ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 597/2006

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 51 din 17 iunie 2005, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpata L.T. la: - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele, art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 raportat la art. 110 C. pen., a stabilit termen de încercare pe o durată de 2 ani și 6 luni. S-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen. Prin aceeași sentință s-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate O.G.

a fost recuperat integral prin restituirea bunurilor. Inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: La data de 14 aprilie 2004, partea vătămată O.G., cetățean german, a depus o plângere la organele de poliție a municipiului Sf. Gheorghe prin care a reclamat faptul că, în noaptea de 13 aprilie 2004, o persoană de sex feminin, de aproximativ 24-26 ani, profitând de faptul că dormea, i-a sustras din locuință suma de 10 milioane de lei, două aparate de fotografiat digitale, un telefon mobil marca, un ceas de mână și un inel de damă din argint, toate în valoare de 2500 Euro.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, partea vătămată O.G. a cunoscut-o pe inculpata L.T. prin intermediul internetului, în cursul lunii martie 2004, după care au comunicat atât prin internet cât și prin telefonul mobil, stabilit să se întâlnească în Brașov, în seara zilei de 13 aprilie 2004. În ziua stabilită, inculpata s-a deplasat de la Sibiu la Brașov cu un microbuz, întâlnindu-se, în jurul orelor 19,30, în autogara Brașov, cu partea vătămată. Cu autoturismul proprietatea părții vătămate, cei doi s-au deplasat la restaurantul T. din Brașov, unde au servit masa și consumat vin, până în jurul orelor 21 15 , după care, tot cu autoturismul condus de partea vătămată, s-au deplasat la reședința acestuia din municipiul Sf.

Gheorghe. La reședința părții vătămate, cei doi au vizionat un film, au consumat băuturi alcoolice (inculpata vin și lichior, iar partea vătămată vin), făcut baie și, după un raport sexual oral, partea vătămată a adormit. Când s-a trezit, în jurul orelor 5,00, partea vătămată a observat că T. dispăruse din casă cu două aparate de fotografiat digitale, un ceas de mână bărbătesc, un hanorac, o pereche de pantaloni și suma de 10 milioane lei, toate evaluare la suma de 2.500 Euro. Urmare a sesizării, organele de poliție au demarat o serie de cercetări și au ridicat din locuința părții vătămate un număr de 10 mucuri de țigări K., găsite în scrumiera de pe masa din sufragerie, 21 fragmente de urme papilare, precum și paharul, împreună cu conținutul acestuia, despre care partea vătămată a susținut că a băut vin roșu în noaptea de 13 aprilie 2004. Expertiza dactiloscopică efectuată în cauză, la I.P.J.

Covasna – Serviciul de criminalistică, a stabilit că fragmentul de urme papilare ridicate de pe paharul C.C., paharul de I.T., sticla de apă minerală și paharul cu lichior, aflate pe măsuța din sufragerie, au fost create de impresiunile degetului arătător, mijlociu, inelar, mic și palmar, regiunea hipotenară de la mâna dreaptă, respectiv degetul arătător, mijlociu, inelar și regiunea digito-palmară de la mâna stângă ale inculpatei L.T., ale cărei impresiuni au fost puse la dispoziție. De asemenea, raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de I.G.P. – D.G.C.C.O., Laboratorul de analize fizico-chimice droguri a stabilit că lichidul din paharul ridicat din locuința părții vătămate conține Diazepam, substanță ce face parte din categoria drogurilor, prevăzute de Legea nr. 143/2000.

