ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4853/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4853/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul
Tribunalului Hunedoara, reclamanta S.V. a chemat în judecată pe pârâții
Consiliul Local Deva și Municipiului Deva prin primar, solicitând instanței ca,
prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună retrocedarea suprafeței de 187 mp teren,
ce a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, prin Decretul Consiliului
de Stat nr. 252 din 8 iunie 1983, din terenul proprietatea sa și a soțului său,
decedat, în suprafață totală de 800 mp, înscris în C.F. nr. 275 Deva.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență,
că folosește neîntrerupt această suprafață de teren încă din anul 1962, de când
l-a cumpărat și că, deși prin respectivul decret s-a dispus exproprierea unei
suprafețe de teren de 187 mp, în scopul construirii a 92 de apartamente și a
dotărilor comerciale aferente, în realitate pentru aceste obiective nu au
demarat lucrările și nu au fost niciodată construite, în fapt nefiind deposedată
de teren.
De asemenea, reclamanta a arătat că, în ultima
perioadă, vecinul din partea de SV a proprietății sale pretinde că ar folosi
necuvenit o suprafață de 153 mp din terenul ce i-ar fi fost atribuit lui
printr-un ordin al prefectului de Hunedoara, invocând ca argument al pretenției
sale decretul de expropriere pentru cauză de utilitate publică nr. 252/1983,
act normativ ce nu a fost pus în executare.
În cauză au fost depuse cereri de intervenție în
interes propriu de către P.C. și S.H.V., invocându-se faptul că, prin ordinul prefectului
de Hunedoara nr. 107/1993, familiei P. i-a fost atribuită în proprietate o
suprafață de teren intravilan de 253 mp, pe care s-a început edificarea unei
construcții, ulterior acest teren fiind vândut intervenientului S.H.V., care
este actualul proprietar. De asemenea, s-a mai arătat că, în urma exproprierii
survenite în anul 1983 reclamanta S.V. a fost despăgubită, la cererea sa.
Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 721 din
11 septembrie 2003 a respins atât acțiunea principală formulată de reclamantă,
cât și cererile de intervenție în interes propriu.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că
reclamanta nu a dovedit faptul că scopul exproprierii nu s-a realizat și că,
legea specială care reglementează situația imobilelor expropriate este Legea
nr. 10/2001, prin dispozițiile art. 11, iar reclamanta nu a respectat procedura
prealabilă prevăzută de art. 21 din lege, pierzând astfel dreptul de a mai
solicita în justiție restituirea imobilului. Respingerea cererilor de intervenție
a fost motivată de faptul că acestea au avut mai mult caracterul unor apărări,
intervenienții neformulând nici o pretenție care să fie dedusă judecății.
Împotriva acestei hotărârii au declarat apel
reclamanta S.V. și intervenienții P.C. și S.H.V.
În apelul său, reclamanta a arătat că decretul de
expropriere nu a fost pus în aplicare niciodată, așa încât a folosit în mod
continuu și neîntrerupt terenul și că, în mod greșit, prima instanță a motivat
respingerea acțiunii pe argumentul că nu a urmat procedura reglementată de Legea
nr. 10/2001, când, în realitate, pentru acest imobil nu sunt aplicabile dispozițiile
legii speciale menționate, întrucât, prin acțiune, nu a urmărit restituirea
terenului, ce se află în posesia sa, ci să se constate nulitatea titlului
statului și că, după intrarea în vigoare a actualei Constituții, dreptul său de
proprietate, cuprins în Decretul nr. 252/1983, nu mai putea fi transferat în
favoarea statului, nemaiexistând temei legal, actul normativ de expropriere
devenind caduc.
Intervenienții P.C .și S.H.V. au solicitat admiterea
apelurilor formulate, cu consecința admiterii cererilor de intervenție, și respingerea
apelului reclamantei. În plus, intervenientul S.H.V. a justificat interesul
legitim pe care îl are deoarece a cumpărat terenul de la P.C. și, fără intervenția
în cauză, exista riscul ca un drept să fi fost pierdut sau ignorat.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr.
