ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7890/2005

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 la 24 octombrie 2002, reclamantul B.E. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul București prin primarul General și SC C. SA, să se constate „nulitatea trecerii la stat” a imobilului din București, precum și a actelor ulterioare de înstrăinare oneroasă a apartamentelor din imobil. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480, art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 C. civ., art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 16, 20 alin. (2), art. 21 și art. 41 alin. (3) din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocoalele nr. 3, 5 și 8, reclamantul a arătat că imobilul a aparținut autorilor săi.

Imobilul a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, poziția 917, iar cele 6 apartamente au fost vândute de către SC I.C. SA, în temeiul Decretului-lege nr. 61/1990. Se impune să se constate nulitatea naționalizării, cu consecința că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul părinților reclamantului. Prin sentința civilă nr. 4664 din 10 octombrie 2003 Judecătoria sectorului 5 a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. În motivarea hotărârii s-a reținut că foștii proprietari ai imobilului se încadrau în prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, astfel că măsura trecerii întregului imobil în proprietatea statului nu s-a justificat, neconstituind un titlu valabil în favoarea acestuia.

În lumina dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 instanțelor judecătorești le este conferită posibilitatea de a stabili valabilitatea titlului sub care au fost preluate imobile în baza Decretului nr. 92/1950. Această soluție a fost menținută de instanța de apel care, prin decizia civilă nr. 771 A din 19 aprilie 2004 a respins ca nefondate apelurile pârâților. În considerentele deciziei sale, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a arătat că cererea formulată de reclamant nu are caracterul unei acțiuni în constatare, în sensul art. 111 C. proc. civ., ci are ca obiect constatarea nulității actului naționalizării, reclamantul având interes în promovarea cererii față de calitatea sa de moștenitor al proprietarului imobilului în litigiu.

Prima instanță a făcut o apreciere corectă a prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de ambii pârâți. În motivarea recursului său, SC C. SA a arătat că acțiunea reclamantului nu este admisibilă, față de dispozițiile art. 111 teza a II-a C. proc. civ. Calea pe care trebuia să o urmeze reclamantul pentru a redobândi dreptul de proprietate asupra imobilului trecut în mod abuziv în proprietatea statului era cea prevăzută de Legea nr. 10/2001. Nu este admisibil să se constate, conform art. 111 C. proc. civ., nulitatea titlului statului. Municipiul București a declarat recursul la 27 mai 2005. Deși SC C. SA nu a indicat temeiul de drept al criticilor formulate, dezvoltarea acestora a permis încadrarea conform art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost analizat recursul reținându-se următoarele: Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat, în temeiul art. 480, art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 C. civ., art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 16, art. 20 alin. (2), art. 21 și art. 41 alin. (3) din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocoalele nr. 3, 5 și 8, să se constate nulitatea „trecerii la stat a imobilului din București, precum și a actelor ulterioare de înstrăinare oneroasă a apartamentelor din imobil”. Fără ca instanța de recurs să statueze asupra legalității preluării unui imobil în sistemul Decretului nr. 92/1950, asupra concordanței acestui act normativ cu legile în vigoare la data preluării imobilului, a reținut că acțiunea formulată în termenii enunțați nu este admisibilă.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 foștii proprietari pot să solicite restituirea proprietăților lor, deținute de entitățile enumerate în art. 20 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data declanșării prezentului litigiu, numai urmând procedura specială reglementată de acest act normativ. În cadrul acestei proceduri, respectiv a procedurii judiciare declanșate prin contestația exercitată împotriva deciziei/dispoziției unității deținătoare, se analizează în ce măsură preluarea imobilului a fost sau abuzivă. Altfel spus, legalitatea actelor de preluare poate fi apreciată de instanță numai pe cale incidentală, iar nu prin formularea unei acțiuni având doar acest obiect. Prin sesizarea instanței la 24 octombrie 2002 reclamantul a urmărit tocmai acest scop.

Or, el nu a făcut dovada că s-a adresat cu notificare unității deținătoare, astfel încât instanța să fie chemată să analizeze legalitatea soluției date asupra notificării. De asemenea, instanța ar fi putut fi sesizată de reclamant dacă, în termenul imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, unitatea la care a fost înregistrată notificarea nu s-a pronunțat asupra cererii de restituire în natură. Faptul că reclamantul a solicitat prin petitul acțiunii și anularea actelor de înstrăinare nu poate duce la o altă soluție, câtă vreme măsura anulării este subsidiară constatării nevalabilității titlului statului. De altfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a solicitat pe cale separată anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de foștii chiriași.

Față de cele ce preced, Curtea a considerat că instanțele de fond au aplicat greșit în speță prevederile Legii nr. 213/1998, neincidentă în cauză întrucât nelegalitatea titlului statului trebuie să fie apreciată potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001. Drept urmare, recursul declarat de SC C. SA va fi admis în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar decizia instanței de apel va fi modificată în sensul că se vor admite apelurile pârâților și, în condițiile art. 296 C. proc. civ., sentința va fi schimbată în tot prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii. Recursul declarat de Municipiul București este tardiv și va fi respins în consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Decizia dată în apel a fost comunicată acestei părți la 10 mai 2004. Ultima zi în care se putea exercita calea de atac era 26 mai 2004, iar recursul a fost exercitat la 27 mai 2004. Excepția inadmisibilității recursului declarat de SC C. SA care, în opinia intimatului nu ar avea calitate procesuală, conform art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, urmează a fi respinsă. În lumina principiului disponibilității reclamantul a stabilit cadrul procesual inițial prin chemarea în judecată a acestei societăți. De vreme ce hotărârile date de instanțele de fond îi sunt opozabile, este abuziv să se susțină că nu are calitatea de a cere reformarea acestora prin intermediul căilor de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității recursului declarat de SC C. SA împotriva deciziei civile nr. 771 A din 19 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu apelantul Municipiul București, prin Primarul General și intimatul B.E. Admite recursul declarat de SC C. SA împotriva aceleiași decizii și o modifică în sensul că admite apelurile declarate de Municipiul București, prin Primarul General și SC C. SA împotriva sentinței civile nr. 4664 din 10 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5. Schimbă în tot sentința în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă. Respinge ca tardiv recursul declarat de Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 771 A din 19 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2005.