La data de 20 aprilie 2004, inculpata a fost identificată într-un restaurant din municipiul Sibiu, în compania numitului D.I.O., prietenul ei, ocazie cu care au fost ridicate telefonul mobil, haina de damă, o pereche de pantaloni, o bluză tip hanorac, iar de la prietenul acesteia ceasul de mână și cele două aparate de fotografiat digitale. Inculpata a recunoscut că bunurile găsite asupra sa și prietenului ei le-a luat de la locuința părții vătămate, după ce acesta a adormit, de unde a plecat cu un taxi până la Brașov, pentru care a plătit suma de 400.000 lei și de aici cu un alt taxi la Sibiu pentru care a plătit suma de 1.500.000 lei. Cu privire la bunuri, inculpata a susținut că i-au fost dăruite de partea vătămată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpata L.T. Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a criticat hotărârea primei instanțe atât cu privire la cuantumul pedepsei aplicată inculpatei cât și la modalitatea de executare a acesteia, solicitând majorarea ei și înlăturarea dispozițiilor art. 91 C. pen., urmând ca pedeapsa ce i se va aplica să fie executată prin privare de libertate, având în vedere pericolul social al faptei dar și periculozitatea inculpatei. Inculpata L.T. a criticat aceeași hotărâre cu privire la greșita condamnare, solicitând a se dispune achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., iar în subsidiar, tot achitarea, dat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât din probatoriul administrat nu rezultă că se face vinovată de săvârșirea infracțiunii imputate, respectiv că a sustras bunurile, prin punerea în stare de inconștiență a părții vătămate. Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 35/ MF/Ap din 23 septembrie 2005, a admis apelul declarat de inculpata L.T. în sensul că a desființat hotărârea atacată sub aspectul laturii penale și rejudecând cauza a decis: - achitarea inculpatei L.T., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; - menținerea dispoziției referitoare la soluționarea laturii civile; - suportarea cheltuielilor judiciare de către stat [(art. 193 alin. (2) C. proc.

pen.)]; - respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna; - suportarea de către stat a cheltuielilor judiciare avansate, în apel. În motivarea deciziei instanța de apel a arătat că: - situația de fapt a fost doar în parte corect stabilită de prima instanță și că aspectele relevate pentru caracterizarea faptei drept infracțiune au fost reținute fără a fi evidențiate de probele administrate în cauză; - mijloacele de probă evidențiate de prima instanță pentru dovedirea stării de fapt sunt insuficiente pentru înlăturarea prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpata conform art. 23 alin. (1 1 ) din Constituție și art. 5 2 C. proc. pen.

În acest sens este de reținut faptul, arată instanța de apel, că susținerea potrivit căreia lichidul dintr-un pahar ridicat din locuința părții vătămate și care conținea Diazepam, substanță evidențiată printr-o probă tehnico-științifică, ar fi fost pusă de către inculpată în scopul de a adormi pe partea vătămată, nu este susținută de nici o probă, iar declarația părții vătămate, singulară, este subiectivă și nu poate fi reținută drept probă, după cum nici bunurile găsite asupra inculpatei luate din locuința părții vătămate nu dovedește faptul însușirii fără consimțământul acesteia, motiv pentru care nu pot fi considerate mijloace de probă din moment ce nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

Nici contextul în care s-au derulat evenimentele, descrise de partea vătămată, respectiv invitarea inculpatei de a petrece noaptea cu el, în virtutea unor relații de prietenie nu pot conduce la reținerea vinovăției acesteia, cu atât mai mult cu cât declarațiile acestora (partea vătămată și inculpata) sunt contradictorii în privința aspectelor esențiale, ambele părți având variante despre derularea evenimentelor, iar mijloacele de probă tehnico-științifice administrate nu demonstrează automat că inculpata a acționat în modalitatea descrisă de partea vătămată, susținerile contrarii având aceeași valoare. În sensul stabilirii cu certitudine a vinovăției inculpatei, arată instanța de apel, nu sunt nici declarațiile persoanelor audiate în calitate de martori și anume: T.P.

(taximetristul care a transportat-o pe inculpată, în noaptea de 13 aprilie 2004, de la Sf. Gheorghe la Brașov), D.I.O. (prietenul inculpatei) și P.M. (mama inculpatei) care nu au relevat aspecte care să lămurească ce s-a întâmplat în casa părții vătămate, aceștia relatând împrejurări ulterioare acestui moment sau de circumstanțiere a persoanei.

