- Dosarul nr.
- 97/2004
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 24 septembrie 2004
Decizia nr. 7859/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 97/2004 — conflict de competență împotriva deciziei nr. 172/2005 a Curții de Apel Alba Iulia
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din ședința camerei de consiliu din 24 septembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Blaj în dosarul nr. 97/2004 a fost admisă cererea formulată de executorul judecătoresc T.V.P. și încuviințată executarea silită pornită la cererea creditorilor C.E. și C.S. asupra debitorilor Z.I. și Z.A. în temeiul: sentinței civile nr. 803/2001 pronunțată de Judecătoria Blaj, deciziei civile nr. 125/A/2001 de Tribunalul Alba, încheierii din 3 martie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, deciziei civile nr. 590/2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, deciziei civile nr. 42/2002 pronunțată de Tribunalul Alba și deciziei civile nr. 1002/A/2002 pronunțată de Tribunalul Alba.
Împotriva acestei încheieri au declarat apel debitorii, înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea hotărârii instanței de executare în sensul respingerii cererii de încuviințare a executării silite. Prin decizia civilă nr. 172/A/2005, Curtea de Apel Alba Iulia și-a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Alba, reținând incidența art. 3 pct. 2 parag. final C. proc. civ. așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 65/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr. 493/2004 și dispozițiile speciale prevăzute de art. 373 alin. (2) și art. 339 alin. (3) C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 112/A/2005 Tribunalul Alba a declinat competența de soluționare a apelului declarat de debitorii Z.A.
și Z.I. împotriva încheierii, pronunțată de Judecătoria Blaj la 24 septembrie 2004 în dosarul execuțional nr. 97/2004 în favoarea Curții de Apel Alba Iulia și constatând existența conflictului negativ de competență a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență. Soluționând conflictului negativ de competență instanța supremă reține următoarele: Alin. (2) al art. 373 1 C. proc. civ. a fost modificat prin art. I pct. 65 din Legea nr. 219/2005, norme procedurale de imediată aplicare. Potrivit acestui text de lege, încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor. În cazul cererilor de încuviințare a executării silite se pronunță o încheiere în camera de consiliu, fără citarea părților, într-o procedură necontencioasă.
Recursul împotriva încheierii date în procedură necontencioasă se judecă de tribunal conform art. 339 alin. (3) C. proc. civ. În consecință, competența materială de soluționare a recursului revine Tribunalului Alba.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește competența soluționării recursului declarat împotriva încheierii din 24 septembrie 2004 a Judecătoriei Blaj în favoarea Tribunalului Alba. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2005.