ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1427/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1427/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 391 din 7 decembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 399 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția penală, la 4 octombrie 2004, în dosarul nr. 3475/2004, inculpatul P.G. a fost condamnat, la 15 ani de închisoare și 3 ani de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol în forma prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. Prin aceeași sentință s-a dispus: aplicarea prevederilor art. 71 și art. 64 C. pen.; menținerea stării de arest a inculpatului conform art. 350 alin. (1) C. proc.
pen.; deducerea din pedeapsă a perioadei in care inculpatul a fost reținut și apoi arestat preventiv; obligarea inculpatului la plata către partea civilă H.E. a unor daune morale în valoare de 40.000.000 lei stabilite conform art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., și a art. 998 C. civ., precum și la plata de cheltuieli judiciare către stat în valoare de 400.000 lei, conform art. 191 C. proc. pen. Totodată instanța a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) și a art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., hotărând achitarea lui P.G. în ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu pentru care fusese, de asemenea, trimis în judecată penală. În considerentele sentinței astfel pronunțate s-a reținut, în esență, că in dimineața zilei de 1 ianuarie 2004, în jurul orei 4.00, inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate H.M.
împotriva căreia a exercitat multiple acte de violență fizică. S-a mai reținut că împotriva voinței victimei aceasta a fost silită să aibă un raport sexual cu inculpatul și că în urma violențelor exercitate împotriva sa H.M. a decedat. Soluția de achitare a inculpatului în ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu a fost argumentată prin inexistența unor probe concludente care să ateste cu certitudine că pătrunderea inculpatului în locuința victimei ar fi avut loc fără acordul acesteia. Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și de inculpatul P.G. au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 391 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, la 7 decembrie 2004, în dosarul nr. 5853/2004.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că nici criticile parchetului referitoare la dovedirea implicită a comiterii de către autorul violului a infracțiunii de violare de domiciliu și nici aserțiunile inculpatului referitoare la nevinovăția sa. nu au suport probatoriu. Au fost, de asemenea, înlăturate criticile pe care inculpatul le-a adus modului de individualizare a pedepsei apreciindu-se că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale aplicabile în materie. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpatul P.G., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 337/2005.
În motivarea recursului declarat de parchet au fost reiterate criticile aduse soluției de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. Recurentul-inculpat a reluat la rândul său afirmațiile potrivit cărora nu ar fi comis infracțiunea de viol, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Recursurile sunt nefondate. Vinovăția inculpatului P.G. a fost stabilită, indubitabil, pe baza probelor științifice, care au atestat că H.M. și-a pierdut viața ca urmare a violențelor fizice exercitate asupra sa spre a fi forțată să întrețină un raport sexual, iar analiza mostrelor de secreție vaginală recoltate de la victimă a confirmat prezenta spermatozoizilor a căror formulă genetică corespundea celei a inculpatului.
În acest sens este de amintit estimarea conform căreia „ipoteza ca inculpatul să fie contribuitor la amestecul de secreții de pe tampoanele recoltate de la victimă, este de 5,66 x 10 15 de ori mai probabilă decât a doua ipoteză” în care „contribuitorul” ar fi „o altă persoană necunoscută din populația masculină europeană”. În același timp instanțele au reținut în mod justificat ca indicii suplimentare ale vinovăției inculpatului comportamentul acestuia din perioada imediat ulterioară momentului consumării infracțiunii, faptul că acesta a părăsit localitatea unde domicilia fără a-și preveni mama ca și împrejurarea că apărările sale pe parcursul urmăririi penale au fluctuat de la afirmarea inexistenței unor relații cu victima până la menționarea întreținerii unor relații sexuale cu H.M.
care ar fi avut insă loc cu acordul acesteia în perioada 23 decembrie - 30 decembrie 2003). Rezonabilă este însă și aprecierea instanțelor de fond și de apel conform căreia probele administrate nu oferă elemente pe baza cărora să se poată stabili cu certitudine dacă pătrunderea inculpatului în locuința victimei a avut loc cu sau fără acordul acesteia. Nu pot fi primite așadar criticile pe care recurenții le-au adus soluțiilor de achitare în cazul presupusei fapte de violare de domiciliu și respectiv de condamnare în cazul infracțiunii de viol reținute în sarcina inculpatului. Nefondată este și critica pe care recurentul inculpat a adus-o modului de individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată.
În acest sens, Curtea are în vedere că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde minimului special prevăzut de art. 197 alin. (3) teza a doua C. pen., și că prin urmare în speță aceasta nu poate fi considerată severă, cu atât mai mult cu cât individualizarea avută în vedere de instanțe își are un deplin suport legal în prevederile art. 52 și art. 72 C. proc. pen. Reținând deci că în cauză nu își găsesc incidența nici una dintre prevederile art. 385 9 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, respingând recursurile ca nefondate. Conform art. 88 C. pen., și art. 385 16 raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea se va pronunța și în sensul deducerii din pedeapsa aplicată recurentului inculpat a perioadelor în care acesta s-a aflat în stare de reținere și respectiv de arestare preventivă.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu mențiunea că onorariul pentru avocatul desemnat ca apărător din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 391 din 7 decembrie 2004 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii de 24 de ore, din data de 6 aprilie 2004 și timpul arestării preventive de la 9 aprilie 2004 la 25 februarie 2005. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1 600 000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.