S-a concluzionat că, „neputându-se stabili cu exactitate modalitatea în care s-au desfășurat evenimentele, modul în care și-au petrecut timpul în care a acționat inculpata și partea vătămată pe parcursul vizitei efectuată de inculpată la domiciliul părții vătămate, în noaptea de 13 aprilie 2004, instanța apreciază că în cauză există un dubiu în privința săvârșirii de inculpată a laturii subiective a infracțiunii de tâlhărie …, în structura sa complexă, deci atât a acțiunii de luare a bunurilor părții vătămate fără consimțământul acesteia, cât și aceleia de punere a părții vătămate în stare de inconștiență de a se apăra” situație în care este aplicabil principiul „in dubio pro reo” motiv pentru care soluția care se impune este aceea de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., sens în care se va admite apelul declarat de inculpată. Pentru considerentele mai sus arătate instanța de apel a arătat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna urmează să fie respins ca nefondat. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov pe care a criticat-o cu privire la greșita achitare a inculpatei și respectiv respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. În dezvoltarea motivelor de recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a arătat că, în cauză, instanța de apel a dat o interpretare eronată probelor existente la dosar, probe care dovedesc că inculpata prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra, și-a însușit din locuința acesteia mai multe bunuri care ulterior au fost găsite asupra sa.

S-a mai arătat că în sprijinul vinovăției inculpatei sunt probele științifice administrate precum și declarațiile părții vătămate și ale persoanelor audiate în calitate de martori. În final s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea apelului declarat de inculpată și admiterea apelului declarat de parchet astfel cum a fost formulat la instanța de apel. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov este fondat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel, în parte.

Pronunțarea soluției de condamnare de către instanța care a judecat fondul cauzei și de achitare a inculpatei de către instanța de apel s-a datorat modului de apreciere a probelor existente la dosar, administrate, în principal, în cursul urmăririi penale, fără ca acestea să sufere modificări majore ori să fie combătute prin altele în cursul judecății la una sau alta dintre instanțe. Problema care a fost supusă atenției celor două instanțe și care era în măsură să dovedească dacă inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, era aceea dacă aceasta a folosit ori nu substanțe de natură să provoace părții vătămate starea de somn, în speță Diazepam, și dacă, profitând de această stare, și-a însușit bunuri, pe care le-a luat cu sine, profitând de faptul că victima „dormea”, fără știrea și consimțământul acesteia.

Sub acest aspect prima instanță, făcând o analiză complexă și completă a materialului probator, analizând cauza și probele în ansamblu a ajuns la concluzia că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege care caracterizează infracțiunea de tâlhărie, procedând în consecință, respectiv reținerea vinovăției și condamnarea inculpatei. Diferit, instanța de apel, rezumându-se la o analiză sectorială a probelor, fără a le pune în integralitatea lor, a ajuns la concluzia, eronată, potrivit căreia în cauză există dubii cu privire la săvârșirea faptei, și întrucât dubiul profita inculpatei a dispus achitarea acesteia. În cauză este dovedit cu certitudine faptul că, în noaptea de 13 aprilie 2004, inculpata a fost la domiciliul părții vătămate unde, între altele, au consumat băuturi alcoolice.

Este, de asemenea, dovedit cu certitudine și expertiza efectuată în cauză a stabilit-o, că în paharul cu băutură din care a consumat partea vătămată a fost identificată existența unei substanțe narcotice, Diazepam, într-o concentrație avansată, după cum este de netăgăduit că în intervalul scurs de la plecarea inculpatei din locuința părții vătămate și până la sosirea organelor de poliție nici o altă persoană nu a fost prezentă în acel spațiu. În aceste condiții este cert că inculpata, care își propusese mai de mult să săvârșească fapta, știind că partea vătămată este o persoană cu o stare materială bună, lucru de care s-a convins și la intrarea în locuință, profitând de momentele când acesta lipsea din sufragerie, unde fumau țigări și consumau băuturi și alte produse pregătită fiind, în sensul că avea asupra ei substanța narcotică, a pus-o în paharul cu băutură al gazdei provocându-i starea de somn, de care a profitat ulterior.

