ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5155/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22

decembrie 2003 la Tribunalul Buzău, trimisă spre competentă soluționare, față

de existența clauzei compromisorii din contract, în favoarea Curții de Arbitraj

Internațional de pe lângă C.C.I. a României și a M.B., reclamanta SC S. SA Buzău

a cerut ca, în contradictoriu cu pârâta A.D.S. București, să se dispună

anularea notificării din 13 decembrie 2002 emisă de pârâtă, prin care s-a

notificat rezilierea contractului de concesiune din 17 iunie 2002, modificat

prin actul adițional din 16 decembrie 2002.

Prin sentința arbitrală nr. 229 din

8 iulie 2004, acțiunea a fost admisă în sensul constatării nevalabilității

rezilierii contractului de concesiune din 17 iunie 2002, cu obligarea pârâtei

la 4.500.000 lei cheltuieli de arbitrare.

Curtea de Arbitraj a reținut, în

pronunțarea acestei hotărâri, că între părți s-a încheiat contractul de

concesiune din 17 iunie 2002, pentru un teren agricol de 923 ha. pe o perioadă

de 49 ani.

Prin art. 5.13 din contract s-a

prevăzut că neplata redevenței în 30 zile conduce la rezilierea de drept a

contractului.

În art. 12.3 s-a prevăzut că

nerespectarea obligațiilor contractuale atrage răspunderea părții în culpă, cu

excepția intervenirii unui eveniment de forță majoră.

Ori, din actele dosarului,

certificatul de forță majoră eliberat de C.C.I. Buzău la 17 ianuarie 2003, 15

decembrie 2003 a SC A., sucursala Buzău și adresa S.M.B. a rezultat existența

unui caz de forță majoră, lipsa de precipitații, seceta prelungită din anul

2003, astfel că, reclamanta nefiind în culpă pentru neplata redevenței, nu se

poate reține rezilierea contractului de concesiune, notificarea pârâtei în

acest sens din 3 decembrie 2003 fiind nelegală.

În ce privește obligația asigurării

culturilor agricole de către reclamantă, s-a reținut îndeplinirea acesteia,

însă societatea de asigurare, ținând seama de seceta prelungită, scăderea

rezervei de apă din sol și prognoza meteorologică, a refuzat să înscrie seceta

între riscurile asigurate.

Împotriva sentinței arbitrale,

pârâta a declarat acțiune în anulare, admisă de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia nr. 218/ R din 28 februarie 2005, hotărârea

atacată fiind anulată iar pe fond s-a respins acțiunea.

În pronunțarea acestei hotărâri s-a

reținut că reclamanta nu se poate prevala de secetă, ca o situație de forță

majoră, întrucât nu a fost imprevizibilă și invincibilă.

Regimul pluviometric deficitar și nu

regim termic ridicat, a fost cunoscut la data încheierii contractului, 17 iunie

2002, astfel că reclamanta trebuia să ia toate măsurile pentru respectarea

obligațiilor contractuale, plata redevenței pentru a nu se ajunge la rezilierea

contractului.

Împotriva deciziei menționate,

reclamanta a declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurs,

formulând următoarele critici:

- acțiunea în anulare nu s-a

întemeiat pe nici unul din motivele strict reglementate de art. 364 C. proc.

civ., astfel că fără temei a fost admisă de curtea de apel;

- greșit s-a apreciat că forța

majoră, nu înlătură răspunderea pentru neplata redevenței timp de 30 zile,

astfel că pârâta a fost îndreptățită să rezilieze contractul. A fost ignorat de

instanță art. 12.3 din contract, care prevede exonerarea de răspundere pentru

caz de forță majoră;

- rezilierea nu avea temei și pentru

faptul că pârâta a acceptat plata în natură, astfel că a achitat redevența

datorată în raport de producția obținută.

Recursul este întemeiat.

Criticile formulate prin acțiunea în

anulare de către pârâta A.D.S., nu se încadrează în motivele limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Instanța, încălcând art. 364 C.

proc. civ., a reanalizat fondul cauzei, cercetând îndeplinirea clauzelor

contractuale și exonerarea de răspundere pentru caz de forță majoră.

Ori, în speță nu s-a invocat

încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale

legii, pentru a cerceta acțiunea în anulare, în temeiul art. 364 lit. i) C.

proc. civ.

În fapt, curtea de apel a analizat

criticile pârâtei soluționând cauza în fapt și în drept, confundând acțiunea în

anulare, cu calea ordinară de atac, apelul.

Dar, chiar așa fiind, hotărârea este

criticabilă, întrucât rezilierea este o sancțiune care duce la încetarea

raporturilor contractuale determinat de culpa debitorului obligației

neîndeplinite.

Ori, în speță, este necontestată de

către ambele părți, existența forței majore, lipsa de precipitații, seceta

prelungită, cauză străină, care, înlătură răspunderea pentru neexecutarea

contractului, conform art. 1082 și art. 1083 C. civ., principiu preluat de

părți în art. 12.1 și art. 12.3 din contractul de concesiune.

Așa fiind, recursul se reține ca

întemeiat, astfel că decizia atacată urmează să fie modificată în sensul

respingerii acțiunii în anulare și menținerii ca temeinică și legală a

sentinței arbitrale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC S. SA Buzău, împotriva deciziei nr. 218/ R din 28 februarie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Modifică decizia atacată în sensul

că respinge acțiunea în anulare, formulată de A.D.S. București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 1 noiembrie 2005.