ÎCCJ, Decizia nr. 286/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 286/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra cererii de revizuire de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 184 din 4
iulie 2005, completul de 9 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat
de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 273 din 14 aprilie 2005, pronunțată de
secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1432/2005.
Petentul A.I. a solicitat
revizuirea acestei decizii, susținând că nu au fost examinate motivele de
recurs, în sensul că sentința atacată privește o altă cauză, decât cea care a
făcut obiectul sesizării.
Totodată, decizia a cărei
revizuire se cere, conține erori cu privire la cauză, cu referire la rezoluția
atacată.
În concluzie, petentul a
solicitat casarea deciziei a cărei revizuire s-a cerut și să se dispună
începerea urmăririi penale împotriva tuturor magistraților care s-au pronunțat
în cauză.
Examinând cauza, în raport
cu dispozițiile art. 39 C. proc. pen., se constată următoarele:
Potrivit art. 197 alin. (2)
C. proc. pen., „Dispozițiile relative la competența după materie sau după
calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la
publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”.
Totodată, prin art. 39 din
același cod s-a stabilit că: „(1)Excepția de necompetență materială și cea de
necompetență după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului
penal, până la pronunțarea hotărârii definitive...(3) Excepțiile de
necompetență pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părți sau puse în
discuția părților din oficiu”.
Prin urmare, în raport cu determinarea
precisă a competenței organelor de judecată prin legea procesual-penală,
instanțele de judecată au dreptul și, concomitent, obligația de a desfășura
activitate în limitele abilitării legale. Cu alte cuvinte, activitatea
instanțelor de judecată este limitată la actele procesuale și procedurale ce îi
revin potrivit normelor atributive de competență, stabilite prin legea
procesual-penală, cu excluderea de la efectuarea acestora, a oricărui alt organ
judiciar.
Așadar, în raport cu
caracterul imperativ, de ordine publică a normelor de competență, astfel cum
acestea au fost determinate de legea procesual-penală, este nulă orice hotărâre
pronunțată cu nesocotirea lor.
Or, prin art. 401 C. proc.
pen., sub denumirea marginală „Instanța competentă” s-a stabilit: „Competentă
să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă
instanță”.
În cauză, plângerea
întemeiată pe dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen. , formulată de
petentul A.I., a fost soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Drept urmare, conform art.
401 C. proc. pen., acestei instanțe îi revine competența examinării cererii de
revizuire formulată de petentul menționat, sub aspectul îndeplinirii
condițiilor și procedurii stabilite în Titlul II Cap. IV Secțiunea a II-a a Părții
speciale din același cod.
Așadar, excepția de
necompetență materială invocată de procuror se constată a fi întemeiată.
În consecință, pentru
considerentele ce preced, Curtea va admite excepția de necompetență materială,
va scoate cauza de pe rol și va trimite dosarul, spre soluționare, secției
penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția de necompetență
materială a completului de 9 judecători privind soluționarea cererii petentului
A.I.,
de revizuire a sentinței nr. 273 din
14 aprilie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, în dosarul nr. 1432/2005.
Scoate cauza de pe rol.
Trimite dosarul, spre soluționare,
secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 7 noiembrie 2005.