ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7890/2005

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5

la 24 octombrie 2002, reclamantul B.E. a solicitat, în contradictoriu cu

Municipiul București prin primarul General și SC C. SA, să se constate

„nulitatea trecerii la stat” a imobilului din București, precum și a actelor

ulterioare de înstrăinare oneroasă a apartamentelor din imobil.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile

art. 480, art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 C. civ., art. 9 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, art. 16, 20 alin. (2), art. 21 și art. 41 alin. (3) din

Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

Protocoalele nr. 3, 5 și 8, reclamantul a arătat că imobilul a aparținut

autorilor săi. Imobilul a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950,

poziția 917, iar cele 6 apartamente au fost vândute de către SC I.C. SA, în

temeiul Decretului-lege nr. 61/1990.

Se impune să se constate nulitatea naționalizării, cu

consecința că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul părinților

reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 4664 din 10 octombrie 2003

Judecătoria sectorului 5 a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a

admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

În motivarea hotărârii s-a reținut că foștii proprietari ai

imobilului se încadrau în prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, astfel

că măsura trecerii întregului imobil în proprietatea statului nu s-a

justificat, neconstituind un titlu valabil în favoarea acestuia.

În lumina dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 213/1998 instanțelor judecătorești le este conferită posibilitatea de a

stabili valabilitatea titlului sub care au fost preluate imobile în baza

Decretului nr. 92/1950.

Această soluție a fost menținută de instanța de apel care,

prin decizia civilă nr. 771 A din 19 aprilie 2004 a respins ca nefondate

apelurile pârâților.

În considerentele deciziei sale, Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, a arătat că cererea formulată de reclamant nu are

caracterul unei acțiuni în constatare, în sensul art. 111 C. proc. civ., ci are

ca obiect constatarea nulității actului naționalizării, reclamantul având

interes în promovarea cererii față de calitatea sa de moștenitor al

proprietarului imobilului în litigiu. Prima instanță a făcut o apreciere corectă

a prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de ambii

pârâți.

În motivarea recursului său, SC C. SA a arătat că acțiunea

reclamantului nu este admisibilă, față de dispozițiile art. 111 teza a II-a C.

proc. civ. Calea pe care trebuia să o urmeze reclamantul pentru a redobândi

dreptul de proprietate asupra imobilului trecut în mod abuziv în proprietatea

statului era cea prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Nu este admisibil să se constate, conform art. 111 C. proc.

civ., nulitatea titlului statului.

Municipiul București a declarat recursul la 27 mai 2005.

Deși SC C. SA nu a indicat temeiul de drept al criticilor

formulate, dezvoltarea acestora a permis încadrarea conform art. 306 alin. (3)

C. proc. civ., în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în raport de care a fost analizat recursul reținându-se următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a

solicitat, în temeiul art. 480, art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 C. civ.,

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 16, art. 20 alin. (2), art. 21 și art.

41 alin. (3) din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și Protocoalele nr. 3, 5 și 8, să se constate nulitatea „trecerii la stat

a imobilului din București, precum și a actelor ulterioare de înstrăinare

oneroasă a apartamentelor din imobil”.

Fără ca instanța de recurs să statueze asupra legalității

preluării unui imobil în sistemul Decretului nr. 92/1950, asupra concordanței

acestui act normativ cu legile în vigoare la data preluării imobilului, a

reținut că acțiunea formulată în termenii enunțați nu este admisibilă.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 foștii

proprietari pot să solicite restituirea proprietăților lor, deținute de

entitățile enumerate în art. 20 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la

data declanșării prezentului litigiu, numai urmând procedura specială

reglementată de acest act normativ. În cadrul acestei proceduri, respectiv a

procedurii judiciare declanșate prin contestația exercitată împotriva

deciziei/dispoziției unității deținătoare, se analizează în ce măsură preluarea

imobilului a fost sau abuzivă. Altfel spus, legalitatea actelor de preluare

poate fi apreciată de instanță numai pe cale incidentală, iar nu prin

formularea unei acțiuni având doar acest obiect.

Prin sesizarea instanței la 24 octombrie 2002 reclamantul a

urmărit tocmai acest scop. Or, el nu a făcut dovada că s-a adresat cu

notificare unității deținătoare, astfel încât instanța să fie chemată să

analizeze legalitatea soluției date asupra notificării. De asemenea, instanța

ar fi putut fi sesizată de reclamant dacă, în termenul imperativ de 60 de zile

prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data

introducerii acțiunii, unitatea la care a fost înregistrată notificarea nu s-a

pronunțat asupra cererii de restituire în natură.

Faptul că reclamantul a solicitat prin petitul acțiunii și

anularea actelor de înstrăinare nu poate duce la o altă soluție, câtă vreme

măsura anulării este subsidiară constatării nevalabilității titlului statului.

De altfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a solicitat

pe cale separată anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de foștii

chiriași.

Față de cele ce preced, Curtea a considerat că instanțele de

fond au aplicat greșit în speță prevederile Legii nr. 213/1998, neincidentă în

cauză întrucât nelegalitatea titlului statului trebuie să fie apreciată

potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001. Drept urmare, recursul declarat de SC

C. SA va fi admis în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar decizia

instanței de apel va fi modificată în sensul că se vor admite apelurile

pârâților și, în condițiile art. 296 C. proc. civ., sentința va fi schimbată în

tot prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii.

Recursul declarat de Municipiul București este tardiv și va

fi respins în consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Decizia dată în apel a fost comunicată acestei părți la 10

mai 2004. Ultima zi în care se putea exercita calea de atac era 26 mai 2004,

iar recursul a fost exercitat la 27 mai 2004.

Excepția inadmisibilității recursului declarat de SC C. SA

care, în opinia intimatului nu ar avea calitate procesuală, conform art. 12

alin. (4) din Legea nr. 213/1998, urmează a fi respinsă. În lumina principiului

disponibilității reclamantul a stabilit cadrul procesual inițial prin chemarea

în judecată a acestei societăți. De vreme ce hotărârile date de instanțele de

fond îi sunt opozabile, este abuziv să se susțină că nu are calitatea de a cere

reformarea acestora prin intermediul căilor de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția inadmisibilității recursului declarat de SC

C. SA împotriva deciziei civile nr. 771 A din 19 aprilie 2004 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu apelantul

Municipiul București, prin Primarul General și intimatul B.E.

Admite recursul declarat de SC C. SA împotriva aceleiași

decizii și o modifică în sensul că admite apelurile declarate de Municipiul

București, prin Primarul General și SC C. SA împotriva sentinței civile nr.

4664 din 10 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5.

Schimbă în tot sentința în sensul că respinge acțiunea ca

inadmisibilă.

Respinge ca tardiv recursul declarat de Municipiul

București, prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 771 A din 19

aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2005.