Apărarea inculpatei, în sensul că nu ea a pus narcoticul în băutura părții vătămate este infirmată de comportamentul său ulterior. Astfel, profitând de faptul că victima a adormit, știind că narcoticul folosit îi provoacă acesteia o stare de somn adâncă, a luat o serie de bunuri, după care, fără să încunoștințeze pe aceasta în vreun fel (s-o trezească din somn, să-i lase un mesaj scris ori pe calculator) în grabă, a chemat un taxi cu care a părăsit locuința și localitatea, oprindu-se mai întâi în municipiul Brașov și apoi, pentru a i se pierde urma, cu un alt taximetru s-a deplasat în orașul Sibiu. Apărarea inculpatei potrivit căreia bunurile i-ar fi fost promise de partea vătămată, este neverosimilă, deoarece, în cazul în care această promisiune era adevărată, nu avea nici un motiv să părăsească locuința în condițiile menționate și să procedeze așa cum s-a arătat.

Nici susținerea inculpatei potrivit căreia a părăsit locuința fiindu-i teamă de faptul că partea vătămată o va forța să întrețină relații sexuale nu este credibilă, deoarece, dacă acesta ar fi fost motivul plecării nu ar fi luat din locuință bunuri care nu-i aparțin. În aceste condiții, susținerea inculpatei în sensul că aceste bunuri i-ar fi fost promise de către partea vătămată, nu este reală și nu poate fi acceptată, dacă se are în vedere și împrejurarea că între bunurile luate sunt unele care folosesc mai puțin uzului persoanelor de sex feminin (ceas de mână bărbătesc, 2 telefoane mobile și 2 aparate foto digitale) și nu în ultimă instanță o sumă de bani pe care cu siguranță nu i-a fost promisă.

Faptul că inculpata făcându-și această apărare a încercat să acrediteze ideea bunei sale credințe este contrazisă și de testul făcut cu aparatul poligraf, acceptat de ea, care a stabilit un comportament simulat, la întrebările puse în legătură cu fapta comisă. Faptul că inculpata nu a spus adevărul este confirmat și de comportamentul ei anterior negativ, constând în nefrecventarea cursurilor școlare, fiind exmatriculată și petrecerea timpului în localuri publice (restaurante) deși era minoră, dar și cu stabilirea ca nefiind adevărate a acuzelor aduse părții vătămate potrivit cărora starea de somnolență pe care a avut-o s-a datorat faptului că a fumat țigări cu cannabis, lucru nedovedit din moment ce la locul faptei, printre mucurile de țigări ridicare nu s-au găsit și din acele cu substanțele incriminate, ceea ce a determinat organul de urmărire penală să dispună scoaterea acestuia de sub urmărire penală.

În același scop este și plângerea inculpatei prin care acuza partea vătămată de săvârșirea unor fapte penale, nedovedite, dar după ce a luat cunoștință că este urmărită penal. Dacă instanța de apel ar fi privit și analizat materialul probator în acest context și l-ar fi interpretat în integralitatea și conexiunea lor și nu fragmentat ar fi ajuns la concluzia că soluția de condamnare a inculpatei, pronunțată de prima instanță este legală și temeinică și nu se impune a fi desființată în sensul achitării inculpatei. Prin urmare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov fiind întemeiat urmează a fi admis, a casa decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de inculpata L.T.

împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Covasna și menținerea dispoziției de condamnare a acesteia. Cât privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva hotărârii aceluiași tribunal urmează a se constata că în mod justificat a fost respins, în cauză atât sub aspectul individualizării pedepsei cât și al modalității de executare a acesteia, prima instanță a procedat în concordanță cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. Întrucât prin admiterea recursului de față urmează a se respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpată, aceasta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata cauzei, în apel, iar cheltuielile avansate în vederea soluționării prezentei căi de atac să fie suportate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 35/ MF/Ap din 23 septembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpata L.T. Casează decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de inculpata L.T. împotriva sentinței penale nr. 51/ P din 17 iunie 2005 a Tribunalului Covasna, pe care o menține. Obligă pe inculpata L.T. să plătească statului suma de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în calea de atac a apelului. Cheltuielile judiciare din prezenta cauză urmează a fi suportate de stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2006.