Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.06.2005
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3526/2005

HOTĂRÂRE
09.06.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3526/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.F. a chemat-o în judecată pe pârâta SC S. SA Pitești, pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța să o oblige să răspundă în scris sesizării înaintate conform art. 139 din Legea nr. 31/1990, cu obligarea la plata sumei de 2.000.000 lei pentru fiecare zi întârziere, cât și a cheltuielilor de judecată. Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, prin sentința nr. 1067/ C din 9 septembrie 2004. Recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii instanței de fond a fost judecat ca apel de către Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, care, prin decizia nr. 264/A/C din 24 noiembrie 2004 a respins ca nefondat apelul.

Având în vedere dispozițiilor art. 282 indice 1 C. proc. civ., potrivit cărora nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială, se constată că litigiul de față nu este supus apelului motiv pentru care în mod greșit Curtea de Apel Pitești a soluționat calea de atac împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Argeș, ca apel. În conformitate cu dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel sunt supuse numai recursului, iar conform art. 299 alin. (3) C. proc.

civ., judecarea recursului este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea. Cum hotărârea primei instanțe, a fost pronunțată de Tribunalul Argeș, instanța competentă în soluționarea recursului declarat de reclamant, împotriva sentinței comerciale nr. 1067/ C din 9 septembrie 2004 este de competența Curții de Apel Pitești. În aceste împrejurări se va admite excepția necompetenței materiale, se va casa decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Pitești, se va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru soluționarea recursului declarat de reclamant împotriva sentinței comerciale nr. 1067/ C a Tribunalului Argeș, secția comercială și de contencios administrativ.

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale. Casează decizia nr. 264/A/C din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și trimite cauza la Curtea de Apel Pitești, pentru soluționarea recursului declarat de B.F., împotriva sentinței comerciale nr. 1067/ C din 9 septembrie 2004 a Tribunalului Argeș, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2796/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3536 din 26 aprilie 2004 a Judecătoriei Ploiești, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Bih
ÎCCJ 2005-06-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3515/2005
ând-o, pe intimata cărăuș la 328.886 lei cheltuieli de judecată în apel, așa cum rezultă din decizia nr. 354 din 10 mai 2004. În contra acestei din urmă decizii pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, a declarat recurs. Având în vedere di
ÎCCJ 2005-06-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3516/2005
384.727 lei cheltuieli de judecată, obligând-o pe intimata cărăuș la 199.863 lei cheltuieli de judecată în apel, așa cum rezultă din decizia nr. 353 din 10 mai 2004. În contra acestei din urmă decizii pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoar
ÎCCJ 2005-05-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2797/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1103 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei Ploiești, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P., sucursala Caraș Severi
ÎCCJ 2005-12-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10462/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 653 din 6 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a declinat în favoarea Tribunalului Sibiu competența de soluționare a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă