ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5900/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Obiectul cererii de față îl constituie încuviințarea

executării silite a unor obligații ce decurg din contractul de credit nr.

540054 din 10 decembrie 2002.

Cererea introdusă de executorul

judecătoresc a fost respinsă prin încheierea din 6 iulie 2004 a Judecătoriei

Galați iar apelul creditoarei SC O. SA a fost respins ca nefondat, prin decizia

nr. 1273/A din 11 octombrie 2004 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Încheierea primei instanțe s-a dat

în camera de consiliu, fără citarea părților, după dispoziția din art. 373

1

alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviințării executării silite

fiind, fără echivoc, necontencioasă.

Conform art. 721 C. proc. civ.

„Dispozițiile codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materie

civilă...”, iar în Cartea a III-a (art. 331–339 C. proc. civ.) sunt

„Dispozițiile generale privitoare la procedurile necontencioase”, astfel că

norma din art. 373

1

C. proc. civ. se interpretează celei din art.

331–339 C. proc. civ.

Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc.

civ., „Apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă

de tribunal ...”, iar dispoziția art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că

„instanța de executare este judecătoria ...”, care „încuviințează executarea

silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților” [art.

373

1

alin. (2)].

Norma imperativă relativă la

compunerea instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56

din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data

judecării în primă instanță și în apel.

Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit.

a) din aceeași lege atribuie și judecătorului stagiar competența soluționării

cererii de încuviințare a executării silite și a celei de investire cu formulă

executorie.

Ambele proceduri intermediare, între

faza judiciară a procesului civil și faza executării silite, sunt

necontencioase și caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu

printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.

Așadar, soluționarea cererii de

către un judecător (chiar și stagiar) nu poate să atribuie competența judecării

apelului curții de apel, iar când cererea se soluționează de președintele

instanței apelul să rămână de competența tribunalului [art. 339 alin. (3) teza

I C. proc. civ.].

O

asemenea divizare a competenței judecării apelului în aceeași cerere nu poate

fi primită, fiind în contradicție cu principiul unicității căilor de atac,

astfel că formularea din art. 339 alin. (3) C. proc. civ., „apelul împotriva

încheierii date de președintele judecătoriei” trebuie interpretată nu

exclusivist literal, ci, în primul rând, sistematic și teleologic.

În consecință, apelul a fost judecat

de o instanță necompetentă, Curtea de Apel Galați, ceea ce atrage casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei, conform art. 312/C C. proc. civ.,

pentru soluționarea apelului contra încheierii din 6 iulie 2004 a Judecătoriei

Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

creditoarea SC O. SA Galați împotriva deciziei nr. 1273/A din 11 octombrie 2004

a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza

Tribunalului Galați pentru soluționarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 iulie 2005.