ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5649/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 2 mai 2000, P.V. a chemat în judecată Municipiul Râmnicu

Vâlcea, prin primar, pentru revendicarea imobilului compus din construcții,

plantații și 817 mp teren, situat în municipiul Râmnicu Vâlcea. Totodată, a

cerut obligarea pârâtului să-i restituie fructele imobilului, însușite pe

nedrept.

Tribunalul Vâlcea, secția civilă,

prin sentința nr. 147 din 25 martie 2003, a respins, ca nefondată, acțiunea.

Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, prin decizia nr. 115 din 5 septembrie 2003, a respins, ca nefondat,

apelul reclamantei, cu motivarea că, în cauză, față de sentința civilă nr. 8834

din 20 noiembrie 1995 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sunt incidente

dispozițiile art. 1201 C. civ. referitoare la autoritatea lucrului judecat.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că întrucât litigiul

soluționat prin sentința civilă nr. 8834/1995 a avut un alt obiect, în mod

nelegal a fost reținută autoritatea lucrului judecat și respinsă, pe acest

temei, acțiunea.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1201 C. civ. „este

lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe

aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în

aceeași calitate”.

Rezultă că, în accepțiunea textului,

dacă există identitate de părți, obiect și cauză, drepturile recunoscute

printr-o hotărâre definitivă nu pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară,

dată în alt proces. Ca atare, o cerere poate fi judecată, în mod definitiv, o

singură dată, fiind legal prezumat că soluția cuprinsă în prima hotărâre

exprimă adevărul.

Întrucât această prezumție este

absolută și irevocabilă, iar procesual, în sensul art. 166 C. proc. civ.,

constituie o excepție de fond peremptorie, inevitabil, o a doua cerere cu

același obiect, aceeași cauză și între aceleași părți, trebuie respinsă, ca

inadmisibilă.

În speță, prin sentința civilă nr.

8834 din 20 noiembrie 1995, a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pronunțată între

aceleași părți, s-a hotărât că pretenția reclamantei asupra unui teren de 1494

mp (și fructelor acestuia) este fondată, pe temeiul art. 480 C. civ., în limita

suprafeței de 677 mp (identificată prin dispozitivul sentinței). Pentru

diferența de 817 mp teren a fost stabilită inexistența dreptului subiectiv (de

proprietate) invocat.

Or, în procesul de față, reclamanta

a reiterat, invocând existența aceluiași drept subiectiv, cererea de restituire

a diferenței de teren menționate. Întrucât, în sensul dispozițiilor art. 1201

C. civ. (reproduse mai sus) o asemenea cerere este, într-adevăr, inadmisibilă,

cu temei, prin hotărârile atacate, a fost respinsă.

Așa fiind, se impune respingerea

recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de P.V. împotriva

deciziei civile nr. 115/A din 5 septembrie 2003 a Curții de Apel Pitești ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie

2004.