei din art. 331–339 din același cod. Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc.
civ. „Apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de tribunal [...]”, iar art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanța de executare este judecătoria [...]” care „încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților” [art. 373 1 alin. (2)]. Norma imperativă privitoare la compunerea instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută de art. 56 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data judecării în primă instanță și în apel. Textul cuprins la art. 56 alin. (1) pct. 1 lit. a) din aceeași lege atribuie și judecătorului stagiar competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite și a celei de investire cu formulă executorie.
Ambele proceduri intermediare, între faza judiciară a procesului civil și faza executării silite, sunt necontencioase și caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia. Așadar, soluționarea cererii de către un judecător (chiar și stagiar) nu poate să atribuie competența judecării apelului curții de apel, iar când cererea se soluționează de către președintele instanței apelul să rămână de competența tribunalului [art. 339 alin. (3) teza I C. proc. civ.]. O asemenea divizare a competenței judecării apelului în aceeași cerere nu poate fi primită, fiind în contradicție cu principiul unicității căilor de atac, astfel că formularea din art. 339 alin. (3) C. proc.
civ. „apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei” trebuie interpretată nu exclusivist literar, ci, în primul rând, sistematic și teleologic. În consecință, apelul a fost judecat de o instanță necompetentă, în speță Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, ceea ce atrage casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei Tribunalului București, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ. pentru judecarea apelului declarat împotriva încheierii din 24 martie 2004 a Judecătoriei sectorului 3 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de creditoarea SC M.D. SRL împotriva deciziei nr. 2198-A din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza Tribunalului București, pentru competentă soluționare în apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.