ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1427/2005

deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpatul P.G. împotriva deciziei penale

nr. 391 din 7 decembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 399 pronunțată de Tribunalul

Bacău, secția penală, la 4 octombrie 2004, în dosarul nr. 3475/2004, inculpatul

P.G. a fost condamnat, la 15 ani de închisoare și 3 ani de interzicere a

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de viol în forma prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

Prin aceeași sentință s-a dispus:

aplicarea prevederilor art. 71 și art. 64 C. pen.;

menținerea stării de arest a inculpatului conform art.

350 alin. (1) C. proc. pen.;

deducerea din pedeapsă a perioadei in care inculpatul

a fost reținut și apoi arestat preventiv;

obligarea inculpatului la plata către partea civilă H.E.

a unor daune morale în valoare de 40.000.000 lei stabilite conform art. 14 și art.

346 alin. (1) C. proc. pen., și a art. 998 C. civ., precum și la plata de

cheltuieli judiciare către stat în valoare de 400.000 lei, conform art. 191 C.

proc. pen.

Totodată instanța a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit.

a) și a art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., hotărând achitarea lui P.G. în

ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu pentru care fusese, de

asemenea, trimis în judecată penală.

În considerentele sentinței astfel pronunțate s-a

reținut, în esență, că in dimineața zilei de 1 ianuarie 2004, în jurul orei

4.00, inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate H.M. împotriva căreia a

exercitat multiple acte de violență fizică.

S-a mai reținut că împotriva voinței victimei aceasta

a fost silită să aibă un raport sexual cu inculpatul și că în urma violențelor

exercitate împotriva sa H.M. a decedat.

Soluția de achitare a inculpatului în ceea ce privește

infracțiunea de violare de domiciliu a fost argumentată prin inexistența unor

probe concludente care să ateste cu certitudine că pătrunderea inculpatului în

locuința victimei ar fi avut loc fără acordul acesteia.

Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și de inculpatul P.G. au fost respinse, ca

nefondate, prin decizia penală nr. 391 pronunțată de Curtea de Apel Bacău,

secția penală, la 7 decembrie 2004, în dosarul nr. 5853/2004.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a

reținut că nici criticile parchetului referitoare la dovedirea implicită a

comiterii de către autorul violului a infracțiunii de violare de domiciliu și nici

aserțiunile inculpatului referitoare la nevinovăția sa. nu au suport

probatoriu.

Au fost, de asemenea, înlăturate criticile pe care inculpatul

le-a adus modului de individualizare a pedepsei apreciindu-se că instanța de

fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale aplicabile în materie.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen

legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpatul P.G., cauza

fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, cu numărul de dosar 337/2005.

În motivarea recursului declarat de parchet au fost reiterate

criticile aduse soluției de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

de violare de domiciliu.

Recurentul-inculpat a reluat la rândul său afirmațiile

potrivit cărora nu ar fi comis infracțiunea de viol, iar în subsidiar a

solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Recursurile sunt nefondate.

Vinovăția inculpatului P.G. a fost stabilită,

indubitabil, pe baza probelor științifice, care au atestat că H.M. și-a pierdut

viața ca urmare a violențelor fizice exercitate asupra sa spre a fi forțată să

întrețină un raport sexual, iar analiza mostrelor de secreție vaginală

recoltate de la victimă a confirmat prezenta spermatozoizilor a căror formulă genetică

corespundea celei a inculpatului.

În acest sens este de amintit estimarea conform căreia

„ipoteza ca inculpatul să fie contribuitor la amestecul de secreții de pe

tampoanele recoltate de la victimă, este de 5,66 x 10

15

de ori mai

probabilă decât a doua ipoteză” în care „contribuitorul” ar fi „o altă persoană

necunoscută din populația masculină europeană”.

În același timp instanțele au reținut în mod

justificat ca indicii suplimentare ale vinovăției inculpatului comportamentul

acestuia din perioada imediat ulterioară momentului consumării infracțiunii,

faptul că acesta a părăsit localitatea unde domicilia fără a-și preveni mama ca

și împrejurarea că apărările sale pe parcursul urmăririi penale au fluctuat de la

afirmarea inexistenței unor relații cu victima până la menționarea întreținerii

unor relații sexuale cu H.M. care ar fi avut insă loc cu acordul acesteia în

perioada 23 decembrie - 30 decembrie 2003).

Rezonabilă este însă și aprecierea instanțelor de fond

și de apel conform căreia probele administrate nu oferă elemente pe baza cărora

să se poată stabili cu certitudine dacă pătrunderea inculpatului în locuința

victimei a avut loc cu sau fără acordul acesteia.

Nu pot fi primite așadar criticile pe care recurenții

le-au adus soluțiilor de achitare în cazul presupusei fapte de violare de

domiciliu și respectiv de condamnare în cazul infracțiunii de viol reținute în

sarcina inculpatului.

Nefondată este și critica pe care recurentul inculpat

a adus-o modului de individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată.

În acest sens, Curtea are în vedere că pedeapsa

aplicată inculpatului corespunde minimului special prevăzut de art. 197 alin. (3)

teza a doua C. pen., și că prin urmare în speță aceasta nu poate fi considerată

severă, cu atât mai mult cu cât individualizarea avută în vedere de instanțe

își are un deplin suport legal în prevederile art. 52 și art. 72 C. proc. pen.

Reținând deci că în cauză nu își găsesc incidența nici

una dintre prevederile art. 385

9

C. proc. pen., Curtea va face

aplicarea art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, respingând

recursurile ca nefondate.

Conform art. 88 C. pen., și art. 385

16

raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea se va pronunța

și în sensul deducerii din pedeapsa aplicată recurentului inculpat a

perioadelor în care acesta s-a aflat în stare de reținere și respectiv de

arestare preventivă.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite

de judecarea cauzei în recurs, cu mențiunea că onorariul pentru avocatul

desemnat ca apărător din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpatul P.G. împotriva deciziei

penale nr. 391 din 7 decembrie 2004 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul

reținerii de 24 de ore, din data de 6 aprilie 2004 și timpul arestării

preventive de la 9 aprilie 2004 la 25 februarie 2005.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1 600

000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2005.