ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5479/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

14 februarie 2003 îl constituie, constatarea că imobilul, ap. 100 bloc LS, este

bun comun dobândit în timpul căsătoriei în cote egale de ½;

- anularea contractului de

vânzare-cumpărare autentificat la 28 noiembrie 2001 a acestui bun imobil și

- anularea înscrierii acestui

contract în C.F. și restabilirea situației anterioare de C.F.

Judecătoria Aleșd, prin sentința

civilă nr. 532 din 18 septembrie 2003 a respins acțiunea reținând că:

- reclamantul A.C.A. era proprietar

exclusiv al bunului litigios, în C.F., fiind intabulat ca bun propriu al său;

- contractul de vânzare-cumpărare

îndeplinește condițiile de validitate, nefiind nici un element care să ateste

susținerea reclamantului A.C. că ar fi un contract de împrumut.

În sfârșit, relativ la susținerea din

acțiune că prețul a fost neserios (22 milioane lei în loc de 70 milioane) s-a

reținut că raportul de evaluare al scrisului Notarului Public a stabilit că

valoarea la data vânzării, era de 15 milioane lei, iar prețul de cumpărare

achitat de reclamant vânzătoarei 2 SC L.R. SA, în iunie 2001, a fost de

6.017.602 lei (cu 5 luni înaintea actului de vânzare din litigiu).

Prin decizia civilă nr. 217 din 18

martie 2004 Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul reclamantului,

cu aceleași argumente ca cele din sentința atacată.

Contra deciziei și sentinței

reclamantei au declarat recurs, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

invocând aceleași susțineri ca cele din apel;

- deși a recunoscut caracterul de

bun comun al apartamentului, a respins cererea fiind lipsită de interes în

raport de soarta celorlalte cereri;

- deși prețul real este altul pentru

o asemenea garsonieră s-a reținut că, totuși, este un preț serios, mai ales că

s-a achitat în rate de câte 100 dolari SUA/lună, iar

- faptul că garsoniera vândută nu a

fost încă predată, ci recurenții o folosesc în prezent, atestă existența unui

act simulat, imposibil de dovedit prin înscris, acela al împrumutului.

A.C.A. a fost testatorul contractului

de închiriere nr. 2055 din 20 iunie 1996 încheiat cu SC L.R., pentru

apartamentul (garsoniera) nr. 100 în suprafață de 25,24 mp.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 985 din 27 iunie 2001 (fila 32 fond) garsoniera este cumpărată de A.C.A. cu

prețul de 6.017.602 lei, actul fiind intabulat în C.F. la 28 iunie 2001 sub nr.

759 cu mențiunea „bun propriu”.

Ulterior, la 28 noiembrie 2001 (după

5 luni) A.C.A. vinde pârâtei aceeași garsonieră cu prețul de 22 milioane lei,

adică 700 dolari SUA la cursul de 31,400 lei/dolari SUA.

În conținutul actului autentic nu

există nici o clauză specială ori mențiune din care să rezulte sau să se poată

deduce că este un act simulat și că în realitate contractul este de împrumut.

Analiza cererii de anulare se va face

mai întâi, căci acțiunea s-a introdus de ambii soți, fără a fi invocat lipsa

consimțământului soției, ci alte motive de nulitate relativă, actul simulat și

prețul neserios.

Procedând în acest mod și constatând

că cererea în anulare este nefondată, în mod corect, instanțele au reținut că

acțiunea celor doi soți, în aceeași calitate procesuală, nu are motiv și nici

interes pentru a se constata caracterul de bun comun al garsonierei vândute.

Așadar, înșiși recurenții, în

finalul motivelor de recurs, relevă că acest act simulat este imposibil de

dovedit, astfel că rămâne în discuție doar calitatea prețului, de a fi serios

și determinat.

Conform art. 1303 C. civ. „Prețul

vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți”.

Recurenții au susținut că prețul este

disproporționat, apreciind că cel real ar fi de cca 70 milioane lei, față de

cel din actul autentic de 22 milioane lei, iar instanțele au apelat, în mod

judicios, la evaluantul autorizat și utilizat, ca atare, de Notarul Public,

care l-a fixat, în perioada iunie 2001, la 15 milioane lei.

Recurenții, în raport de acest regim

nu au solicitat o altă probă pertinentă, astfel că nu se poate conchide că

prețul este neserios sau vădit disproporționat, așa cum se pretinde de

reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanții A.C.A. și A.F.D. împotriva deciziei civile nr. 217/A din 18 martie

2004 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2005.