ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4853/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Tribunalului Hunedoara, reclamanta S.V. a chemat în judecată pe pârâții

Consiliul Local Deva și Municipiului Deva prin primar, solicitând instanței ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună retrocedarea suprafeței de 187 mp teren,

ce a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, prin Decretul Consiliului

de Stat nr. 252 din 8 iunie 1983, din terenul proprietatea sa și a soțului său,

decedat, în suprafață totală de 800 mp, înscris în C.F. nr. 275 Deva.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență,

că folosește neîntrerupt această suprafață de teren încă din anul 1962, de când

l-a cumpărat și că, deși prin respectivul decret s-a dispus exproprierea unei

suprafețe de teren de 187 mp, în scopul construirii a 92 de apartamente și a

dotărilor comerciale aferente, în realitate pentru aceste obiective nu au

demarat lucrările și nu au fost niciodată construite, în fapt nefiind deposedată

de teren.

De asemenea, reclamanta a arătat că, în ultima

perioadă, vecinul din partea de SV a proprietății sale pretinde că ar folosi

necuvenit o suprafață de 153 mp din terenul ce i-ar fi fost atribuit lui

printr-un ordin al prefectului de Hunedoara, invocând ca argument al pretenției

sale decretul de expropriere pentru cauză de utilitate publică nr. 252/1983,

act normativ ce nu a fost pus în executare.

În cauză au fost depuse cereri de intervenție în

interes propriu de către P.C. și S.H.V., invocându-se faptul că, prin ordinul prefectului

de Hunedoara nr. 107/1993, familiei P. i-a fost atribuită în proprietate o

suprafață de teren intravilan de 253 mp, pe care s-a început edificarea unei

construcții, ulterior acest teren fiind vândut intervenientului S.H.V., care

este actualul proprietar. De asemenea, s-a mai arătat că, în urma exproprierii

survenite în anul 1983 reclamanta S.V. a fost despăgubită, la cererea sa.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 721 din

11 septembrie 2003 a respins atât acțiunea principală formulată de reclamantă,

cât și cererile de intervenție în interes propriu.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că

reclamanta nu a dovedit faptul că scopul exproprierii nu s-a realizat și că,

legea specială care reglementează situația imobilelor expropriate este Legea

nr. 10/2001, prin dispozițiile art. 11, iar reclamanta nu a respectat procedura

prealabilă prevăzută de art. 21 din lege, pierzând astfel dreptul de a mai

solicita în justiție restituirea imobilului. Respingerea cererilor de intervenție

a fost motivată de faptul că acestea au avut mai mult caracterul unor apărări,

intervenienții neformulând nici o pretenție care să fie dedusă judecății.

Împotriva acestei hotărârii au declarat apel

reclamanta S.V. și intervenienții P.C. și S.H.V.

În apelul său, reclamanta a arătat că decretul de

expropriere nu a fost pus în aplicare niciodată, așa încât a folosit în mod

continuu și neîntrerupt terenul și că, în mod greșit, prima instanță a motivat

respingerea acțiunii pe argumentul că nu a urmat procedura reglementată de Legea

nr. 10/2001, când, în realitate, pentru acest imobil nu sunt aplicabile dispozițiile

legii speciale menționate, întrucât, prin acțiune, nu a urmărit restituirea

terenului, ce se află în posesia sa, ci să se constate nulitatea titlului

statului și că, după intrarea în vigoare a actualei Constituții, dreptul său de

proprietate, cuprins în Decretul nr. 252/1983, nu mai putea fi transferat în

favoarea statului, nemaiexistând temei legal, actul normativ de expropriere

devenind caduc.

Intervenienții P.C .și S.H.V. au solicitat admiterea

apelurilor formulate, cu consecința admiterii cererilor de intervenție, și respingerea

apelului reclamantei. În plus, intervenientul S.H.V. a justificat interesul

legitim pe care îl are deoarece a cumpărat terenul de la P.C. și, fără intervenția

în cauză, exista riscul ca un drept să fi fost pierdut sau ignorat.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr.