1520 din 14 octombrie 2004, a respins apelurile ca nefondate, reținând, cu
privire la apelul reclamantei că, acțiunea sa a fost legal respinsă față de
prevederile art. 6 alin. (1) și art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar în ceea ce
privește apelurile intervenienților, s-a reținut în motivarea soluției că, de
asemenea, în mod legal au fost respinse cererile de intervenție deoarece nu
justifică nici un interes în promovarea lor, întrunind doar caracterul unor apărări
față de acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a
recursului reclamanta S.V., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9
C. proc. civ. și reiterând faptul că, scopul exproprierii nu s-a realizat și că
terenul în litigiu a rămas în continuare în posesia și folosința sa, așa cum a
dovedit cu probatoriul administrat în cauză.
De asemenea, reclamanta a susținut, prin motivele de
recurs, faptul că imobilului nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001,
cum greșit au reținut instanțele în cauză, și că, din cuprinsul acțiunii
introductive reiese scopul urmărit, și anume, să se constate că decretul de
expropriere a devenit caduc, și nu să îi fie restituită în natură suprafața de
teren, deoarece aceasta nu a fost preluată de stat niciodată.
Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru
următoarele considerente :
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat
că folosește neîntrerupt suprafața de teren încă din anul 1962, de când l-a
cumpărat, și că, deși acest imobil a fost expropriat pentru cauză de utilitate
publică, ansamblul de locuințe ce trebuia realizat în zonă nu a fost construit și,
prin urmare, scopul exproprierii nu a fost atins, nefăcându-se nici ulterior o
altă declarație de utilitate publică pentru teren.
Ulterior, în toate fazele procesuale ale litigiului,
prin cererile formulate, reclamanta a reiterat faptul că terenul în litigiu se
află în posesia și folosința sa și că nu a fost niciodată preluat de stat.
De asemenea, reclamanta a învederat constant că, prin
acțiunea promovată urmărește anularea decretului de expropriere nr. 252/1983,
act normativ care, de altfel, a devenit caduc.
Aceste susțineri au fost pe deplin dovedite de
reclamantă cu probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri (extras de
carte funciara, certificat fiscal, decretul de expropriere cu anexele sale) și raportul
de expertiză tehnică de specialitate topografică, din care rezultă că suprafața
de teren în litigiu se află în posesia și folosința reclamantei, iar pe terenul
expropriat prin Decretul nr. 252/1983 nu se află nici o construcție.
În acest sens, este de reținut că, instanța de fond a
arătat în motivarea sentinței că, potrivit extrasului de C.F. nr. 275 Deva, nr.
top 3092/2/2/b/3, terenul în suprafață de 735 mp este proprietatea reclamantei S.V.,
iar instanța de apel a reținut în considerentele deciziei pronunțate că, prin
expertiza topografică efectuată în cauză se demonstrează că acțiunea reclamantei
viza exclusiv suprafața de 187 mp, ce nu se regăsește la intervenienți, ci
dimpotrivă, într-adevăr, este în posesia reclamantei, delimitată clar prin îngrădirea
gospodăriei acesteia. Cu toate acestea, instanțele nu au avut în vedere
dovezile administrate în cauză ce probau susținerile reclamantei din acțiunea
introductivă, reiterate ulterior în toate fazele procesuale, și, în mod greșit,
au respins cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, este evident că, în raport de situația
de fapt reținută, dovedită prin probatoriul administrat și, față de cauza
acțiunii, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, este
întemeiată.
Față de cele ce preced, recursul urmează a fi admis,
decizia atacată va fi casată și apelul reclamantei va fi admis, cu consecința
desființării sentinței, admiterii acțiunii și respingerii cererilor de intervenție
în interes propriu formulate de intervenienții P.C. și S.H.V. în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta S.V. împotriva
deciziei civile nr. 1520 din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, pe
care o casează și admite apelul reclamantei.
Schimbă în tot sentința, în sensul că admite acțiunea
și obligă pe pârâții Consiliul Local Deva și Municipiului Deva prin primar să
retrocedeze reclamantei suprafața de 187 mp, situată în municipiul Deva, înmatriculată
în C.F. nr. 275 Deva, identificată în anexele la Decretul nr. 252/1983.
Respinge cererile de intervenție în interes propriu
introduse de intervenienții S.H.V. și P.C.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.