1520 din 14 octombrie 2004, a respins apelurile ca nefondate, reținând, cu

privire la apelul reclamantei că, acțiunea sa a fost legal respinsă față de

prevederile art. 6 alin. (1) și art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar în ceea ce

privește apelurile intervenienților, s-a reținut în motivarea soluției că, de

asemenea, în mod legal au fost respinse cererile de intervenție deoarece nu

justifică nici un interes în promovarea lor, întrunind doar caracterul unor apărări

față de acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a

recursului reclamanta S.V., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ. și reiterând faptul că, scopul exproprierii nu s-a realizat și că

terenul în litigiu a rămas în continuare în posesia și folosința sa, așa cum a

dovedit cu probatoriul administrat în cauză.

De asemenea, reclamanta a susținut, prin motivele de

recurs, faptul că imobilului nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001,

cum greșit au reținut instanțele în cauză, și că, din cuprinsul acțiunii

introductive reiese scopul urmărit, și anume, să se constate că decretul de

expropriere a devenit caduc, și nu să îi fie restituită în natură suprafața de

teren, deoarece aceasta nu a fost preluată de stat niciodată.

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru

următoarele considerente :

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat

că folosește neîntrerupt suprafața de teren încă din anul 1962, de când l-a

cumpărat, și că, deși acest imobil a fost expropriat pentru cauză de utilitate

publică, ansamblul de locuințe ce trebuia realizat în zonă nu a fost construit și,

prin urmare, scopul exproprierii nu a fost atins, nefăcându-se nici ulterior o

altă declarație de utilitate publică pentru teren.

Ulterior, în toate fazele procesuale ale litigiului,

prin cererile formulate, reclamanta a reiterat faptul că terenul în litigiu se

află în posesia și folosința sa și că nu a fost niciodată preluat de stat.

De asemenea, reclamanta a învederat constant că, prin

acțiunea promovată urmărește anularea decretului de expropriere nr. 252/1983,

act normativ care, de altfel, a devenit caduc.

Aceste susțineri au fost pe deplin dovedite de

reclamantă cu probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri (extras de

carte funciara, certificat fiscal, decretul de expropriere cu anexele sale) și raportul

de expertiză tehnică de specialitate topografică, din care rezultă că suprafața

de teren în litigiu se află în posesia și folosința reclamantei, iar pe terenul

expropriat prin Decretul nr. 252/1983 nu se află nici o construcție.

În acest sens, este de reținut că, instanța de fond a

arătat în motivarea sentinței că, potrivit extrasului de C.F. nr. 275 Deva, nr.

top 3092/2/2/b/3, terenul în suprafață de 735 mp este proprietatea reclamantei S.V.,

iar instanța de apel a reținut în considerentele deciziei pronunțate că, prin

expertiza topografică efectuată în cauză se demonstrează că acțiunea reclamantei

viza exclusiv suprafața de 187 mp, ce nu se regăsește la intervenienți, ci

dimpotrivă, într-adevăr, este în posesia reclamantei, delimitată clar prin îngrădirea

gospodăriei acesteia. Cu toate acestea, instanțele nu au avut în vedere

dovezile administrate în cauză ce probau susținerile reclamantei din acțiunea

introductivă, reiterate ulterior în toate fazele procesuale, și, în mod greșit,

au respins cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, este evident că, în raport de situația

de fapt reținută, dovedită prin probatoriul administrat și, față de cauza

acțiunii, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, este

întemeiată.

Față de cele ce preced, recursul urmează a fi admis,

decizia atacată va fi casată și apelul reclamantei va fi admis, cu consecința

desființării sentinței, admiterii acțiunii și respingerii cererilor de intervenție

în interes propriu formulate de intervenienții P.C. și S.H.V. în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamanta S.V. împotriva

deciziei civile nr. 1520 din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, pe

care o casează și admite apelul reclamantei.

Schimbă în tot sentința, în sensul că admite acțiunea

și obligă pe pârâții Consiliul Local Deva și Municipiului Deva prin primar să

retrocedeze reclamantei suprafața de 187 mp, situată în municipiul Deva, înmatriculată

în C.F. nr. 275 Deva, identificată în anexele la Decretul nr. 252/1983.

Respinge cererile de intervenție în interes propriu

introduse de intervenienții S.H.V. și P.C.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.